Poveşti din cartierul Rahova: „Am născut toţi copiii aicia, da’ nu s-a văzut picior de canalizare”

Cum arata blocuri din Bucuresti, capitala RomanieiPrima oprire pe traseul VerticalNews: strada Garoafei din cartierul Rahova. Mai exact, un drum din pământ. Neasfaltat şi nepietruit. De dimineaţă a plouat, aşa că apa s-a strâns din loc în loc în gropi noroioase peste care trec roţile căruţelor. Aici, maşinile merg la pas. Din curtea casei de la numărul 76, un domn priveşte printre zăbrelele gardului de fier. Imediat ce aude cuvântul „stradă”, pe buze îi răsare întrebarea: „Aici când asfaltează?”. Dau din umeri, iar Cornel Fieraru, de 45 de ani, îmi spune că nu au nici canalizare, nici apă la robinet.

„Cea mai nenorocită stradă e Garoafei. De 50 de ani de când sunt eu aicia n-au făcut canalizare. Ne chinuim rău de tot: când plouă ne intră apa în curte. Am născut toţi copiii aicia, da’ nu s-a văzut picior de canalizare”, spune mama lui Fieraru. Ultima dată apa le-a intrat în ogradă în urmă cu două-trei luni, „când a fost ploaia aia mare”.

„Zici că este Valea Plângerii”

„Ne spălăm în lighean, la albie. Ca la ţară, tată. Ne frecăm şi noi cu cârpa”, intră în vorbă şi un vecin al familiei Fieraru. W.C.- ul e undeva în spatele casei, iar când se umple trebuie să plătească un milion de lei vechi pentru vidanjă. Adică o dată la opt-nouă luni. Apa o scot din puţ, iar rufele le curăţă cu o maşină manuală de spălat, în care toarnă apă fierbinte.
„Când e noroi, copiii nu pot să se ducă la şcoală. S-au distrus maşini aici, lumea înjură. E greu-greu la noi. Zici că este Valea Plângerii. Strada asta a rămas pustie”, mai spune bătrâna.

Pucheni: cu bucătăria în stradă

Schimbăm locul şi ne îndreptăm spre zona Pucheni, aproape de Piaţa Rahova. Pe Şoseaua Alexandriei, în jurul stâlpilor de iluminat se strâng mai mereu mormane de gunoi aduse de comercianţi: lăzi din lemn care au adăpostit fructe sau legume, cutii de carton, PET-uri. Din lunga stradă Pucheni se desprind de-o parte şi de alta străduţe înguste transformate de locuitori într-un soi de ogradă proprie. Lipite de zidurile blocurilor au construit tot felul de anexe şi de terase pe post de bucătării sau chiar camere de dormit. E greu de închipuit cine ar putea dormi în acea hărmălaie, în care manelele urlă de la câte o maşină cu portierele deschise.
Şirurile de blocuri cu două etaje de un gri murdar, decojite, cu vopseaua scursă pe faţade se succed monoton în josul străzii Pucheni. Unele blocuri nu au fost proiectate ca să aibă balcoane, aşa că oamenii au improvizat. Şi-au construit chiar ei din tablă un fel de cutii pe care le-au alipit ferestrelor. Alţii îşi usucă rufele pe unde apucă: pe o sârmă legată între un copac şi un grilaj de la parter.
Câte o legătură de gunoi zace abandonată în mijlocul străzii sau pe la colţuri, numai bune pentru câinii înfometaţi ai cartierului. Copiii bat mingea pe betoane, printre copaci sfrijiţi şi grădini împrejmuite cu sârmă ghimpată.

De ce nu s-a tras conducta de apă în curţi: „A murit domnul inginer”

Mai în josul Şoselei Alexandria se repetă situaţia de pe strada Garoafei. Două străzi de lângă cimitirul Tudor Vladimirescu au rămas neasfaltate. Culmea, una dintre ele se cheamă strada Circulaţiei. Cealaltă e Floare de Vârf.

Iată ce spunea, în urmă cu doi ani, doamna Roxana Şerban, o semnatară a „Petiţiei pentru asfaltarea tuturor străzilor încă neasfaltate din Bucureşti” de pe site-ul petitieonline.ro: „Ştie cineva cum pot ajunge aceste informaţii la autorităţile locale? Administraţie, primărie? Sau dacă vor fi luate în consideraţie? Eu ţin maşina în capătul străzii de mai bine de 5 luni. Că nu se poate intra pe stradă: strada Floare de Vârf, sector 5, Bucureşti”.
Drumul a rămas neasfaltat până acum, iar locuitorii sunt sătui de aşteptare: „E în proiect. Când o să se facă? La Paştele Cailor. Duceţi-vă să-l întrebaţi pe Vanghelie”, spune un domn cu multă ciudă.
Doamna Ivaşcu stă pe strada Floare de Vârf la numărul 12. Are canalizare. Apă la robinet nu, deşi pe stradă este o conductă de apă de patru ani de zile: „Nu au mai apucat să tragă în curţi. Vecinii s-au dus la primărie şi au întrebat. Le-au spus că „a murit domnul inginer”. Eu cred că au păpat banii. Stăm în Bucureşti şi n-avem nici apă curentă! Scoatem apă de la puţ. E posibil aşa ceva? Mai rău ca-n evul mediu. Toate ca toate, până la apă. Nici la ţară nu mai scoţi aşa. Şi ăia la ţară sunt mai emancipaţi”.

