Omul cu 100.000 de ambalaje de chibrituri: „Mi-a fost frică pentru o cutie cu Lech Walesa”

Între 1980 şi 1988, a investit în ambalaje de chibrituri mai mult decât valoarea unei Dacii. Însă turdeanul Zamfir Pop nu regretă asta. „Cine se mai bucură, astăzi, de Dacia cumpărată atunci, cum mă bucur eu de respectiva investiţie”, motivează colecţionarul acum. Acasă, are peste 100.000 de etichete de pe cutii de chibrituri din întreaga lume, pe care vrea să le expună într-un muzeu.

Celebrul Goethe (1749-1832) spunea despre colecţionari că sunt nişte oameni fericiţi. La maxima poetului, Zamfir Pop a adăugat „iar filumeniştii sunt tot nişte colecţionări”. Şi, în glumă, şi-a trecut şi el în paranteză anii de viaţă (1953-2035).

De ce nu 2050?
Citatul din Goethe (poetul era colecţionar de minerale, deci, ştia ce spune!) l-am găsit într-o revistă a unuia dintre cluburile de filumenişti din RFG (undeva, cam prin ‛84, probabil). Adaosul cu „2035” este o glumă, bazată pe o „planetă de tânăr”, cumpărată în ‛74 şi unde spunea că voi trăi 82 de ani! Dacă nu se va adeveri, nu voi mai crede în poveştile papagalilor.

La 13 ani, cum v-aţi gândit să strângeti tocmai ambalaje de chibrituri?
Nu m-am gândit. Eram în clasa a VI-a, eram filatelist vechi (!) şi mi s-a furat cartea cu timbrele. M-am hotărât să colecţionez ceva ce nu interesează pe alţii, deci, minimalizam riscul de a se repeta istoria. Am început să adun „capace de cutii de chibrituri”. După vreo doi ani am văzut la televizor reportajul despre Alexandru Darie, un mare filumenist.

Cum a evoluat colecţia? Credeţi că uneori aţi exagerat cu pasiunea?
Dacă ţineţi cont că am prieteni în toată lumea, dacă luăm în considerare o vastă cultură generală izvorâtă din căutările pentru înţelegerea mesajelor de pe cele peste o sută de mii de piese adunate în câteva decenii, dacă notaţi că am călcat prin 15 ţări şi m-am întâlnit cu multe zeci de filumenişti, dacă vă gândiţi la expoziţii, articole în presă Dacă vă gândiţi că, timp de vreo două decenii filumenia a fost turnul meu de fildeş, în care eram fericit, când toţi înjurau în jurul meu, a fost un preţios susţinător în vremea când eram bolnav, dacă mai notăm şi o mulţime de momente de-a dreptul sublime pe care le-am trăit din cauza acestei pasiuni ridicată la rangul de mod de viaţă, … Vă las să apreciaţi dacă am exagerat sau nu. Adică, NU! Să vă ajut în stabilirea unei sentinţe. La rugămintea unui prieten, am calculat că în perioada anilor ‛80 – ‛88, am investit în colecţia mea mai mult decât valoarea unei Dacii 1300. Cine se mai bucură, astăzi, de Dacia cumpărată atunci, cum mă bucur eu de respectiva investiţie?!

Cum ştie un om dacă un chibrit e bun sau rău?
Răspunsul este simplu: când se poate folosi de el. Cu foarte multe decenii în urmă, o fabrică de chibrituri din Australia îşi făcea reclamă cu imaginea unui linior de telefonie, în pustietate, cocoţat pe stâlp, şi mai avea un singur băţ de chibrit în cutie. Era sigur că se va aprinde! La noi, pe la mijlocul deceniului nouă, era un banc cu un neamţ, venit în vizită, care a luat o cutie de chibrituri româneşti, şi-a aprins ţigara şi a aruncat cutia, cu celelalte beţe, la gunoi. A explicat: mi s-a spus că numai unul dintr-o cutie se aprinde. Un pic cam altfel decât la cele australiene!

