Martorii lui Iehova: cum au ajuns 100.000 de români sub Turnul de Veghe

În anul în care a căzut comunismul erau 17.000 de martori ai lui Iehova în România. În anii regimului, mergeau în misiunile lor prin parcuri, cimitire, în toate locurile unde riscul de a fi prinşi de autorităţi era mic. După Revoluţie, numărul martorilor a crescut vijelios. Erau aproximativ 40.000 în 2000 şi cam 100.000 astăzi. 80.000 de români din ţara noastră şi alţi 20.000, adunaţi, din Republica Moldova, Spania, Italia, Marea Britanie, SUA şi alte state. Recent, la Londra, s-a deschis o congregaţie românească nou-nouţă.

După ce ieri am prezentat Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, cu aproximativ 100.000 de membri în România, serialul VerticalNews dedicat cultelor religioase recunoscute la noi continuă cu o organizaţie cu un număr sensibil egal de membri: Martorii lui Iehova. Vor fi două articole dedicate acestora, unul pe care îl puteţi citi mai jos, şi un al doilea care vă aşteaptă mâine. În articolul de mâine, prezentăm viaţa de martor povestită de Gabriel Negroiu, membru în Martorii lui Iehova din 1979, şi o altă poveste, a unui martor care a ales să părăsească organizaţia. Două poveşti care prezintă cultul din două perspective total diferite.

Martorii lui Iehova susţin că practicile lor reprezintă o întoarcere la obiceiurile creştine din secolul I d.Hr. Cu toate acestea, primii iehovişti moderni au apărut în anul 1870, când, în Pennsylvania (SUA), apărea un grup de „studenţi ai Bibliei”. Aceasta a fost şi prima lor denumire, pentru ca, din 1931, să preia denumirea de „martorii lui Iehova”. Crezul lor este relativ simplu: afli cuvântul Domnului, îţi construieşti viaţa în funcţie de acesta şi apoi îl prezinţi altora, arată Gabriel Negroiu, vicepreşedinte al Organizaţiei Martorii lui Iehova. Astfel, ajungem la o imagine familiară multora dintre noi: persoanele care ne bat în uşă şi se oferă să ne prezinte adevăratele înţelesuri ale Bibliei. Totodată, oferă reviste ca „Turnul de Veghe” sau „Treziţi-vă!”.

VerticalNews.ro a analizat istoria formaţiunii Martorii lui Iehova în România şi modul în care funcţionează acest cult, recunoscut oficial în ţara noastră. Am analizat date statistice, hotărâri judecătoreşti în câteva cazuri controversate care au implicat martori ai lui Iehova din România şi am discutat cu un membru al cultului, Gabriel Negroiu (64 de ani, botezat în noua confesiune din 1979).

În comunism, predicau prin trenuri şi cimitire

Martorii lui Iehova au început să activeze în România în 1911, dar primul birou de coordonare a fost deschis, la Cluj, abia în 1920, atunci când un membru şi-a oferit casa drept centru. Activitatea la Cluj s-a dezvoltat rapid, iar, peste câţiva ani, biroul de aici coordona activitatea din România, dar şi din Ungaria, Bulgaria, Iugoslavia şi Albania. S-a deschis o tipografie, necesară pentru a tipări cărţile, broşurile şi revistele Martorilor luiIehova. Filiala a fost mutată la Bucureşti în 1930, dar a fost închisă de guvern opt ani mai târziu. Filiala îşi relua activitatea în 1945, dar avea să dispară, din nou, în august 1949. Regimul comunist a interzis activitatea Martorilor lui Iehova. Dar, deşi ilegal, numărul membrilor acrescut.

De exemplu, Gabriel Negroiu a primit botezul şi a intrat oficial în Martorii lui Iehova în iulie 1979. Întâlnirile membrilor erau secrete, iar, pentru a predica, mergeau în spaţii unde puteau fi mai greu prinşi de autorităţi. „Parcuri, străzi, gări, autogări. Sau făceam călătorii cu trenul şi ne angajam în dicuţii cu tematică biblică, atrăgând atenţia celor din compartiment. Un alt loc erau cimitirele. În general, oriunde putem să ne realizăm lucrarea”, spune Negroiu. Pentru Martori, lucrarea reprezintă misiunea lor, aceea de a prezenta înţelegerea lor a Bibliei cât mai multor persoane. Numele uneia dintre publicaţii, „Treziţi-vă!”, vorbeşte de la sine.

Un alt episod interesant din comunism este modul în care se traduceau revistele. „Ele se traduceau în România, din limba engleză, apoi materialele ajungeau în Austria, unde se tipăreau. Şi, apoi, ajungeau din nou în România, unde noi le distribuiam”, explică Negroiu. În decembrie 1989, numărul Martorilor lui Iehova din România era de 17.000.

După 1990: galopul spre 100.000 de membri şi un episod controversat

„Imediat după Revoluţie, în primele zile după ce cultul a fost recunoscut (se întâmpla în 1990 – n.n.), au fost două congrese – unul la Braşov, altul la Cluj – cu ocazia cărora au fost botezaţi 1.500 de noi martori”, arată Negroiu. Cum, spre deosebire de perioada comunistă, martorii puteau face nestingheriţi vizite la domiciliu, numărul membrilor  a crescut rapid. Astfel, în 2000, la zece ani de la intrarea în legalitate, erau peste 40.000 de martori ai lui Iehova în ţara noastră. După alţi zece ani, adică în prezent, sunt aproximativ 80.000 de români din România  şi alţi „20.000 de români din alte ţări, ca Italia, Marea Britanie, Republica Moldova”, adaugă Negroiu.

Însă, în mijlocul acestei dezvoltări, găsim şi un episod ciudat. Se întâmpla în anul 2006, când Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) accepta o înţelegere amiabilă între statul român şi Organizaţia Martorilor lui Iehova din România. Înţelegerea punea punct în 15 cazuri, pe care martori ai lui Iehova şi statul român le disputau în instanţă. 14 dintre cazuri aveau aceeaşi temă: martori ai lui Iehova care au refuzat efectuarea stagiului militar, obligatoriu în România până în 2006. Un alt caz, oarecum complementar, viza lipsa „libertăţii religioase, a dreptului la un proces liber”, deşi aceste drepturi le fuseseră garantate în 1990.

Sub presiunea CEDO, România a acceptat următorele:
1. Să renunţe la toate apelurile în instanţă împotriva celor 14 martori;
2. Să garanteze libertatea religioasă şi să oprească discriminarea martorilor (aceştia s-au plâns că autorităţile locale le puneau beţe în roate atunci când doreau  să construiască Săli ale Regatului, locurile de întâlnire ale membrilor cultului) şi, poate cel mai mare preţ al înţelegerii amiabile,
3. garantarea dreptului ca martori să meargă în închisori, pentru a prezenta învăţăturile deţinuţilor. Din 2006, a început şi predica în penitenciare.

Mod de organizare: 300 de Săli ale Regatului, 500 de congregaţii

„În România, sunt peste 300 de Săli ale Regatului şi 500 de congregaţii”, spune Negroiu. Ideea este că mai multe congregaţii folosesc aceeaşi Sala a Regatului. VerticalNews.ro a vizitat o astfel de sală (Bucureşti, Drumul Sării), rezervată pentru activitatea a trei congregaţii, din zonele apropiate centrului.

În exteriorul clădirii, apare înscrisul „Sala Regatului a Martorilor lui Iehova”. La subsolul clădirii, o persoană aflată pe un mică scenă vorbea unui grup de circa 10 persoane, cele mai multe femei mature (40-50 de ani). La etajul 1, se găseşte o sală de întâlnire, cu peste 100 de locuri, acolo unde martorii din diverse congregaţii se strâng de cinci ori pe săptămână. Într-un colţ al sălii se află un pupitru electronic, de unde se proiectează materiale video şi se asigură acustica în incintă. Cele peste 100 de scaune se află în faţa unei scene, pe care se află două pupitre şi două microfoane. Deasupra scenei, pe un perete, este postat mesajul biblic:
„Să ne refugiem la numele lui Iehova (Ţefania 3:12)”.
Clădirea mai are un etaj, la care sunt grupurile sanitare.

Astfel de Săli ale Regatului sunt în întreaga ţară. Ele sunt deschise permanent vizitelor, atât membrilor, cât şi celor care au alte convingeri religioase. Negroiu spune că cei mai mulţi membri sunt din Maramureş şi din părţile Ardealului, punând acest detaliu pe seama apropierii de Vest a acestor regiuni româneşti.

„Sunt cinci întâlniri săptămânale, trei în zilele de luni-vineri, iar două fie sâmbăta, fie duminica”, explică Negroiu.
Aceste întâlniri sunt: Serviciul Teocratic, Întrunirea de Serviciu, Studiul Turnului de Veghe, Cuvântarea publică, Studiul Bibliei în congregaţie. În afara acestor întâlniri, martorii lui Iehova merg pe teren, pentru a răspândi învăţătura, „în funcţie de timpul de care dispune fiecare”, spune Negroiu.

România are propria „Casă a lui Dumnezeu” pe un teren extrem de valoros

În întreaga lume, sunt aproximativ 7,5 milioane de martori ai lui Iehova, reuniţi în circa 107.000 de congregaţii. Deşi nu există un cler, membrii numindu-se între ei frate/soră, din motive de ordin mai mult administrativ există, la New York, “Corpul de Guvernare”, un grup de “bătrâni” cu experienţă care supraveghează congregaţia mondială.

Atunci când activitatea într-o ţară se dezvoltă, iar ţara prezintă un avantaj poziţional pentru răspândirea religiei, acolo se construieşte un Betel. Acest cuvânt semnifică “Casa lui Dumnezeu”. Nu toate ţările au Betel-ul lor. Spre exemplu, Austria şi Elveţia depind de Betel-ul din Germania. România are însă un Betel al ei, un complex extrem de luxos, situat în Bucureşti, într-o zonă bunăa Capitalei (strada Orzari se află la câţiva paşi de Piaţa Alba Iulia).

Sediul seamănă unui campus universitar modern şi se întinde pe un teren imens (peste un hectar, în condiţiile în care metrul pătrat de teren în această zonă costă între 1.000 şi 2.000 de dolari!). Clădirea este compusă din trei corpuri, în care se găsesc Săli ale Regatului, dar şi locuri unde stau membrii “familiei Betel”. Negroiu este unul dintre martorii lui Iehova care locuieşte în Betel.

În fiecare dimineaţă, membrii familiei Betel studiază şi discută Biblia, la o bibliotecă în care se găsesc publicaţiile Martorilor lui Iehova, respectiv într-o sală de întâlnire. Celor din Betel li se asigură, gratuit, “cazare, masă şi un mic subsidiu lunar pentru cheltuieli curente”. Pe lângă activitatea din Betel, personalul filialei ia parte la lucrarea de predicare a Regatului şi de facere de discipoli.

În cadrul unui Betel, găsim următoarele birouri: Departamentul pentru serviciu (aici se planifică toate congresele, se ţine evidenţa teritoriului repartizat congregaţiilor, se centralizează rapoarte, se asigură corespondenţa cu supraveghetorii itineranţi, bătrânii de congregaţie, pionieri – oameni care călătoresc în alte oraşe şi uneori în alte ţări -, vestitori; Departamentul juridic (consiliere legală pentru martorii care întâmpină probleme ca discriminarea); Departamentul de traducere (se traduc, din engleză, publicaţii ca Turnul de Veghe sau Treziţi-vă!; Departamentul de tehnoredactare (traducerile sunt aşezate în pagină şi trimise spre tipărire); Biroul de informaţii sanitare (consiliere despre tehnicile medicale fără sânge, vezi mai jos despre ce e vorba); Biroul pentru Construirea de Săli ale Regatului (de aici sunt coordonate echipele care proiectează, obţin documente şi construiesc Sălile din întreaga Românie); Departamentul de Calculatoare; Studioul de Înregistrări (formatul audio al revistelor, pentru nevăzători – de exemplu, coloane sonore pentru programele video); Întreţinere şi atelierul auto (membri-voluntari care prestează servicii de electricieni, mecanici, instalatori, zugravi, tâmplari); Departamentul de expediţie (sunt onorate comenzile de literatură). Un depozit de literatură specific Martorilor lui Iehova se află la marginea Bucureştilor, în Dragomireşti-Deal.

DIFERENŢE

Martorii lui Iehova NU acceptă

Transfuziile. Aici Martorii lui Iehova invocă porunca biblică şi se cere abţinerea de la sânge, consemnată în Faptele Apostolilor. Spre deosebire de ortodocşi, de pildă, Martorii extrapolează această poruncă şi înţeleg prin ea şi interdicţia de a introduce sânge în corp. În aceste condiţii, transfuzia este considerată un păcat, înfăptuit de cel care primeşte sânge.

În aceste condiţii, Martorii susţin că ei nu îşi pun vieţile (sau vieţile copiilor, rudelor) în pericol, ci doar optează pentru un altfel de medicină, „fără sânge”. Există un întreg domeniu rezervat medicinei şi chirurgiei fără sânge. Specialişti în medicină care sunt membri ai cultului Martorii lui Iehova au redactat 3.000 de articole despre medicina şi chirurgia fără transfuzii şi au pus la punct 1.400 de Centre de Asistenţă Medicală de profil.

Printre practicile care se folosesc pentru a evita transfuziile se regăsesc următoarele: „aparate de recuperare (sângele pierdut în timpul intervenţiei chirurgicale este curăţat şi ajunge din nou la pacient, printr-un circuit închis); instrumente chirurgicale performante (acestea taie vasele sanguine şi le închid aproape instantaneu); medicamente (proteine care stimulează producerea de hematii, de tromobocite şi leucocite, medicamente care reduc cantitatea de sânge – aprotinina, antifibrinoliticele)

Exprimarea dreptului de vot. Deoarece se numesc susţinători şi slujitori ai Regatului lui Dumnezeu, Martorii lui Iehova refuză să îşi exercite dreptul de vot, întrucât exprimarea acestuia i-ar transforma în susţinători ai unui sistem politic, economic ori social. Totodată, ei refuză să salute drapelul naţional.

Serviciul militar. Întrucât crima de orice natură este o încălcare a legilor Bibliei (porunca “să nu ucizi”, Matei 22:39), Martorii lui Iehova refuză să facă stagiul militar. În România, mulţi dintre martori au fost obligaţi să facă stagiul militar, dar au refuzat, unele cazuri ajungând la CEDO (vezi mai sus), care a dat decizii împotriva statului român. Cum, din 2006, armata nu mai este obligatorie în România, aceste situaţii sunt acum evitate.

Sărbătorirea zilei de naştere. Martorii spun că, în Biblie, singurele referiri la astfel de evenimente sunt legate de persoane care nu îl slăveau pe Iehova.

Sărbătorirea Crăciunului şi Paştelui. Martorii lui Iehova spun că singura sărbătoare menţionată în Biblie este cea a morţii lui Iisus. Eu nu neagă naşterea sau învierea Domnului, dar spun că Biblia nu menţionează sărbătorirea acestor momente. În plus, socotesc că naşterea lui Iisus nu a avut loc la data de 25 decembrie, ci „undeva în jurul datei de 1 octombrie”.

Icoanele. În Sălile Regatului nu se găsesc obiecte de cult. Martorii lui Iehova spun că nicăieri în Biblie nu apar referiri la astfel de obiecte.

Dan Micu
CITIŢI ŞI PRIMUL EPISOD:

949 Comentarii la “Martorii lui Iehova: cum au ajuns 100.000 de români sub Turnul de Veghe”

  1. Ecaterina a doua says:

    Foarte bun demersul vostru. exceptional, chiar! felicitari

    • popa co stel says:

      nu avem dreptul sa ne luam viata , trebuie sa mergem , pina la capat; cat de dureros ar fy.//////////;///

    • un martor says:

      Respectul trebuie sa ne insoteasca pretutindeni.

    • pentru fratii si surorile mele says:

      Eu am ales sa cred in Dumnezeul Sfant
      Cand lumea-i guvernata de traditii
      Cand oameni si-nstitutii pe pamint
      Isi pun in gand si-n plan a lor ambitii.

      Cand shoppingul si moda e-n delir
      Si la distractii omul este spornic
      Cand “religia-i opiu”, pacatul elexir
      Biet demodat ! Ramin statornic!

      Sin cumpana ce anii o vegheza
      Precum un far din porturile vechi
      Se vad la usi, in piete si pe stada
      Martori voiosi, perechi, perechi.

      E noapte in lume si-i noapte afara
      E noapte in suflet si-n minte la popi
      C-au ajuns sa fie o biata povara
      Care ies din gropi si calca in gropi

      Pri noi o mana azi le e intinsa
      Ca mana unui tata spre copil
      De-ar apucao, atunci inma lor stinsa
      N-ar inceta sa bata la capat de fitil.

      Martore, ridica-ti fruntea si priveste zorii
      Si nu te-npiedica la margine de drum;
      Ce privilegiu ai, te trec fiorii!
      Martore, fii tare si predica acum!

      Nu te-nfrica cind multi arunca
      Peste iubirea ce-o arati, noroaie,
      Sunt zilele din urma inca
      Si-n umilinta facem baie.

      Au case si palate-antifonate
      Sa nu se-auda nici macar o struna
      Au inima si mintile-ncuiate
      Dar vestea buna inca tot rasuna

      Baroni si cler s-au ghiftuit in toate
      Si au facut in viata tot ce-au vrut
      Umplindu-si pintecul si mintea cit se poate
      Si vestea buna n-a mai incaput!

      Si-au strins averi, pamint, cu rostul
      Ca ele vor dura,poate cit veacul
      Nu s-au gandit deloc la Domnul nostru
      Ca n-avea loc unde sa-si plece capul.

      Refugiul azi le este o minciuna
      Ce inundat va fi curind de ploi
      Si neavind de sus nici o arvuna
      Se vor vedea flaminzi, saraci si goi.

      Purtam la briu cerneala-n calimara
      Minati suntem de gandul cel mai demn
      Pe fruntea ce suspina si coboara
      smerit. Facem al supravetuirii semn.

      Cind cele patru vinturi vor lovi naprasnic
      Nelegiuirea lumii, ajunsa la zenit
      Sa spunem cu tarie ca secretarul vasnic;
      “Am facut intocmai cum mi-ai poruncit”

      La unii cate-o raza de aroganta pura
      Le scoate ganduri rele, ce raspandesc in cete
      Sloganuri si minciuni, izvorate din ura,
      Lucrarea s-o opreasca prin decrete.

      Si cand nebunia le-ntuneca simtirea,
      Cuprinsi de euforie, de patima si zel,
      Un batran se ridica, rotindu-si privirea,
      Face un gest cu mana, vorbeste Gamaliel:

      “-A mai fost o lucrare ce azi nu se mai vede
      Si ce-a facut astazi, ce noua nu ne place,
      De este de la oameni, cum se crede,
      In scurta vreme si ea se va desface.

      Insa daca lucrarea asta e de la Dumnezeu,
      N-o veti putea opri, chiar de luptati.
      Asa ca ascultati mai bine sfatul meu:
      Pe oamenii acestia in pace sa-i lasati!”

      Au fost si perioade de liniste si pace,
      Cu-avant lucrarea noastra a mers in progres.
      Cel mic devine o mie, un neam mare se face,
      Pe Marele Iehova sa-l laude-au ales.

      Si iubitorii de bani, si iubitorii de aur
      Se-ncurajeaza-n ei spunand: ‘hai, hai”
      Si nu vad ca-n intuneric se nalta un balaur
      Ce aduce pe Pamant “vai, vai, vai!”

      Caci inima, saraca le este atat de plina
      De teluri si dorinte, si uita ca Demonul
      Pentru ei se schimba-n inger de lumina,
      Dar “lumina” lui intuneca omul.

      Chiar vad in orizont in departari
      Ca-n lume va fi bine si dreptate.
      Conducatori si cler proclama-n patru zari:
      ” E bine! E pace si securitate!”.

      Cind bucuria surda pe toti ii infasoara
      Si cred ca de toate acum au scapat
      Un zvon se aude, un zvon infioara
      Babilon si cler ste atacat!

      Si e vinzoleala, caci lumea-i la rascruce
      Se zbat ca valul marii amenintat de ger
      Un gand ii inspaiminta, dar nu stiu un s-apuce
      Parc-au devenit turturi, enoriasi si cler!

      Si-n panica mare cleru-ncepe-a,plinge
      Simte cum se duce ca steaua-n abis
      E-n bibat cu ura, cu clocot de singe
      A martirilor pe care i-a ucis.

      Peste Babilon s-a tras pe veci cortina
      Ce veacuri a domnit tolanit in huzur
      S-a luminat acum mai mult lumina
      S-au luminat mai mult si cei din jur.

      Si-n cumpana ce anii o vegheaza
      Precum un far cu raze-n departari
      Se vad si-acum Martori voiosi pe strada
      Ce vin neincetat la Sali de inchinari.

      Dar marele Balaur viclean a stat la pinda
      A nascocit un gand, malefic, nebunesc,
      O mare armata a inceput sa stringa,
      Sa atace Martori ce-n tihna traiesc

      Si par vulnerabili si n-au nici o arma
      Sint inchisi nedrept, batuti fara mila
      Dar Iehova striga peste marea larma:
      “Voi ati devenit a ochilui pupila” !

      Cind parea ca gata Satan a invins
      Si-acopera lumea cu oastea ca un nor
      In lupta Iehova bratul si-a deprins
      Devenind Razboinic si Ocrotitor

      S-a pornit furtuna ca un iures vine
      Cu dangane de tunete si ploi
      Si-n urma ramin cadavre ruine
      si-n viata raminem doar noi.

      Si uimiti privim in zarea albastra
      Lacrimind usor de ce sa-ntimplat
      Parca vinovati ca prin credinta noastra
      O lume intreaga noi am condamnat!

      Si s-a stins o lume si un veac s-a stins
      Cu dumnezeul lui sigilat in Abis
      Si-n inimi de Martori un gand s-a aprins
      Pamintul sa-l transforme-n Paradis..

      • horea nicolae says:

        Esti “poiata” nu gluma
        Greu de citit si mai greu de inteles.
        Mai bine o transpuneai pe asta:
        Iehovescu e in toate
        E in cele ce sant
        Si-n cele ce maine vor rade la soare
        E in pruncul din leagan si-n omul carunt
        Si-n viata ce vesnic nu moare

  2. Oprea Funny says:

    Fac si eu mea culpa! La articolul precedent, despre Adventistii de ziua a saptea, am criticat deoarece in text nu se regaseau prea multe elemente (declaratii, date statistice) care sa-l sustina. Intr-adevar,acest text este…Jos palaria! Bravo!

  3. elena says:

    Mda, interesant materialul. Un subiect pe care nu l-am mai vazut in presa.

  4. Martoru peshte says:

    Deci indivizii nu voteaza dar reprezentantii lor gen Boc, Falca si camarlia conduc Romania spre dezastru (se pare ca totusi uni voteaza si disciplinat), nu participa la serviciul militar deci nu sunt patrioti si nici nu-si vor servi tara in caz de nevoie, daca crapa pe margine drumului sigur nu accepta transfuzii (ce gluma). In concluzie niste lipitori si niste inutili societatii daca ne luam dupa perceptele lor “biblice”. Unde mai pui ca au deslusit ei tainele bibliei la 2000 de ani dupa ce a fost scrisa. O gluma de religie!

    • catalina says:

      ne consideri inutili pentru ca nu vrem sa invatam cum sa omoram alti oameni? tu,care esti gata sa omori alt ortodox ca si tine ,esti mai bun decat noi/? si sa stii ca boc ,falca si altii nu ne reprezinta deloc,nu avem nici o legatura cu ei

      • alex says:

        Am o intrebare catalina, daca iti vezi mama, copilul sau sotul cand intrii in casa ca sunt sugrumati de un criminal si singura sansa e sa l omori si ai ocazia asta, ce faci? Lasi sa iti omoare copilul, sotul sau mma, sau il omori tu? Nu Te ai simti inutila s nu faci asta si ei sa moara? Asa e si cu aparatul tarii, daca e nevoie trebuie sa ajuti pe aproapele tau si s nu lasi tara sa fie ruinata.. sau pe deoparte ne convine sa ne apere armata si eu cu mainile in san nu? Deci asa ca e posibil ca Dzeu s ingaduie armata si toate Astea..

    • paula says:

      am o curiozitate daca am fi totzi martori cine ne-ar conduce daca nu am avea voie sa votam ? … :)) si ore la ei conducatorul lor sau acel grup de batrani nu a fost votat?

    • maria m says:

      tu citesti biblia? nu are 2000 de ani decat noul testament, cel vechi are mult mai mult. Ar trebui sa ne informam corect si apoi sa comentam!!!!!!!!!!!!!

    • eu says:

      man mai usor cu acuzarile si informeazate mai bine si dupa mai vorbim;)

  5. Caroce says:

    Nu inteleg de multe ori lipsa de toleranta la romani.De ce nu ar avea dreptul cei din jurul lor sa creada in ce vor?De ce daca eu care am o credinta sa consider ca cel de langa mine trebuie sa creada in ce cred eu?Este oare toleranta in noi?Daca nu este de ce nu o cultivam?
    Spunem ca suntem crestini dar nu ezitam sa ii punem mana in gat cuiva si sa il injuram ca de ce nu crede in Dumnezeul in care cred si eu.
    Rezolvam ceva prin lipsa noastra de toleranta?Daca Dumnezeu in atotputernicia Lui ne-a dat libertatea sa alegem sa credem in ceea ce vrea fiecare om de pe aceasta planeta; de ce eu sau tu unul dintre milooanele de oameni existenti nu am oferii aceeasi libertate care ni s-a oferit celui de langa noi?

  6. Iorgu says:

    Eu stiam ca in Romania sunt cateva zeci de mii de baftisti, iar restul protestanti!

  7. Georgeta says:

    Sunt un bun crestin ortodox, care nu merg la biserica prea des dar credinta mea e in suflet, in spiritul meu (.dar ) , cred ca exista un spirit divin care ne ajuta pe toti indiferent in ce secta suntem. numele sau in toate limbile pamintului iar nu conteaza, tot ce conteaza e credinta noastra ca acolo sus cineva ne vede , ne ajuta ne pedepseste dupa caz .fiecare religie se calauzeste dupa dogmele sale.iar dumnezeul nostru ortodox ne-a lasat liberul arbitru (ca) sa alegem ce vrem. Eu respect religia fiecaruia ,deoarece consider ca dumnezeu are iubire suficienta pentru toata creatia sa.

  8. Popa Marcel says:

    Domnul IIsus a spus: Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii.

  9. Rebecca says:

    Interesant, mai documentat ca primul articol, si care prezinta exact adevarul. Toleranta avem nevoie si liniste.

  10. petro says:

    Aceste culte religioase sunt prea insistente si uneori agresive in a convinge ortodocsii sa treaca la credinta lor. Asta nu este un mare pacat al credintei lor? Se duc acolo unde este patura sociala saraca si lipsita de cultura. Profita de aceasta situatie .Ii consider ridicoli si chiar unii ecscroci. Mosii si stramosii lor au fost ortodocsi. Sunt cei mai mari santajisti. RUSINE SA LE FIE.

    • paula says:

      la mine trec martorii in fiecare saptamana squ la 2 dar nu au insistat niciodata sa trec la religia lor si nici nu cred ca au facut-o cu tine.ei vor doar sa studiezi biblia impreuna cu ei.daca ai ceva impotriva lor atunci de ce ai intrat pe site?numai asa ca sa improsti cu venin?!?!