Printre noroaie: „Părinţii aduceau copiii la grădiniţă în cârcă”

Aşa că familia se spală la albie. Doamna Ivaşcu a avut şi o maşină automată în care turna apa, după ce o încălzea. Până la urmă s-a ars. Spune că se chinuie ca la balamuc: „Noi ne ducem să cumpărăm găleţile, că se sparg. E posibil?”.

Pe stradă a fost şi o grădiniţă. „Când ploua, oamenii lăsau maşinile la colţ. Părinţii aduceau copiii în cârcă. Se chinuiau oamenii cu cizme de cauciuc până la poarta grădiniţei”, povesteşte ea. Până la urmă, s-a închis. Anul trecut, toţi locuitorii de pe stradă au pus mână de la mână, au strâns câte 50 de lei de curte şi au adus pietriş şi bolovani.

Astă-vară a trecut şi Sorin Oprescu să arunce o privire pe cele două străzi. „A zis „Se rezolvă…”. Da’ trebuia să vină când erau noroaiele până la gât. Nu să vină ca boierul”, spune înciudată Ivaşcu. Şi completează: „Alte străzi s-au făcut. Chiar era atât de greu să le facă şi p-astea? Am rămas noi şi Circulaţiei. La noi s-a terminat sacul cu bani şi a murit şi inginerul”.

8 Comentarii la “Poveşti din cartierul Rahova: „Am născut toţi copiii aicia, da’ nu s-a văzut picior de canalizare””

  1. eugenb says:

    1) De ce ati inceput cu … Sectorul 5 ? Pt ca este condusa de un PSD -ist ? Si in celelalte Sectoare se regasesc aceleasi probleme !
    2) Nu se potrivesc strazile … cu fotografiile, de ce oare ?
    3) De ce nu se spune ca cei de la “Apa Nova” (condusa de un francez – Regia a fost cedata francezilor, ca si cea a Transportului in comun, de cand era Basescu Primar al Capitalei) trebuiau sa repare si sa intretina Reteaua de Alimentare cu Apa si de cea de Canalizare a Bucurestiului, care este in subordinea Primariei Capitalei – nu la Sectoare.
    4) De ce nu se subliniaza ca pe acele strazi locuiesc cu o majoritare zdrobitoare … rromii, care prefera sa traiasca asa pt a nu scoate bani pt a plati “facilitatile” (apa, caldura, gaze sau energia electrica – care se pot … fura) ? Din cauza asta, chiar daca sunt cativa care isi platesc “darile la Stat” (respectiv la Primaria Capitalei (Regiile au Contract cu Primaria Capitalei nu la Primariile de Sector), pt aceia Regiile nu se grabesc sa le conecteze la Retelele de Distributie pt ca nu renteaza (ar trebui sa umble mult dupa “datornicii” … rromi.
    5) De ce nu se spune in articol ca in Bucuresti este interzisa circulatia cu vehicule hipo (dupa care nu strange nimeni – n-au “pempers”) ? Nu am vazut niciodata sa le conduca altcineva decat un rrom – de ce oare ?
    6) De ce se amesteca lucrurile ? Se amesteca zona din imediata Pietii Rahova (spatele ei si o latura a strazii) cu Str. Pucheni, care daca veti merge pe ea veti vedea ca are o deschidere la carosabil de 4 benzi si ca este … canalizata stradal pe toata lungimea ei. De ce induceti in eroare cititorii ? De abia la capatul dinspre iesirea din oras nu s-au terminat lucrarile pt simplu motiv ca era camp viran (ocupat in ultimii ani de “intreprinzatori” mai mult sau mai putin … legali).
    7) Strazile adiacente (pt ca despre ele era vorba in articol – nu de str. Pucheni) sunt in majoritate pietruite de Primarie sau … betonate (sunt cateva intreprinderi care au ajutat la acesta), dar de, mai bine sa dam cu noroi (e la moda acum) decat sa … mearga cel care scrie un articol. Este mai usor sa preia informatii din scrieri mai vechi, fara sa mai verifice !
    8) Pe str. Pucheni se gaseste o Gradinita cu orar normal renovata conform cu cerintele UE inca de acum … 4 ani si acolo se ajunge foarte bine asa ca informatia este … rau-voitoare.
    9) Deci in toata zona (si are aprox. 1.5 Km) au ramas doar … doua strazi – din marginea Sectorului) nepietruite. Si asta din cauza ca … “a murit inginerul” (cel de la Apa Nova sau de la … Primarie), iar locuitorii din zona (cu masini “super” in fata portii) s-au multumit cu acest raspuns – De ce oare ?
    10) De ce va folositi doar de informatii ramase de la … Alegerile trecute, ale Candidatilor PDL si nu mergeti acum prin acea zona si de ce nu intrebati locuitorii, dar sa nu nu uitati (intentionat – cum ati facut acuma din neprofesionalism sau … rea intentie) sa le cereti acestor locuitori sa va prezinte si … facturile – daca le au (recente), sau sa va arate … scrisorile inaintate catre Primaria de Sector si catre a Capitalei in care vorbesc despre aceste probleme. Sa va arate si adresele inaintate catre Regiile de resort si raspunsul primit de la acestea la solicitarile lor.
    Deocamdata nu ati aratat decat ca nu va intereseaza adevarul, ci numai … “culoarea” politica pt care ati pornit acest subiect ! Pacat de timpul pierdut ! D-na Udrea (care v-a dat “subiectul”) nu a aratat ca o intereseaza cu adevarat problemele Bucurestiului (altfel nu veneati tocmai acuma cu acest subiect), ci numai … banii contribuabililor bucuresteni !