Spuneţi că un colecţionar adevărat nu trebuie doar să adune etichete, ci să ştie totul despre un chibrit. Cât de departe aţi mers cu această cunoaştere?
Nu mă porniţi! V-ar trebui colecţia ziarului pe un an! Vă pot vorbi despre etichete de cutii de chibrituri româneşti din ‛57 … falsificate în Olanda prin ‛70, pe care le-am primit de la un coleg din Bratislava în ‛87? Despre cutia de chibrituri cu portretul lui Lech Walesa – a fost singurul obiect de care mi-a fost frică la trecerea prin vamă, din Polonia spre RDG, în decembrie ‛87. Despre lunga discuţie (câteva ore) avută cu preşedintele clubului de la Leverkusen, în care el vorbea germana şi eu englez. Despre chibrituri cu aprindere oriunde, cu care mă dădeam mare, când lumea de pe la noi vedea aşa ceva numai în filmele cu cowboy.

Care vi s-a părut cel mai inspirat mesaj de pe o cutie de chibrituri?
Nu m-am gândit la astfel de clasificări. De exemplu, aş putea să vă vorbesc despre o serie de cutii de chibrituri, care avea pe etichete … acuarele ilustrând versuri de Esenin ori o serie din China, pe care este ilustrat un basm de pe la anul 1000. Dar, vă pot povesti că, în octombrie ‛92, când vameşa româncă m-a întrebat care este cel mai preţios obiect din bagajele mele, i l-am arătat. A plecat ca … plesnită! Apoi, după o jumătate de oră de poveşti cu companionul din compartiment (eram de vârstă apropiată şi călătorem împreună de la Bratislava), omul mi-a mărturisit: „Şi eu m-am gândit că eşti nebun, ca şi vameşa. Acum, înţeleg că nu ai minţit!”. Obiectul respectiv era o cutie de chibrituri de menaj, banală, dar, produsă în Franţa, prin anii ‛30. Pentru un filumenist, nici nu există piese interesante sau nu. Toate sunt interesante prin ceva. Dacă nu prin altceva, prin faptul că este o piesă în plus în colecţie.

Din ce an e cel mai vechi ambalaj pe care îl aveţi?
Iarăşi, este vorba de o cutie de chibrituri cu poveste. Prin anii ‛70, când Orşova a fost inundată şi reconstruită mai sus (am trecut pe-acolo, vreo trei ani la rând şi am călcat în Ada Kaleh în ultimul an în care s-a mai putut; dar, asta-i altă poveste), într-un pod de casă s-au găsit două cutii de chibrituri vechi, austriece. Prin ‛83, au ajuns pe mâna unei fetiţe, colecţionară. Am cunoscut-o în cadrul activităţilor Clubului colecţionarilor (am fost singurul vicepreşedinte nebucureştean!) şi, cu acordul părinţilor ei, în concediul din ‛82, am trecut pe la ei, i-am dăruit un album cu piese filumenice şi am stat câteva ore ca să-i împărtăşesc din experienţa mea. Am devenit prieten cu părinţii ei şi, la vreo doi ani după această vizită, fetiţa (acum avea deja 15 ani) mi-a dăruit una dintre cutii. Din estimările mele şi ale altora, fusese fabricată cam prin 1850. Coincidenţă: fetiţa s-a născut exact în ziua în care eu îmi sărbătoream majoratul!

Într-o ţară care nu mai face chibrituri, vreţi sa faceţi un muzeu al chibritului. Credeţi că ar prinde?
Când lansam ideea, România avea trei fabrici de chibrituri. După ce am văzut Muzeul din Polonia şi o expoziţie de la Kaluga (Rusia), după ce am văzut – virtual – şi muzeele din Cehia şi Suedia, încă mai afirm că aş avea cu ce „mobila”  un astfel de muzeu. Dincolo de faptul că, prin ţări cu oameni mai proşti decât pretindem noi că am fi, au succes fel şi fel de muzee, ale hârtiei igienice, ale periilor, ale nasturilor cu trei găuri, … care este rolul unui muzeu? Nu cumva tocmai de a prezenta ce nu mai este?

Când aprindeţi ţigara, folosiţi chibrit sau bricheta?
Ce am la îndemână. Când fumez pipă folosesc beţe mai lungi. Doar că mi-am respectat un principiu: piesa care intra în colecţie, intra definitiv. Foloseam beţele, într-o altă cutie. Respectând nişte tehnici de aprindere, pot folosi o cutie pentru mai mult de cinci „seturi” de beţe de chibrituri.