    • beny says:

      Consideri ca Isus Cristos a pacatuit pentru ca a incercat sa ii convinga pe scribi si farisei sa isi schimbe convingerile?Crezi ca apostolul
      Pavel a gresit ca a strabatut pamanatul in multele lui calatorii misionare in care a predicat si a determinat o multime de oameni sa isi schimbe convngerile religioase?Crezi ca apostolul Petru a pacatuit cand la indemnul unui Inger l-a vizitat pe Corneliu si i-a predicat avand ca rezultat faptul ca atat el cat si cei dein casa lui au devenit crestini?De ce vorbesti daca tu nu ai deschis Biblia delok ca sa citesti?In general cei care nu stiu un lucru mai bine tac dar vad ca tu esti o exceptie…

    • eu says:

      sa-mi zici cand intalnesti unu si iti da in cap daca nu treci de religia lui

  11. George says:

    Nu e de mirare ca multi “crestini” trec de la ortodoxie-catolicism la secte. Popii astia, mai ales cei ortodoxi in majoritate, nu-i intereseaza sa educe poporul care-l pastoreste, ci sa-l jupoaie de bani pe la nunti, botezuri, inmormantari, pomeni. Biserica le-a fixat niste taxe pentru anumite ceremonii, dar ei umfla preturile si le spun celora pe care-i slujesc, sa dea o anumita suma . In chitanta scriu cat s-a fixat taxa iar ei diferenta o baga in buzunar. Majoritatea sunt putrezid ebogati. sunt cei mai mari betivi si curvari. Enoriasii vad ce se intampla si multi fiind satui de asa specimene trec la alte biserici, numite de ortodoxi secte. acolo gasesc cel putin mai multa ordine si preoti nu asa de hrapareti. Ce exemplu bun sa gasesti in Biserica ortodoxa, cand ei au ajuns sa dea bani cu camata. De amaratii care au umplut Romania ii doare in cot. Asa ca popilor sa nu va mire ca multi va parasesc si trec la “secte”. daca nu va treziti o sa ajungeti si voi o secta!

  12. Andreea says:

    Cu adevarat, acest cult vaneaza persoanele singure si lipsite de cultura pe care si-i fac adepti. Acele imobile luxoase sunt platite cu pensiile si contributiile celor racolati. Atunci cand acestia se imbolnavesc, nimeni dintre “martori” nu-i viziteaza si nu-i ajuta. Raman tot in grija rudelor care asista cu durere la “jupuirea” lor de catre acest cult. Sunt insistenti si mierosi si au doar o spoiala de cunoastere biblica, lipsita total de profunzime si bun simt. Intr-un timp in care nu sunt suficiente spitale si nu sunt suficiente azile pentru batrani, cladirile lor de cult, numeroase si luxoase, sfideaza saracia generala. Ca sa nu mai vorbim de averile celor care detin o functie sau alta in acest cult.

    • catalina says:

      daca ai vrea sa fii sincera ,ai vedea ca bisericile ortodoxe sunt mult mai luxoase si averile preotilor,imense.ura o sa te imbolnaveasca

    • Daniel Antofi says:

      Te-as ruga sa meri la o Sala a Regatului si sa vezi ce e atat de luxos… si in plus te-as ruga sa studiezi cu Marotrii si ai sa vezi ca spoiala aceea pe care o consideri tu este de fapt adevarul si este foarte complex nu sunt doar farame de cunostinta!!!

      • Danny says:

        Andreea, cuvintele mentionate mai sus reprezinta °°°°° doar o spoiala °°°°° , problema se pune este uramtoarea … fiecare care sa folosit de rubrica dedicata ° COMENTARII ° nu a facut nimic altceva decatt sa spuna ce a auzit de la ° Georgescu° care a auzit de la ° Popescu ° ca ° – escu ° si-a a exprimat opinia despre martori pe care a auzito de la ° Florescu °care locuieste la colt de strada si conexiunea continua… Sa critici si sa i-ti faci rapid o idee din cele auzit de la oameni care isi exprima ideei in necunostinta de cauza as zice ca faci parte din categoria ° Fa ileana ai auzit ce vb Georgeta despre martori ° … eu sunt una dintre persoanele curioase care manifest interes si pot spune ca MARTORI LUI IEHOVA, sunt educati, oameni obisnuiti simpli, cu preocupari ca si ale tale, nu au bogatii in urma activitati lor, ba mai mult isi simplica viata si traiesc modest. Pt mine este o onoare ca am cunoscut adevarata lor identitate. Bravo lor .

    • lordoran says:

      andreea ,nuvroiam sa ma apuc sa scriu ceva pe aici ,dar cind vad cit de inculta esti,nu ma m putut abtine.esti inculta ,pe cadaca ai avea vreun gram de cutura ai sti ca ,inaintede a ti da cu parera trebuie mai inti]ai sa cunosti macar ceva despre subiectul in cauza.tu esti ” pe linga” din toate pct.le de vedere.in primul rind ca martorii nu” vineaza din nu stiu ce interes meschin pecaretu il strigi sus si tare.daca ai cunoaste putin din biblie ai sti ca d-zeu spune ,ba chiar obliga la acest lucru. si pt cultura ta generalaam sa fac un efort si amsate informez.d-zeu spune; dacatu carecunosti adevaru nu mergi sa ii spui celui rau sa se intoarca de la faptele sale,elva muri in pacatul sau,dar sangele lui il voi cere din mana ta.Deci atunci cind martorii fac acest lucru in primul rind sesalveaza pe sine.Si maisunt mute atele caredacaas sta acum sa ti le insirui,risc sate pun in pozitia vitelului care se uita la poarta cea noua.Sa mifie cu iertare tonu si cuvintele directe,dar totd-zeu spune ca si pt nebuni exista nuia. asa ca andreea ,citeste din bibliesi apoi vino draga meacu argumente,care sa te prezinte ca o persoana cu o argumentatie bazata pe .cunoastere,nu doar asa ca sa mi ridici adrenalina pt.ca ai tu o mare gaura in cap,ok?

      • Miha says:

        Martorii lui Iehova sunt oameni cu care poti vb chiar orice, ei nu te ob;iga sa ii asculti daca nu vrei sa asculti cuvantul lui d-zeu. Eu studiez biblia cu ei si sunt bucuroasa de acest lucru, am invatat multe din biblie si incer sa fiu pe cat se poate cum spune cuvantul lui d-zeu. Si eu credeam tot felul de lucruri despre ei, dar viata lor sociala si familiala e cum nu se poate mai frumoasa, se multumesc cu putin, sunt foarte fericiti, in mijlocul lor ma simt altfel.

      • benn says:

        invata sa scrii corect romaneste apoi te legi de cineva “incult” nuvroiam pe cedaca ai inaintede inti)ai pecaretu generalaam amsate dacatu carecunosti adavaru elva muri sesalveaza maisunt caredacaas sate pun sa mifie tonu bibliesi draga meacu

      • VASILE says:

        IORDORAN INAINTE DE SA-TI EXPUI OPINIA AI GRIJA LA VOCABULAR PT CA ESTE HAOTIS S FARAI VALOARE.

    • beny says:

      La Martorii lui Iehova nimeni nu obliga pe nimeni sa plateasca sau sa contribuie cu bani la intretinerea Salii spre deosebire de ortodocsi care sa fim seriosi fiecare an esti obligat sa platesti contributia plus “bacsisu” aferent.Ce sa mai vorbim despre bolnavi care se vede ca esti complet dezinformata , ai spus doar o inventie de a ta la care cu siguranta nu ai meditat!La Martorii lui Iehova este cate un tabel pe care se noteaza cei care sunt bolnavi si in fiecare saptamana se iau masuri ca cei bolnavi sa vie vizitati!Ce sa mai vb despre spitale?Chiar de 3 saptamani am fost la un spital in vizita la cineva si in celalalt salon era unu dintre frati.30 de min cat am stat acolo au fost in jur de 15 persoane sa il viziteze pe acest om printre care si noi.Sper sa te interesezi inainte sa mai vb astfel de lucruri caci asta ii una dintre cele mai mari minciuni si nascociri despre Martorii lui Iehova.

      • nicolae says:

        BENY—-fa-ti un test de inteligenta.

      • valerica says:

        draga beni esti total neinformat ;timp de 2 ani am incercat si eu sa vad convingerile voastre si in privinta banilor e total alfel pt ca dupa 2 luni persoana cu care studiam deja imi atragea atentia ca tiparirea brosurilor si a materialelor costa doar ca nu trebuie sa contribui cu o suma fixa cea ce nici in cealalta religie nu era.ba mai mult vad ca nu cunosti modul in care se fac ajutoarele la voi ca o persoana poate muri pinai sosesc ajutoarele siti descriu etapele daca cumva nu le cunosti;1 trebuie sa constate batrini ca acea persoana are nevoie de ajutor ;2 sa anunte filiala ;3 filiala sa aconstate si sa anunte la bethel;4 bethelu sa acorde si sa trimita suma de care are nevoie pe cale inversa si toate acestea necesita citeva saptamini si suma ce i se acorda nu o primeste numeral el in mina daca cumva sa imprumutat pt asa ceva nu va avea de unde plati,daca necesita o interventie medicala primeste doar un ajutor fictiv pt ca batrini anunta filiala ,filiala anunta comisia medicala care te orienteaza spre un anumit medic ,ba mai mult filiala iti spune foarte franc ca trebuie sa negociezi personal cu medicu si plata iti apartine in functie de necesitati partial sau inpartial fara sa-ti atraga atentia ca oferirea inseamna mita netinind cont de unele invataturi scripturare pe care de multe ori ni le aruncati in fata aratindune cinstea si corectidundinea voastra

      • irina says:

        Beny lasa-ne..vad ca imi vorbesti de cat de mult va interesati unii de altii, eu nu vb cum crezi tu ca vorbesc altii din povesti, eu iti spun un caz real. prietena mea care e martora de 2 ani, plus ca inainte a studiat cu voi inca 5 ani, s-a imbolnavit destul de grav, nu avea voie sa iasa afara din casa, n-am vazut picior de martor in casa ei in aceea perioada. Singura care a cautat-o am fost eu, care nu sunt Martora, asa ca lasa-ne cu povesti de unitate si asa mai departe. Prietena ei care sta la doua usi de ea, nu a batut odata la usa sa vada daca are nevoie de ceva, am vazut cum ati cautat-o, si ce ma bucura cel mai tare este ca a vazut ea, prietena mea, cine a cautat-o. a trecut de atunci aproape jumatate de an si Slava Domului ca a inceput sa citeasca bibila cu ochisorii si si sa o judece cu mintea ei, fara sa o mai CALAUZEASCA, SCLAVUL FIDEL, acum o calauzeste DUMNEZEU

    • anonim says:

      habar nu ai ce vorbesti….daca ar fi toti oamenii ca Martorii, ar fi foarte bine.dar, Andreea, documenteazate foarte bine inainte sa vii cu aceste acuzatii care nu au nicio legatura cu realitatea

  13. Nickmann says:

    Ar fi frumos sa prezentati toate cultele recunoscute in Romania, chiar si cel ortodox, dar si cele in formare, ca mormoni. In rest, bune ambele articole, cu o mica adaugire: din adventistii pe care i-am cunoscut, erau foarte dedicati, dar au si limitele lor in ceea ce accepta ca fiind veritabil adevar stiintific sau fabulatie. (Problema similara si la ortodocsi, deci nu fac exceptie) Iar cat despre martori: cei dedicati devin enervanti fiindca tot timpul iti imping treaba cu trecerea pe baricada lor, sau cei care nu s-au botezat si se bucura bine merci de o viata mai fericita (nu au facut-o fiindca considerau o prostie supunerea orbeasca fata de ceva artifical).

  14. mao tio ping says:

    Dupa convertirea imparatului Constantin la crestinism,prin mama sa Elena,Jeshua a fost declarat fiul lui Dumnezeu,prin decizia conciliului de la Niceea[325 e.n.].Constantin a pus garzi inarmate in conciliu si a amenintat episcopii cu moartea,pentru a obtine declararea lui Jeshua ca fiul Domnului.
    Aceste blasfemii savarsite de episcopi au fost impuse ca adevaruri,prin teroare,inselaciune si propaganda,ajungand pana in zilele noastre.Ele persista datorita ignorantei si a lenei intelectuale specifice majoritatii populatiei,precum si datorita faptului ca au intrat in traditii.Liderii crestini au adus numeroase modificari textelor evanghelice initiale,mult mai blasfemice,mai aberante,cu scopul de a le face mai credibile.
    Daca acesta secta are radacinile tot din invataturile biblice este clar scopul lor.

    • Miha says:

      invataturile biblice pe care martorii le predica sunt foarte usoare pt cine doreste sa auda, ei predica din cuvantul lui d-zeu. Referitor la ce ai spus tu despre modificarile aduse traducerii bibliei este adevarat ca s-au facut modificari, eu am 2 biblii: una ortodoxa si una primita de la martorii, complet diferite una fata de alta. Dar pe mine ce ma deranjeaza cel mai tare este faptul ca cei care sunt mai marii biserici ar trebui sa stie cele 10 prunci date de d-zeu, iar una dintre ele spune: ( aici las loc de comentarii pt cei care stiu ce am vrut sa spun)
      Pt mine e important sa stiu de ce a murit Isus, nu pe ce a fost el rastihnit, sa glorific faptul ca El a murit pt a ne salva de pacate, d-zeu ne iubeste pe toti, L-a trimis pe unicul sau fiu nascut sa ne rascumpere de pacatul stramosesc care l-am primit de la Adam si Eva. de cand studiez biblia cu martorii, eu nu mai particip la liturghiile de duminica si la nici o alta sarbatoare, cu invataturile din biblie inveti cum sa devii un om mai bun, sa ai o casnicie fericita, inveti sa iti respecti sotul/sotia, inveti sa iti educi copii, astea dor citind biblia si publicatiile lor. Iar ISUS chiar este fiul lu D-zeu UNUL NASCUT IAR NU FACUT (ca si Adam si Eva)

  15. Cultura says:

    A fi ortodox in ziua de azi inseamna a fi habotnic???. Ca sa nu mai vorbim de extremism. Doar un exemplu. Suntem 90% din populatie, si avem cea mai mare rata o avorturilor in Europa……. deci suntem la extreme. sau mai pormitem altor neo-comunisti voturile noastre pentru a fi alesi sa ne taie din pensii, doar pentru a contrubui la mantuirea neamului prin constructii de catedrale goale sau pline doar in timpul alegrilor, in timp ce alti crestini nu se roaga inca in bisericile pe care noi le-am confiscat si pe care le demolam. Si ne mandrim ca suntem orthodocsi

  16. Gabriel says:

    Imi place tonul neutru al articolului, bravo.

    Pentru ca sunt un fost martor al lui Iehova (acum ateu), as putea adauga cateva detalii mai putin cunoscute celor din afara “organizatiei”.

    - E foarte adevarat ca lacasurile de inchinare – “sali ale regatului” sunt construite in mare parte prin munca voluntara ale congregatiilor care vor beneficia de ele. Banii necesari insa, sunt imprumutati congregatiei de catre persoana juridica a organizatiei, pentru a plati cheltuielile necesare (materiale de constructie, teren, etc). Acesti bani sunt returnati inapoi treptat, prin donatiile (voluntare) ale martorilor, in fiecare saptamana/luna. Apropo, imi amintesc ca erau dati in care rata lunara de returnat nu era stransa pt. ca “fratii” nu donasera destul. In sfarsit, chestia e ca prin acest sistem, “organizatia” ramane si cu imobilul construit pe gratis, si cu banii cheltuiti pe teren si materiale de constructie, etc. Martorii individuali platesc si muncesc, dar in final imobilul construit si platit nu este al lor, ci al “organizatiei”.

    - Persoanele cu raspundere din congregatie – “batranii” – au un manual al lor, secret, care trateaza diferite subiecte; de exemplu, cum trebuie procedat cand cineva comite un pacat grav (FYI, se constituie un comitet judiciar, au loc audieri etc). Marea majoritate a martorilor (cei care nu sunt “batrani”) au accesul interzis la acest manual.

    - Intalnirile batranilor au si ele caracter secret, numai ei pot participa la ele. Cand “supraveghetorul de circumscriptie” viziteaza congregatia, el se intalneste cu acesti batrani si cu diaconii (“slujitori ministeriali”) si discuta probleme legate de congregatie. A doua parte a acestei intalniri e si mai secreta, diaconii fiind rugati sa paraseasca incaperea. Exista un nivel de secretosenie de natura paranoica as spune.

    - Din cate am inteles, intalnirea “batranilor” cu “supraveghetorul de circumscriptie” e destul de tensionata, din cauza presiunilor facute asupra lor, pentru ca trebuie sa dea socoteala si raspund pentru neregulile din congregatie. Ne este o vizita de curtoazie ci una de control.

    - La intalnirile congregatiilor se fac presiuni – unele subtile, altele mai putin – asupra congregantilor prin cuvantarile si temele care se tin. De multe ori am asistat la cuvantari care cauta sa reinnoiasca spiritul evanghelizator, facandu-i pe cei din auditoriu sa se simta vinovati ca nu fac mai mult in “lucrarea de predicare”.

    • catalina says:

      hahaha esti chiar comic ,te-ai uitat prea mult la filme cu illuminati catolici .nu exista nici un manualsecret si nici o intalnire tensionata oricum m-ai amuzat

    • anonim says:

      groaznic omule….esti groaznic

  17. Gabriel says:

    @petro
    N-ai motive sa-i numesti escroci si santajisti, o faci doar pentru ca asa e ortodoxul, uraste neo-protestantii. Fain crestin :)

    @Andreea
    E fals ca “acest cult vaneaza persoanele singure si lipsite de cultura”. Acest cult de fapt “vaneaza” (daca iti place asa mult cuvantul) persoane de tot felul, fara discriminare. Ca au succes mai mult cu unii decat cu altii e o alta mancare de peste.

    La fel de fals este si ca “Acele imobile luxoase sunt platite cu pensiile si contributiile celor racolati.” Nimeni nu-si da pensia pentru a le plati, iar contributiile vin de la toti care vor sa doneze, nu doar de la cei noi in credinta.

    Restul afirmatiilor tale (“jupuirea”, “averile” celor care conduc, etc) sunt la fel, povesti vanatoresti.

    @mao tio ping
    Isus (nu “Jeshua”) nu a fost declarat fiul lui Dumnezeu,prin decizia conciliului de la Niceea, ci de catre evrei. Afirmatia ca evangheliile erau de fapt “mult mai blasfemice,mai aberante,cu scopul de a le face mai credibile” este falsa, la nivelul povestilor de adormit copii. Fratii tai evrei au creat crestinismul, nu popii ortodocsi.

  18. zola says:

    Singele da viata ,precum singele rodeste pamintul ,nu imi pot explica cum acesti membri al unei confesiuni sunt impotriva vietii si a mortii este un ciclu al naturi ptr ca ne nastem ptr a muri ,singele e datator de viata si concepator de viata ,sacrificind un animal singele acestuia rodeste pamintul de pasti si da o viata noua de craciun

    • nu conteaza says:

      In Biblie scrie sa nu mancati sange. Care e diferenta daca il mananci sau ti-l introduci in vena? Daca doctorul iti interzice sa consumi alcool, ti-l bagi in vene, ca doara “nu-l mananci”? Nu tot in corpul tau intra? In plus, sangele este viata, deci a-ti face o transfuzie de sange e ca si cum ai lua viata altcuiva.

  19. Terah says:

    In Romania sunt mai multe grupări ale Martorilor lui Iehova,grupari care nu se recunosc intre ele:
    Asociatia Martorilor lui Iehova din Romania A.M.I.R
    Credinta Adevarata a Martorilor lui Iehova din Romania C.A.M.I.R
    Asociatia Crestina a Martorilor lui Iehova
    Asociatia Religioasa a Martorilor lui Iehova

  20. razvan says:

    desi la inceput nu i-am agreat pe martori, mi-am schimbat parerea dupa ce am avut colegul unul dintre ei. tare mult mi-as dori sa fie ca ei toti oamenii, inclusiv noi, ortodocsii. suntem plini de rautate si de ipocrizie. nu mai vorbesc de popi, care ne jupoaie la fiecare eveniment, in timp ce ei numai magarii fac

    • catalina says:

      multumim razvan ,ai mare dreptate

    • Miha says:

      aici ai mare dreptate razvan , pt orice platim la popi, daca nu ai cultul platit te lasa cu mortul in casa, pana nu platesti nu ti-l ingroapa, asta este de datoria lor sa faca slujbe de inmormantare de cununie, botez si asa mai departe, iar despre pomeni nici nu mai spun, parca mortul mananca ce ii puii pe masa la pomana, murim si gata, doar suflarea data de d-zeu se intoarce la EL

  21. ionescu says:

    @andreea … wooow … nu sunt martor, insa te contrazic. nu stiu cine ti-am spus ce ai scris, insa eu am 3 colegi, si am fost din curiozitate la ei. majoritatea sunt modesti, si crede-ma, se ingrijesc de ai lor. aduc la biserica pe toti cei in varsta cu masinile lor, le dau de mancare chiar daca nu au pensie samd. cat despre cladirile de lux, ma faci sa cred ca tu nu ai vazut in viata ta o biserica de-a lor si esti numai rautacioasa. uita-te la ortodocsi si fa-le si lor o vizita, apoi m-ai vorbim. imi pare rau, dar mi se pare ca esti destul de credula sau iti place sa inventezi.

  22. giusi says:

    desi sunt un martor a lui iehova nu acuz pe nimeni,faptele arata ce fel de persoana suntem in interiorul nostru,cei care au spus replici rautacioase sunt sigur 100% ca nu au vorbit nicodata cu un martor si judeca doar dupa cele auzite,dar acest articol ii prezentat fara pic de prejudecata,multumim pt asta editotului

  23. lazar ioan says:

    TOATA LUMEA ARE DREPTATE IN PRIVINTA RELIGIEI FIECARE CREDE IN CE VREA EL DAR NU INSEAMNA CA ARE ADEVARUL ,,,,ADEVARUL ESTE UNUL SINGUR SI DE OBICEI NU ESTE CREZUT ,,,,,,,MINCIUNA TODEAUNA ARE CREZARE

  24. Cristian says:

    Destul de obiectiv si bine realizat articolul, insa tin sa fac o clarificare, numarul a fost puternic exagerat, in 2010 in Romania numarul maxim de Martori ai lui Iehova fiind de 39842, conform cu raportul mondial al Martorilor lui Iehova pe anul 2010. Nmarul de peste 80000 se refera la asistenta la Comemorarea mortii lui Isus Cristos numar in care sunt inclusi toti cei prezenti la sarbatoare, atat Martori ai lui Iehova, cat si persoane interesate de eveniment, indiferent de apartenenta lor religioasa.

  25. Ilie says:

    Eu studiez Biblia cu Martorii lui Iehova de aproximativ 5 luni si sunt convins ca am descoperit adevarul. Faptele lor i identifica ca fiind poporul ales al lui Cristos. Ei isi dedica cea mai mare parte a timpului lor serviciului teocratic si lucrarii de predicare. Si Isus predica oriunde gasea oameni.El cauta pe cei care aveau nevoie de ajutor fara a pretinde nimic in schimb. Si astazi Martorii lui Iehova cauta persoanele sincere pentru a le prezenta adevarul biblic. Ei nu te obliga sa crezi in ceva anume.Ei doar iti prezinta argumentele clare si LOGICE.Tu alegi daca vrei sa le impartasesti credinta.Referitor la numele divin IEHOVA,eu am o biblie din anul 1874 in care apare de nenumarate ori acest nume.Eminescu are o poezie intitulata “Eu nu cred nici in Iehova”.De unde cunostea poetul acest nume?De-aici reiese clar ca oamenii din acea vreme cunosteau numele lui Dumnezeu.Dar cu timpul acesta afost scos din biblie din anumite interese. ELOHIM din evreiste=DUMNEZEU iar ADONI=DOMNUL insa IEHOVA e acelasi doar ca pronuntia difera de la o limba la alta.Martori lui Iehova incearca sa respecte cu strictete toate normele divine.Biblia le modeleaza viata si o schimba in bine daca pui in aplicare toate sfaturile si principiile ei deoarece este Cuvantul lui Dumnezeu.Tatal nostru ceresc ne vrea binele.De aceea nu ar trebui sa ne conducem dupa principiile si filosofiile lumesti ci numai dupa Biblie care este plina de intelepciunea lui Iehova atat de utila noua.Biblia contine adevaruri stintifice referitoare la forma Pamantului, circuitul apei in natura,migratia pasarilor pe care oamenii de stiinta le-au descoperit in urma cu 2-3 secole.Conducandu-se dupa Biblie,putem vedea roadele lor.Ei nu fumeaza,nu consuma alcool in exces,nu consuma droguri,nu practica violenta,inselaciunea sau alte nedreptati,nu comit imoralitate sexuala.La ei dedicarea la Iehova este pe primul loc.Ei muncesc cinstit doar pentru a-si castiga existenta,nu se angreneaza intr-o goana nebuna dupa lucrurile materiale.Nu participa la razboaie pentru ca trasatura lor definitorie o reprezinta iubirea unul pentru celalalt deoarece Isus le-a poruncit sa se iubeasca unii pe altii.Ei nu se implica in politica deoarece si Isus cand a fost rugat de iudei sa fie regele lor, el i-a refuzat.Nu s-a implicat in treburile lumesti.Guvernarea umana este plina de coruptie,nedreptati,ipocrizie pentru ca Satan actioneaza in diverse moduri pentru a ne indeparta de Dumnezeu.Ei nu isi serbeaza ziua de nastere pentru ca sunt umili si modesti iar venirea lor pe lume nu constituie un eveniment atat de important.Ei sarbatoresc comemorarea mortii lui Hristos fiindca atunci cand se aflau la cina cea de taina, le-a poruncit sa faca acest lucru in amintirea lui.Prin aceste lucruri ei infaptuiesc vointa lui Dumnezeusi sunt cu adevarat fericiti pentru ca in aceasta consta fericirea.Nu luati seama la toate minciunile care se spun despre ei pentru ca aceasta inseamna credulitate!Mai intai cercetati si apoi va dati cu parerea!Pentru ca multi nu reusesc sa aduca ceva incriminatoriu impotriva lor,recurg la minciuna.Si Isus cand a fost condamnat la moarte au fost aduse tot felul de acuzatii false impotriva lui.Ar fi inca multe lucruri de spus despre ei si invataturile lor biblice pentru voi, cei care nu a-ti avut ocazia sa-i cunoasteti personal sau sa studiati Biblia. Cu ajutorul ei Martorii lui Iehova raspund la multe intrebari pe care si le pun oamenii in general.Chiar va recomand sa le adresati intrebarile d-voastra si sunt sigur ca o sa fiti impresionati de logica raspunsurilor!Si mie puteti sa-mi puneti intrebari!O sa va raspund cu cea mai mare placere.Si in ultimul rand vreau sa va intreb daca ati identificat aceste lucruri la oricare alta religie?Va rog sa meditati profund!Eu m-am nascut ortodox dar nu am simtit nimic pentru aceasta religie sau altele pana cand i-am cunoscut pe Martorii lui Iehova.Am aflat adevarul iar adevarul m-A eliberat.

    • catalina says:

      felicitari ilie pentru comentariul tau frumos si pertinent si felicitari ca studiezi biblia,este cel mai bun lucru pe care il poti face

    • nitescu mioara says:

      Acest mesaj mi-a confirmat inca odata adevarata valoare a martorilor pe acest pamant.Am sa incerc sa continuii studiul bibliei cu ajutorul lor.Sunt onesti si plin de har dumnezeiesc,ca si tine cel ce ai scris acest comentariu.
      felicitari si te mai asteptam aici.

