Povestea blocului ilegal de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti

Blocul apartine unui fost deputat PSDEpopeea blocului de pe strada Mihai Eminescu din București, de la numărul 188, ar putea ocupa un loc fruntaș într-un volum despre cum nu funcționează instituțiile statului în România. Deși ilegalitatea era limpede și evidentă ca un lup între oi, autoritățile s-au poticnit, au dat din colț în colț și, până la urmă, nu au făcut nimic. Obosiți, după ani de zile în care s-au luptat ca să li se facă dreptate, vecinii obligați să trăiască la umbra imobilului cu șapte etaje au cedat.

Pentru cel care se plimbă pe strada Mihai Eminescu din centrul Capitalei este ușor de înțeles de ce firma de construcții vrea să ridice aici un imobil de birouri. Cochetă, cu tei bătrâni și umbroși, străjuită de-o parte și de alta de case cu personalitate ridicate în perioada interbelică, strada Mihai Eminescu ar fi visul oricărui corporatist obligat să meargă la serviciu tocmai la periferia orașului, într-o zonă cu  aspect semi-industrial.

Regulamentul de urbanism al Bucureștiului există tocmai pentru a proteja astfel de frumuseți urbane. Dar nu a reușit să apere strada Eminescu. Acum, dintre două căsuțe de epocă se înalță falnic un titan din beton cu șapte etaje, la fel de expresiv ca un perete.

Potrivit acestui regulament, strada Mihai Eminescu este zonă protejată. Drept urmare, nu este permisă ridicarea unor imobile care să depășească nivelul clădirilor vecine cu mai mult de unu – două etaje. Însă în anul 2007, Primăria Sectorului 2 a emis o autorizație de construire a unui imobil P + 7 (un bloc cu șapte etaje) pe strada Mihai Eminescu, la numărul 188 (ar fi putut să aibă maximum trei etaje deoarece casele de lângă au numai P+1). Autorizația a fost emisă pe numele Elenei Turea, proprietara de atunci a lotului.

Fostul deputat PSD Viorel Gheorghiu – proprietarul blocului

În 2009, dezvoltatorul Total Construct International, firmă la care este acționar fostul deputat PSD Viorel Gheorghiu, a cumpărat terenul de la nr.188, cu tot cu autorizația de construire. În vara aceluiași an, Primăria Sectorului 2 a emis o altă autorizație de construire pentru imobilul de pe strada Mihai Eminescu, în care a fost înlocuită soluția tehnică pentru fundație.

Viorel Gheorghiu, ginerele lui Bebe Ivanovici, fost şef la Revoluţionari şi baron de Ilfov, are şi un dosar penal pentru că şi-a înscenat furtul maşinii, ca să capete banii din asigurare.

În toamna 2009, firma de construcții SC Urban Art Construct, angajată de dezvoltator, a început lucrările. Tot atunci au început și problemele tinerei familii Cristina și Florin Dumitru, care deținea două case la numărul 186 (una la stradă, alta în spate). Deoarece constructorii au început să înalțe blocul la numai câțiva centimetri de locuința din spate, aceasta s-a surpat și s-a prăbușit în decembrie 2009. Domnnul Dumitru făcuse deja la acea dată o expertiză care demonstra că imobilul îi punea în pericol locuința, dar nu fusese luat în seamă de autorități.

casa de pe Mihai Eminescu afectata de construirea blocului ilegalFamilia Dumitru a atacat construcția ilegală în instanță și, după o jumătate de an, în martie 2010, a  obținut o decizie favorabilă. Tribunalul București a decis suspendarea autorizației de construire și a lucrărilor. Degeaba, însă.

Constructorul nu a respectat hotărârea judecătorească, ci a continuat chiar și după ce vecinii, disperați, au încercat să oprească intrarea betonierelor în șantier cu propriile mașini. 