Pe unele cutii de chibrituri apar personalităţi. Dvs. pe cine aţi pune pe o cutie de chibrituri?
Vasile Chiţac, Alexandru Darie, Dorotea Momir, Domoks Luka, … ca filumenişti români de seamă. La un moment dat, am produs şi eu ceva reclamă pe cutii de chibrituri. Neoficial. Şi am pus pe etichetă cea mai importantă personalitate: Zamfir Pop! Dincolo de glumă, nu mă erijez în a stabili astfel de categorisiri. S-ar fi putut face serii tematice frumoase. Am pe conştiinţă mai multe serii produse la Gherla. Semne de circulaţie, lunile unui an, iar, în 2001, chiar am machetat, pornind de la imagini vechi, o serie de cutii de chibrituri la împlinirea a 40 de ani de la câştigarea Cupei României de către Arieşul Turda.

Ce meserii aţi avut de-a lungul anilor?
Provin dintr-o familie de intelectuali. Am lucrat 25 de ani în transporturi auto, apoi, într-un ONG, în mass-media locală, iar, neoficial, tehnoredactare pe computer, lucruri legate de internet. Problema e că nu am talent pentru cea mai importantă meserie: facerea banilor. Averea mea e mintea şi inima. Şi sănătatea, câtă mai am.
Pe lângă filumenie, ce pasiuni mai aveţi?

Ce e filumenia?
Definiţia cea mai completă şi exactă: colecţionarea de ambalaje de chibrituri, adică etichete de cutii şi plicuri de chibrituri şi orice alt obiect care a conţinut chibrituri. Aşa cum spunea şi John Luker, autorul Enciclopediei filumenistului (o carte xerografiaftă, cu o mie de pagini, pe care am avut-o în mână la Praga în ‛87 şi o am în colecţie, din‛90, ca dar din partea unui coleg filumenist englez), singura regulă valabilă este că nu este nici o regulă. Am văzut în Moravia, chiar o colecţie de etichete de pe baxurile cu cutii de chibrituri!

În câte ţări aţi călătorit pentru această pasiune? De unde aţi avut bani pentru asta?
Am călători prin 15 ţări şi m-am întâlnit cu peste o sută de filumenişti, între Paris, Leverkusen şi Leningrad, între Osijek şi Krosno (Polonia). În octombrie ‛92 am reuşit un tur de forţă: la începutul lunii eram la reuniunea de la Leverkusen, iar, spre sfârşitul lunii, la reuniunea de la Paris. Banii alocaţi filumeniei au fost cei care mi-au rămas din cauza unei malformaţii congenitale pe care nici nu am tratat-o: nu beau!

Dintre personalităţile româneşti şi din lume, puteţi să îmi daţi exemple de filumenişti?
Silviu Stănculescu – un om minunat, cu care am avut o relaţie în care nu mi-a permis să îl consider Maestru, ci, se considera el ucenic al meu. Evident, în materie de filumenie. El nu se considera colecţionar, ci, doar, adunător. A mai fost celebru un rege al Egiptului, care, în anul care m-am născut eu, a zburat la Copenhaga ca să dea câteva mii de dolari pe o piesă filumenică pe care şi-o dorea pentru colecţia sa. La un nivel mai jos, şi eu am avut o poveste semi-hazlie, prin ‛83, de pe urma căreia m-am îmbogăţit cu peste o mie de vechituri. Din Austria, Suedia, Japonia şi India … piese care erau, deja, vechi înainte de război! Sau o alta, când am mers la Sibiu să cumpăr o colecţie începută pe la epoca Marii Uniri şi, în vreo trei ore, între trenuri, în gara Copşa Mică, am clasat şi verificat câteva mii de piese. Sau, când …

Zamfir Pop ar mai avea mii de poveşti de spus. O parte dintre ele le găsiţi pe blogul său, http://zamfirpop.wordpress.com/(sursa foto). Pentru o colecţie de ambalaje româneşti, vizitaţi http://www.modoro.ro/

Dan Micu

Citiţi şi: Teoria chibritului românesc: băgăm buşteni pe foc, importăm beţe

11 Comentarii la “Omul cu 100.000 de ambalaje de chibrituri: „Mi-a fost frică pentru o cutie cu Lech Walesa””

  1. Zamfir says:

    Dincolo de faptul (neaoş românesc!) că aţi încălcat cererea mea, nu e chiar rău. În naivitatea mea, ca să nu se piardă ce am scris, am postat şi eu textul (eu nu am modificat nimic!) şi am scotocit în arhiva personală după nişie imagini.