    • valerica says:

      verifica sa vezi cite minciuni te pun sa le accepti siam sa-ti dau doar citeva ;1martori spun ca nu au si nau avut relatii cu ONU total eronat intra pe saitul oficial ONU si vei vedea 6anisori in care ei au activat si destul de recent adica in perioada 2003-2009;;2 spun ca intreg corpul de guvernare incepind cu Rusel fac parte din mica turma total neadevarat verifica saitul de la broklin din 2011 si vei descoperi ceva total invers ;3 citeste cartea Abordarea cu dragoste a martorilor lui Iehova si vei veda diferenta saitul ;jw/survei acolo vei da si de acea casa misterioasa numita bath sarin si exemplele pot continua

  26. drac says:

    eu sint un om vesel si plin de glume dar si statornic in idei da imi fac timp sa citesc si sint deschis catre discutii pe toate subiectele , din cand in cand ma intalnesc cu ,, martori ” mi se par niste oameni foarte la locul lor avem ce invata de la ei , de ar fi toti oamenii la fel .eu unul nu am simtit ca vor sa ma ,,racoleze ” cine zice ceva de rau de ei nu a stat de vorba cu niciunul . eu le doresc multa sanatate si succes in ceea ce fac

  27. flayus says:

    Eu cred ca ceea ce face aceasta religie e peste puterea omeneasca, sunt companii multinationale cu bugete extrem de mari care nu reusesc sa mearga mereu in profit sau sa se extinda in 236 de tari si teritorii. Cand ma gandesc ca aceasta religie cu oameni simpli si modesti(asta pentru ca dupa orele de munca in loc sa-si rotunjeasca veniturile predica gratis folosind timp, energie si deseori bani) reusesc sa publice publicatii atat de multe, in atat de multe limbi GRATIS (donatii benevole), sa construiasca sali de inchinare fara o cota personala… Ca sa bati la o usa sa te propui ca un invatator al Bibliei inseamna sa stapanesti bine subiectul, inseamna ca sunt bine pregatiti. Ce conteaza ca au aparut mai tarziu decat altii? Se pare ca in majoritatea domeniilor lucrurile noi sunt mai bune si mai de dorit. Nu avem nici un merit ca ne-am nascut intr-o religie. Ce importanta are cat de veche e o religie cand faptele ei o incrimineaza. Catolicismul si ortodoxismul fiind vechi cum se spune sunt patate de sange. Nu poti sa arati cu mana spre martori de exemplu ca nu sunt dispusi sa ucida fara sa faci asta spre alte religii care merg in biserica. Un stat crestin nu are armata. Un crestin iubeste si dusmanul, de ce are nevoie de arme? Ortodocsii sus si jos, dar majoritatea infractorilor din inchisori ce religie au? Cine e de acord cu avortul? Predarea in biserica si a serviciilor religioase pe bani? Vesminte scumpe pentru preoti? Biserici pline de idoli cand biblia condamna idolatria? Sange… va fi la fel ca si cu armata. Zeci de ani au fost condamnati, azi tarile moderne si dezvoltate rad de acest concept si anume armata obligatorie. Sunt peste 100 000 chirurgi care nu folosesc transfuzii de sange, sunt cateva tari care au exclus asta din sistemul sanitar. Oamenii educati si culti, care posi si atei, nu primesc transfuzii de sange. In curand nu se va mai folosi pentru siguranta pacientului. Atunci le vom fi recunoscatori martorilor ca au determinat dezvoltarea medicinei? Daca nu iei sange si mori pentru Dumnezeu e o rusine, o prostie, dar sa mori pentru un concept sau pentru patrie e o mandrie. Fiti seriosi. Fiti culti.

  28. bianca says:

    bibila spune clar ca e o singura religie adevarata , cea care poarta numele lui dumnezeu si numele lui dumnezeu este iehova , (yhwh ) tradus in limba romana inseamna iehova….. toate aceste dezastre care au loc in lume isus cristos le´á prezis si biblia ne relateaza lucrul acesta …. dar cuvantul lui dumnezeu promite ca toate acestea vor lua sfarsit si eu cred ca in biblie si in cuvantul lui dumnezeu …..deci oamnei buni trebuie sa faceti ceva nu stationati ca sa va puteti salva viata ….. da sfarsitul lumii este aproape se apropie cu masi mari , dar asta numai dumnezeu stie cand vine , nici macar fiul sau unic nascut isus cristos..
    …..

    • adinA says:

      bravo ILIE si eu voi deveni MARTORA am fost ortodoxa pana la varsta de 38 ani si nu stiam mare lucru mai rau ancalcam comandamentul unde spune sa nu-ti faci chip cioplit ……deci ne anchinam la icoane

  29. john says:

    Stiti legat de aceste “culte” cum ziceti voi … intai interesativa si apoi vorbiti… martorii lui Iehova nu obliga pe nimeni nu sunt insistenti… daca voua vi se pare ciudate anumite lucruri cercetati dar cercetati ce e cu adevarat real nu toate bazaconiile! acest documentar este intr-adevar interesant… bv cui la realizat… s-a documentat bine … totusi e diferenta mare intre cele 2 “culte” si deci niciodata nu o sa fie pusa in asociere ca aici ! asa ca romanilor care va dati smenari… cercetati intai asemenea celui ce l-a creat!

  30. florin.simion says:

    sa va fie rusine celor care judecati,ca acesti martori umbla din casa in casa pt a anunta vestea buna si pt a inlatura suferinta multor.isi dedica toata viata lui dumnezeu,sunt ff mult martori care nu fac copii pt a il sluji pe dumnezeu,si voi stiti sa acuzati,ca sa cunosti un om trebuie sa vrei sa il cunosti ca sa il poti cunoaste nu poti judeca pe cv daca nu il cunosti cerceteaza inainte si vei descoperi.

  31. kosty37 says:

    ILIE spui ca tu studiezi cu martori lui Iehova stii ca martori nu intra in polemica si discutii inutile fiecare este liber sa creada ce vrea noi nu judecam pe nimeni, sus in cer avem un judercator care, fiecare din noi, vom raspunde personal pentru greselile noastre.Iar tu Florin faci aceasi greseala ca si Ilie cu toti se vor bate cu pumnii in piept si in cap in ziua mare a Domnuli ziua Armaghedonului.
    Ca si pe timpul lui Noe ei beau maninca si se casatoresc dar nu observa ca omul se indreapta cu pasi iuti catre ziua Marii judecati A lui Isus el va vezi cum a fost urcat la cer pe un nor alb si va venii ca si un hot in noapte si vor fii gasiti nepregatiti ce vor raspunde in fata Rascumparatorului nostru Ca EL ISUS CRISTOS nu a murit si pentru el?

  32. george says:

    Numele cel Sfant a lui Dumnezeu nimeni nu-l cunoaste, nici chiar rabinii evrei care pana la un moment dat il stiau si-L venerau de sarbatoarea Yom Kipur. Cel mai mare semiotician al lumii, Umberto Ecco, a studiat si el Tetragrama YHWH si tot nu s-a putut pronunta in aceasta privinta.

  33. Sorin says:

    Dumnezeu este unul. YHVH, Allah, Dumnezeu este unul.
    Biserici, culte, secte – sunt nenumărate, şi reflectă diversitatea din minţile oamenilor, uneori ignoranţa, de multe ori intoleranţa, convingerea că adevărul este numai al celui care afirmă asta.
    Bisericile nu sunt Credinţa în Dumnezeu, sunt numai instituţii făcute de oameni care pretind că intermediază între om şi Dumnezeu.
    Bisericile au rolul lor în menţinerea unei societăţi echilibrate, aici pe pământ, aici în această lume. Au obligaţii, faţă de oameni.
    În momentul când o biserică nu mai răspunde nevoilor oamenilor, grijilor şi frământărilor lor, apare o altă biserică, un alt cult, care are cu atât mai mult succes cu cât înlătură mai bine defectele vechii biserici. Isus a fost un evreu care a criticat casta preoţilor in Israel; apostolii lui au înfiinţat biserica creştină, care a înlăturat zecile de culte practicate în imperiul roman. Mohamed a promovat ideea unui Dumnezeu unic, acolo unde Mecca era capitala a zeci de biserici şi culte; şi Mohamed a fost urmărit şi persecutat pentru asta, şi a găsit adăpost la creştinii din zonă, Palestina, Sinai şi Etiopia. Ca în orice regim totalitar, şi bisericile s-au spart, s-au divizat, acolo unde n-au mai răspuns nevoilor iniţiale, când au greşit în ochii oamenilor. Reforma protestantă a fost înpotriva unei instituţii care vindea iertări de păcate şi-şi punea rudele, chiar minori, în înalte funcţii bisericeşti. La noi, biserica ortodoxă s-a aliat cu securitatea, nu a apărat oamenii de abuzurile totalitare, a ignorat asistenţa socială – şi acuma se văicăreşte că au apărut “eretici” care le fură turma. Asta e – când instituţia îi vede pe oameni ca o turmă, începe deja să piardă. În timp, încet – dar sigur.

  34. goguta says:

    In primul ran complimanete pt articol.A fost realizat cu atentie si impartialitate.S-a gresit in ce priveste numarul.Sunt aprox 40 000in tara si mai sunt cateva mii in afara(romani)Am auzit despre Martori pri anii’80,Se spunea ca sunt periculosi pt ca nu pun mana pe arma.M-am gandit ca aceasta afirmatie isi cotrazice sensul.O persoana cu arma in mana este intr-adevar periciloasa,dar una care nu vrea sa puna mana pe arma pt ca nu vrea sa incalce o lege divina nu poate fi periculoasa.Si am intrebat ce-i rau in asta?…Mai tarziu am citit prin revistele”Pentru Patrie” tot felul de denigrari incredibile.Citeam deja Biblia si in mintea mea s-au nascut anumite intrebari.Nu cumva sunt acestia adevaratii crestini aprobati de Dumnezeu?De ex:Matei5:10″Fericiti sunt cei persecutati pt dreptat?..”Matei24:9″…si veti fi urati din cauza numelui me?..” Dupa un timp i-am italnit in parc,apoi in tren.Am avut mai multe dialoguri.In timp ce-mi explicau anumite versete imi raspundeau practic la niste intrebari pe care ndeau la niste intrebari pe care eu deja le0aveau in minte Conexiunile si logica veneau de la sine.Am cerut apoi sa fac un studiu sistematic al Bibliei.Mirarea cea mare a mea a fost cand descopeream ca urmauexemplul crestinilor din primul secol in modul de organizare si in comportamentADEVARATI CRESTINI MI-AM ZIS.am decis apoi sa ma alatur acestei organizatii.Astazi sunt mandra de aceasta alegere Este unicul lucru 444444444444444444444444444444444444e care nu-mi pare rau ca l-am ales in viata.As vrea sa va intrb pe voi ,sunteti mandri de religia din care faceti parte?Va iuibiti colaboratorii in credinta asa cum fac Martorii lui Iehoha (asa cum a poruncit de altfel Isus Cristos “Va dau o poronca noua :Sa va iubiti unii pe altii asa cum v-am iubit eu” adica cu spirit de sacrificiu)Acesta este principalul semn distinctiv al adevaratilor crestiniIUBIRE?voi va iubiti?.

  35. goguta says:

    Scuze pt greselile de ortografie.Scriu de pe celular,spatiul este resrans si nu vad ce sriu decat la mijlocul randului.

  36. Elisabeta says:

    Am fost acum cateva zile la un congres al Martorilor lui Iehova. am fost aprox. 2500 de pers. totusi, nu am auzit niciun claxon, nu am vazut oameni ingramadindu-se si nici macar o hartie pe jos, nici macar la toalete. desi caldura a fost sufocanta, fiecare si-a vazut de treaba, si toti erau cu zambetele pe buze, se bucurau ca sunt acolo desi temperaturile depaseau 30 de grade. cand am inceput sa cunosc organizatia, am fost foarte sceptica dar, da, spre surprinderea mea, argumentele sunt imbatabile, si tot ce fac ei se bazeaza pe Biblie, si culmea, mai are si logica. Agresivi? nu, nicidecum, insistenti? nici macar. si nu putem judeca organizatia daca cunoastem un martor care e mai zelos si poate involuntar ii incomodeaza pe ceilalti, asa cum nu putem judeca ortodocsismul doar pt ca un preot s-a dovedit a fi pedofil.

    • irina says:

      Mai Martoriilor am stat si v-am studiat aici toate comentariile. Atat v-ati ridicat in slava unii pe altii…martorii corecti, martorii pasnici, martorii iubitori, de parca sunteti un exemplu de urmat…..cine mai e ca voi….uitati-va in stanga si in dreapta( am vazut ca va uitati numai la ortodosci), pe langa voi sunt crestini care il iubesc pe D-zeu si il urmeaza pe Isus. Unde va este ma crestiniilor dragostea de D-zeu, unde va este slava catre D-Zeu, va ridicati in slava unii pe altii. voi spalati partea de afara a paharului,spalati mai intai partea din interior si da-ti slava lui D-ZEU., nu voua. ce sa mai vb despre adevarul care il invatati voi despre bibile…pana sa va apucati serios de bibile verificati cate versete sunt scoase si cate sunt modificate de ei, va dau ex. Zaharia 12:10, Ioan 1:1, etc, eu si cum cercetati voi..din arhiva martorilor. Uitati-va la trecutul vostru, plin de profetii false, de lumina noua care le este descoperita Sefiilor vostri( scalvul fidel) de fiecare data alt crez, verificati de cate ori si-au scimbat crezuriile, luati si studiati cu atentie toata biblia pt ca sunteti indoctrinati si nu va da-ti seama, cercetati cine este Domnul nostru Isus si cine zic ei ca este. intrebatii de ce versetele voaste din bibile difera de a altora, asta inseamna sa verifici, nu cum va indruma ei sa faceti in ograda lor, e logic sa-i crezi daca nu iesi din ograda sa vezi ce e pe ulite. DOMUNUL SA VA LUMINEZ SI SA AIBE GRIJA DE VOI

  37. salmos says:

    mai fratilor de acord cu martorii pana la un punct si eu am fost pe la ei pana am primit o carte de a baptistilor despre ei in care erau demascate toate erorile din doctrina lor
    sunt oameni buni si constiinciosi nimic de zis iam cunoscut indeaproape dar din momentul in care am citit cartea aia miam dat seama ca gresesc in multe privinte eu nu judec aici pe nimeni nici chiar pe ei la ortodoxie nu mam mai intors pentru ca orice om care gandeste un pic isi da seama ca vechile religii si nam spus asta in sens negativ ortodoxia si catolicismul nu mai au demult in opinia mea rezolvarea pentru problemele oamenilor moderni care am ajuns sa fim
    desigur acestea le am avut pentru anumite perioade in care eram inca niste inapoiati si nu aveam stiinta sau pentru tinpuri cand ne era frica si de unbra noastra si denumeam zeitati la fulgere si alte fenomene pe care azi ni le explicam
    si va mai dau un o problema ganditiva ca inainte sar putea caoamenii sa fi intalnit exploratori astrali care ar fi dorit sa vorbeasca cu oamenii de atunci de la egal la egal dar care oameni din teama lor si in necunostiinta de cauza iau numit zei si li sau inchinat la ei daca intro zi sar intoarce nu cred caq lear placea sa afle ca noi suntem dezbinati in religii fiecare inchinandune altuia numai pentru ca in fiecare loc de pe terra a trebuit sa vina altul pentru a da norme de conduita la fiecare popor in parte
    zicetimi inca ceva cu ce fel de car de foc sa suit ilie la cer ce fel de arme aveau cei sase evrei de au distrus o cetate ce fel de aparat este descris in ezechiel in termenii specifici timpului sau care nu avea prea mult habar despre tehnologie si multe multe altele mai studiati si voi biblia ca no sa vi le spun eu chiar pe toate scuze daca am deranjat pe cineva este parerea mea stricta am fost o vreme la martori sunt ortodox cu numele si cu botezul si cam atat

  38. anonim says:

    Dumnezeul Bibliei nu este Creatorul, Sursa tuturor lucrurilor ci
    este O AUTORITATE MASONICA formata din mai multi lideri + un lider suprem
    care de foarte multa vreme au ca scop controlul si subjugarea umanitatii.
    Acest dumnezeu(AUTORITATEA MASONICA) conduce lumea prin monarhie si religie

    Daniel 2:21 El(AUTORITATEA MASONICA) schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi;
    El(AUTORITATEA MASONICA) dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!

    Piramida cu varful despartit UN SIMBOL MASONIC

    Matei 21:42
    Isus le -a zis: ,,N’aţi citit nici odată în Scripturi că: ,Piatra(Isus liderul suprem),
    pe care au lepădat -o zidarii(masonii), a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
    Domnul(AUTORITATEA MASONICA) a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?`

    Majoritatea Martorilor Lui Iehova, Adventistilor, Mormonilor…
    nu cunosc faptul ca aceste culte religioase au fost fondate de catre masoni
    tot la fel putini Romani sunt constienti de faptul ca Romania este o tara
    subjugata de catre aceste societati masonice secrete care urmaresc sa robotizeze
    toata societatea pentru a instaura o Noua Ordine Mondiala.

  39. martor says:

    Pentru cei interesati de Martorii lui Iehova recomand cartea unui fost membru al forului conducator al lor (numit Corpul de Guvernare): Criza constiintei de Raymond Franz.

    Este tradusa in romana si postata partial aici:
    http://martorii-lui-iehova.ro/

    Din pacate martorilor li se interzice sa citeasca informatii care contrazic ceea ce cred ei. In special scrise de fosti membri.

    Desi ei le ofera revistele Turnul de Veghe si Treziti-va altora ei nu au curajul sa citeasca ce spun alte credinte. Sa nu mai vorbim de cartea mai sus mentionata: Criza constiintei, de Raymond Franz

    In general sunt persoane model ale societatii: respecta legile, se inteleg cu ceilalti, insa prin strategii de control sunt modelati in tiparul Corpului de Guvernare, pe care il cred canalul lui Dumnezeu cu omenirea. Astfel ii considera pe toti care nu sunt martori ca fiind “in mana lui Satan”.

    Ar fi multe de scris.

    Daca va interesaza detalii obiective despre ei puteti lasa o intrebare pe site-ul de mai sus, unde se afla postata si cartea.

    Liber cugetator,
    Crescut intr-o familie de martori

  40. alexandra says:

    si bunicamia este martora si studiem impreuna! Ma invatat si pe mine multe lucruri despre Yehova si multe altele !

  41. goguta says:

    Salmooos!…ai scris fara sa respiri?Nu se capisce nimic.Ordoneaza-ti un pic ideile.Ai dreptul la opinie dar fa-o cu calm.Daca tot ai citit acea carte zi-ne si noua care sunt acele doctrine cu care nu esti de acord.Ia-le pe rand,apoi asteapta raspunsul din partea celor in cauza.La fel tb sa faci si cand vorbesti si despre alte religii.parerea mea e ca esti o persoana sincera si nu esti departe de imparatia lui Dumnezeu.

  42. calin says:

    Am fost martor[cred]30 de ani cea mai mare gresala a vietii mele.Am fost hartuit in ultimii ani pt.ca nu am fost destul de harnic..Am avut ghinionul sa fiu vecin cu un nenorocit de martor pe nume Bindiu Titu sau Bideu …mare batrin de congregatie.Le-am spus ca sint o secta americana oribila care isi hartuiesc proprii membrii motiv pt care m-au exclus.L-eam mai spus ca sint o banda de ipocriti si ca le voi da satisfactie sa ma dea afara din cacatul lor de secta.Pina nu te i-au batrinii in vizor nu ti-se pare chiar asa de rau…Se autoivita in casa ta ca sa te activeze o metoda de ati controla mai bine viata…Si marog cine sint ei nenorocitiiastia de congregatie ,un sofer BINDIU TITU ,badogus ratat,pensionar inchipuit[ce sa faci sint vicleni ca serpii asa invata la programe..fata de autoritatile nevigilente…un penticostal demonizat ratat Paul Alexandru bolnav cu nervii….un porcarZah Vasile care s-a ajuns mare confectioner in metal care bea cu toti primarii pt. aprimi comenzi astia au fost ‘batrinii mei’din congregatia viilor Baia Mare niste inculti,ratati,bolnavi psihic ca de altfel aproape toti sectantii astia saracii victime si prizonieri in marea majoritate Mai vorbim am treaba PA>

    • fark says:

      dar ai fost si tu la ei 30 de ani.de ce ai stat 30 de ani?ca iti mergea bine dupa ce nu iti mergea iai intors spatele,asa suntem noi,pana ce ne e bine suntem prieteni

    • catalina says:

      calin ,tu spui ,,cred ca am fost martor,, sa-ti fac lumina in cap-nu ai fost-esti doar nervos ,surmenat si obosit= culca-te

  43. ateul says:

    ceea ce se scrie acolo in articol este real si suficient documentat.. un lucru care nu reiese clar este faptul ca acesti oameni sunt in genereal destul de blanzi, in imensa majoritate foarte corecti si modesti.. de asemnea martorii fac din religie o scoala, fac studiu extrem de amanuntit al bibliei si va recomand sa fiti la randul vostru bine documentati (in special din biblie) daca vreti sa ii contraziceti

    problema din punctul vostru de vedere, e ca va sacaie pe strada cu brosuricile lor si incearca sa va “corupa” la religia lor.. pai macar aia stiu ce vorbesc, pe cand majoritatea ortodocsilor si catolicilor stiu doar ce au mai auzit pe la biserica, au informatii vagi, incomplete sau lipsesc de tot.. iar cand ies la “agatzat” o fac cu convingerea ca fac ceea ce trebuie!

    sa mai stiti ca exista oameni, mai putini dar nu putini, foarte bine instruiti, care considera religia cea mai puternica si idioata paranoia care a cunoscut-o omenirea, ca religia a fost este si va fi cel mai mare spin in coasta gandirii omenesti!.. daca v-ati scuti mintile de tampeniile scrise despre un tamplar, si v-ati pune putin neuronul ala anchilozat la treaba, a-ti vedea ca viata numerita sa fie irosita umbland in 4 labe si pupand in dos parazitii sociali ai clerului de orice natie sau versiune o fi…

    in rest, toate bune! mergem inainte

  44. ateul says:

    oops.. o mica corectie…

    propozitia cu “agatzatul” trebuia sa fie atasata primului alineat

    scuze..

  45. jon says:

    pai ba caline daca dupa 30 de ani de religie ai ajuns la concluzia asta esti un retardat mintal si un bolnav psihic fati un control mai baiatule. oricine si oricum ti-ar gresi nu trebuie judecat de tine . de judecata se ocupa dumnezeu. mai gandestete la ce acuzatii faci

  46. maria says:

    martorii lui iehova sint religia adevarata

  47. Fanel :) says:

    Martorii lui cucu :))

  48. gaby says:

    martorii astia sunt niste mincinosi escroci si handicapati care cauta tot felul de motive cum sa atraga pe oameni la ei si critica ortodocsii prima data sa invete despre istoria religiei ortodoxe si apoi sa vb ei fiind nemerniki vorbesc si baga tot felul de minciuni asa ca DRAGI CREDINCIOSI NUI CREDETI NU VORBITI CU EI SI NU PASTRATI IN CASA CARTI DE LA POKAITI SUNT STUDENT LA TEOLOGIE ORTODOXA NUI CREDETI CA NIMIK NUI ADEVARAT SI DACA VA DAU BANI SA NU VORBITI CU EI SINGURA CREDINTA SI ADEVARATA INVATATURA E CEA ORTODOXA SI IN SFANTA SCRIPTURA SCRIE CA VOR EXISTA PROOROCI MINCINOSI SI HRISTOSI MINCINOSI CARE VOR FACE SEMNE SI MINUNI MARI CA SA ATRAGA CU PUTINTA CHIAR SI PE CEI ALESI SCRIS DE SFANTUL MARE EVANGHELIST MATEI ASA CA DRAGI CREDINCIOSI NU VA LASATI ISPITITI DUMNEZEU SA VA AJUTE

    • catalina says:

      tu esti urmatorul preot care isi va jecmani enoriasii,n-ai citit pana acum comentariile ortodoxilor? nu stii ca ei va urasc si sunt dezamagiti de voi pentru ca sunteti avari si imorali?

  49. gaby says:

    MARIA DRAGA LEPADEAZATE SI TU DE ACEASTA SECTA MINCINOASA

  50. calin says:

    Calin Haitas pionierul regulat [de batrinii de congregatie]religia cel mai mare futai la creier.Martorii lui iecucu cei mai mari abuzatori http://www.rcrwebsite.com/falsere1.htm Am fost martor 30 ani gresala vietii mele si pa.

  51. calin says:

    jon rahatelule eu am fost judecat la comitetele voastre penibile.am fost exclus pt ca i-am spus la rahatul cu ochi Bideu Titu ca sinteti o secta americana care va hartuiti membrii.Asta dupa ce am indurat ani de zile aceasta hartuiala.Da nu am mai avut nervi sa suport acest abuz spiritual http://www.rcrwebsite.com/falsere1.htm Au fost si vremuri bune in aceasta secta pina au venit perfizii de supraveghetori cu noua politica de la Broklin.Care suportati tot timpul sa fiti intepati ,hartuiti timorati-sa vi se trezeasca tot felul de sentimente de vinovatie,ca sintem pacatosi ca mai lipsim de la programe cuma era inainte de trei ori pe saptamina[evident pt spalarea creierului]-daca nu esti tot timpul conectet incepi sa gindesti cu capul tau…Deci eu am fost judecat Pe voi eu doar va caracterizez,pentru ca fac ce vrea muschii mei,va servesc cu ADEVAR ca tot va place atit de mult.Ce in cacatul vostru de secta bolnavii is dati afara?Cei care isi Pierd credinta is regulati in cur de batrinii iubitori sa lingeti voi un cacat de la nenea Calin.Cautativa prostii in alta patrte.Isteria asta cu predicarea este pentru ca va scad membrii in mod vertiginos nu pt sintem la un pas de o mare schimbare.Interpretati biblia cum vrea muschii vostrii sint sigur ca desi ati inselat pe multi sinteti o uriciune in fata lui Dumnezeu.Este suficient pt.mine ca spuneti ca numai martorii vor fi mintuiti ca sa imi dau seama in ce cacat de secta sinteti.Toti vor fi distrusi numai voi oligofrenii veti supravietui.Asa ca martorii dupa tunami din japonia sau Indonezia da asa ca morcovu in pamint.Sint multi oameni de calitate la voi dar ce se intimpla in ultima vreme cu hartuirea,inducerea sentimentelor de vinovatie etc intrece orce masura.Mai bine ati vizita vaduvele in nevoie ,pe fratii vostrii bolnavi sa se petreaca mai mult timp inpreuna pentru a socializa etc.Voi umblati ca descreieratii s-ai lamuriti pe altii si de fratii vostrii in nevoie va doare in cur vipere fatarnice.Pacat de multi oameni de calitat care sint victime ale abuzatorilor spirituali de batrini,supravegheatori si ce rahatei mai aveti voi pe acolo.Eu am crezut ca sint in adevar ??De aceea va prezint lucrurile asa cum sintADEVARATE,Sa zicem ca in congregatia viilor baia mare s-au potrivit niste rahati de oameni insa pestele de la cap se inpute ,este evident ca nu numai in particular esti hartuit ci si cu HRANA spirituala venita de la sclavul fidel si viclean.Rahateii astia din viilor cred ca sint minunati de nenea Calin baiatul ala linistit de pe ultimul rind ..ce talent de scriitor are si ce spirit de observator pertinent au scolit ei…Din pacate sinteti VICTIME ale altor VICTIME SATAN lucreaza ca un inger de lumina.Vi se trag vreo doua teme care te ung la inima si vreo zece care iti troznesc capul.Ia meditati voi daca nu asa stau lucrurile .Care nu aveti discernamint nu am pretentii…Veniti in Gasca “apostatilor aici nu va judeca nimeni aici exista iubire autentica nu ipocrizie,abuz spiritual,infatuare,orgoliu,mindrie NOI il lasam pe dumnezeu sa ne JUDECE nu comitetele voastre judiciare penibile si criminale.Asta a fost scopul meu,sa ma nasc ,ca sa va demasc!!!!!In aceasta secta s-a instaurat FRICA nimeni nu poate comenta ceva ca este chemat la batrini la interogatoriu …stiti voi mai bine. http://www.odaiadesus.ro/manipulare.html si salut fratii mei manipulati!

  52. calin says:

    Ateule ai fost fatal ,ma aliez comentariului tau kit ca am fost sectant 30 ani.insa cu fanaticii astia nenorociti[uni]chiar ne racim gura.trebuie sa te nasti sa poti inghitii atita rahat.Ei nu au voie sa verifice ce spun altii despre ei tipic unei secte oribile.Calin pionierul REGULAT sa nu uitati sa dati RAPORTUL!PaPa.

  53. Claudiu says:

    O întrebare pentru sectanţii martori, conform Marcu 12
    26. Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: “Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”?
    27. Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci a celor vii. Mult rătăciţi.
    Cine a dat omului suflet? Şi la cine trebuie să se întoarcă?
    Deoarece sufletul a fost dat omului de Dumnezeu,iar sufletul la Dumnezeu trebuie să se întoarcă. Deoarece sufletul NU este al omului ci sufletul este al lui Dumnezeu.
    Va da si eu un exemplu ca sa vedeti cat rataciti.
    Şi apropo ce trebuie propovăduit? Nu cumva Evanghelia lui Hristos?
    De ce un om nu poate vedea pe Dumnezeu? Este chiar simplu, Ioan 4,24. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.

