Sportivii români, de la premianţi la participanţi

Dacă înainte de 1989, în România, sportul se făcea cu muncă multă într-o infrastructură învechită, după Revolutie, munca s-a împuţinat, iar infrastructura s-a învechit şi mai mult. Fără baze sportive şi cu antrenori care au luat drumul Occidentului – cele mai ilustrative exemple fiind handbalul şi gimnastica -,  singurele zvâcniri de glorie ale sportivilor tricolori au fost rezultatul unor eforturi individuale extraordinare. Canotajul, atletismul, nataţia, scrima sau boxul au adus bucurie românilor prin succesele obţinute la competiţiile de top.

Echipele României sunt o veche amintire a unor timpuri în care sportul era o prioritate naţională. Poate cel mai relevant exemplu este naţionala masculină de polo. Cu doar câteva sute de sportivi legitimaţi, care înoată din greu prin apele tulburi din puţinele bazine ale ţării, echipa naţională a reuşit să se menţină în topul mondial, calificându-se la numeroase turnee finale şi plecând greu capul în faţa unor adversari mult mai privilegiaţi de soartă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre rugby sau handbal – unde însă România are o tradiţie mult mai însemnată.

 Cât despre fotbal, în ciuda investiţiilor mari şi a publicităţii exhaustive, performanţele obţinute de echipele de club în anii ’80 – Steaua a cucerit Cupa Campionilor, iar Dinamo şi Universitatea Craiova au jucat semifinale de cupe europene- au adus succesele naţionalei din anii ’90, precum sfertul de finală la Cupa Mondială din 1994 sau „optimile” din 1998.

Olimpiada din 2008, cea mai săracă pentru români

 Nici la Jocurile Olimpice nu ne mai descurcăm la fel de bine ca în urmă cu ceva vreme. La JO de la Los Angeles, în 1984, cei 124 de sportivi români participanţi s-au întors acasă cu un total de 53 de medalii, dintre care 20 de aur, delegaţia ţării noastre clasându-se pe locul doi în clasamentul pe medalii, după ţara gazdă, Statele Unite ale Americii. La Moscova, patru ani mai devreme, şi Seul (1988) sportivii tricolori au cucerit câte 24 de medalii. Această perioadă de opt ani de zile a fost cea mai bună din istoria sportului românesc.

Şi după 1989, delegaţiile României au cucerit multe titluri olimpice, recordul fiind de 11 (Sydney 2000), însă cea mai recentă participare, cea de la Beijing, în 2008, a fost şi cea mai săracă din ultimii 50 de ani. În China, România a cucerit doar opt medalii, rezultate mai slabe fiind înregistrate doar la ediţiile din perioada interbelică şi la cea din 1952 (Helsinki). Mai mult, delegaţia română de la Beijing a fost şi cea mai puţin numeroasă de după Revoluţie.

Ienei: “Sportul de echipă suferă”

Verticalnews a vorbit cu Emeric Ienei, antrenorul care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986, cu Steaua Bucureşti, dar a avut rezultate şi după Revoluţie, când a depăşit faza grupelor cu echipa naţională a României atât la Cupa Mondială din 1990, cât şi la Campionatul European din 2000.

„La Jocurile Olimpice am reuşit să ne menţinem acolo sus, însă doar la disciplinele individuale. Sportul de echipă suferă. Este mai uşor, mai la îndemână, să faci sport singur. Totul depinde doar de tine. În sporturile de echipă, contează şi generaţia din care faci parte şi facilităţile şi valoarea antrenorilor şi valoarea coechipierilor. La fotbal, cea mai bună generaţie din istorie a fost cea care a mers la turneele finale din 1990, 1994, 1996, 1998 şi 2000. Acum am văzut evoluţia fetelor de la handbal. Au luat bronzul la Europene, însă mai au în palmares şi un argint mondial – este o generaţie foarte bună.

După cum se merge acum, nu văd nicio îmbunătăţire pentru sportul românesc peste zece ani. Nu avem infrastructură. Copiii nu au unde să facă sport. La fotbal, Federaţia a făcut în ultima vreme câteva centre de copii şi juniori. Copii pe care i-a pierdut, în ultimii ani, tot pe mâna ei. Acum, Federaţia le dă atenţie copiilor, însă sunt şanse mici de a ieşi din umbră. Echipa naţională de fotbal a coborât pe locul 56 în lume – batem lună de lună recordul negativ.”

“După cum se merge acum, nu văd nicio îmbunătăţire pentru sportul românesc peste zece ani. Nu avem infrastructură”- Emeric Ienei, fostul selecţioner al naţionalei de fotbal

Ovidiu Adam

Un comentariu la “Sportivii români, de la premianţi la participanţi”

  1. Emil says:

    Totul pleaca de la invatamant fiindca scolile sunt obligate sa faca pre-selectia si indrumarea sportiva prin profesorii de sport.
    Ion Tiriac a propus de mai multa vreme implementarea de programe sportive in scoli.Evident prin scaderea populatiei se reduce si baza de selectie si evident nu putem sa ne asteptam la revenirea pe pozitiile anterioare.

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!