  2. Ai dreptate doar intr-o anumita masura. Desi mesajul tau e luuuuung si cu multa patima, cei care au facut acest articol au respectat regula jocului. Daca citeai mai pe indelete si celelalte articole, ai fi observat ca articolul de fata face parte dintr-un serial. Da, exista lucruri bune si in Rahova, Ferentari, Giulesti, Obor. Dar mai multe sunt in alta parte si mai putine aici. Iar in cazul mizeriei, mai ales umane, in Rahova si Ferentari este atins apogeul.

  3. Razvan says:

    Am o intrebare referitor la acest articol:

    De ce nu s-a inceput cu Poveşti din cartierul Bucurestii Noi sau Pajura?

    Sa nu mai pomenim de faptul ca sunt unele zone in bucuresti mult mai rau famate decat Rahova si anume Giulesti sarbi, Ferentari etc…

  4. Dan says:

    Pentru Ferentari recomand norc sau google street view. Luati o strada la intamplare si e aproape sigur ca veti avea o surpriza: asfalt, apa, canal. Eventual chiar celebra “Targu Ocna” a perversului apostat. Ce naiba, periferiile s-au schimbat radical fata de acum 10 ani! V-am mai zis odata, luati mai intai zonele centrale unde oamenii platesc impozite ca in Dorobanti si stau cu ruinele, gunoiul si maidanezii sub geam din cauza retrocedarilor nesfarsite, a lacomiei afaceristilor imobiliari si a lipsei de implicare a primariilor! Mai enumar o data: Uranus, Rahova veche, Chirigiu, Tudor Vladimirescu, Nasaud, Sebastian, Trafic Greu!

  5. mihai says:

    Rahova, ca si Ferentari. O scarba de cartier. Acolo si oamenii put, ei sunt de vina ca e asa.

    • Gabriel says:

      Catre d-l mihai care cred ca este unul din vajnicii locuitori ai unui cartier “mai rasarit” sau te pomenesti ca este un rrom jegos sau si mai bine un taran care a fost impamantenit si a ajuns cu jegul intre degete in Bucuresti ca sa manace o paine. In concluzie, jegule imputit , inainte sa deschizi gura , mai bine nu ai face-o” ca imputi lumea din jur de jegos penal, cum spuneam inainte sa vorbesti mergi in cartierele respective si studiaza problema . Ne-am inteles ?! Iar daca vrei sa ai o imagine de ansamblu cauta-ma si iti fac eu un tur asa special pentru tine. Hai pa ca deja ti-am acordat prea mult timp

  6. Tony says:

    Mihai mai bine lasai comentarii unde gaseai ceva filmulete cu invalizi mintali baiatule….si tu esti o pleava a societatii,de ce trebuie sa spui ca si oamenii put in rahova?Eu nu stiu de unde esti tu dar iti garantez eu ca daca rahova nu avea ghetourile din spatele pietei rahova si vecini de sector Ferentariu-l era un cartier destul de frumos si mare,,are cele mai multe piete,autogara internationala,unitati de invatamant,etc.e un sector foarte mare dar……..Molotov peste oprescu si cam atat……Ciao all

  7. mihai says:

    acum arat altfel , cine nu crede poate sa mearga sa vada, se construiesc si blocuri moderne …
    s-au facut destule in zona , strazi asfaltate , apa, gaze intr-un sector sarac (lipsa fonduri)
    2012 anul cand si acesata zona va arata ca nu mai este o margine de bucuresti…

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!