    • beny says:

      Te rog sa citesti cu atentie Geneza 2:7.Ce i-a dat Dumnezeu omului?Suflet sau suflare de viata?Daca tu consideri ca inseamna acelasi lucru inseamna ca ai nevoie de meditatii la lb romana.Eclesiastul 12:7.Ce se intoarce la Dumnezeu sufletul sau spiritul?din nou nu e acelasi lucru.Ce inseamna ca se intoarce la Dumnezeu?Calatoreste oare el pana la Dumnezeu in cer?Nu pentru ca se refera la faptul ca pentru a reveni din nou la viata numai Dumnezeu ne poate ajuta,de el depinde faptul asta de a invia.Ezechiel 18:4.Aici se vorbeste intrade-var despre suflet.”Sufletul care pacatuieste acela va muri”.Cine nu pacatuieste?”daca spunem ca n-avem pacat ne inducem singuri in eroare si adfevarul nu este in noi”1 Ioan 1:8.Citeste cu mare atentie si o sa vezi cine se rataceste dragul meu.Cu evanghelia lui Isus ce vrei sa zici?Da noi predicam despre Regatul lui dumnezeu condus de Regele Mesianic Isus Cristos.

  54. karcsy says:

    TOTUSI AR TREBUI SA CITITI CU ATENTIE CE SPUNE BIBLIA , MARTORIII AU MARE DREPTAE

  55. karcsy says:

    persoanele care vorbesc vulgar despre religii, sunt posedatiii de satan si ar trebuie sa faca o mare schimbare in bine sa cunoasca maibine martoriii lui iehova

  56. martoru lu calu says:

    Sectanti nenorocitzi fugiti rpd k s au ocupat 143.999 locuri! Fugiti ca incepe filmu vostru k halucinatzii -)))))))))

  57. gaby says:

    iehovistii sunt marii santajisti crestini mincinosi si nu in ultimul rand eretici din punct de vedere duhovnicesc.Sa nui credeti pe acesti sectanti

  58. calin says:

    Din definitia paranoicului. Paranoicul are tendinta de a persevera in proprile judecati si convingeri,fara nici o intentie de a verifica valabilitatea lor. Daca nu vati prins asta este si definitia Organizatiei Martorii Lui Iehova.Saracele victime sint instruite in mod expres sa nu cerceteze pe internet alte pareri despre aceasta secta.O secta Paranoica a contaminat de aceasta boala pe toti[aproape]membrii ei.Ceva de genu Crede si nu cerceta.Pina va fi plina lumea de prosti aceste secte vor prolifera.Mai sintem unii care simtim o datorie MORALA in ai demasca[pe acesti fatarnici,ipocriti,infatuati,vicleni,rataciti,victime,prizonieri ai acestei secte diabolice] Daca nu v-ati prins am dreptul la parerea mea;ochelarii mei au alta dioptrie decit ai vostrii…Nu ati reusit sa-mi spalati creierul oricit ati incercat http://www.rcrwebsite.com/falsere1.htm si http://www.rcrwebsite.com/jwparadi.htm nu veti reusii sa-i tineti pe toti sub influente voastra demonica ,tot mai multi parasesc aceasta corabie subreda. http://www.odaiadesus.ro/manipulare.html Care nu v-ati prins fak lucrare de predicare…Ma duc sa dau raportul ca iar ma suna Zah Vasile[batrinu]si ma porcaieste salutari si lui Bideu Titu HARTUITOR DE MESERIE un frate iubitor si fanatic[tinichigiu]saracul nu a putut mai mult….si pa.

  59. rsss says:

    Religia ,indierent care, este o “masina” de tâmpit oameni.
    Nimic din ce se spune(in religii) nu e demonstrat.
    Fara demonstratie credibila ,nimic nu e valabil.
    Cu respect si sanatate.

  60. lonel says:

    martorii lui iehova este cu siguranta religia adevarata

  61. Fanel :) says:

    e …si se scrie cu litere mari

  62. Peppy says:

    Cine ii vorbeste de rau sa aduca si dovezi (dar de unde ca nu exista, sunt niste calomniatori, Diavol=Calomniator).

    Oricine poate spune ca a fost Martor 100 de ani pentru a avea mai multa credibilitate cand ii vorbeste de rau, iar daca intr-adevar a fost un Martor, nu mai este pentru ca Iehova isi pastreza intotdeauna organizatia curata. Satan i-a orbit mintea (2 Corinteni 4:4) pentru ca nu a fost vigilent, n-a ramas ferm in adevar (Ioan 8:44).

    Acesti oameni studiaza amanuntit Biblia, se straduiesc sa o aplice, cand vorbesc sunt convinsi de ceea ce spun si au o logica imbatabila cand prezinta ce invata in realitate Biblia.

    Nu va mai luati dupa ce spun altii si lasati deoparte prejudecatile. Chiar sunt cei mai rai oameni de pe pamant? Mai ganditi-va…

  63. calin says:

    Martorii lui Iehova SECTA aproape perfecta de prostit lumea. http://www.odaiadesus.ro/manipulare.html http://www.rcrwebsite.com/jwparadi.htm

  64. zidaru says:

    Revelatia 14:5
    Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. :)

    Societatea Watch Tower detine 50% din actiunile unei societati
    care se ocupa cu fabricarea armelor de razboi(Isaia 2:4)

    Surse:
    http://www.randytv.com/randcam.htm
    http://en.allexperts.com/q/Jehovah-s-Witness-1617/WATCHTOWER-SHAREHOLDERS.htm
    http://www.christianwitnesses.com/id324.html
    http://www.youtube.com/watch?v=ayZpOSA9Lgw
    http://www.sec.gov/Archives/edgar/data/922330/000106299302000371/form10k.txt

    Iacov 4:4
    Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.

    Societatea Turnul de Veghe a fost asociată cu Fiara din Revelaţia 13,17, între anii 1992-2001

    http://www.jwfacts.com/images/united-nations-2004.pdf
    http://www.jwfacts.com/watchtower/united-nations-association.php
    http://www.jwfacts.com/images/united-nations-2001.jpg

    Societatea Watch Tower a facut investitii in industria tabacului

    Actionari la companie de tigari

    Surse:
    http://www.jehovahs-witness.net/watchtower/scandals/54708/1/The-Watchtower-the-cigarette-company
    http://www.christianwitnesses.com/sitebuildercontent/sitebuilderpictures/webassets/WTTobaccoStock.jpg

  65. zidaru says:

    Revelatia 14:5
    Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. :)

    Profeţiile False ale Turnului de Veghe:

    Dacă Martorii lui Iehova ar fi religia adevărată nu ar fi făcut profeţii false, căci în W 1991 1/12 p.7, se spune: „O religie care predă minciuni nu poate fi adevărată.” Haideţi să vedem câteva profeţii false ale Turnului de Veghe care se auto-intitulează: singurul canal de comunicare al lui Dumnezeu.

    1798 – Era considerat sfârşitul celor 1200 de zile din Apocalipsa capitolul 12. Sursă: Three Worlds (Trei lumi), publicaţie în comun a lui Barbour şi Russell, 1877, p.114. Această explicaţie a fost schimbată ulterior, 1798 fiind schimbat la 1889.
    1799 – Era considerat începutul „ultimelor zile”[4]. Prin faptul ca Napoleon a îndepărtat pe Papă, s-a considerat ca s-a împlinit cei 1260 de zile descrise în Daniel 7:25; 12:7; Apocalipsa 11:1-3. Sursă: Turnul de veghe, Ianuarie – Februarie 1889, Studii În Scripturi Volumul II, p 256, Studii În Scripturi Volumul III, p 58, 63, 64, scrise de C.T. Russell. În 1930 aceste explicaţii sau pus în legătură cu data de 1914.
    1829 – Era considerat sfârşitul celor 1290 de ani, expuşi în Daniel 12:11, care au început la 539 î.e.n. Era văzută o dată foarte importantă, deoarece atunci a început lucrarea lui William Miller şi de fapt Studenţii Bibliei, la origini provin de acolo. Sursă: Lothar Gassman, Martorii Lui Iehova, p 9, Studii În Scripturi Volumul III, p 40, 60, 163, Our Lord’s Return (Revenirea Domnului nostru) scrisă de JF Rutherford. Această învăţătură a fost abandonată în 1930.
    1844 – După Miller era considerat anul „sfârşitului lumii”, după Russell era începutul celor 30 de ani de „probă”, care în opinia lui, corespundea cu cei 30 de ani din viaţa lui Isus, scurşi de la naşterea sa ca om şi până la botezul lui în apa Iordanului. Sursă: Studii În Scripturi Volumul II, p 240. Această învăţătură a fost abandonată în 1930. De remarcat că Russell şi colaboratorii săi credeau că orice eveniment Biblic, petrecut în antichitate, trebuia să aibă încă o împlinire, după aceea în viitor. Pe această preconcepţie greşită s-au pus bazele tuturor speculaţiilor lor. Şi nu este de mirare de ce au fost atâtea speculaţii cu privire la date.
    1846 – Era considerat sfârşitul celor 2300 de zile, expuşi în Daniel 8:14. Era considerată o dată importantă deoarece atunci George Storrs şi alţi colaboratori ai lui Russell, au abandonat învăţăturile greşite şi astfel „sanctuarul” a fost curăţit. De asemenea, era considerat ca anul în care a început „alianţa evanghelică” între grupările protestante, ceea ce a fost catalogată ca „spiritism”. Sursă: Studii În Scripturi Volumul III, p 108, Studii În Scripturi Volumul VII (Taina Împlinită), p 163. Această învăţătură a fost abandonată în 1930.
    1873 – Era considerat data la care se împlinesc cei 6000 de ani de la creaţia lui Adam şi intrarea în al 7000 de an, mia de ani din cartea Apocalipsa, „ziua Domnului”. Sursă: Studii În Scripturi Volumul II, Prefaţa, p 39. Învăţătură abandonată în 1930. Încheierea celor 6000 de ani din istoria omenirii, va fi pusă în anul 1943, ca fiind anul 1975, în cartea Adevărul vă va face liberi. Începând cu anul 1966 anul 1975 va căpăta o importantă profetică în literatura de atunci a martorilor. Sursă = Cartea: Life Everlasting (Viaţă veşnică). [vezi anul 1975].
    1874 – Era considerat data de la care începe prezenţa invizibilă a lui Christos. Data cea mai importantă a lui Russell. Sursă: Trei lumi, p. 175, Studii În Scripturi Volumul II, p 170, Revenirea Domnului nostru, p 27, Proclaimers (Proclamatorii), p 133, nota de subsol. Până la 1904 Russell aşa credea că la această dată a început Armaghedonul. Sursă: Turnul de veghe 15/1/92, p 3, 21 (reprint la pagina 1355), Studii În Scripturi Volumul II, p 101. Această învăţătură a fost abandonată în 1930 parţial şi în 1943 total. Vezi nota de subsol 2; vezi şi JV p.47, actualmente se crede că a revenit în 1914 şi de atunci şi-a început prezenţa.
    1875 – Era considerat anul în care se sfârşeşte „marele jubileu”, ca încheierea a celor 1335 de zile expuse în Daniel 12:12. Era privit ca anul în care au înviat sfinţii, invizibil. Sursă: Trei lumi, p 108. Ulterior, în 1881, data învierii invizibile a sfinţilor creştini a fost mutată de pe 1875 pe 1878.
    1878 – Era considerat data la care se sfârşeşte epoca evanghelică şi se produce răpirea adunării sfinţilor lui Cristos, a creştinilor credincioşi. Sursă: Trei lumi, p 68, Proclamatorii p 632, Martorii Lui Iehova În Planul Divin, p 19. Bineînţeles, dată abandonată după anul 1878. Se mai credea că Isus îşi asumă puterea de rege (JV p. 632) şi are loc învierile cereşti (Taina Împlinită 149,278), actualmente Martorii cred că învierile cereşti au avut loc în 1918 .
    Anul 1873, se împlinesc 6000 de ani de la facerea lui Adam (mai târziu aceste profeţii sau explicat că sunt greşite – JV p.631).
    Anul 1881, Se închide uşa pentru clasa miresei de 144.000 (W 1881 p.3/10; JV p. 632), apoi s-a crezut (până în 1966), ca această uşă s-a închis în 1931, ca apoi din 1966, să se creadă că această chemare s-a sfârşit în 1935, ca în anul 2007 să se renunţe la un an stabilit pentru închiderea uşi pentru clasa cerească (vezi: W 1/5 2007 p.30,31).
    Anul 1889, se face următoarea precizare în cartea din limba engleză, The Time is at Hand la p.101: „Aducem dovezi că întemeierea Regatului lui Dumnezeu a început deja…şi că bătălia din ziua cea mare a lui Dumnezeu cel Atotputernic (Ap.16:14) care se va sfârşi în 1914 cu completa distrugere a conducerii actuale a pământului, a început deja.”
    Anii 1910-1914: „Stresul marelui necaz va fi în curând peste noi cam între 1910 şi 1912, culminând cu sfârşitul neamurilor, octombrie 1914.” (cartea în engleză: The New Creation p.579; vezi şi Volumul 2 Studii în Scripturi p.76,77,101).
    Anul 1914, Armaghedonul din Scriptură ar trebui să aibă loc în acest an conform cu Volumul 3 Studii în Scripturi p.126,153.
    Anul 1914, mai târziu s-a susţinut că în acest an nu se va sfârşi Armaghedonul; ci, atunci va începe (Pastor Russell¢s Serrmons p.676), iar după moartea primului preşedinte s-a susţinut că în acest an a început necazul cel mare, învăţătură rămasă în vigoare până în anul 1969 (W 1/5 1999 p.16).
    Anul 1915, este anul când anarhia din lume va atinge apogeul (JV p.632), şi se va stabili împărăţia milenară (Taina Împlinită p.162).
    Anul 1916, Russell după moartea sa, a înviat la cer de unde supraveghează organizaţia Turnul de veghe (Taina Împlinită p.314).
    Anul 1918, va fi pentru creştinism o groază foarte mare (Taina Împlinită p.77).

    Învierea oamenilor Sodomei

    1879 — Vor fi înviaţi.
    1952 — Nu vor fi înviaţi.
    1965 — Vor fi înviaţi.
    1988 — Nu vor fi înviaţi. (!?)24

    “Domnul” din Romani 10:12-16

    1903 — “Domnul” se referă la Isus.
    1940 — “Domnul” se referă la Iehova.
    1978 — “Domnul” se referă la Isus.
    1980 — “Domnul” se referă la Iehova25.

    “Stăpânirile cele mai înalte” (sau, “dregătoriile”; n.tr.) din Romani 13:1

    1916 – “Stăpânirile cele mai înalte” se referă la guvernele lumii.
    1943 – “Stăpânirile cele mai înalte” se referă la Iehova Dumnezeu şi la Isus Hristos.
    1964 – “Stăpânirile cele mai înalte” se referă la guvernele lumii26.

    Despărţirea “oilor” de “capre” (Matei 25:31-46)

    1919 — se va petrece după vremea necazului.
    1923 — se petrece acum, înainte de vremea necazului.
    1995 — se va petrece după vremea necazului27.

    Surse :
    http://exm.uv.ro/documente/mi_3.html
    http://www.rcrwebsite.com/facts_on_jws.htm

    • Ionescu Livia says:

      Felicitari pentru raspuns! In decursul istoriei, Romania nu a cunoscut alte credinte religioase decat cea ortodoxa. America ne da ce este mai rau si mai stricator pentru suflet. Apostolul Andrei nu a fost Martor al lui Iehova. Fugiti de Martorii lui Iehova! Fugiti cat mai aveti timp! Treziti-va, romani!

  66. zidaru says:

    Să trecem la alte profeţii false:

    Anul 1925, vor avea loc învierile credincioşilor din vechime, al lui Avraam, Isac, Iacov, etc. cât şi poate luarea la cer a creştinilor (JV p.78) susţinea Rutherford, în timp ce Russell declara: „Stabilirea Împărăţiei în Palestina va fi probabil prin 1925” (Taina Împlinită p.162).

    Al doilea preşedinte al Societăţii, Rutherford, continuă cu prezicerile false, susţinând tot anul 1925 dar pentru alte evenimente, astfel în W 1/9 1922 p.262 (engleză) se spunea: „Data de 1925 este încă şi mai limpede arătată de Scriptură, deoarece este fixată de legea lui Dumnezeu, dată lui Israel.” Iar în W 1/4 1923 p.106 se preciza: „Crezul nostru este că anul 1925 este în mod clar stabilit în Scriptură.” Pe lângă aceste afirmaţii, în cartea: „Milioane de oameni care trăiesc acum nu vor mai muri niciodată”[5] (1920), la p.89,90 se spunea: „după cum am afirmat mai înainte, marele ciclu de jubileu trebuie să înceapă în 1925. În acest timp va fi recunoscută etapă pământească a Regatului. De aceea ne putem aştepta cu încredere că anul 1925 va marca întoarcerea lui Avraam, Isac şi Iacob şi a profeţilor credincioşi din vechime, cei amintiţi de apostol în Evrei 11 la starea de perfecţiune omenească.” (vezi şi JV unde se arată că pentru ai primi pe patriarhi au construit şi casa prinţilor, şi mulţi credeau că rămăşiţa va merge la cer în acel an).

    Câtă deziluzie a adus acel an, făcând ca mulţi studenţi în Biblie să părăsească Organizaţia, cum s-a întâmplat şi după moartea lui Russell (JV p.78). De asemenea este curios că punctul de vedere greşit cu privire la anul 1925 s-a corectat doar în 1950, (JV p.76 n.s.), oare a fost nevoie de 25 de ani să-şi dea seama că au greşit? Ei care pretind că sunt umili şi receptivi!

    În anii care au urmat după 1925, sau făcut zeci de preziceri iminente ale Armaghedonului, de pildă între anii 1940-1943 sau făcut cel puţin 44 de preziceri ale iminenţei sfârşitului (W15/9 1941 p.276; W15/1 1942 p.28; W1/5 1942 p.139; W1/5 1943; W1/9 1944 p.264; etc), să facem o spicuire concretă: „Sfârşitul final este aproape…lunile rămase până la Armaghedon.”

    Anul 1975, sau împlinit 6000 de ani de la facere, şi va fi foarte probabil Armaghedonul (Jv p. 104). Al patrulea preşedinte al Societăţii, a continuat cu linia prezicerilor false, astfel în cartea: „Viaţă eternă în libertatea fiilor lui Dumnezeu”, la p.29,30, Fredrerich Franz a spus că anul 1975 în toamnă se sfârşesc 6000 de ani de la crearea lui Adam şi probabil începutul Armaghedonului din Scriptură.

    Încrederea în Organizaţie i-a costat mult pe unii, deoarece şi-au vândut casele, şi-au donat averile Societăţii că vine Armaghedonul şi au fost dezamăgiţi. Naivitatea a fost atât de mare, încât un martor al lui Iehova a spus patronului său: „dacă sfârşitul nu vine în 1975, din ianuarie 1976 voi lucra pe gratis.”

    · Anul 1980, a fost prezis de Russell în cartea Taina împlinită, la p.78 ca fiind: „Probabil că anul 1980 să însemne pentru israeliţii după trup aducerea lor din prinsoarea morţii şi restaurarea lor deplină în Palestina.” După cum vă daţi seama şi această presupunere nu s-a împlinit.[7]

    Să prezentăm câteva schimbări după anul 1985:

    · 1988, din nou s-a revenit la învăţătura că oamenii din Sodoma şi Gomora vor învia (W 1988 1/6 p.30,31).

    · 1988, până în acest an s-a crezut că Jubileul antitipic este mileniul, de atunci s-a explicat că este Penticosta (W 15/5 1995 p.24).

    · 1995, un an cu mari schimbări, W 1/11 1995 ne furnizează o învăţătură care anulează explicaţia cu generaţia care a dat naştere la multe speculaţii, susţinută vehement cu puţin timp înainte (vezi W 1/5 1993 p.19).

    · 1995, cade şi explicaţia cum că oile şi caprele sunt judecate şi selectate din 1914, ci conform cu noua învăţătură acest eveniment va avea loc în viitor (W 15/10 1995).

    · 1998, sigilarea celor 144.000 din Apocalipsa 7:1-8 este o sigilare finală (W 15/9 1998 p.19), ea nu se referă la acontul Spiritului cum era învăţat în cartea Apogeul Apocalipsului p.115, par.8.

    · 1999, W 1/5 dă o explicaţie diferită a textului din Matei24:15, astfel conform noii explicaţii „lucrul dezgustător” nu s-a aşezat în locul preasfânt, ci acest eveniment va avea loc în viitor.

    · 2007, în W 1/5 2007 p.30,31, se spune că în 1935 nu s-a închis uşa pentru speranţă cerească.

    Sursa :
    http://exm.uv.ro/documente/mi_3.html

  67. zidaru says:

    Acestea sunt roadele societatii Watch Tower a martorilor lui Iehova

    Profetii falsi

    Matei 7:15-20

    Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
    Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
    Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
    Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
    Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
    Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

  68. zidaru says:

    Minciunile Martorilor lui Iehova – Franz 1975
    http://www.youtube.com/watch?v=qp1G9ou2EjI

    Turnul de Veghere (Watchtower Society) – Parte1
    http://www.youtube.com/watch?v=BbtdrTr86MY

    Turnul de Veghere (Watchtower Society) – Parte2
    http://www.youtube.com/watch?v=qIiLy2waSpI&feature=related

    Mai multe adevăruri
    http://www.youtube.com/watch?v=sWU8km4C9wg

  69. calin says:

    Zidarule faci treaba buna sint sigur ca i-am luminat pe multi.Problema este ca este greu sa parasesti aceasta secta ,mai ales daca esti mai vechi acolo;prea multe inplicatii…Dar la care le place sa fie sclavii unei secte perfecte ,sa ramina acolo,mai devreme sau mai tirziu veti fii dezamagiti.Internetul le da lovitura de gratie,prea multa infectie in societatea asta dany_virtualskill@yahoo.com Mie mi-a trecut pofta de adevar dupa ce am gasit cu adevarat adevarul…ADEVARUL nu este la martori,este la dumnezeu.

  70. calin says:

    zzzzz nu mai esti chiar asa de anonim…

  71. calin says:

    Aparatorii adevarului FALS unde ati disparut?Stiu ca sinteti dezamagiti de secta voastra ,insa continuati din cauza inertiei..[gasiti dictionar pe net] care nu intelegeti anumite cuvinte…Si eu m-am complacut ca voi sa merg pe drumul vostru[pina intr-o zi,cind le-am spus ce gindesc despre acesti abuzatori spirituali rataciti,fanatici,orgoliosi,infatuati,mindrii si deci prosti “SEFI” ai vostrii.EU de ani de zile am realizat ca ma aflu intr-un rahat de secta,insa pina nu am fost hartuit in mod sistematic m-am complacut in corabia voastra gaurita…Aveti creierele PRAJITE stiu ca-mi pierd TIMPUL cu voi.VETI FII DEMASCATI IN CURIND.Veti disparea precum COMUNISTII..PA.

  72. zidaru says:

    Dumnezeu ar fi avut o soţie, arată un studiu
    Dr. Francesca Stavrakopolou de la Universitatea din Exeter a ajuns în urma unui studiu la concluzia că vechii israeliţi venerau un zeu şi o zeiţă în acelaşi templu.

    Stavrakopoulou spune că a descoperit că Yahweh, sau Dumnezeu aşa cum îl ştim noi astăzi, a înlăturat mai mulţi candidaţi la titlul de singurul zeu al vechilor israeliţi, potrivit The Daily Mail.

    Deşi una din cele zece porunci este să nu existe un alt zeu în afară de Dumnezeu, se pare că erau şi alţii veneraţi alături de el, iar Biblia spune asta.

    Biblia mai admite că zeiţa Asherah era venerată în templul lui Yahweh din Ierusalim, spune cercetătoarea.

    În Cartea Regilor, ni se spune că o statuie a lui Asherah era găzduită în templu şi că mai multe femei ţeseau haine ritualice pentru ea. Deşi Biblia condamnă toate aceste practici, textele biblice sugerează că venerarea zeiţei era parte din religia de atunci din Ierusalim.

    Potrivit lui Stavrakopolou, dovezile din Biblie că zeiţa era venerată în templul din Ierusalim indică faptul că ea ar fi putut juca rolul unei soţii divine în vechiul Israel.

    Dovada ar fi o inscripţie pe o ceramică descoperită în deşertul Sinai.

    Inscripţia a fost fotografiată şi înregistrată de arheologi şi reprezintă o cerere de binecuvântare de la Yahweh şi Asherah, dovada că cei doi erau o pereche divină.

    Precum alte zeităţi din vechiul Israel care au devenit îngeri sau au fost respinse, aşa a dispărut şi Asherah, spune cercetătoarea.

    Sursa:
    http://www.cotidianul.ro/dumnezeu-ar-fi-avut-o-sotie-arata-un-studiu-139234/

  73. zidaru says:

    Vechiul Testament – credinta zeilor pagani (partea I)

    Am lucrat in zilele astea la niste articole despre Vechiul Testament, credinta poporului lui Israel, de unde au imprumutat zeul lor suprem, si ce au ascuns de-a lungul timpului despre credinta lor iluzorie. Sper sa cititi cu o minte deschisa ceea ce voi prezenta aici. Mai ales, aici vorbesc despre dumnezeul Vechiului Testament care nu este acelasi cu cel despre care ni se vorbeste in Noul Testament ! Incercati sa observati aceasta diferenta si mai ales faptul ca evreii si-au pus amprenta dornica de control si asupra mesajului lui Iisus: daca nu l-au putut elimina, atunci i-au adaugat tenta lor manipulatoare din Vechiul Testament si astfel au transformat forma Divina iubitoare si impaciuitoare a “Tatalui Ceresc” in forma care cere supunere prin frica si alte metode, folosita in Tanakh, Biblia ebraica. Lucrarea mea nu se va opri la cele trei articole pe care le voi prezenta pentru acum, din seria “Vechiul Testament – credinta zeilor pagani”

    Atrag atentia asupra unui singur lucru: nu caut sa resping ceva, sa acuz pe careva, nu caut sa arat cu degetul spre cineva sau sa demonstrez ca vreun lucru e fals si altul adevarat. Intentia mea este sa prezint faptele, dovedite arheologic sau prin documente (cum de altfel cauta mai toti dornicii de dovezi palpabile). Va las pe voi sa alegeti ce e fals si ce e adevarat.

    Sursa:
    http://plerion.blogspot.com/2010/12/vechiul-testament-credinta-zeilor.html

    Religia Canaanita
    http://en.wikipedia.org/wiki/Canaanite_religion

    Ugarit and the Bible
    http://www.theology.edu/ugarbib.htm

    Asherah, “jumătatea ascunsă” a divinităţii
    http://www.independent-al.ro/mistere/asherah-jumatatea-ascunsa-a-divinitatii.html

    Bibliotecile Antice – 2 / Bibliotecile Amorite
    http://theo-phyl.blogspot.com/2009/03/bibliotecile-antice-2-bibliotecile.html

    Un panteon canaanean
    Mircea Eliade – Istoria credintelor si ideilor religioase
    http://www.youtube.com/watch?v=xb898Z3w7Qk

  74. zidaru says:

    Vechiul Testament – credinta zeilor pagani (partea I)
    Sursa:
    http://plerion.blogspot.com/2010/12/vechiul-testament-credinta-zeilor.html

    Religia Canaanita
    http://en.wikipedia.org/wiki/Canaanite_religion

    Ugarit and the Bible
    http://www.theology.edu/ugarbib.htm

    Asherah, “jumătatea ascunsă” a divinităţii
    http://www.independent-al.ro/mistere/asherah-jumatatea-ascunsa-a-divinitatii.html

    Bibliotecile Antice – 2 / Bibliotecile Amorite
    http://theo-phyl.blogspot.com/2009/03/bibliotecile-antice-2-bibliotecile.html

    Un panteon canaanean
    Mircea Eliade – Istoria credintelor si ideilor religioase
    http://www.youtube.com/watch?v=xb898Z3w7Qk

  75. zidaru says:

    Marele secret al Tetragrammaton-ului
    YHWH (Yod He Vau He)cele 4 elemente(Foc, Apa, Aer, Pamant)

    Initiere in Hermetism – Franz Bardon
    http://www.scribd.com/doc/2589241/Initiere-In-Hermetism

    Holy Mystery of the Tetragrammaton
    http://www.seekfirst.com/node/309

    FTF Films: Unlocking the Mystery – Tetragrammaton
    http://www.youtube.com/watch?v=92RGVd-L0Ao

    Cele 72 de nume ale lui Dumnezeu
    http://www.kabbalah.com/wisdom/72Names
    http://www.kabbalah.info/romkab/intreaba-cabalistul.htm

  76. Apartenenta lui Charles Taze Russell la masonerie

    Jehovah Witness’s Gravesite of Charles Taze Russell
    http://www.youtube.com/watch?v=UO2Mg_NBL5Y&feature=related

    The true origin of Jehovah’s Witnesses (Charles Taze Russel)
    http://www.youtube.com/watch?v=Xt8f8dYDmOU&feature=related

    Russell’s Pyramid
    http://www.youtube.com/watch?v=ngYDytpKSCk&feature=related

  77. Seb says:

    “Matei 10:22  Veţi fi urîţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.”
    Oare la ce s-a referit Isus prin aceste cuvinte?
    In zilele noastre,cine sunt urati din pricina Numelui,de catre cine si pentru ce?
    ps:fiind subiect biblic,rog ca raspunsul sa fie bazat pe dovezi biblice,altfel e nul.