Vechea autorizație din 2007, scoasă de la naftalină

Ca să dea o aparență de legalitate, la poartă a fost afișată vechea autorizație, cea din 2007, pe care Primăria Sectorului 2 i-a prelungit-o până în 2011. Dar vechea autorizație fusese anulată automat în 2009, odată cu emiterea noii autorizații pentru același loc, potrivit avocaților familiei Dumitru. Pe de altă parte, cele două autorizații prevedeau soluții tehnice diferite pentru aceeași construcție, deci nu puteau fi valabile în același timp, cum a susținut dezvoltatorul. În plus, cea din 2007 nici măcar nu fusese emisă pentru Total Construct, ci pe numele vechii proprietare.

După ce Tribunalul București a suspendat autorizația, Inspectoratul de Stat în Construcții a dispus la rândul său oprirea lucrărilor. La fel și inspectorii de la Primăria Muncipiului București. Dar construcția a continuat neabătută, sub ochii uimiți ai vecinilor cărora nu le venea să creadă că dezvoltatorul ignoră pur și simplu hotărârea instanței. 

Pentru că lucrările nu au încetat, vecinii s-au adresat procuraturii și au depus o plângere penală împotriva lui Cristian Țoi, administratorul firmei de construcții. Drept urmare, în septembrie 2010, Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 a dispus oprirea construcţiei blocului din strada Mihai Eminescu 188 şi a deschis un dosar de cercetare penală pe numele lui Cristian Ţoi, pentru nerespectarea deciziei tribunalului. Chiar și în aceste condiții blocul s-a înălțat mai departe. 

Cine continuă, să fie luat cu cătușe și dus la secție”

În prezent, ca într-un film absurd, deasupra gardului înalt de tablă care nu reușește să ascundă colosul nici măcar pe sfert, este afișată aceeași autorizație din 2007 care nu este emisă pe numele societății Total Construct. Lucrările de structură au fost încheiate, iar pe trei laturi clădirea este finisată: este vopsită și are termopane. Doar partea dinspre stradă nu este gata, dar probabil că nu pentru mult timp.

Nicusor Dan, dusmanul primarului Sorin Oprescu

Nicusor Dan, presedintele Asociatiei "Salvati Bucurestiul"

„Sunt multe instituții care nu funcționează. Una dintre ele este Parchetul. O alta este Poliția. Aici, la Eminescu 188, lucrurile erau flagrante. Tribunalul anulează autorizația, cu toate astea construirea continuă. Inspectoratul dă un proces verbal de oprire a lucrărilor, construirea continuă. Primăria Municipiului București dă un proces verbal de oprire a lucrărilor, ea continuă. Parchetul, sesizat inclusiv de noi (Asociația „Salvați Bucureștiul” – n.n.), dă și el o dispoziție de oprire a lucrărilor. Constructorul ignoră și Parchetul. Începe și cercetarea penală a constructorului, dar și după asta continuă lucrările”, face tristul bilanț al întregii situații Nicușor Dan, președintele Asociației „Salvați Bucureștiul”.

„Este și o problemă de legislație pentru că toate instituțiile pe care le-am enumerat au dispus oprirea lucrărilor, dar legea nu prevede cine execută această oprire a lucrărilor, în sensul că odată dispusă oprirea trebuie ca o instituție însoțită evident de poliție să intre peste ăia și cine continuă să fie luat cu cătușe și dus la secție. Nu există nici voință”,  mai explică el.

„Clădirea a crescut ca o floare, ca o ciupercă după ploaie”