  2. mihaela says:

    Mare curaj ati avut sa-i luati un interviul lui Zamfir. este cunoscut in turda drept canuta om sucit, ca sa nu zicem altfel 🙂

  3. Aurelia says:

    Interesanta pasiune si colectie,dar cat valoreaza? colectionam timbre si cand m-am dus la filatelie sa-mi dea o valoare pe tot ce-am colectionat, m-am desumflat. asa ca, chibritul e si mai si

  4. Eu il consider pe Zamfir Pop “maestrul” nostru al colectionarilor. De la el si de la dnul Chitac Vasile din Bucuresti, am invatat cam tot ce inseamna filumenie si ce inseamna sa fi nu doar adunator ci un adevarat colectionar-filumenist.
    De la ei m-am inspirat si am prins “aripi” ca sa imbogatesc tematica siteului despre cutiile de chibrituri romanesti, despre tot ce inseamna fabricarea chibriturilor in Romania, in care prezint pe toti ceilalti prieteni- colectionari care de-a lungul timpului m-au contactat, am prins curaj sa continui realizarea Cataloagelor (incepute de domnii Alexandru Darie si Vasile Chitac), dar mai ales prezentarea lor in varianta virtuala.
    Cu bucurie constat ca tot mai multi tineri colectionari ma contacteaza si incep sa prinda si ei gustul unei pasiuni.
    Toata admiratia,respectul si multumiri, domnule Zamfir Pop
    Momir Dorotea, colectionara din Timisoara (http://www.modoro.ro/)

  5. Rebecca says:

    Este, intr-adevar, fabulos sa ai o pasiune pe care sa o transformi intr-un mod de viata. dar parca e prea mult. “Nebunia” te absoarbe cu totul incat uti sa mai fii om. Am auzit de “maestrul” Pop Zamfir, ca este deosebit cu a sa colectie de chibrituri, dar cand l-am vazut, si am avut ocazia sa-l ascult mi s-a parut prea abrupt. Cu sine, cu semenii, cu viata. Este un om complicat, dificil, de ocolit chiar. Si asta, va spun cu mana pe inima, din cauza pasiunii. Nu a trait decat pentru ea si l-a ars complet. Cele bune si felicitari pentru asemenea articole-descoperiri.

  6. Scaparicci says:

    mai, omul, turdean de-al meu-vecin, e dus, mai…..e dus….ce-i mai faceti publicitate mai, e dussss

  7. zoltybogata says:

    Pt. Scaparicci, nu e frumos să vorbeşti aşa de cineva, sa-u te roade invidia?? 😀

  8. cristi says:

    Ce porcarie sa colectionezi cutii de chibrituri. imi aduce aminte de colectionarii din anii 90 care pastrau pachetele de tigari si faceau robotei, masinute din păachete de tigari.

  9. marcela says:

    Pentru cei care nu au colectionat in viata lor nimic, este greu sa intelegeaga o pasiune. in viata omul mai face si ce-i place si daca vrea sa stranga cutii, f bine, sa le stranga

  10. Zamfir says:

    Din păcate, noţiunea de “colecţie – colecţionar” este greşit înţeleasă. Cei care pastrau pachetele de tigari si faceau robotei, masinute din pachete de tigari, nu erau, nicidecum, colecţionari. Silviu Stănculescu avea vreo 3.000 de cutii de chibrituri, dar, avea bunul simţ să se considere numai “adunător”. El recunoştea că “a colecţiona” este mult mai multe decât “a pune la un loc nişte obiecte”.
    Am avut o dată o discuţie cu un pescar, care se jena că-i văzusem maşina, la 6 dimineaţa, lângă lacul cu peşti. I-am explicat: Fiecare om, care îşi satisface o pasiune, este mai fericit, lucrează mai cu spor, este mai liniştit, în folosul lui, al familiei şi al comunităţii. Dacă m-ai pune pe mine să ţin – degeaba- băţul, timp de două ceasuri, aş muri de plictiseală. La fel, cum ai muri şi tu, dacă te-aş obliga să stai cu nasu’ în clasoare.
    La fel, o reprezentantă a Uniunii Europene (venise în numele finanţării unui târg al ONG-urilor) a fost şocată de afirmaţia mea că “existenţa unui colecţionar într-o comunitate sporeşte valoarea totală a comunităţii”. La detaliere, mi-a spus că nu s-a gândit la modul meu de abordare a problemei, dar, este absolut de-acord cu afirmaţia mea!

  11. iulian says:

    Ziua Buna! Am si eu o colectie de chibrituri destul de vechi. As vrea sa o vand, dar nu stiu cui.

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!