  78. calin says:

    Isus sa referit deci la numele sau nu la numele de Iehova cum imcercati sa insinuati voi.Iar voi sinteti uriti pt.ca sinteti fanatici,practicati prozelitismul agresiv,jigniti pe toata lumea,numai voi veti fii mintuiti ceilalti vor fii distrusi,va abuzati spiritual proprii membrii http://www.rcrwebsite.com/falsere1.htm deci sinteti niste lepre pe care nimeni nu le suporta.Insa marea majoritate sinteti VICTIME cu creierul spalat si sclavi care ati fost”tradusi”cu vorbe mestesugite.Cit de prost trebuie sa fii sa crezi ca numai voi 6 milioane veti fii mintuiti iar ceilalti 7 miliarde vor fii distrusi.Iar dintre voi nici macar 6 milioane pt.ca nu stiti care dintre voi este mai spiritual ca altul.Eu am fost sectant 30 de ani si de ani de zile mi-am dat seama ca sint intr-un rahat de secta.Pina nu am fost hartuit in mod sistematic ,am mai rabdat,dupa care le-am spus ce gindesc;ca sinteti o secta oribila care va hartuiti propria turma,banda de ipocriti,ii calcati pe altii in picioare dade numai voi veti primii viata vesnica.Bai sinteti bolnavi la cap. http://www.rcrwebsite.com/jwparadi.htm America patria sectelor.Nu mai prostiti voi pe nimeni,numai minciuni,fatarnicii ,viclesuguri. pa pa.Isus sa jerfit pentru toti si in special pentru cei pacatosi!

  79. Adevarul despre Religii si despre cine a scris cu adevarat Biblia

    Pliniu a scris mai multe epistole pe care le-a semnat sub numele de Sfântul Ignaţiu. Grupul din care făcea parte a devenit, sub diferite nume, grupul primilor „părinţi” ai bisericii. Cine a fost însă cel care a transformat această invenţie romană în teribila religie-închisoare în care s-a transformat ea mai târziu? Un împărat roman, coleg de Frăţie cu cei din clanul Piso, pe nume Constantin cel Mare. Care a fost instrumentul de care s-a folosit el? Biserica Romană cu sediul la Roma! În lucrarea sa epică, Anacalypsis, Geoffrey Higgins arată cum a fost creată Roma, ca un nou Babilon. Nu este de mirare că religia creştină abundă de simboluri babiloniene. Întreaga poveste a fost o înscenare cu scopul de a crea o nouă religie care să subjuge mintea umană, iar ierarhia modernă a bisericii ştie foarte bine acest lucru! Elita clerului creştin a ştiut dintotdeauna acest adevăr, căci a făcut parte de la bun început din societatea secretă care a creat mitul creştinismului. Alte minciuni ulterioare, de un cinism desăvârşit, precum cea referitoare la Giulgiul din Torino, asociat cu societatea secretă a Cavalerilor Templului, nu au fost inventate decât pentru a perpetua această propagandă. Forţa care i-a inventat pe Iisus şi biserica creştină este aceeaşi forţă care conduce la ora actuală lumea. Spre exemplu, Colegiul Roman al Arhitecţilor a fost un antemergător al francmasoneriei moderne; de fapt, tot ce s-a schimbat a fost numele organizaţiei. Altminteri, romanii foloseau aceleaşi simboluri ale echerului, compasului, şi aşa mai departe. Unul din templele folosite de acest colegiu în Pompeii a fost acoperit cu lava emisă de erupţia Vezuviului în anul 71. Săpăturile care s-au făcut aici au scos la iveală o hexagramă în forma „stelei lui David”, un craniu şi o placă în alb şi negru a Artificierilor lui Dionisos. Toate aceste simboluri sunt folosite de francmasonii moderni.

    Sursa:
    http://fara-secrete.blogspot.com/2010/08/adevarul-despre-religii-si-despre-cine.html

  80. calin says:

    dany_virtuallskill@yahoo.com Haitas Calin pionierul REGULAT.

  81. Adevarul despre scrierea Vechiului Testament si reptilieni implicati in Biblie

    .În anul 721 î.Ch., Israelul a fost cucerit de asirieni, iar israeliţii (sau canaaniţii) au fost luaţi în captivitate. Triburile cunoscute de istoria oficială sub numele de Iuda şi Benjamin au supravieţuit timp de mai bine de o sută de ani, înainte de a fi cucerite şi capturate de prietenii noştri, babilonienii, în jurul anului 586 î.Ch. Întreaga istorie care ascundea adevărul a început să fie fabricată în Babilon, capitala antică a preoţimii şi ierarhiei reptilo-ariene, de către preoţii ebraici cunoscuţi sub numele de leviţi. Gândiţi-vă puţin: dacă o Frăţie ar distruge întreaga cunoaştere a lumii antice, inclusiv bibliotecile acelei lumi, ce ar scrie ea în textele ei, istoria reală sau o variantă a acesteia pe care ar dori să o inoculeze subconştientului colectiv? În timpul şi după şederea lor în Babilon, în care au aflat atâtea lucruri, inclusiv legendele Sumerului, preoţii leviţi au amestecat adevărul (de multe ori simbolic şi acesta) cu fantezia, iar acest amestec a devenit fundamentul Vechiului Testament. Nu „israeliţii” au fost cei care au scris aceste texte. Chiar dacă am accepta existenţa lor, ei ar fi trebuit să fie demult dispersaţi pe vremea când leviţii şi-au înmuiat penele în cerneală. Geneza, Exodul, Leviticul şi Numerele, care împreună alcătuiesc Torah „evreiască”, au fost scrise în totalitate de leviţi sau sub supravegherea acestora, în timpul şi după şederea lor în Babilon. Acest grup de oameni care practicau sacrificiile umane, magicieni negri şi fanatici care obişnuiau să bea sânge, sunt cei care au scris legea morală pe care evreii ar trebui să o urmeze până în zilele noastre. Eu n-aş avea încredere nici să-i întreb cât e ceasul! În schimb, creştinii fanatici iau aceste texte drept Cuvântul lui Dumnezeu! Nu sunt deloc Cuvântul lui Dumnezeu, sunt cuvintele leviţilor, scrise sub directa îndrumare a iniţiaţilor reptilieni pur-sânge sau cu sânge încrucişat din Frăţia Babiloniană. Tăbliţele Sumeriene dovedesc mai presus de orice îndoială că Geneza nu reprezintă altceva decât un text condensat al unor texte sumeriene mai vechi. Legenda sumeriană a Edinului a devenit povestea biblică a Grădinii Edenului. Vă mai amintiţi povestea lui Moise, găsit în stufăriş de o prinţesă egipteană? Exact aceeaşi poveste era relatată de sumerienii-babilonieni cu referire la regele Sargon cel Bătrân. Povestea lui Moise este o invenţie, la fel ca şi „captivitatea” în Egipt, povestea Exodului (cel puţin în forma descrisă în Biblie) şi crearea celor 12 triburi prin intermediul lui Iacov.

    Sursa:
    http://forum.lovendal.net/istorie-politica-si-conspiratii/adevarul-despre-scrierea-vechiului-testament-si-reptilieni-implicati-in-biblie/

  82. Sargon I (zis și cel Mare) a fost suveranul Imperiului Akkadian (aprox. 2371 î.Hr. – 2315 î.Hr.)
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Sargon_I
    http://en.wikipedia.org/wiki/Sargon_of_Akkad

    Legenda lui Sargon

    Sargon, viteaz rege din Agade, sunt.
    Mama mea a fost mare preoteasa, tatal nu mi l-am cunoscut…
    Mama mea, marea preoteasa, care m-a procreat,
    in secret m-a adus pe lume.
    M-a pus in cos de papura, cu catran a lipit capacul.
    M-a aruncat in rau, nu m-am scufundat.
    Raul m-a purtat pe ape, m-a dus la Akki, cel ce iriga,
    Akki, cel ce iriga, m-a ridicat cand a scos apa,
    Akki, cel ce iriga, ca pe fiul lui m-a luat si m-a crescut….

    Povestea lui Moise
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Moise

    Exod 2:1-10
    1 Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.
    2 Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.
    3 Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.
    4 Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.
    5 Fata lui faraon s-a coborât la râu să se scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia.
    6 L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al evreilor!”
    7 Atunci sora copilului a zis fetei lui faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”
    8 „Du-te”, i-a răspuns fata lui faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.
    9 Fata lui faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat.
    10 Copilul a crescut, şi ea l-a adus fetei lui faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise; „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape.”

  83. calin says:

    exact asta sint secta Organizatia Martorii Lui Iehova o secta INCHISOARE,usor sa intrii Greu sa iesi.Tot Cam asa cum ai vrea sa parasesti o corabie in mijlocul oceanului.Cei inplicati stiu asta.MESENGER DANY_virtualskill.Nenea Calin cel la care”adevarul”vostru nu a reusit s-ai spele creierul.Mai sint oameni care gindesc.Batrinii de congregatie ABUZATORI SPIRITUALI.HAI pa.

  84. calin says:

    SA spui ca BIBLIA este CUVINTUL lui DUMNEZEU alta idiotenie.CE a facut toate religile bazate pe ia de-alungul istoriei[miile de secte]inchizitie,razboaie cu caracter religios ex.cruciadele si celelalte.Ia tintuit pe miliarde de oameni in aceasta inchisoare a intunericului,lucruri pe care nu ai cum sa lr verifici…Asa ca decit sa cauti “ADEVARUL” mai bine cauti CUNOASTEREA asta ca sa fim diferiti de animale…ADEVARUL NU este la oameni.DE la “DUMNEZEU”am mai mari pretentii decit aceasta BIBLIE,interpretabila,confuza,alambicata mai ziceti voi.

  85. Înainte de a vorbi despre Moise, trebuie subliniat un eveniment istoric şi religios extrem de important care a avut loc undeva în jurul anului 1350 i.e.n.
    Atunci, în urma unei revelaţii, faraonul Amenhotep IV şi-a schimbat numele în Akhenaten (,,în spiritul lui Aten’’) şi a impus monoteismul, credinţa într-un singur zeu, Aten (discul solar).
    Aceasta este considerată de cercetători cea mai radicală schimbare religioasă din Antichitate, fiind se pare şi prima religie monoteistă din istorie.

    Revenind la Moise, până nu demult, se credea că Ramses II (1304-1237 î.e.n) ar fi fost faraonul biblic, deoarece în Vechiul Testament se face referire la construirea oraşului lui Ramses II cu sclavi evrei.

    11. Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon.
    (Exodul 1)

    Se pare însă că domnia lui Ramses II a acoperit doar perioada captivităţii, iar faraonul din timpul exodului ar fi fost de fapt fiul acestuia, Merneptah (1213-1203 î.e.n) .
    Deci, din punct de vedere al contextului istoric, exodul a avut loc la un secol după Akhenaten (de numele căruia, repet, se leagă prima religie monoteistă din istorie), în perioadă în care imperiul egiptean se întindea peste Palestina şi ajungea pâna la Eufrat.

    Referitor la episodul exodului, acesta nu este consemnat nicăieri, nici istoric, nici arheologic, chiar dacă potrivit Vechiului Testament un faraon (împreună cu întreaga sa armată) a sfârşit inecat în apele Mării Roşii.
    Probabil această poveste este la fel de veridică, de adevărată, ca şi povestea lui Moise, inspirată se pare din cea a regelui akkadian Sargon (2270–2215 î.e.n) . [vezi postul lui Urban]
    Vechiul Testament spune că Moise (nume de origine egipteană), a fost crescut şi educat în spiritul religie egiptene. Iar acest lucru se va observa în noua religie a poporului evreu. Spun noua religie deoarece reforma religioasă a lui Moise este mult mai complexă decât cea a lui Avraam .
    Avraam a fost liderul spiritual, al unui trib nomad ce număra câteva zeci de persoane, în timp ce Moise, conform Bibliei, a condus destinele unui întreg popor, ce număra cateva sute de mii.
    Dar iată câteva asemănăti între religia moizaică şi cea egipteană :

    Cele 10 porunci, legile de conduită morală, atât în societate cât şi în faţa lui Dumnezeu.

    7. Să nu iei în deşert Numele Domnului […]
    8. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
    9. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău.
    10. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
    11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
    12. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
    13. Să nu ucizi.
    14. Să nu preacurveşti.
    15. Să nu furi.
    16. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
    17. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.
    (Exod 20 :7-16)

    Mai mult de jumătate dintre ele le găsim în Capitolul 125 din Cartea Egipteană a morţilor. Aceasta cuprinde mai multe mărturisiri pe care sufletul celui decedat trebuie să le facă în faţa zeului Toth, judecătorul divin.

    Nu l-am dispreţuit pe ,,Dumnezeu’’ (Zeu)…
    Nu am ucis…
    Nu am comis adulter…
    Nu am furat…
    Nu am pângărit femeia altui bărbat…
    Nu l-am blestemat pe ,,Dumnezeu’’(Zeu)…
    Nu am adus mărturii mincinoase…
    (Cartea Egipteană a morţilor)

    În Vechiul Testament, aceste legi, scrise de Dumnezeu pe două plăci din piatră, erau păstrate în Chivotul Legii, numit şi ,,aşternutul picioarelor lui Dumnezeu’’.
    Despre incantaţiile sau mărturisirile, din Cartea Egipteană a morţilor, legendele spun că au fost scrise de însuşi Zeul Toth pe o piatră de alabastru, care a fost apoi aşezată la picioarele lui .

    Chivotul Legii seamănă foarte mult cu cel egiptean. În religia egipteană acesta era purtat de preoţi în procesiuni religioase, deoarece se considera că în el erau păstrate relicvele sacre ale lu Osiris, Isis sau ale altor zei.
    De asemenea el simboliza arca sau barca cu care sufletul faraonului părăsea această lume (trupul faraonilor era adus cu o barca pe Nil la locul unde urma să fie depus).

    2.Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.
    (Deuteronomul 4.2)

    În cea mai veche carte de înţalepciune egipteană -,, Învăţătura lui Ptah-hotep’’ – care cuprinde porunci, sfaturi, învăţături, reguli de viaţă pentru supuşii faraonului, se găseşte următoarea frază :

    Să nu scoaţi nici un cuvânt, să nu adaugi nimic, să nu înlocuieşti vreun cuvânt cu un altul .
    (Învăţătura lui Ptah-hotep)

    7. Să nu mâncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să-l priviţi ca necurat.
    $ (Deuteronomul 14.8 , Leviticul 11.7)

    În Egiptul antic porcul era un animal typhonian, malefic, deoarece imaginea lui era asociată cu cea a zeului Seth.
    În mitul lui Isis şi Osiris, Seth se transformă într-un porc negru şi îl mutilează pe Osiris, lăsându-l fără un ochi.
    Într-un alt mit, se povesteşte că Seth, în timp ce urmărea un porc în timpul unei nopţi cu lună plină, a descoperit sarcofagul din lemn în care era trupul lui Osiris şi l-a sfâşiat.
    Din această cauză în textele egiptene era interzisă rostirea numelui acestui animal sau reprezentarea sa sub orice formă (grohăitul lui era considerat drept o manifestare a urii).
    Ca şi în Vechiul Testament porcul era asociat cu rezidurile, murdăria, iar din punct de vedere religios era un animal impur.

    Sursa:
    http://forum.lovendal.net/religii-spiritualitate-si-paranormal/religia-sah-matbiblia-de-ce-plagiezi/

  86. George Smith, acela caruia i se datoreaza talmacirea variantei sumeriene despre potop, a tradus in felul urmator unul dintre fragmentele de text descoperite in urma sapaturilor arheologice efectuate la ruinele Babilonului. „Construirea acestui templu i-a maniat pe zei. Intr-o noapte, ei au daramat tot ce fusese construit, i-au imprastiat pe oameni si le-au facut un grai ciudat. Apoi, procesul s-a oprit.”
    Acesta nu este singurul text. Anumite referinte, privind existenta unei singure limbi, pot fi gasite si intr-un poem epic sumerian, intitulat „Emerkar si stapanul Arratei”. Intr-una dintre incantatiile lui, Emerkar spune:
    „Demult, intregul univers, toti oamenii ii vorbeau lui Enlili in
    aceasi limba. Atunci Enki, zeul abundentei, ale carui porunci sunt demne de incredere, Zeul intelepciunii, cel care intelege pamantul, Stapanul zeilor, Inzestrat cu intelepciune, domn al lui Eridu, A schimbat graiul gurilor lor, (a adus) cearta in el, In graiul omului care (pana atunci) fusese unul”.

    Legenda turnului Babel

    Geneza 11:1-9
    Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
    2 Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo.
    3 Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.
    4 Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!”
    5 Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
    6 Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.
    7 Haidem! să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!”
    8 Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea.
    9 De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.

  87. Sargon I (zis și cel Mare) a fost suveranul Imperiului Akkadian (aprox. 2371 î.Hr. – 2315 î.Hr.)
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Sargon_I
    http://en.wikipedia.org/wiki/Sargon_of_Akkad

    Legenda lui Sargon

    Sargon, viteaz rege din Agade, sunt.
    Mama mea a fost mare preoteasa, tatal nu mi l-am cunoscut…
    Mama mea, marea preoteasa, care m-a procreat,
    in secret m-a adus pe lume.
    M-a pus in cos de papura, cu catran a lipit capacul.
    M-a aruncat in rau, nu m-am scufundat.
    Raul m-a purtat pe ape, m-a dus la Akki, cel ce iriga,
    Akki, cel ce iriga, m-a ridicat cand a scos apa,
    Akki, cel ce iriga, ca pe fiul lui m-a luat si m-a crescut….

    Povestea lui Moise
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Moise

    Exod 2:1-10
    1 Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.
    2 Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.
    3 Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.
    4 Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.
    5 Fata lui faraon s-a coborât la râu să se scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia.
    6 L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al evreilor!”
    7 Atunci sora copilului a zis fetei lui faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”
    8 „Du-te”, i-a răspuns fata lui faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.
    9 Fata lui faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat.
    10 Copilul a crescut, şi ea l-a adus fetei lui faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise; „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape.”

  88. Literatura Sumeriana – Eposul lui Ghilgameş

    Sumer este probabil una din cele doua mari civilizatii antice care ne ofera detalii despre evolutia societatii omenesti de le stadiul migrator la cel sedentar, prima fiind civilizatia Egipteana. Din punct cronologic cele doua sau dezvoltat paralel fara contact (cunoscut) intre ele. Daca Sumerieni au fost cei dintai si Egipteni au “sosit” mai tarziu in cronicele umanitati, probabil nu vom sti niciodata, ca deobicei parerile sunt extrem de divizate. Majoritatea cercetatorilor moderni inclina in a da intaietate Sumerienilor. Personal interesul meu pentru Sumerieni este secundar, din punctul meu de vedere istoria incepe cu circulatia oamenilor si bineinteles a ideilor culturale si religioase. Istoria adevarata a Mesoptamiei si intregului Orient Mijlociu incepe cu venirea triburilor Amorite si mai tarziu cel Acadiene (Akkadiene), care vor “matura” orasele-stat Sumeriene si vor crea o hegemonie semita de aproape 2000 de ani, pana la venirea Persanilor si Mezilor care au fost de origine Indo-Europeana. Limba Sumeriana a rezistat aproape 1000 de ani dupa ce poporul Sumerian de facto si-a incetat existenta fizica. La fel ca Ebraica si Latina a devenit limba sacra si a fost scrisa (si nu vorbita) pana in preajma primelor decenii crestine. Scrisul cuneiform logografic a evoluat din scris silabic intr-un scris alfabetic-fonetic pentru utilizarea lui in exprimarea limbilor Indo-Europene. Hititi (Hittites) au imprumutat cuneiformele Sumero-Akkadiene, pentru exprimarea linguistica propice. Cuneiformele Sumeriene vor fi descoperite in situri arheologice din estul Persiei pana in nordul Cananului (Hatzor-Israel). Sumerieni omogeni etnic la fel ca Egipeni, au dezvoltat culturi extrem de xanofobe. Aceasta xenofobie culturala impreuna cu sedentarismul lor a fost platit extrem de scump pana la urma, a fost platit cu insusi existenta lor. Perimetrul Sumerian la fel ca spatiul Danubo-Carpatic a fost calcat de absolut oricine tranzita acest spatiu din nord spre sud, sau est spre vest (si viceversa), si ca teritoriul in care traim noi a fost intodeuna presat intre imperiile Semite din Nord (Acadian si Asirian) si Imperiile Indo-Europene din est (Elamit si Gutit). Cea ce denumim noi Corpusul literar Sumerian, este de fapt un corpus care numai la origini este Sumerian, aproape tot ce avem noi in mana sunt copii tarzi de origini multiple inclusiv Sumeriene dar nu numai.

    http://bibliophyle.files.wordpress.com/2009/03/sume-lit-01.jpg

    Sursa:
    http://bibliophyle.wordpress.com/2009/03/14/literatura-sumeriana-eposul-lui-ghilgames/

  89. Cele mai vechi coduri juridice

    Cuneiform law (2,350-1,400 BC)
    Code of Urukagina (2,380-2,360 BC)
    Code of Ur-Nammu, king of Ur (ca. 2050 BC)
    Laws of Eshnunna (ca. 1930 BC) [2].
    Codex of Lipit-Ishtar of Isin (ca. 1870 BC).
    Code of Hammurabi (ca. 1790 BC)
    Code of the Nesilim (c. 1650-1500 BC)
    Hittite laws (ca. 1650–1100 BCE).
    Hebraic law / Hebrew Bible / Old Testament (see Mosaic Law) (later see Halakha) (9th-5th Century BC)
    The Draconian constitution (7th Century BC)
    Gortyn code (5th century BC)
    Twelve Tables of Roman Law (451 BC)

    Sursa:
    http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_ancient_legal_codes

  90. calin says:

    M-am chinuit sa inteleg aceasta BIBLIE.Mai degraba cred ca vechiul testament este o colectie de legende,onorabile dar copillaresti.Insa mai vreau sa cred…Cel putin in Isus Cristos,in jerfa lui,insa nu am voie sa ma indoiesc si despre asta?Ar fii doar un mic pacat nu o crima.In tot cazul in oamenisi in special in religie[secte] nu maiu cred;nu mai dau doi bani pe religie.Daca Dumnezeu doreste sa fim afiliati la vreo religie nu arre decit sa vina sa ne spuna in care,accept si un pui de inger.Dle Corp de guvernare lucruri interesante ne spui,insa sufera de acelas lucru ca si biblia;nu avem cum sa le verificam-sa lasam intuitia sa ne spuna asta…Si tu ai avut deaface cu secta martorii lui cucu?

  91. Isus nu era nicidecum singurul profet din spaţiul mediteranean de acum două milenii. Însă, cum istoria este scrisă de învingători, biserica creştină a avut grijă mai apoi să reducă, să înfiereze sau să bagatelizeze rivalii lui Iisus din acea perioadă de început, când acestă religie nu era nici pe departe aşa de răspândită şi influentă ca acum. Cum au fost eliminați din istoria creștinismului Ioan Botezătorul și ceilalți rivali ai lui Isus?

    Cultul lui Mithras, foarte popular în special în rândul soldaţilor romani în primele două secole ale erei noastre, avea multe similarităţi cu creştinismul. Mithras, ca şi Iisus, ar fi fost fiul lui Dumnezeu, născut pe 25 decembrie dintr-o fecioară, după moarte s-ar fi înălţat la ceruri şi ar fi înviat după 3 zile. Mai mult, ritualul pâinii şi vinului era identic cu cel al creştinilor.

    Este greu de stabilit acum cine pe cine a copiat. Probabil ambele mituri îşi au originea în mitul lui Horus, zeitate egipteană. Cert este că numărul adepţilor lui Mithras era la un moment dat mult mai mare decât cel al lui Iisus. Despre următorii rivali există relatări istorice independente care certifică autenticitatea personajelor istorice care le-au stat la bază.

    Primul şi cel mai redutabil rival este Ioan Botezătorul, un profet extrem de popular în Palestina acelor vremuri. În acestă chestiune, biserica creştină s-a văzut în faţa unei încercări importante de a prezenta botezul lui Iisus altfel decât un act iniţiatic, ca de la profet (Ioan) la ucenic (Iisus). Evangheliile prezintă diferit această presupusă întâmplare şi se observă o diminuare a rolului lui Ioan de la evanghelia cea mai veche la cea mai recentă ceea ce este un semn clar de deranj, probabil declanşat de numărul important de evrei pentru care Ioan era adevăratul Mesia.

    Au mai fost probabil şi alţi rivali, mult diferiţi sau poate împărţind aceleaşi caracteristici ale mitului eroului. Unul dintre acele filme documentare despre Hristos care încearcă să răspundă la întrebarea de ce tocmai acest profet a reuşit acolo unde ceilalţi au eşuat? Care este secretul succesului lui Iisus?

    Sursa:
    http://filmedocumentare.com/biblia-secreta-rivalii-lui-isus/

  92. Mithraismul şi religia creştină

    ithraismul a fost religia antică, de origine iraniană, care a prezentat cele mai multe puncte comune cu cea creştină (…)

    În mithraism întâlnim aceleaşi elemente de credinţă ca şi în religia creştină:

    împărăţia de 1000 de ani a lui Mithra (şi Sybilla avea preconizată tot o împărăţie de 1000 de ani!)
    Judecata de Apoi şi moştenirea împărăţiei cerurilor de către cei drepţi, alături de Mithra
    împărtăşania cu pâinea şi vinul lui Mithra. Pe pâinea lui Mithra era desenată o cruce!
    botezul
    iertarea păcatelor

    şi multe altele.

    (…)

    Vom prezenta în paralel cele două religii.

    1. Naşterea lui Isus şi naşterea lui Mithra

    a) Religia creştină:

    Isus Hristos a venit pe lume acum 2000 de ani şi a fost născut de Fecioara Maria, care a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. Ea l-a născut pe Isus într-un staul din Beetleem, asistată de soţul ei şi de animalele din acel loc. Pe cer se spune că păstorii au văzut o stea luminoasă, iar trei magi i-au adus noului născut daruri de preţ.

    Aceasta este reprezentarea ideatică a Naşterii Domnului. Să mai spunem că Isus a fost numit Soarele Nostru, Mântuitorul şi că naşterea lui a fost fixată pe 25 decembrie.

    b) Religia mithraică

    Religia mithraică nu s-a păstrat. Fragmente din misterele religiei antice au reuşit să ajungă până la noi, iar preoţii creştini recunosc cu jumătate de gură că, de fapt, multe ritualuri creştine au fost preluate din mithraism.

    Cuvântul mithra înseamnă în limba vedică prieten.

    Mithra este un zeu al luminii, al lui Sol Invictus (Soarele Neînvins). El este un zeu al contractului care îi oferă omului nemurirea şi viaţa fericită alături de El, în Paradis.