Ajunsă în această situație, familia Dumitru a decis să pună punct luptei. „Din cauza unor probleme nu am mai putut continua demersurile mele”, a explicat Cristina Dumitru pentru VerticalNews. „Nu a mai rezistat doamna Cristina și au vândut dezvoltatorului proprietatea din spate. Cristina nu dorea tranzacția. Era convinsă că va demola blocul. Dar din păcate așa se întâmplă. Oameni simpli, cu venituri reduse, rezistă până când ajung la un declic”, a declarat și Ofelia Bîrsan, avocata familiei Dumitru, de la Casa de Avocatură „Bîrsan, Popescu și Asociații”. „S-au înțeles ca familia Dumitru să nu mai continue demersurile în justiție. Familia a lăsat plângerea la dispoziția organelor de cercetare penală”, a continuat Bîrsan.
„Eu îi înțeleg pe proprietari. Pentru că luni de zile au fost bătaia de joc a poliției și a instituțiilor”, e de părere și Nicușor Dan. Avocata Ofelia Bîrsan dă și un exemplu: „ Li se tot spunea: „Mâine vine Inspectoratul de Stat în Construcții și îi scot afară (pe cei care lucrau la ridicarea imobilului – n.n.). Nu venea nimeni. Venea o doamnă după câteva săptămâni care se plimba pe acolo prin spate și după aceea nu se mai întâmpla nimic. ISC-ul nu a venit să aplice rezoluția Parchetului. Iar clădirea a crescut ca o floare, ca o ciupercă după ploaie”. „Apoi, deși se dăduse rezoluția, ea nu a fost comunicată către inculpat timp de trei săptămâni de zile. El nu știa că are un dosar penal deschis pe numele lui”, mai povestește Bîrsan alte nereguli.

Primăria ar trebui să aibă voința să înceapă să demoleze ce e ilegal”

În România, demolarea unui astfel de bloc ridicat ilegal este la fel de iluzorie precum mult-așteptata oprire efectivă a lucrărilor.
„Procedura este complicată. Există două situații. Există situația în care constructorul nu a respectat ce a scris în autorizație. De exemplu, în autorizație scrie 5 etaje și el a făcut 8. Și atunci chiar emitentul actului – Primăria – poate să ceară Tribunalului ca respectivul să demoleze. Asta este cazul simplu și au fost câteva decizii de felul ăsta”, explică Nicușor Dan.

„Cazul complicat este când însăși autorizația de construire este emisă ilegal de Primărie  (cazul blocului de pe Mihai Eminescu 188 – n.n.). Este complicat pentru că instanța îi pune în vedere proprietarului construcției ilegale să demoleze și acela va refuza. Și atunci vecinul afectat, care nu mai are soare în curte, trebuie să demoleze el, pe cheltuiala lui, urmând ca printr-un alt proces să-și recupereze banii. Numai că pentru a demola trebuie să faci un proiect de demolare, din nou să vii cu un arhitect care să evalueze, după care să plătești o firmă în construcții, după care să te duci în instanță. În cazul unui om care e vecin cu o hardughie din asta e foarte greu. Aici ar trebui ca Primăria să aibă voința să înceapă ea să demoleze ce e ilegal”, conchide președintele asociației.

Primarul Sectorului 2 a fost şi este Neculai Onţanu.

5 Comentarii la “Povestea blocului ilegal de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti”

  1. aspida says:

    România – țara unde «așa vrea mușchiu’ meu»…

  2. Robert Mugabe-jr says:

    Foarte bun articolul, poate asa isi vor da seama si autoritatile ca Romania nu este o tara bananiera!

  3. victor says:

    CHIAR ma intrebam ce s-a intamplat cu cladirea asta. madam udrea nu mai face nimic in cazul asta?

  4. sandra pralong says:

    Felicitari ptr articol!
    sandra

  5. Sorin says:

    Oare câte asemenea ilegalităţi a patronat primăria sector 2? Eminescu e “la vedere” – dar pe intrarea Albinari, în spatele blocurilor de pe Iancului, printre case parter, s-a ridicat mai întâi un bloc de 4 etaje, mai apoi un altul de 7 etaje. Ia dacă te sui pe terasa blocurilor din zonă, cât vezi cu ochii se iţesc blocuri de peste 7 etaje, în Matei Voievod, Vlad Ţepeş, străzi cu regim de max 4 etaje. Aşa că e limpede: urbanismul e vorbă goală, pe mâna unor funcţionari care mănâncă şi ei o pâine albă, pe lângă leafa de la stat.

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!