Povestea unui caz care a îngrozit România

În anul 1995, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din Constanța au avut de rezolvat un dublu asasinat care ridica semne mari de întrebare încă de la descoperirea cadavrelor victimelor – doi oameni ai străzii: unul dintre cadavre era decapitat, iar pielea trupurilor neînsuflețite avea scrijelite cu vârful unor cuțite foarte ascuțite, mai multe pentagrame și numărul 666, cunoscut îndeobște ca “semnul Fiarei”. La început, judiciariștii au crezut că este vorba de crime comise de vagabonzi după același tipic ca și altele care se petrecuseră anterior. Au observat, însă, că toate semnele încrustate în pielea victimelor făceau parte din bogata simbolistică satanistă. Au început, atunci, o muncă uriașă de documentare. Victimele nu aveau duşmani, erau persoane liniștite, cu trai retras, cu relații în rândul oamenilor străzii. Martori ai asasinatelor nu existau.

Jertfe pentru Marele Țap în cazematele Portului Constanța

Polițiștii au vorbit cu toate persoanele fără adăpost care locuiau în tunelurile ce duceau către Portul Constanța, aflate în jurul zonei unde fuseseră găsite cadavrele. Ulterior, toate cazematele de pe faleză au fost luate la rând şi cercetate. În unele dintre ele s-au găsit urme a ceea ce părea jertfă relative proaspătă, adusă lui Satan (Marele Țap): era vizibil că mai multe animale fuseseră sacrificate acolo – fuseseră despicate cu obiecte tăioase și le fuseseră smulse organe interne. După săptămâni de căutări, anchetatorii au descoperit un amănunt interesant: la Poliţia Municipiului Constanța fusese înregistrat în aceeași perioadă cu dublul asasinat,  un dosar în care trei tineri din Constanţa erau cercetaţi pentru că profanaseră un monument local al eroilor din oraș.

Monument al eroilor, profanat

Tinerii desenaseră pe soclu, cu vopsea, mai multe pentagrame și semne ale Fiarei. Interesant era că monumentul respectiv era situat chiar în apropierea zonei  în care fuseseră găsite trupurile celor doi bărbaţi ucişi. Tinerii suspecţi erau Tiberiu Pintilie, de 17 ani, Horaţiu Pintilie, fratele acestuia, 23 de ani, şi Cristinel Andronache, care avea în jur de 25 de ani. Anchetatorii au cercetat imobilele în care locuiau cei trei şi au observat și aici (pe scara blocului, la intrare, pe pereți) însemne ale Satanei, râcâite cu vârful cuțitului. Apoi, numărul de interfon al familiei Pintilie era 666! Cu mandate de percheziţie de la procuror, polițiștii au intrat în cele două locuinţe. În casa familiei Pintilie l-au găsit doar pe Tiberiu, pentru că fratele său plecase la Bucureşti. Într-una din camere au fost găsite arma crimei (un briceag ascuțit ca briciul) şi treningul cu pete de sânge pe care unul dintre tineri îl purtase în momentul comiterii crimelor. După audieri prelungite, Tiberiu Pintilie și-a recunoscut vina. Da, ei îi ucisesră pe acei nefericiți, pe când se îndreptau spre casă, seara târziu, dinspre cimitir. Pintilie a mai povestit că începuseră să frecventeze un grup satanist, după ce participaseră la o tabără organizată în județul Tulcea. Da, comiseseră crimele în numele lui Satan: cele două victime fuseseră atacate pe la spate şi lovite în cap cu o piatră. În timp ce încă agonizau, criminalii le-au tatuat trupurile cu sânge, desenând pentagrame, iar la final, i-au retezat unuia capul, iar celuilalt i-au scrijelit semnul Fiarei pe frunte.

Tatăl criminalului fusese polițist

Autoritățile au descoperit că sataniștii se întâlneau în Constanța în cartierul Tomis Nord, pe plaja “Modern” sau în cimitirul din Cernavodă, în cavoul familiei Farmache. La scurt timp după aceea, anchetatorii au descoperit că tatăl fraţilor Pintilie fusese… poliţist criminalist și fusese ucis în municipiul Iaşi. În ceea ce îl priveşte pe Cristinel Andronache, acesta, avusese în familie o educaţie aleasă, iar la vremea respectivă se număra printre puţinele persoane din oraș care deţinea acasă un computer. Ducea o viaţă decentă şi locuia împreună cu părinţii, într-un apartament de trei camere.

O altfel de “izbăvire”

Peste o zi, a fost capturat Horaţiu Pintilie, într-o garsonieră din Bucureşti, unde fusese depozitat și un adevărat arsenal de săbii şi cuţite. Tiberiu Pintilie, fiind la vremea respectivă minor, a primit o pedeapsă de jumătate din minimumul închisorii ce ar fi fost prevăzut pentru adulţi. La 15 ani de la comiterea faptei, unul dintre autori, Tiberiu Pintilie, mezinul ,a fost singurul care a ieşit din închisoare: s-a „cuminţit”, şi-a găsit o slujbă undeva în  Constanța și se pare că s-a căsătorit, ducând o viaţă normală. Toată viaţa va fi, însă, monitorizat de Poliția locală. Ceilalţi doi satanişti au fost condamnaţi pe viaţă, cu posibilitatea de liberare după ce vor împlini vârsta de 60 de ani. Satan le adusese o altfel de “izbăvire”.

VEZI ȘI CINE SUNT SATANIȘTI ÎN ROMÂNIA

6 Comentarii la “Povestea unui caz care a îngrozit România”

  1. pingou says:

    brrrrr… ce oameni

  2. Olguta Vasilescu says:

    Ce om esti tu, pingou!

  3. M a r i u s says:

    Doamne , ce oamenii ;s

  4. Costea Emanuel says:

    I-am cunoscut personal pe toti trei,in pnt Poarta Alba,crimele le-au comis ei,dar tot ce scrie de animale sacrificate,Tapul cel Mare,e o vrajala ieftina a politiei si ziarelor de la acea vreme ptr spectacol mediatic.

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!