    Legenda spune că Mithra s-ar fi născut într-o peşteră, asistat de animale sălbatice, tot pe 25 decembrie.

    Paul Bâlă şi Octavian Chiţan, în opera „Mitul creştin” scriu despre naşterea lui Mithra următoarele: „Naşterea zeului Soarelui sau al fertilităţii se sărbătoarea în diverse părţi ale lumii vechi cu mult înaintea apariţiei creştinismului. Ziua consacrată aniversării acestei naşteri era fie 6 ianuarie, fie 25 decembrie. Creştinii copiind mitul naşterii lui Hristos au reţinut şi aceste două date calendaristice.

    Până în secolul IV e.n. creştinii serbează naşterea lui Hristos la 6 ianuarie, zi în care şi egiptenii sărbătoreau naşterea eonului, arabii naşterea lui Dersares, grecii pe a lui Dyonisos şi a pruncului sacru din Eleusis. Începând cu sec. al IV-lea creştinii stabilesc ca dată a naşterii lui Hristos 25 decembrie, dată la care şi mithraiştii sărbătoreau naşterea zeului Mithra.“

    În acest sens, chiar papa Leon I le-a spus creştinilor: „Astupaţi-vă urechile la cuvintele otrăvite ale acelora care vor ca o astfel de zi să merite a fi cinstită mai puţin din cauza naşterii lui Hristos decât din cauza naşterii soarelui nou, cum îl numesc ei.“ (Sermo XXII)

    Aceiaşi autori: Paul Bâlă şi Octavian Chiţan, tot în „Mitul creştin”, declară: „Mitul cu închinarea păstorilor reia motivul închinării păstorilor la naşterea zeului persan Mithra.“

    Sursa;
    http://bucatidincarti.wordpress.com/2008/06/02/mithraismul-si-religia-crestina/

  93. Religia lui Mithra si cea a lui Isus

    Mithraismul avea trasaturi foarte apropiate de crestinism. De fapt istoricii sunt convinsi ca in realitate crestinismul a copiat mult din mithraism.

    Catedralele catolice din Roma au fost cladite (cel putin cele mai importante din ele) pe temple ale lui Mithra. Tot imperiul Roman era influentat de Mithraism, inclusiv provincia Dacia, unde templul cel mai vestit al zeului Mithra se afla la Apullum (Alba Iulia). Primii crestini celebri (si istorici ai crestinismului) ca Origene, Tertulian, Justin, stiau bine de aceste similitudini intre crestinism si Mithraism. Ei dadeau vina pe “Satana” ca a imitat crestuinismul. Adevarul era insa invers: crestinismul a copiat destule lucruri de la alte religii, dupa ce s-a desprins din Judaism. Cum unele traditii copiate de crestini datau de multe secole (cu mult inainte ca religia crestina sa se fi format), explicatia acestor crestini a fost ca “Satana a vrut sa-si bata joc de crestini, stiind dinainte cu secole care va fi datina crestina”.

    Din religia lui Mithra vine “Cina cea de Taina”, cei 12 apostoli, mitul mortii si invierii zeului, craciunul sarbatorit pe 25 Decembrie ca zi a nasterii lui Mithra (se sarbatorea oficial in imperiul Roman chiar cu un secol inainte de a deveni si sarbatoare crestina, in 340), simbolul crucii, obiceiul de a numi o autoritate bisericeasca “tata” sau “parinte”, in ciuda recomandarii lui Isus de a nu numi pe nimeni altcineva tata decat pe “tatal ceresc”!.

    Pentru crestinii primitivi, dumnezeu era reprezentat de soare, in limba latina acest zeu se chema Sol Invictus. Desenul (basorelief) reprezentand zeul Mithra cu prietenul sau bun Sol Invictus (contemporan) arata ca pana si aura sfintilor isi are originea tot in mithraism!

    Ca sa nu mai vorbim de caciultza papei, care se numeste, nu din intamplare… MITHRA! (mitra papala).

    Sursa:
    http://www.acum.tv/articol/8781/

  94. RELIGIO – A LEGA

    Dupa cum stim cu totii , crestinismul a aparut in sec. I d.Hr. (anii 60-70). Datorita multelor generatii ce au filtrat si distorsionat cunoasterea si amintirea adevaratelor evenimente … s-a reusit crearea demonica a unei perspective asemanatoare cu fascismul , comunismul si nazismul (realitatea fiind diferita cu mult fata de definitiile termenilor) , care se bazeaza pe iluzii si argumente ilogice. Ce urmeaza poate pare ca extras din Zeitgeist , dar va asigur ca sunt detalii necesare conturarii ipocriziei tiparului “Iisus”. Voi incepe cu centrul dogmei crestine si anume “salvatorul” Yeshua/Iisus. Acest simbol (pentru ca nu gasesc dovezi care sa ateste existenta sa) se regaseste in multe culturi si este evident pentru orice om normal la cap , ca religia crestina doar IMITA si nu aduce nimic original.

    In primul rand , povestea unui “salvator” si “dumnezeu intrupat” nu a aparut odata cu crestinismul , ci cu multe milenii inainte. Exemplul cel mai cunoscut este AUSAR (Osiris) si HERU (Horus). In mitul egiptean , Heru si Ausar sunt continuu interschimbabili , “Eu si Tatal suntem Unul”. “Dintre toti zeii-salvatori de la inceputul erei crestine , Osiris (Ausar) a contribuit cel mai mult la crearea figurii lui Christos. Deja foarte antic in Egipt , Osiris a fost identificat cu aproape toti zeii egipteni si se afla pe drumul restrangerii lor in el. Avea peste 200 de nume divine. Era numit Domn al Domnilor , Rege al regilor , Zeu al Zeilor. El era “Reinvierea” si “Viata” , Bunul Pastor , Eternitatea , dumnezeul care a facut pe “barbat si femeie sa se nasca din nou”. Budge afirma , “De la primul la ultimul , Osiris era pentru egipteni omul-bun care a suferit , murit si reinviat , obtinand puterea de a conduce etern cerul/raiul. Ei credeau ca vor obtine viata vesnica , asa cum a reusit el…” Ceea ce trebuie inteles , este ca acest Osiris a fost o realitate astrologica/cosmologica , si nu un personaj real. In dogma egipteana el era considerat printre altele , zeul agriculturii si nasterea sa era sarbatorita la solstitiul de iarna datorita faptului ca moartea si re-nasterea Soarelui , este anuntata de aliniamentul Sirius-Orion.

    Venirea lui Osiris a fost anuntata de 3 Magi/Oameni Intelepti; cele 3 stele Mintaka , Anilam si Alnitak din centura lui Orion , care indica steaua lui Osiris din Est , Sirius (Sothis) , steaua cei indica nasterea , precum o stea cazatoare/cometa a indicat nasterea lui Iisus.

    Cu siguranta , Osiris (Ausar) a fost Messiah-ul prototip. Carnea sa a fost mancata in forma prajiturilor ceremoniale din grau , “planta Adevarului”. Cultul lui Osiris a contribuit cu idei si fraze in Biblie. Psalmul 23 este copia unui text egiptean ce face referire la Osiris , Pastorul cel Bun ce ii ghideaza pe cei ce mor spre “pasunile verzi” si “apele limpezi” a taramului Nefer-Nefer , pentru a le reface sufletele si pentru a le da protectie in valea umbrei mortii (TUAT). Rugaciunea Domnului a fost prefigurata de un imn egiptean oferit lui Osiris-Amen …

    “O Amen , O Amen , cel ce esti in Ceruri”.

    Amen era invocat la sfarsitul fiecarei rugaciuni. Amen , acelasi cu Amin , cuvantul atat de important in rugaciunile crestine. Aditional , Biblia este compusa din Vechiul Test-AMEN-t si Noul Test-AMEN-t. Mai bine zis , Testul lui AMEN(Osiris). T este simbolul masculin din crucea Ankh sau crucea egipteana.

    Cine afirma ca adevarata origine a termenului testamanet este latinul testimonium ar trebui sa schimbe intreaga istorie crestina prin schimbarea cuvantului magic AMEN cu . Osiris era si zeul vinului si marele invatator ce a civilizat lumea. Era conducatorul si judecatorul mortilor. Osiris a fost omorat de Set si “cei 72″. Precum Iisus , reinvierea lui Osiris a servit ca aducatoare de speranta tuturor celor ce vor sa devina eterni.

    Acum il analizam pe HERU (Horus) , fiul lui AUSAR (Osiris). Detalii ale vietii sale sunt identice cu cele ale lui Iisus. “Fiul” lui Osiris , sau reincarnarea sa , Horus , imparte urmatoarele cu Iisus:

    - Horus a fost nascut din fecioara/virgina Isis , pe 25 Decembrie intr-o pestera , nasterea sa fiind anuntata de o stea din Est si supravegheata de “3 magi/oameni intelepti”. (steaua Sirius si cele 3 stele din centura Orion).

    - Tatal sau pamantean se numea SEB (JoSEPH).
    - Era un descendent regal.
    - La varsta de 12 ani , era invatator in Templu , a disparut din vazul lumii pentru 18 ani … si a reaparut la varsta de 30 de ani.
    - Atunci a fost botezat in raul Eridanus (constelatia Eridanus care “curge” din piciorul vanatorului/constelatia Orion) sau Iarutana (Iordan) de catre “Anup Botezatorul” (Ioan Botezatorul) , care a fost decapitat.
    - A avut 12 discipoli , 2 dintre care au fost “martori” si au fost numiti Anup si Aan (cei doi Ioani).
    - Facea miracole , exorcizari de demoni si l-a ridicat pe EL-AZARUS (“EL-OSIRIS”) din morti. (paralela cu Lazar si Iisus).
    - Horus mergea pe apa.
    - Epitetul sau personal era “IUSA” , “fiul in devenire” a lui “PTAH” , “TATAL”. Era numit “Copilul Sfant”.
    - A rostit o “Predica pe Munte” si urmasii sai au scris “Spusele lui Iusa”.
    - Horus a fost transfigurat pe Munte.
    - A fost crucificat intre 2 hoti , ingropat pentru 3 zile intr-un mormant , si a reinviat.
    - Era “Calea , Adevarul si Lumina” , “Messiah” , “Fiul uns al lui Dumnezeu” , “Fiul Omului” , “Pastorul cel Bun” , “Mielul lui Dumnezeu” , “Cuvantul devenit Carne” , “Cuvantul Adevarului” etc.
    - Era “Pescarul” si a fost asociat cu Pestele (ICHTHYS) , Mielul si Leul.
    - A venit pentru a indeplini Legea.
    - Horus era numit “KRST” (limba egipteana , precum ebraica si araba … nu are vocale) … “Cel Uns”.
    - Precum Iisus , “Horus trebuia sa conduca pentru 1000 de ani”.

    Mai mult , inscrise acum 3500 de ani (1500 i.Hr.) pe peretii Templului din Luxor … exista imagini legate de “Buna Vestire” , Conceptia Imaculata , Nasterea si Adorarea lui HERU , cu Thoth anuntando pe Fecioara AUSET (ISIS) ca va naste un copil; KNEPH este “Duhul Sfant” … impregnando pe virgina si cei 3 magi care o asista aducand cadouri.

    Sursa:
    http://www.e-astrologie.ro/spiritualitate/religio1.html

  95. calin says:

    Ce deziluzie pt.”crestinii astia cind vor vedea{care vor apuca]ca religia[in special]CRESTINA cu tot ce cuprinde este un FIASCO.Cea mai mare manipulare din istorie.De frica mortii trebuie sa se agate si ei de ceva ,este de inteles pe undeva.Si babuinul de mine am crezut ca ma aflu la religia adevarata org.mar.lui.ieracu.Iar acum dau exact un cacat pe aceasta secta oribila.

  96. calin says:

    Sintem o lume fara Dumnezeu.Acesta se pare ca a ales sa se ascunda.Nu inteleg de ce isi pune mintea cu noi niste biete rable.Daca este atotputernic de ce nu a gasit alta solutie decit aceasta suferinta oribila[si de neacceptat ]prin care trebuie sa treaca omenirea.Realitatea cruda este ca ZEII nu sint mai buni ca noi.ii gasesc vinovati de GENOCID impotriva umanitatii.Am spus-o si pe asta,ce sa fac nu-mi este frica ca si la voi,cu o moarte toti sintem datori.Haitas Calin liber cugetator ha ha! ma duc sa mai beau o cafea poate mai debitez si alte enormitati[pt.unii].

  97. Magie Neagra si Satanism

    Jertfele de animale, sacrificile de sange, sacrificile umane
    au legatura cu magia neagra. Dumnezeul Bibliei alege
    calea magiei negre si isi sacrifica pe cel mai iubit fiu al sau, pe Isus pentru a se impaca cu lumea. Aceasta era unica cale in opinia crestinilor prin care Dumnezeu se putea impaca cu lumea, jerfta
    lui Isus, sacrificiul suprem, sacriciul de sange, magia neagra…

    Evrei 10:19
    Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,

    Sacrificiul de sange
    http://www.spellsandmagic.com/BloodSacrifice.html

    Human Sacrifice quotes
    http://www.whale.to/b/human_sacr_q.html

  98. calin says:

    Chiar asa si treaba asta cu jerfele[scirboasa] nu am inteles-o niciodata.O chestie BARBARA ce nu ar trebui sa aiba deaface cu un DUMNEZEU normal la cap.Probabil insa ca zeii judeca dupa alta logica.Probabil ca nu are deaface cu “creatorul”.Ma simt minunat decind am scapat de acesta secta oribila din care am facut parte;nu ma mai hartuieste nimeni,inteapa,nu-mi mai pierd timpul,banii si nervii cu niste idioti inculti cu creierle spalate,fanatici,vicleni,infatuati,mindrii…SEFII LOR…BATRINI DE CONGREGATII cu 8 clase fanatici deci PROSTI.Hai LIBERTATE.La care va place acolo sa stiti ca acolo este locul vostru.Daca puteti inchide ochii la toate rahaturile acolo este locul vostru.MInciuni,invataturi false si trase de par,alambicate[complicate]fara urma de logica ,spalatura pe creier,FRATIORILOR mai ridicati mina la TURNU de Veghe?O forma oribila de spalare a creierului[intensiva],studiu personal,studiu cu familia,mers la programe ,mers in lucrare de predicare,citirea textului,munca “patriotica”,Bai cind mai aveti timp sa va cacati?Vam pupat.

  99. calin says:

    Astia sint martorii….http://www.antena3.ro/romania/baia-mare-femeie-lasata-sa-moara-in-spital-din-cauza-religiei-138432.html Cei mai buni oameni cei mai corecti cei mai criminali.

  100. Simbolistica Iluminatilor

    Open Your Mind – Illuminati Symbolism
    http://www.youtube.com/watch?v=9LEljS3ib84

    Illuminati Symbolism In Movies (NEW VERSION – MUST SEE ALL OF VIDEO!) – High Definition
    http://www.youtube.com/watch?v=PBKDZhu-EZw

  101. Secret Space2-Alien Invasion-Part1
    Un film care ne introduce intr-o alta istorie a Pamantului, una de care nu stiam, cu o religie care are la baza o altfle de creatie. Faptele prezentate sunt uluitoare, si nu este un SF, este adevarul despre Planeta Pamant.

    Sursa:
    http://video.google.com/videoplay?docid=-6532543385167851475&hl=ro#docid=8863119396621287333

  102. MKULTRA.
    Odioase experimente de control mental şi manipulare comportamentală rea

    Sursa:
    http://video.google.com/videoplay?docid=-4325752621799993542&hl=fr&emb=1

  103. calin says:

    Mai corpule de guvernare i-ai speriat pe toti sectantii cu aceste dezvaluiri revolutionare.Si martorii cred in “extraterestii”-ingeri buni si ingeri rai.Nu cred insa ca s-au gindit ca se pot numii extraterestii.De ce sa gindesti cind Turnu de Veghe iti spune Tot ,iti ofera hrana spirituala.Ma duc sa vomit.Scuze am revenit.Asa cum in vechime nu a reusit dumnezeu sa aiba un popor fidel tot asa si babuinii astia sint departe de asa ceva.Doua motive pentru existenta acestei secte;unu.Baietii destepti dezvolta afacerea pt. bani.doi.sau orgoliu de secta,au vazut ca pot prostii pe multi si merg pe drumul asta ajungind prizonierii proprilor teorii.Mi-e mila de ei.Atit timp cit merg la programele lor ,unde le ieste spalat creierul cu politica lor,nu prea sint sanse sa conceapa ca lucrurile pot sta si altfel.Si ei se chinuie sa creada prostiile ce se debiteaza acolo.Cei mai fanatici si fideli sint cei care au functii acolo,insa si ei sint prinsi in capcana,pentru ca nu mai pot da inapoi,usor…Haitas Calin PIONIERUL regulat[reorientat]Pa PA.

    • …extateresti le oamenii de stiinta dar noi astilalti stim ca , se chiama ingerii lui DUMNEZEU …si dece n-ai crede ca, mitrha in limba rgipteana , inseamna ,IISUS CRISTOS ,NUMELE DOMNULUI AI INTREBAT PE VRE-UN EGIPTEAN DACA STIE CE INSEAMNA ACEST CUVINT?ORI , EU CRED CA NICI NU SE TRADUCE …ASA IL CHIAMA IN LIMBA LOR SI GATA !DOMNUL NOSTRU IISUS CRISTOS ARE CELE MAI MULTE NUME ASA CA DECE NU LA-R CHEMA SI MITHRA?CEI ASA DE GREUDE INTELES?SI DE UNDE ATI SCOS -O SI PE ASTA ,CA, ION ERA DUSMANUL LUI IISUS?CIND CHIAR EL A SPUS “EU NU SUNT IN STARE NICI SA-I DESLEG SIRETURILE DE LA SANDALE!EL VINE DUPA MINE EU II NETEZESC DOAR CALEA!…A SPUS SAU NU ASA ION?DAR PENTRU BANI CE NU FACE OMUL?DACA STII BIBLIEA , DACA CUNPSTI BIBLIEA ,NU TIE FRICA CA ARE SA VINA SI TE VA INTREBA?DECE MINTI?CE-I VEI RASPUNDE?OARE NU STII CA DOAR UN SINGUR DUMNEZEU AVEM?…DUMNEZEU IL IARTA PE CEL CE NU STIE DAR PE TINE CARE CUNOSTI CE ZICI TE VA IERTA DE ATITEA PROSTII PE CARE LE INDRUGI?IATA CA AZI O DATA INTR-UN AMN SFINTA ZI A PROOROCULUI ION EU AM SA SCRIU O POEZIE UNDE AI SA VEZI CUM ERA ION DE FAPT INAINTEA LUI IISUS SI A TATALUI CERESC…………………………………………………………………………………………….

      ……………………………………..POEZIE RELIGIOASA……………………………………………..
      E. O LEGENDA DOAR… CAPUL LUI ION NU A FOST TAIAT ci, doar retezat!
      -crezi?chiar crezi ca a fost asa?cine spune?care dintre ei ,sa intors sa spuna
      ce este si ce nu este adevarat? –a fost asa IOANE ?…ASTAZI O DATA INTR-UN AN raspunde-i ELENEI. asa cum ai facut si nu odata…
      _ELENO,ION iti raspunde! asa cum ai cerut tu si nu o data …
      _numai ca . TE rog sa nu ma faci sa pling…ca-u plins de mila TA IOANE,
      SI CERUL SI CHIAR IISUS cel mare si sfint!…dar trebuia nu sa putut altfel !…trebuia facut !…caci de aceea IOANE , TE-AI nascut pe sfintul pamint….
      _la citi unul DOAMNE asemeni LUI AI NACUT CA EL , de imbla descult ,traia-n pustiu , de viata si-a dat pentru adevar?…
      …LUI ION , cel care viata iau luat , dar RUG DE LUMINA ,IN EL AM AFLAT!…
      SCRISE SI CITITE DE TOTI CEI CARE AU RAMAS !…
      …………………………………ELENA …IN VECI AMIN !…………………………………….

  104. Vechii zei
    Contele Incappucciato

    Trecutul omenirii este plin de enigme, care mai de care mai teribile. Unele minunate, altele înfricoşătoare, însă toate prin natura lor au provocat mereu oamenii să le caute şi să le descopere. Vorba noastră din popor: ”Ce cauţi…găseşti…”.

    Dacă aruncăm o privire în trecutul tuturor vechilor culturi, din mijlocul fiecăreia dintre ele iese la iveală un aspect comun, care totuşi ne-ar putea pune pe gînduri. Există informaţii păstrate şi sub formă de scrieri, şi sub formă de imagini pictate sau sculptate, referitoare la cultul comun existent în toate civilizaţiile din vechime. Ne referim aici la sacrificiile umane.

    Chiar şi Dumnezeul Vechiului Testament, un Dumnezeu aşa cum NU ar trebui să fie – gelos, răzbunător şi care cerea sacrificii umane, poate fi privit ca ceva contra firii naturii şi a creaţiei în general. Spre deosebire de Dumnezeu al Noului Testament, iubitor şi compasional. În cultura mayaşă, în cea incaşă, la vechii egipteni, toltecii, olmecii, aztecii şi toate culturile africane vechi, îşi bazau ritualurile religioase şi spirituale pe sacrificii umane. Cine le cerea?

    Entităţile care pretindeau că sînt Zeii. Desigur, aceste fiinţe existau şi încă există şi astăzi. Dar oare era normal ca nişte entităţi foarte evoluate spiritual să ceară sacrificii umane, cînd ele ar fi trebuit să apere viaţa, inclusiv cea umană. Ce sens aveau aceste sacrificii? Să ne amintim de exemplu, că mayaşii ajunseseră în ritualul lor, ca în momentul final, sus pe acoperişul piramidei Marelui Preot, acesta să scoată inima defunctului sacrificat, oferind-o zeilor. Aceeaşi imagine a scoaterii inimii o întîlnim şi la celelalte civilizaţii menţionate. Ori se ştie că inima este lăcaşul sufletului. Oare aveau nevoie zeii, fiinţe atît de evoluate şi cu puteri supranaturale, aşa după cum se manifestau, de energia sufletului celui sacrificat? Cunoaştem aspectul punitiv aplicat asupra oamenilor, dacă ei nu îşi ascultau zeii. Aşa s-a înrădăcinat în oameni frica faţă de zei.

    Şi acum să spunem deschis cine erau acei falşi zei. Toţi aceşti zei, fie că erau ai culturii scandinave, ori ai mayaşilor, ori ai incaşilor şi aşa mai departe, făceau şi fac parte dintr-o rasă de fiinţe reptiliene, care au acaparat Terra şi vor să distrugă în prezent omenirea. Cercetări asidue de ultimă oră, realizate de căutătorii Adevărului lui Iisus, au descoperit Marea Minciună a Mileniilor. Vechii zei, astăzi ființele reptiliene, au condus și au asuprit toate culturile. Vechea epopee hindusă – Mahabharata (Marele Războinic) descrie în amănunte conflictul dintre zeii reptilienii – diavolii din Biblie, și zeii cei buni, adică Maeștrii Înțelepciunii din Shamballa Agartha.

    Tragic este că omenirea se află și astăzi sub influența vechilor zei reptilieni, prin intermediul părții seducătoare a tehnologiei moderne. Sînt dovedite cazurile de dependență și criminalitate în rîndul tinerilor din întreaga lume, datorită jocurilor video pline de violență și a halucinațiilor oferite de droguri. Aceștia sînt vechii zei… reptilieni care se hrănesc cu energia sufletească a oamenilor. Într-un fel, este o fericire că trăim Apocalipsa, deoarece ceea ce este scris se va întîmpla, și astfel vechii zei mincinoși vor fi anihilați de A Doua Venire a lui Iisus, care, după cum arată semnele vremii, s-a produs deja…

    Sursa:
    http://www.reiki-floareadelotus.ro/articole.php?idart=91

  105. 2012, Re-Genesis

    La un simplu “search” pe Google, gasim peste cinci sute de milioane de pagini avand ca subiect acest an, documentare intregi trateaza tema si posibilele scenarii apocaliptice.

    Cu totii cunoastem semnificatiile, sau cel putin asa credem, insa cu adevarat important este sa Intelegem de ce acordam atata atentie acestui an si ce il face atat de celebru… Sfarsitul calendarului Maya este o prima semnificatie a acestei date (21 Decembrie 2012) insemnand sfarsitul evenimentelor predictibile.
    Deasemenea coincide mai mult sau mai putin cu milenarismul crestin, bazat pe profetia Apocalipsei lui Ioan.
    Ce inseamna Apocalipsa pentru majoritatea oamenilor secolului XXI?
    Moartea Societatii asa cum o cunoastem noi sau mai simplu Sfarsitul Lumii…
    Si cine se teme mai mult de Moartea Societatii?
    Pe de-o parte se tem oamenii slabi, neputinciosi, care se ascund in spatele Sistemului iar pe de alta parte liderii acestuia, cei care il controleaza si profita zilnic de pe urma lui.

    Si totusi, 2012 inseamna mai mult de atat… inseamna si Speranta in Inceputul unei Lumi Noi, o Re-Geneza a Omului Nou… o Lume in care vom putea citi literatura de calitate in loc de tabloide infecte, o lume in care vom avea posibilitatea cu totii sa urmarim cele mai noi inovatii in domenii stiintifice de avantgarda in loc de “Stirile de la ora 5″, o lume in care vom face sport in loc sa-l comentam la televizor, o lume in care vom educa copii exact asa cum trebuie in loc sa le trimitem bani din strainatate, o lume in care sa putem trai fara teama zilei de maine, fara teama de a iesi noaptea la o plimbare prin parc, o lume fara teama de Schimbare.
    Evident ca aceasta trecere nu este deloc usoara, fiind precedata de suferinta si Moarte. Exact de aceasta perioada incerta ne temem cu totii, buni si rai, multumiti si nemultumiti, puternici si slabi… pentru ca in haosul tranzitiei nimeni nu este protejat de nimic.
    Elementul central al Apocalipsei 2012 il constituie Judecata de Apoi.
    Atunci cand un Om trece printr-o situatie dificila si ajunge la capatul incercarii el poate privi inapoi avand astfel posibilitatea sa cunoasca toate detaliile Intamplarii… atunci, in “al doisprezecelea ceas”, cunoscand toata povestea el poate intelege ce i s-a intamplat si mai ales “de ce”… doar atunci el se poate lumina, doar atunci el Intelege… aceasta este “Mintea cea de pe urma”, dupa ce Totul s-a terminat.
    Astfel, Judecata de Apoi devine o expresie des uzitata de catre Biserica pentru a exprima Trezirea Constiintei.

    Judecata nu este Condamnare, nu este Pedeapsa si nici macar Recompensare.
    Judecata este analiza critica, lucida, urmata de decizii corecte.
    Judecata de Apoi este pur si simplu Intelegerea Adevarului… Trezirea Constiintei.

    Trezirea Constiintei Individuale
    Primii oameni care s-au trezit la Constiinta si au devenit capabili sa inteleaga Consecintele Deciziilor chiar in momentul in care Actioneaza, au castigat un avantaj enorm asupra celorlalti. Acesti Oameni deosebiti, cu Constiinta Treaza, au profitat de avantajele lor pentru a controla si supune mai intai Natura si apoi pe ceilalti Oameni, devenind lideri si elite… Ei au intrat in istorie sub numele de ZEI…“Zeii” sunt oameni ce au influentat si impresionat puternic Societatea Umana fiind Divinizati datorita calitatilor lor deosebite. Acesti oameni au fast pastrati in Memoria Colectiva, datorita faptelor lor.
    Zeus, Yhwh, Ra, Vishnu si toti Zeii antropomorfi au fost Oameni Reali, deificati in timp de popoarele pe care
    le-au stapanit prin Cuvant (ca invatatori si preoti) sau prin fapta (ca razboinici si tirani).

