România, peste 10 ani: Vom fi cunoscuţi prin Dacia

În anii 1990-1991 a fost conceput un program de privatizare prin care fostele întreprinderi de stat din vremea comunismului urmau să fie transformate în societăţi comerciale sau regii autonome. Deşi iniţial procesul trebuia să dureze şapte ani, privatizarea a fost tărăgănată.

Mai multe companii au fost vândute pe sume simbolice, de un dolar. Privatizările unor societăţi a fost învăluită în mister şi corupţie- Romtelecom, Sidex, Combinatul Siderurgic Reşiţa, IPRS Băneasa, Balneoclimaterica Sovata, Petrom, Tractorul Braşov, Mittal Steel Roman şi Automobile Craiova.

În 1992 a fost demarat programul de privatizare în masă, denumit simbolic „cuponiada”. Românii au primit pe gratis „cupoane de privatizare”. Astfel, mai multe societăţi de stat erau împărţite către populaţie. Sumele păreau impresionante, însă cele mai multe cupoane au căzut pradă inflaţiei sau băieţilor deştepţi.

De la “cuponiada”, la boomul imobiliar

În ceea ce priveşte investiţiile străine, România a atras actori importanţi, precum Renault, OMV, Nokia şi Ford. După privatizarea cu Renault, Dacia a supravieţuit miraculos. Până în 2011, compania estimează că va ajunge la un volum total de 4 milioane de automobile produse.

Poate cea mai dinamică piaţă a fost cea a imobiliarelor. După anul 2000, până în 2008, România a cunoscut ceea ce specialiştii au numit un “boom imobiliar”. Sectorul bancar, care a creat piaţa  creditelor pentru persoane fizice, a finanţat explozia de bunăstare a României. Românii au cumpărat, au cumpărat, au cumpărat tot ce se putea cumpăra.

Casele şi terenurile au fost vândute cu preţuri de peste 200% din valoarea lor reală, iar sectorul construcţiilor a înregistrat creşteri record în Uniunea Europeană. Balonul de săpun s-a spart odată cu criza financiară, care a lăsat neterminate zeci de ansambluri rezidenţiale şi i-a forţat pe dezvoltatori să se adapteze.

Baltazar: “Trecem la euro în 2015”

Analistul economic Bogdan Baltazar a comentat pentru Verticalnews situaţia actuală şi momentul dificil prin care a trecut economia. În opinia sa, România va reuşi să se restabilizeze, iar sectoarele care ne pot aduce recunoaştere sunt energia şi producţia auto.

„Efectul crizei mondiale care ne-a găsit într-o postură proastă a echilibrului fiscal. Nu am avut posibilități fiscale pentru a depăși criza. Am cheltuit mult în 2007 și 2008 cu creșterea salariilor și a prețurilor. Avem un deficit bugetar mare și nu avem bani la traistă să relansăm situația. Când Statele Unite strănută, și a strănutat bine, noi facem pneumonie. Noi și restul țărilor ca noi.

România își va reveni, are avantaje competitive. Dacă nu vor exista erori legislative, vom avea și stabilitate politică, cu tot cu opoziția, noi ne vom reveni din 2012 destul de vizibil. Sper doar ca Occidentul să nu ne mai dea lovituri, pentru că investitorii străini vor ezita să vină în România.

Printre sectoarele care vor cunoaște un avânt economic aș spune energia. Avem posibilități enorme să nu mai importăm energie. Plus formele neconvenționale de energie – eoliană și solară- vor vedea un avânt.

Producția pieselor de schimb auto şi it poate vedea un boom. Să sperăm că Mercedes se va răzgândi și va veni să-și construiască o fabrică în românia. Investitorii străini sunt șansa noastră, însă codul fiscal trebuie să fie stabil. În ultimii șase ani s-au făcut sute de modificări, iar investitorii străini au nevoie de stabilitate, dar și predictibilitate.

România va trece la euro așa cum era stabilit, la 1 ianuarie 2015. Cel mai târziu în 2016-2017. Trecerea la euro nu este un panaceu, dar este important să fim într-o zonă cu reguli clare.”

„Peste câţiva ani, România va fi cunoscută în lume prin Dacia, cu siguranță. Duster și Sandero au fost foarte bine primite.”- Bogdan Baltazar, analist economic

2 Comentarii la “România, peste 10 ani: Vom fi cunoscuţi prin Dacia”

  1. Dacia a fost si va ramane singurul model/produs adevarat cu care Romania se poate mandri vreodata.

  2. Ora 7 says:

    Dacia, o prostie. Un produs ieftin, jenant de prost facut, o clona nereusita a unui constructor mediocru, Renault

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!