    “Zeii” au observat ca potentialul de Trezire a Constiintei se mosteneste genetic si se poate atinge prin Educatie. Astfel familiile de lideri si-au creat panteon-uri prin pastrarea caracteristicilor in interiorul familiei interzicand casatoriile in afara “grupului”. In cateva generatii urmasii lor au degenerat din cauza consagvinitatii si au aparut mutanti (bolnavi fizic si/sau psihic).
    Solutia a fost de aducerea unor alti oameni cu potential genetic ridicat in interiorul “grupului”. In acest timp insa, s-au Trezit la Constiinta si alti oameni care observand existenta acestor grupuri au aderat la ele sau au dorit sa le distruga, nefiind de acord cu statutul lor elitist… Acestia au fost Eroii.
    Eroii au reusit in cele din urma sa demistifice statutul zeiesc al elitelor care astfel au decazut la rang de familii regale si au instituit sistemul monahal.
    Insa nu toti eroii au facut parte din aceste doua grupuri pro sau contra zeiesti. Unii si-au vazut de propriile drumuri, creand astfel noi imperii si familii regale.
    Trezirea la nivel individual a dus la aparitia geniilor si profetilor.

    Trezirea Constiintei de Grup
    Odata aparute dinastiile, acestea au inceput sa planifice si sa execute proiecte de lunga durata. Aceasta actiune Constienta, centrata pe interese comune a dus la Trezirea Constiintei de Grup.
    Vreme de milenii, familiile regale s-au luptat intre ele pentru suprematie, avand drept rezultat al intrigilor de palat si al aliantelor, crearea unei Retele Globale Elitiste. In cele din urma Reteaua a ajuns la o structura echilibrata iar in prezent controleaza Sistemul la nivel planetar. In acest timp, grupurile nou ridicate pentru a-si putea pastra nisa de supravietuire au intrat in zona clandestina, creand Societati Secrete, Mafii sau Triade.

    Trezirea Planetara sau Re-Geneza 2012
    Incepand cu 1989, de la Caderea Comunismului, Reteaua elitista globala fuzioneaza intrand in conflict cu Societatile Secrete pentru dreptul de a controla planeta.
    Reteaua globala are toate parghiile economiei mondiale insa grupurile locale detin controlul absolut asupra multor zone de influenta. Avantajul retelei este ca actioneaza Unitar, Centralizat iar dezavantajul Societatilor Secrete este ca acestea lucreaza Independent.
    In cele din urma Reteaua Globala va castiga conflictul si controlul asupra planetei… Acesta este programul Terra..
    In timpul conflictului multe secrete vor fi dezvaluite si structurile statului planetar proaspat infiintat vor fi deteriorate. Pe fondul disperarii, foametei si plusului de informatii esentiale dezvaluite se va declansa spontan, natural, Trezirea Individula iar dupa depasirea pragului critic de numar de indivizi treziti efectul catalitic va duce la Trezirea Constiintei in fiecare supravietuitor.
    Trezirea Constiintei la nivel planetar este: Judecata de Apoi, atunci cand fiecare va judeca lucid, cu mintea perfect treaza si va decide astfel Viitorul.
    Odata cu trecerea pragului de Trezire a Constiintei din 2012, soarta Umanitatii devine imprevizibila, deoarece ne vom elibera de statutul de animele inconstiente, vite umane, previzibile si manipulabile.
    Aceasta echivaleaza cu eliberarea de karma sau destin, soarta.
    Constiinta Treaza inseamna ACTIUNE si nu REACTIUNE.
    Atunci vom putea spune ca suntem Liberi, ca suntem Co-Creatori ai Lumii in care traim, Dumnezei in Dumnezeu…
    Diversitatea din Unitate.

    Actualul complex militaro-industrial-bancar nu este inglobat treptat ci a fost “creat” treptat de catre familiile regale pentru a le sustine activitatile de control asupra populatiei…ele apartin de la inceput familiilor regale…si sunt parghiile prin cale ele au obtinut si detinut controlul asupra maselor..Statele sunt inventii exclusiviste ale organizatiilor elitiste monarhale….
    Razboiul intre grupurile de interese din Vest si Yakuza nu este reprezentativ in conflictul dintre Reteaua Globala si Organizatiile Secrete locale…
    De ce?
    Simplu, Reteaua Globala prin Banca Mondiala, ONU, NATO, Societati de Asigurari si altele, detin controlul absolut asupra intregului pamant…Ce fac aia pe tarlaua lor nu are nici o influenta pe plan global.
    Mai mult, organizatiile secrete izolate local daca vor sa isi manifeste influenta in exteriorul zonei lor de control vor avea nemijlocit de a face cu Reteaua Globala si nu se vor putea alia cu alte organizatii locale..toate relatiile cu exteriorul, comertul, asigurarile, transfer bancar, totul se face prin Reteaua Globala….
    Razboiul este deja pierdut…
    Pe de alta parte toate cunostiintele pe care le avem noi despre Organizatii Secrete, Reteaua Globala NWO, bunkere, programe secrete, proiecte secrete, programe sociale, 2012, etc…ne-au parvenit ca urmare a pierderilor de informatii din razboiul psihologic ce este dus intre acesti doi poli de putere (reteaua globala si organizatiile secrete). Aceste pierderi colaterale ne dau noua puterea de a iesi de sub controlul informational….si aceasta libertate obtinuta reprezinta slabiciunile Noului Sistem Mondial.
    Libertatea si cunostiintele noastre fac imposibila aplicarea proiectului de control si manipulare la nivel global…Ei au pierdut razboiul pentru ca noi deja STIM…asta va face ca sa se prabuseasca sistemul Noii Ordini Mondiale.

    Constiinta Treaza se afla dincolo de Bine si de Rau, dincolo de… “moralitate”.
    Controlul asupra altor oameni nu inseamna neaparat Constiinta Treaza, pentru ca poate fi realizat si prin metode fizice, brutale.
    Numai controlul mental, psihologic este o consecinta a Constiintei Treze.
    Trezirea Constiintei la nivel social reprezinta un salt calitativ fara seaman in Evolutia rasei umane in special si a Vietii in general.
    Ramanerea “in turma”, in cazul trezirii sociale nu este o solutie, deoarece turmele vor fi primele care vor pieri in 2012.
    Numai cei mai bine adaptati la noile conditii vor supravietui si elementul cheie ce va garanta superioritate va fi Constiinta si Gandire Critica.
    Incepand cu 2012 vom fi nevoiti sa acceptam o noua Segregare Sociala, de aceasta data bazata pe calitatea de OM cu Constiinta Treaza sau om adormit, vita umana.
    Oamenii care vor incerca sa ajute “turmele” nu vor face altceva decat sa se incarce cu o responsabilitate ce nu si-o pot permite si astfel va deveni sclavul lor si va pieri odata cu ele.
    Oamenii care vor exploata turmele vor avea profit imediat dar in lipsa unor colaboratori valorosi vor pierde cursa supravietuirii in fata grupurilor de oameni ce nu vor avea turme de ingrijit.
    Reaparitia “moralitatii” in Noua Societate va urma in scurt timp dupa atingerea unui nou echilibru demografic, ca o necesitate inevitabila pentru stabilirea unor relatii care sa poata permite reaparitia structurilor sociale ale Noului Stat, deoarece nimeni nu se va mai lasa pacalit si exploatat, si astfel relatiile de egalitate si echitate se vor impune de la sine… dar numai intre OAMENI, sapiensii ramanand vite si in consecinta Proprietate.

    Sursa:
    http://silentiumlink.blogspot.com/2010/10/2012-re-genesis.html

  106. Martorii lui Iehova cei care interzic transplanturile si transfuziile de sange in numele dumnezeului “iubitor” Yahwe
    Caz şocant la spitalul din Baia Mare! O femeie de 30 de ani a ajuns în stare critică la spital, miercuri seară, după ce a fost lovită în plin de o maşină pe o trecere de pietoni din oraş. Tânăra e în comă şi riscă să moară, deoarece familia ei refuză transfuzia care i-ar salva viaţa.

    Victima aparţine cultului Martorii lui Iehova, care le interzice membrilor săi să primească transfuzii şi, potrivit unui pastor, invocă în acest sens un citat din Biblie, în care se zice că:

    “nimeni dintre voi să nu mănânce sânge şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge”.

    Când a ajuns la spital, după ce a fost lovită de maşină, femeia era în stare critică, având un traumatism cranian şi ruptură de splină. Familia a fost de acord cu operaţia, însă în timpul intervenţiei tânăra a pierdut mult sânge, iar în lipsa unei transfuzii starea sa este acum foarte gravă. Medicii, care sunt legaţi la mâini din cauza dorinţei familiei, sunt rezervaţi în privinţa şanselor ei de supravieţuire.

    “Pacienta este în comă de gradul 3, a pierdut sânge, a avut tensiune mică şi este anemică”, ne-a spus Radu Dragoş, directorul medical al spitalului din Baia Mare.
    Ca să o salveze, doctorii au folosit eritropină, un substitut al sângelui, un produs scump şi greu de procurat, care creşte riscurile anumitor afecţiuni. “Singura problemă e că efectul acestui medicament se realizează în timp, poate dura chiar şi 10 zile până când pierderea de sânge e compensată în acest fel”, a adăugat medicul. Grav e însă că trupul slăbit al femeii poate ceda în orice moment.

    Familia poate răspunde penal

    Părinţii pot fi traşi la răspundere penală în cazul în care tânăra moare. “Dacă decesul survine ca urmare a faptului că părinţii au refuzat să aprobe transfuzia de sânge, în faţa procurorilor sunt singurii răspunzători. Pentru a obţine acordul familiei, medicii pot cere procurorilor să-i oblige pe părinţi să semneze formularele”, a declarat, pentru Libertatea, avocata Ionela Vasile.

    Cariera lui Sabău, afectată de credinţă

    Unul dintre cei mai cunoscuţi adepţi români ai cultului Martorii lui Iehova e Ioan Ovidiu Sabău, fost component al echipei naţionale de fotbal, actualmente antrenor în Liga 1. Sabău a ratat Campionatul Mondial din 1994 şi Campionatul European din 1996, din cauza unor accidentări. În lumea fotbalului, explicaţia pentru problemele sale musculare e că ar fi refuzat vitaminizarea impusă de medici şi că nu ar fi urmat anumite tratamente, care contravin conştiinţei instruite biblic.

    Alin Popoviciu cere interzicerea cultelor religioase care interzic transfuzia de sânge sau transplantul de organe

    Drama petrecută la Baia-Mare, când o femeie a murit întrucât familia sa a refuzat din motive religioase să permită medicilor să-i facă o transfuzie de sânge, pentru a-i salva viaţa, l-a indignat pe deputatul Alin Popoviciu.
    Popoviciu spune că acele culte care interzic transfuzia de sânge sau transplantul de organe, trebuie interzise întrucât, prin concepţiile lor aberante, cei care au nevoie de o anumită intervenţie medicală, sunt condamnaţi la moarte de către nişte fanatici religioşi.

    “Aceşti oameni iau practic dreptul la viaţă al adepţilor cultului respectiv, prin refuzul de a permite medicilor să le salveze viaţa. Îi putem considera chiar criminali, care ar trebui să răspundă în faţa legii, pentru crimă cu premeditare. Este inadmisibil ca în secolul 21 ca din motive bazate pe nişte idei aberante, care nu sunt desprinde deloc din Biblie, să refuze dreptul fundamental la viaţă al unei persoane. Nimeni, dar nimeni, în afară de Dumnezeu, nu are dreptul de a lua viaţa cuiva”, a spus Popoviciu.

    Pedelistul are în vedere chiar iniţierea unui proiect de lege prin care să acele culte care atentează la viaţa persoanei să fie scoase în afara legii, dacă cei abilitaţi nu le vor interzice.

    SURSA: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/moare-din-cauza-religiei-356950.html

    Fanatismul religios de frica “bunului” dumnezeu evreiesc Iehova nu are limita

    Am mai scris despre secta Martorii lui Iehova, ca de altfel de toate celelalte secte ale care au legatura cu biblia, dar aceasta are baza de indoctrinare a fricii cea mai puternica, aceasta secta fiind sinonima cu cea ce au musulmanii, insa musulmanii sunt foarte denigratori fata de femei si foarte subjugatori ale acestora…
    Bazele acestei secte a fost puse de catre francmasonul de grad inalt si satanist pe nume Charles Tazz Russel…

    Sursa:
    http://fara-secrete.blogspot.com/2011/10/martorii-lui-iehova-cei-care-interzic.html

  107. Pastele Evreiesc sarbatorit de evrei in secolele VIII-VII i.Hr. prin arderea propriilor copii in Focuri Sacrificiale

    David Icke a prezentat foarte pe larg in cartea “Secretul Suprem” aceste practici evreiesti.
    Totul incepe cu un citat din “Cartea Numerelor” in care Yahve/Iehova/Dumnezeul Biblic spune ca:

    “toti primii nascuti ai Israelului imi apartin, atat cei umani cat si cei ai animalelor”.

    Apoi in “Cartea Exodului”, Yahve cere ca: “primul nascut sa mi-l dai intodeauna mie.”
    Yahve nu vroia sa-i infieze, si nici sa-i duca la scoala lui, ci dorea sa fie SACRIFICATI, deoarece trebuia SANGE cat mai mult sange si in Vechiul Testament sunt indicatii precise date de “dumnezeul” Yahve.
    Cruzimea a aparut in istoria Omenirii odata cu semitii (akkadieni, asirieni, fenicieni, hiksosi) neavand treaba cu arienii/atlantii.
    Adoratorii demonului Bel/Baal/Nimrod din Canaan, Babilon si Fenicia (zone semite) practicau sacrificii umane si acte de canibalism, care am explicat pe blog din diverse surse citate ca se practica si astazi, fiind foarte multe persoane care sustin asta, fiind denumita o categorie “satanism”.
    Baal (Domnul sau Conducatorul), zeul suprem al canaanitilor si fenicienilor, era considerat datatorul de viata, in timp ce Moloh era distrugatorul ei. Din punctul meu de vedere ambii erau DISTRUGATORII VIETII.
    Copiind ritualurile fenicienilor si ale canaanitilor, cartagienii (fenicienii) aruncau copii in cinstea lui Baal, zeul soarelui si al focului, in gropi incinse modelate dupa chipul lui Baal/Moloh. Data este 19 Aprilie sau Pastele corespunde unui ritual satanic legat de Zeul focului, Baal sau Moloh. Nu degeaba in aceasta data au loc anumite “atentate teroriste”, razboaie sau anumite crime, pt ca sarbatorile drudice, in care reptilienii au nevoie de sacrificii au ramas nealterate nici astazi, peste ele mascandu-se sarbatori in care oamenii au fost invatati ca sunt POZITIVE.
    Sa ne amintim atentatul de la Oklahoma din 19 aprilie in care FBI-ul au lasat sa moara multi copii in incendiile produse de explozia unor bombe plasate de “teroristi”, defapt teroristii de la FBI si CIA, care au executat un ritual, despre care am vorbit mai sus.

    Istoricii neaga sacrificiile facute de Evrei

    Deobicei istoricii care neaga asta cu dovezi, sunt istorici care nu sunt naivi cum ne-ar face sa credem ci fac parte tot din elita lor, pusi pt a invata la randul lor pe alte persoane, o istorie trunchiata, o istorie FALSA.
    Canaanitii (ebraicii) erau profund implicati in practica sacrificiilor umane si de animale.
    Satanistii din ierarhia evreiasca moderna continua si astazi sa practice aceleasi ritualuri, fara ca marea majoritate a evreilor sa stie asta.
    Anumite documente din secolele VIII -VII i.Hr, atesta ca israelitii isi ardeau copiii in focuri sacrificiale aprinse in Valea Ghehinonului, in afara Ierusalimului. Cum s-ar spune: “copii erau trecuti prin foc” in limba engleza Pastele are denumirea “Passeover” sau Pastele Evreiesc, insa “Passed over” inseamna “trecuti prin” deci o dovada despre Pastele evreiesc.
    In vechiul Testament abunda povestile despre sacrificii ale oamenilor si animalelor. Isusi Dogma Evreiasca cu cartea lor Talmudul dovedeste asta, lucruri care nu pot fi NEGATE de nimeni.
    Templele evreilor erau in realitate abatoare in care erau sacrificate si ucise continuu animale.
    Uitati-va astazi cum isi ucid animalele evreii, carnea nefiind considerata Kosher decat daca animalul a fost ucis prin taierea gatului de la stanga la dreapta si lasat pana cand tot sangele s-a scurs din el.
    Liniile genealogice ale familiilor regale/reptiliene/Fratiei au avut grija ca vechile ritualuri sa ramana dupa cum spuneam mai sus NEALTERATE, iar oamenii sa sacrifice animale, insa ELITA conducatoare sa sacrifice copii si sa le bea sangele, exact cum se proceda in antichitate.
    Cea ce ma intristeaza pe mine personal este ca influentati de Vechiul Testament (prin preoti), romanii practica si ei un ritual asemanator la taierea porcului de Craciun, inclusiv “insemnarea” cu sange…
    Sa ne gandim la Mesterul Manole si modul cum se construiau biserici in numele lui dumnezeu, nu cel adevarat ci Yahve, locul fundatiei unde urma sa fie construita biserica era stropit cu sangele celor condamnati la moarte, dupa ce era executati, deci cam asta este “IUBIREA CRESTINISMULUI” intr-un cuvant.
    Aleister Crowley cel mai faimos satanist al lumii, care recomanda sacrificii umane si recunostea ca si el a sacrificat copii, mentiona intr-o carte in 1929 ca victima perfecta era un baiat absolut inocent si cat mai inteligent.

    Sursa:
    http://fara-secrete.blogspot.com/2011/05/pastele-evreiesc-sarbatorit-de-evrei-in.html

  108. Metzitzah B’peh

    mai multe surse istorice dovedesc ca, in Grecia Antica, exista o stransa legatura intre circumcizie si sclavagism? Avand in vedere admiratia grecilor fata de pielea care acopera organul genital masculin, este lesne de inteles de ce un barbat circumcis era considerat un ciudat, o persoana inferioara si, ca atare, un sclav.

    evreii considera ca circumcizia este obligatorie doar pentru ei, ca porunca expresa de la Dumnezeu, dar nu si pentru ceilalti crestini?

    exista o forma de ritual al circumciziei la evrei care presupune ca mohel-ul (persoana care realizeaza procedura) sa suga sangele scurs? Dupa taierea preputului, mohel-ul curata rana sugand sangele produs si scuipandu-l apoi intr-un vas special. Ritualul se numeste metzitzah b’peh.

    lucrul esential pentru ca circumcizia sa fie “acceptata” conform reglementarilor comunitatilor evreiesti este varsarea de sange? Astfel, daca un baiat este deja circumcis (din ratiuni medicale, de exemplu) mohel-ul trebuie sa produca o sangerare usoara a penisului pentru ca operatia sa corespunda regulilor comunitatii.

    Sursa:
    http://stiati-ca.com/circumcizia-masculina-2-stiati-ca/

    metzitzah b’peh
    http://uncle-semite.com/menschhealth/images/metzitzah_b_peh.jpg

  109. Copiii lui Satan
    Ritualurile de magie neagră cunoscute sub numele de satanism
    sunt expresia modernă a ritualurilor antice care includeau sacrificii umane din Babilon şi din societăţile infiltrate de Frăţie: sumerienii, fenicienii,hitiţii, egiptenii, canaaniţii şi popoarele acadiene (printre altele). De-a
    lungul istoriei a existat o procesiune nesfârşită a aceloraşi ritualuri închinate aceloraşi divinităţi, acest proces având o importanţă deosebită inclusiv pentru iniţiaţii moderni ai Frăţiei.
    În viziunea mea, conceptul de satanism nu are nimic de-a face cu
    viziunea creştină despre Satan. Personal, folosesc acest cuvânt pentru a descrie orice ritual care implică sacrificii şi torturi, lucru extrem de
    frecvent întâlnit în societatea în care trăim, oricât de incredibil vi s-ar putea părea. Satanismul este doar un alt nume pentru adorarea unei forţe negative, extrem de distrugătoare, căreia i s-au dat tot felul de nume de-a lungul istoriei: Nimrod, Baal, Moloh sau Moleh, Set, diavolul, Lucifer,
    etc., etc. Satanismul perverteşte tot ce este pozitiv, la fel cum naziştii au luat simbolul pozitiv al svasticii şi l-au inversat, pentru a simboliza astfel
    un element negativ. În mod similar, sataniştii au inversat pentagrama şi folosesc frecvent culoarea negru pentru a simboliza întunericul, de pildă în aşa-numitele lor Mise Negre. Ei inversează în egală măsură simbolismul culorii alb, care devine astfel pentru ei o culoare profund negativă.
    Reţelele sataniste au fost create, sub diferite nume, de Frăţia Babiloniană, care are nevoie de ele. Vă mai aduceţi aminte de relatările despre Privitori
    şi despre urmaşii acestora, Nefilimii, care afirmau că aceştia obişnuiau să bea sânge? Frăţia ştie că sângele conţine forţa vieţii. Băutul sângelui menstrual a fost întotdeauna o caracteristică a liniilor genealogice reptiliene, care au nevoie de sânge pentru a putea trăi în această dimensiune. Sângele era cunoscut sub numele de Focul Stelar, esenţa
    lunară a femeii. Ciclul menstrual al femeilor este guvernat de ciclurile lunii, iar sângele conţine această energie. De aceea, se presupune că
    ingredientele sale au capacitatea de a prelungi viaţa. În India, el era numit soma, iar în Grecia ambrozie (conform anumitor cercetători). Aceste băuturi erau considerate nectarul zeilor şi chiar erau – al zeilor reptilieni care sunt genetic băutori de sânge.

    Sursa:
    http://www.keepandshare.com/doc/1869494/secretul-suprem-vol-ii-pdf-april-21-2010-2-28-pm-1-5-meg?dn=y

  110. Pocalul sau cupa „Sfântului Graal”
    simbolizează de asemenea pântecul feminin şi băutul sângelui menstrual, fiind totodată un simbol al liniilor genealogice reptiliene „regale”. Sângele menstrual era oferit elitei liniilor reptiliene „regale” de către preotese 2 fecioare, aceasta fiind originea unor expresii precum „Femeia Roşcată”
    sau „Femeia Sacră” (la greci). Cuvântul grecesc care desemnează această expresie, hierodulai, a fost tradus în engleză prin harlot (n.n. prostituată)
    şi în germană prin hores, care stă la originea cuvântului whore (n.n. de asemenea, prostituată). Însuşi cuvântul „ritual” provine de la această practică (ritu = roşiatic), la fel ca şi cuvintele „rit” şi „roşu” (n.n. red în limba engleză). Sângele menstrual este unul din motivele pentru care culoarea roşie este atât de importantă pentru satanişti, dar şi pentru folosirea culorii auriu de către liniile genealogice „regale”. Aurul este metalul zeilor, dar pentru Anunnaki descrişi în Tăbliţele Sumeriene, sângele menstrual era „aurul zeilor”.
    Reptilienii şi liniile lor genealogice beau sânge pentru a obţine
    forţa vitală a unei persoane, de care au nevoie pentru a putea exista în această dimensiune. Atunci când beau sânge uman şi când mănâncă din
    carnea unui om, ei îşi schimbă frecvent forma în reptilieni. Cel puţin, aşa mi s-a povestit de către cei care au putut asista la acest proces. Băutul sângelui este o caracteristică genetică a lor, iar o mare preoteasă sau „Zeiţă Mamă” a Elitei, care a realizat asemenea ritualuri în faţa Frăţiei la cel mai înalt nivel, mi-a povestit că fără acest sânge uman reptilienii nu şi-ar putea păstra înfăţişarea de oameni în dimensiunea noastră. Numele actual al
    femeii de care vorbesc este Arizona Wilder, dar înainte s-a numit Jennifer Ann Green. Interesant mi s-a părut faptul că, din spusele ei, reptilienii vânează toate popoarele ariene din univers, sângele rasei albe având o importanţă cu totul specială pentru ei, dintr-un motiv sau altul, şi cu deosebire cel al oamenilor cu părul blond şi ochii albaştri. De aceea, ei sau infiltrat în rândul rasei albe încă de pe vremea când aceasta trăia pe Marte, urmând-o apoi pe pământ. Nu este exclus ca venirea reptilienilor pe această planetă să fie mult mai recentă decât cred marea majoritate a cercetătorilor. Se pare că un program de încrucişare genetică realizat în urmă cu numai câteva mii de ani între reptilieni şi marţieni a creat o rasă cu o structură genetică reptiliană extrem de puternică. Această structură este vitală pentru ei, din motive pe care le-am explicat mai devreme. Se pare că reptilienii au nevoie de o anumită proporţie de gene de-ale lor pentru a-şi putea schimba forma. Oricum, contează mai puţin momentul în care s-a produs încrucişarea, cât faptul că aceasta s-a produs.

    Sursa:
    http://www.keepandshare.com/doc/1869494/secretul-suprem-vol-ii-pdf-april-21-2010-2-28-pm-1-5-meg?dn=y

  111. Poate ca va intrebati dar porunca biblica referitoare la faptul de a nu consuma sange pe care martorii lui IEHOVA se straduiesc sa o respecte cu strictete ?
    Nu este este aceasta porunca biblica tocmai menita sa i tina pe martori deoparte de practicile satanice (jertfele, ritualurile si sacrificiile de sange)?
    Ei bine martorii lui IEHOVA nu acepta transfuziile de sange deoarece conform credintei lor ei si-au dedicat, consacrat viata (si sangele) zeului IEHOVA care devine stapan peste viata lor si deci peste sangele lor !
    Ei si-au sacrificat viata (si sangele) de buna voie si nesiliti de nimeni zeului satanist IEHOVA.

  112. Secretul Suprem

    O altă sectă bazată pe controlul minţii şi născută din iudeocreştinism
    este cea intitulată Martorii lui Iehova. Membrii acesteia se
    închină Dumnezeului mânios al evreilor, Iehova, iar fondatorul sectei a fost pedofilul Charles Taze Russell, un francmason de rang înalt. Toate aceste religii nu au alt scop decât acela de a controla populaţia, de a crea conflicte între oameni şi de a diviza masele. Viziunile Fecioarei Maria care
    au urmat de-a lungul secolelor, întărind credinţa în cultul creştin, au urmat un tipar similar. Deşi nu ştie nimeni cu precizie cum a arătat „echipa” lui Iisus, oamenii au viziuni frecvente cu diferite personaje biblice, care, invariabil, le apar exact aşa cum sunt prezentate ele în ilustraţiile epocii.
    Celor care au viziuni biblice li se permite să construiască altare şi biserici în locurile respective, în timp ce cei care au altfel de viziuni sunt condamnaţi ca unelte ale diavolului. William Cooper, un fost ofiţer operativ în Serviciile Secrete Navale ale SUA, afirmă că a văzut documente secrete care atestă că extratereştrii le-au spus autorităţilor SUA că ei au fost cei care au manipulat rasa umană prin intermediul religiei, satanismului, vrăjitoriei, magiei şi ocultismului. Un lucru este cert: rasa umană a fost într-adevăr manipulată prin intermediul religiei şi al
    satanismului. Singura chestiune care mai rămâne de demonstrat este dacă cei care s-au aflat în spatele acestei manipulări au fost extratereştrii sau nu.
    Cooper se întreabă singur: „Au fost ei oare sursa religiilor noastre, prin care ne-au manipulat atâta timp?”
    Răspunsul meu este un categoric: „Da”!

    Sursa:
    http://api.ning.com/files/mMb*04mWzOkwu5KzE-Iuj25m6GMUYM511YqqfdnH591g7d1F86cLi-maQKRtsGQ3FSsoPvEej1ZsIf*HF2KJUeOLnAiUpQD7/13660649CelMaiMareSecretSecretulSuprem.pdf

  113. calin says:

    Acum i-ai speriat cu totul ,si pe mine..

  114. Nu te teme ! :)

    The Jewish Enciclopedia: “Iehova este o pronunţie greşită a evreiescului YHWH, Numele lui Dumnezeu. Această pronunţie este imposibilă din punct de vedere gramatical. Forma Iehova este o imposibilitate filologică.”

    Satanismul este doar un alt nume pentru adorarea unei forţe negative, extrem de distrugătoare, căreia i s-au dat tot felul de nume de-a lungul istoriei: Nimrod, Baal, Moloh sau Moleh, Set, diavolul, Lucifer,
    YHWH…

  115. cucu says:

    Pe Iehova il au si saracii astia in cine mai vrei sa creada?

  116. cucu says:

    Au primit ordin EXPRES sa nu mai intre in polemica pe situri pt.ca oricum pica pe locul doi.Ei saracii nu stiu sa replice decit cu ce-i invata la turnu de veghe.Alceva nu citesc nimic..NU STIU NIMIC NISTE RATACITI.

  117. cucu says:

    Vreau si solutii;atunci care este zeul la care sa ne inchinam?

  118. cucu says:

    Sti ne -ar prinde bine o viata vesnica ceva..

  119. anonim says:

    Ce inseamnă Wei Wu Wei ?
    Nimeni nu poate transmite prin cuvinte realitatea unei experiente directe. Cuvantul este un deget
    care indică realitatea, iar nu insăsi realitatea. O hartă nu este insăsi teritoriul pe care il
    desemnează sau reprezintă.
    Miezul invătăturii taoiste este reprezentat de conceptul de Wei Wu Wei 為無為 [为无为] (nonactiune;
    actiunea fără luptă si subiectivitate; actiunea fără reactiune, actiunea nondualista sau
    paradoxala; actiunea din mijlocul inactiunii), care ne indică atitudinea si modalitatea de a parcurge
    Calea (Tao) spre Centrul omniprezent al universului holografic (care contine in fiecare parte
    intregul; invariant cu scara la care este cercetat), centru situat inclusiv in noi insine, calea de a ne
    reintregii si de a elimina separarea de izvorul care ne finanţează.
    Asa cum veti descoperi in randurile care urmeaza exista trei cai: 1. calea actiunii(din starea de
    veghe), 2. calea inactiunii(repausului) si 3. calea actiunii paradoxale(wei wu wei din starile
    paradoxale de veghe si somn). Actiunea paradoxala iese din realitatea succesiunii si a timpului din
    ciclul activitate-repaus (veghe-somn; incordare-relaxare; sistola-diastola) si intra in realitatea
    sincronica, atemporala din Acumsi aici, in care activitatea si repausul (inactivitatea) sunt simultane.

    Actiunea paradoxala este dincolo de dualitatea subiect-obiect, activitate-repaus si realizarea sa
    inseamna trecerea la cunoasterea directa a realitatii si la actiunea nemijlocita.
    Lao Tzu se refera in capitolul 33 la cele doua cai de cunoastere a realitatii care definesc pe “a
    vedea” (cunoasterea directa sau nemijlocita; calea centripeta) si pe “a privi”(cunoasterea mijlocita;
    calea centrifuga).
    知人者智,
    33.1. Cel ce cunoaşte pe alţii [lumea exterioară] are erudiţie [are experienţă; rămâne toată viaţa în
    "mica sală a inteligenţei", prizonier al cunoaşterii mijlocite]/ He who knows others has knowledge
    [erudition; experience; remains a prisoner of second reality or indirect knowledge projectet on the
    mental screen,on the wall of the of Socrate’s cave]
    自知者明。
    33.2. Doar cel ce este constient de Sine este Iluminat[doar cel ce se cunoaşte intră în "marea sală
    luminoasă inteligenţei", unde se manifestă cunoaşterea nemijlocită sau "adevărata
    cunoaştere"]./The one who is aware of himself is Enlightened [he enters mahat, the great
    enlightened hall of direct knowledge]
    Cele doua tipuri de cunoastere(mijlocita si nemijlocita; directa si indirecta) confera fiintei umane
    doua categorii de puteri ( sa ne amintim: “cunoasterea inseamna putere/knowledge means
    power”) la care Lao Tzu se refera tot in capitolul 33. Calea de cunoastere indirecta a realitatii (prin
    proiectii, umbre, impulsuri) conduce la putere mijlocita (tehnologica; instrumentala, magica), in
    timp ce calea de cunoastere directa, indreptata catre cunoasterea de sine infloreste ca putere
    nemijlocita(spirituala; capacitatile divine ale fiintelor umane, la care se face referire in toate
    traditiile spirituale de pe Terra, ca perfectiuni, desavarsiri, siddhis, haruri, daruri, efecte ale
    ajungerii la ALTAR, vibhuti(cenusa), ce intra in posesia maestrilor, sfintilor, celor treziti)

  120. anonim says:

    33.3. Cel ce învinge pe alţii [ce controleaza exteriorul in mod mijlocit] are forţă exterioară [pare
    tare],/ The one who conquers others has physical force.
    33.4. Doar cel ce se învinge pe Sine este cu adevărat puternic[doar cel ce-şi stăpâneşte propriile
    pasiuni este unit cu forţa Spiritului (Shen); devine flautul in care canta Divinitatea]. / The one who
    conquers himself is strong(is the flute in which the Divine(Shen) sings].
    O functionare nemijlocita sau directa in domeniul cognitiv si efector (al actiunii) se petrece la
    trecerea in regimul de functionare nondualista, holografica sau divina (cand dispare separarea
    subiect-obiect). Acest regim de functionare nondualista, holografica sau divina al fiintei umane
    este numit actiune paradoxala, non-actiune si este cunoscut in toate traditiile spirituale ale omenirii
    sub diferite denumiri: wu-wei( in taoism), naishkarmya(in Karma Yoga), vairagya(in Yoga Sutra),
    wu-wei zi ran in lb . chineza si mu i ji nen / mu i shi zen (in lb . japoneza in buddhismul
    zen). Fiinta umana trezita (iluminata) poate functiona stabil in acest regim. Celelalte fiinte umane
    simt gustul indumnezeirii doar in momentele de transa mistica (samadhi) sau in rarele clipe in
    care sunt rapiti sau abandonati in fluxul iubirii autentice.
    Aceasta este calea către perfecţiune sau desăvarsire, inţelese ca reintregire, iar nu ca parţialitate
    subiectivă, intemeiata pe separarea contrariilor, pe ierarhizare artificială a valorilor
    estetice(frumos-urat), morale(bine-rău) si cognitive(adevărat-fals).
    Vedeti eliberarea din mintea care mesteca(separa, compartimenteza, analizeaza si tranzitia de la
    distinctie la indistinctie.
    Şi aceste două cuvinte (perfecţiune si reintregire) trebuie să fie reamintite mereu: nu încercaţi să
    fiţi o fiinţă umană perfectă, după stardandele si modelele celor care v-au programat si castrat;
    încercaţi să fiţi o fiinţă umană totală, completă (si nu uitati complet = imparţial, lipsit de partinire).
    Dumneavoastră sunteti deja o perfectiune, care a fost blocată in cursul procesului de domesticire
    (conditionare, programare, specializare) pentru a răspunde nevoilor unui organism social, care are
    nevoie de celule dresate, specializate, de executanti, de roboti, iar nu de de fiinte divine. Pentru a
    va regasi desavarsirea trebuie sa descoperiti cum sa intrati in starea de wu-wei, situata dincolo de
    dualitatea actiune-inactiune, dincolo de identificarea cu partea(vazuta ca subiect ori obiect)
    Totalitatea sau desavarsirea este întotdeauna vie. Perfectiunea ca specializare este întotdeauna
    rupta de intreg, adica moarta. Pentru a intelege acest lucru vedeti paragraful despre Dualitatea
    inactivitate – activitate este una Yin-Yang, feminin-masculin.
    Odata intrati in aceasta stare de wei wu wei (actiune in non-actiune) este eliberat drumul pt ca
    gratia divina sa se manifeste in noi. Inainte de a intra in acest subiect meditati asupra cuvantului
    act, actiune(in lb. sanskrita: karma). Constientizati ce cuvinte contin act/actiune ?
    De pilda: actor, actiune, reactiune, react (a reactiona), practice(practica), acting(a actiona; a juca),
    contact, abstraction(abstractiune), fact(fapt), attractive(atractiv), exactly(exact), character(caracter)
    … Descoperiti cine este autorul actelor grosiere(fapte, actiuni, vorbe) si subtile (ganduri, intentii,
    atitudini)

    Sursa:
    http://www.scribd.com/doc/26321626/Mirahorian-Wei-Wu-Wei-and-the-Holographic-Functioning

  121. calin says:

    Anonimule tu ai ajuns la iluminare?Intresanta abordare a existentei…insa ma tem ca este un tarim periculos.Nu prea mai sint dispus sa experimentez.Nu stiu cit ii cunosti pe sectanti,dar ei au cam fugit cu totul daca au auzit…de yoga,we-wu-wei etc.Nu sint deschisi la cunoastere.Ei se lasa manevrati de baietii destepti de la virfu sectei.intodeauna m-am intrebat ce ii cu dualitatea asta in univers ,lucru de care biblia nu vorbeste deloc[la prima analiza].salut.

  122. anonim says:

    Un om autentic religios(care trăieste experienta mistică a uniunii cu tot ce există) nu este de loc ambiţios. Ambitia este primul lucru care-l decade din starea de om religios, pentru că ambiţia înseamnă să trăiesti în viitor şi un om religios este întotdeauna ancorat in aici şi acum. El există în prezent, el nu are un viitor care să-l preocupe. Şi el nu este în nici un fel ocupat de frică, de ingrijorare. El trăieşte atât de complet, incat cum poate să-i fie frică? Frica se manifestă atunci cand o fiinţă umana trăieste fragmentar, ca o existenţă separată de intreg, ca o insulă (ego) care isi face iluzia ca este izolată, separată de oceanul din care provine si în care se intoarce, fiindcă uită că este doar o condensare sau o inghetare a oceanului.

    O fiinta umana cu adevarat religioasa, nu are caracter religios – nu poate avea un caracter.
    Incercaţi să înţelegeti acest lucru: cineva isi dezvolta un caracter pentru că ii este frică de fiinţa sa;
    isi va dezvolta moralitatea pentru că ii este frică de imoralitatea sa interioara; isi va impune un anumit mod de viaţă, va purta o masca, pentru că ştie ca daca va trai în mod spontan si natural va deveni un păcătos, iar nu un sfânt. Daca cuiva i s-a implantat conceptia/virusarea/credinta ca este o fiinta pacatoasa si rea in cursul conditionarii/domesticirii din copilarie, asta o va face sa ii fie frica de fiinta sa; din aceasta cauza va evita sa fie spontan si natural si va construi un caracter in jurul sau. Caracterul este o armura, o cuirasa, un zid care o va proteja de altii, dar si de sine. Iar fara spontaneitate si firesc nu se poate intra in starea in care este posibila non-actiunea.

  123. anonim says:

    pt a elimina ingustarea atentiei, transa accidentala si infrangerea
    evita frica, “nu te teme de rau”- fiindca aceasta declanseaza hipnoza involuntara(transa biciclistului incepator), ingustarea atentiei sau campului de constiinta si ” implinirea profetiei”(“de
    ce iti e frica nu scapi”);

  124. salmos says:

    de mult nam mai fost aici cu voi deci pe martori daca au ceva curaj in ei ii invit sa citeasca urmatoarea carte
    martorii lui iehova scrutin biblic al ereziei lor scrisa de david a reed asa si la ceilalti care nu s martori ii invit sa citeasca cartea mantuirea de dupa cunplita ratacire de pavel corut care cu toate ca este inpotriva religiiei nu este si inpotriva ideei de divinitate dar una mai presus de zeii vechi ai evreiilor
    scuze daca o sa zgudui credinta cuiva dar nu sunt carti scrise de mine incercati martori eu la inceput am aruncat la gunoi cartea cu erezia martorilor dar sotia mea mia luato din gunoi si mi a dato mai tarziu si mie unuia cartea mia deschis ochii voi o sa ziceti ca mi ia intunecat dar aveti curaj si veti fi eliberati de acest adevar care are citate din bibie

  125. calin says:

    Mai clar,care este titlul cartii si unde o putem gasi.

  126. anonim says:

    Prikoke (fabula animata)fiecare dintre noi se poate recunoaste in prestigiosul rol al lui Prikoke

    http://www.youtube.com/watch?v=aerj4qXPHJc

    Prikoke
    http://www.youtube.com/watch?v=EOFLBmS_3k0&feature=related

  127. salmos says:

    bravo corpului de guvernare foarte bine si foarte documentat va multumesc ca leati mai distrus credintele martorilor care mai vizitau forul si mai mult de cat atata cele ale crestinilor cu reptilienii bravo bravo bravo felicitarile mele

  128. calin says:

    salmos Citi ani ai?Super tare Fabula.Si perfect adevarata.

  129. Dragi creatori și creatoare,pentru ultima dată,vă atrag atenția că toate religiile produc următoarele efecte negative asupra personalității umane:
    1]Le alienenează psihic.Numai un nebun poate crede că Dumnezeu este infractor[ucigaș,instigator la genocid și jaf,crud,irațional,necreator,imoral ,capricios etc.] cum este prezentat în Biblie și alte mituri mistico-religioase..Numai un alienat poate crede că o femeie semisălbatică,care a născut șapte copii,e fecioară și maica domnului.
    2]Toate religiile apelează la frică,condiționând cu acest afect negativ indivizii creduli și făcându-i lași.Aceasta explică din ce cauză lașitatea e preamărită printre paraziții mistici iar curajul omenesc de a spune adevăruri și a face fapte creatoare este înfierat.Națiunea noastră a ajuns într-o stare proastă sub aspect moral,cultural și economic datorită lașității promovate prin religie și politică.Lașii se ascund în turmă,după afirmații mincinoase de tipul noi,majoritatea ortodoxă etc..In realitate,așa cum am arătat în volumul Mântuirea de după cumplita rătăcire,circa 90% din populația României crede în Dumnezeu,fără a se lega în vreun fel de textele biblice,pe care nici nu le cunosc.Creștinarea românilor,începută în epoca feudala[nu în urmă cu 2000 de ani], n-a reușit,deoarece slujbele se țin în limba română numai de vreun secol și numai pentru circa 10% din populație.
    3]Alienații mistici devin și mincinoși,pentru a-și apăra religiile lor iraționale.De exemplu indivizii care ne-au provocat prin mesaje mistico-religioase,inclusiv violente și insultătoare,au încercat să ne categorisească drept sataniști,budhiști sau islamiști,deși noi am precizat că nu ne interesează nici o religie sălbatică.Ne mulțumim să credem direct în Divinitate,fără intermedierea vreunui parazit mistic de tip preot,șaman,rabin,imam,guru,vrăjitor ,predicator etc.Din această cauză,nu vom posta și nu vom răspunde nici unui mesaj mistico-religios.
    4]Religiile blochează creierele aderenților,limitându-le cunoașterea Lumii la un segment foarte mic de informații,deseori false.Marile descoperiri și invenții care au civilizat Umanitatea s-au făcut în ultimiii 200 de ani,după ce arienii au slăbit jugul religiei judeo-creștine,o religie murdară,blasfemică și irațională,străină de mintea luminoasă și de sufletul curat al rasei noastre.Circa 90% din aceste invenții și descoperirii au fost făcute de arieni,în Europa și în Lumea Nouă,infirmând pretenția de popor ales a israeliților .
    6]Religiile dezbină Umanitatea terrană în circa 200 de culte și secte care sunt contrapuse cu diabolică stăruință ,astfel că mult dorita pace mondială nu e posibilă.Să ne întrebăm de ce,numai din judeo-creștinism,au rezultat vreo 15 culte și secte:romano-catolic,ortodox de rit nou,de rit vechi,de rit copt,greco-catolic,anglican,reformat,baptist,penticostal,adventist,jehovist etc!E clar că judeo-creștinismul n-a fost opera Divinității,așa cum nu sunt nici celelate religii?Divinitatea ne-a trimis soli luminați la minte,care ne-au civilizat prin cunoaștere științifică,creație folositoare și comportare morală.
    7]Propagandiștii religioși parazitează pe spatele creatorilor morali pe care îi agresează mistic.Religia s-a dovedit cea mai rentabilă afacere comercială:dai numai vorbe și iei bani.

    Sursa:
    http://forum.drumulinvingatorilor.ro/index.php?topic=1046.0

  130. calin says:

    Salut toti sclavii sectei americane Organizatia[culturala]Martorii Lui Iehova.Mai dragutilor ,mai ridicati mina la Turnu de Veghe?O forma subtila si oribila de Spalare a creierului,chiar nu va dati seama de asta.INTENSIVA..Puteti citii toata maculatura de prosteala cu care sinteti bombardati.Mai cititi voi BIBLIA?Mai PRIKoke muietisi posmajii.Hrana spirituala de la sclavul fidel si viclean.Is bune laturile?Va simtiti ocrotiti in aceasta banda de masluitori ai adevarului,aveti voi curajul sa spuneti ce ginditi despre aceasta ORGANIZATIE sau va este frica de sistemul de teroare si frica instituit de batrinii de congregatie mina dreapta a baietilor destepti de la WACTOVER..Mai troznitiva[trezitiva]chiar nu aveti nevoie de o secta sa va spuna ce si cum ,luativa viata in proprile miini,gustati LIBERTATEA,veti fii mai fericiti.pa pa.

  131. salmos says:

    in 30 octombrie fac 40 de ani

  132. salmos says:

    bravo corpului de guvernare sa traiasca arienii cu mintea deschisa si la gunoi cu fabulele astea de carti asa zis sacre amin
    sa traiasca adevarata divinitate si exploratorii astrali ai lui dumnezeu care neau creat cu mintea deschisa si traiasca oamenii de stiinta si cei care gandesc cu capul lor ei au fost adevaratii martiri ai rasei noastre si nu criminalii si imoralii din biblie amin

  133. calin says:

    Multi inainte.Eu am 45de ani si am avut curajul sa scap din prizonieratul de la martorii lui iehova.

  134. calin says:

    http://aum-global.net/aum/ECKHART%20TOLLE%20-%20Puterea%20Prezentului.htm o carte de la ANONIM nu ai cum sa zici ca ,nu ai gasit idei interesante.

  135. calin says:

    Marturia unui IUBITOR al ADEVARULUI http://exm.uv.ro/marturii/amarturia.html Nu mai traiti in ipocrizie,pina la urma veti plati.

  136. salmos says:

    mersi caline la fel iti doresc si eu multi ani inainte si tie si eu am scapat de martori de mult tinp

  137. Soarele negru
    Conexiunea nazist-tibetană cu Proiectul Montauk
    Peter Moon
    După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial şi ocuparea
    Germaniei, comandanţii militari ai Alianţei au descoperit cu uimire cât de profunde erau secretele de stat ale regimului nazist. Una din revelaţii a fost legată de faptul că germanii aveau cea mai bună organizaţie de spionaj din lume. Au fost descoperite de asemenea dosare foarte amănunţite referitoare la diferite societăţi secrete şi la anumite proiecte ştiinţifice care depăşeau imaginaţia comandamentului militar aliat. Încă şi mai spectaculoasă a fost descoperirea unei întregi reţele de fabrici subterane în care se produceau rachete şi farfurii zburătoare, care dovedeau cunoaşterea unei tehnologii despre care omul obişnuit nu acceptă nici astăzi că ar putea exista. Lipsa unei întregi flotile de submarine înzestrate cu cea mai înaltă tehnologie de profil din lume i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă nu cumva naziştii au scăpat, ducând cu ei majoritatea secretelor lor, şi poate chiar pe Hitler însuşi.
    Dincolo de toate aceste mistere se ascundea un element încă şi mai
    ocult: un ordin secret cunoscut iniţiaţilor sub numele de Ordinul Soarelui Negru, o organizaţie atât de temută încât la ora actuală în Germania modernă este interzisă chiar şi tipărirea simbolurilor şi însemnelor sale. Cartea Soarele Negru îşi propune să dezvăluie o parte din secretele celui deal Treilea Reich, îndeosebi contactele tibetane ale acestuia, mergând mai departe decât orice altă lucrare publicată până în prezent. Autorul Peter Moon stabileşte existenţa unei legături a naziştilor cu Montauk Point, locul în care o bază militară americană avea să fie folosită mai târziu de nazişti pentru a-şi continua ciudatele experimente, şi implicit agenda celui de-al Treilea Reich.
    Cititorii familiarizaţi cu lucrările anterioare din seria Montauk îşi vor putea lărgi prin lectura acestei cărţi înţelegerea forţelor stranii care au operat şi continuă să opereze la Montauk. Pentru cei care nu au citit cărţile anterioare, Soarele Negru face o recapitulare a acestora şi vă permite să ajungeţi chiar la miezul problemei.
    Cu siguranţă, cei care vor citi această carte nu vor mai privi
    niciodată lumea cu aceiaşi ochi.

    Sursa:
    http://www.scribd.com/doc/8511593/Soarele-negru

  138. Voi citi douã lucrãri. Prima se numeste “700 de Cuvinte”
    Si cred cã reprezintã expresia mea asupra ce se poate spune cã reprezintã “Secretul”.
    Desi nu cred cã mai este un “Secret”. Sunt atâtea cãrti despre el. Dar ideea mea despre asta este una simplã.
    Dacã as putea sã îmi las, o singurã foaie. Ce as putea sã scriu pe ea? Ce as vrea sã îmi spun mie însumi încarnat în viitor?
    Când iesim prin ceatã intrând în fizicalitate si intrãm într-un centru al atentiei exprimat fizic si uitãm atâtea despre Divinitate, desi nu ne amintim, avem oportunitatea.

    Sensul Vietii în 700 de cuvinte. Story Waters

    TU ESTI UIMITOR !
    Tu esti însuti a ta Creatie.
    Tu esti ceea ce Creeazã.
    Tu esti alegerea de a trãi Existenta, Fiinta.
    Singura limitã la ceea ce poti fi, este a ta credintã în imaginatia ta.
    A te naste în aceastã realitate, reprezintã intrarea într-o iluzie minunat împãrtãsitã, ce îti oferã liber arbitru complet în creatia propriei tale realitãti.
    Aceasta este starea si conditia ta de Creator.
    În cadrul iluziei, credem cã ne uitãm la o lume obiectivã separatã unde trãim Sinele în altii.
    Sub aceasta aparentã separatie Suntem unificati.
    Suntem UNUL.
    Realitatea este oglinda fiintei tale.
    Tu esti Creatia ce se exploreazã pe Sine într-o oglindã spatio-temporalã.
    Pentru cã în ceea ce alegi sã crezi, îti va crea realitatea.
    Îti schimbi realitatea, prin schimbarea credintelor despre ea si despre tine.
    Ochii prin care privesti, chiar dau forma la ceea ce vezi.
    Asta este arãtat acum de fizica cuanticã.
    Perceptia nu este ceva pasiv.
    Este un act de Creatie.
    Alegerea ta asupra perceptiei, formeazã nu numai cum te trãiesti pe tine însuti, ci întreaga ta realitate.
    Trezirea la starea ta creationalã, îti conduce experienta realitãtii tale, în a deveni mai fluidã si directã.
    Asta este intrarea în co-creatia constientã.
    În care ceea ce îti doresti este rapid manifestat.
    Cheia co-creatiei constiente, este permiterea Schimbãrii, nasterea Necunoscutului în Cunoscut.
    Baza permiterii este acceptarea.
    Pentru a-ti schimba realitatea, mai întâi trebuie sã o accepti.
    Atâta timp cât respingi ceea ce nu îti place la realitatea ta, esti în negarea stãrii tale de creatie fãcându-te sã te simti blocat.
    Pentru a accepta cã îti alegi realitatea, elibereazã atasamentele, fatã de orice preconceptie despre cum ar trebui sã fie Viata.
    Si în schimb iubeste CEEA CE ESTE !
    Asta apare prin asumarea întregii responsabilitãti a fiecãrui element al realitãtii tale.
    Asta este iubirea alegerii tale.
    Este iubirea Sinelui tãu.
    Tu reprezinti alegerea Sinelui tãu.
    Elibereazã-ti frica.
    Frica reprezintã frica de necunoscut.
    Frica de a fi fãrã limite.
    Frica creeazã limitãri.
    Existã o desfãsurare naturalã minunatã a Vietii, ce apare numai când renunti la controlul ce se naste prin fricã.
    Pentru a-ti înfrunta frica, trebuie sã îti permiti sã fi vulnerabil si sã lasi jos scutul ce l-ai folosit pentru a te apãra.
    Toate scuturile sunt reprezentãri ale unei credinte într-un pericol.
    Si de aceea te vor conduce chiar la pericolul de care vrei sã te protejeze.
    Atâta timp cât esti baricadat în spatele scuturilor, nu te vei simti niciodatã în sigurantã.
    Tot ceea ce te blocheazã în viatã, este manifestarea fricii.
    Descoperirea libertãtii, este realizarea cã singura fortã antagonicã tie, esti TU !
    Tu detii cheia oricãrei custi în care te-ai afla. Pentru a înceta aprecierile si controlul propriei tale fiinte este sã eliberezi zbuciumul si sã întri în Creatia fãrã efort si plinã de bucurie.
    Te trezesti la starea ta creationalã si la natura iluziei.
    Este un proces natural, si nu este nevoie mai mult decât a fi fãrã fricã tu însuti.
    Asta înseamnã deschiderea si ascultarea inimii tale.
    Aceasta este libertatea ta.
    Crede în tot ceea ce inima ta simte sã creadã.
    Asta înseamnã a trãi în prezent.
    Este a te trezi la egalitatea tuturor fiintelor.
    Si sã eliberezi prejudecãtile atât despre tine cât si despre lume.
    Adevãrul vesnic schimbãtor, este reflexia eternei desfãsurãri a nasterii existentei ce reprezintã Viata.
    În aceastã stare, nu existã asa numitul “Adevãr”
    Nu este nevoie de nici un Rãspuns.
    Pentru cã nu este nici o problemã.
    Doar A FI.
    Nu existã limite la ceea ce poti fi.
    Esti infinit !
    Bucuria acestei Vieti reiese din completa permitere a propriei tale fiinte.
    În interiorul inimii tale, este un VIS.
    Sensul Vietii este sã trãiesti acel vis.
    Poti trãi acel vis, doar dacã crezi cã poti.
    Crede în visul tãu.
    Esti liber sã fi orice ai dori sã fi.
    Esti o încorporare a întregii Creatii.
    Rãspunsul la orice întrebare ce o poti concepe, este în interiorul tãu.
    Pentru cã esti atât Creatorul si Observatorul a tot ceea ce trãiesti.
    Permite fiintei tale sã înfloreascã fãrã limitãri si control si vei trãi iubirea si libertatea fãrã limite ce te definesc.

    Sursa:
    http://www.youtube.com/watch?v=jDdTmqiC_aU&feature=player_embedded

  139. Fluorura se acumuleaza in glanda pineala

    Fluorura adaugata in apa potabila a multor orase si a altor zone populate, tinde sa nu doar sa se acumuleze in dantura in dezvoltare, producand decolorare, si in oase, facandu-le casante. Fluorurarea este asociata cu cancerul si produce acumularea elementului chimic in glanda pineala, un important centru de control endocrin, unde inhiba productia de melatonina, cu grave consecinte asupra starii de sanatate. Melatonina are o importanta uriasa. Ea este responsabila cu reglarea mai multor sisteme din corpul uman si are un important impact asupra imbatranirii, cancerului si a altor procese, conform unui mare numar de cercetari efectuate.
    Stim ca fluorura este o otrava si in ciuda acestui fapt o adaugam in apa, in pasta de dinti si chiar o numim supliment, chiar daca nu are nici o valoare nutritionala. Valoarea sa medicala – prevenirea cariilor dentare – este explicatia oficiala pentru adaugarea acestui toxic element chimic. Dar aceasta valoare este cu mult depasita de efectele secundare de natura toxica!

    Recent legislatia Uniunii Europeene referitoare la aditivi alimentari, listeaza fluorura supliment esential. Acest fapt este destul de ironic cand ne gandim la grija exagerata fata de toxicitatea vitaminelor si efortul de a limita dozele acestor nutrienti esentiali pentru a “proteja sanatatea publica”.

    Utilizarea fluorurii in scop medical este una din nebuniile vremurilor noastre. Oare sa fie o intamplare faptul ca germanii si rusii, foloseau fluorura in timpul celui de-al doilea razboi mondial pentru a dociliza si indobitoci prizonierii? Sau faptul ca guvernul SUA a fost dat in judecata pentru efectele toxice ale acestui deseu al industriei bombelor nucleare asupra mediului?

    Glanda pineala

    Problema misterioasa legata de al treilea ochi a fost dezbatuta de mistici de-a lungul timpului si s-a considerat a fi sursa a celei mai înalte viziuni interioare. Ati fi surprinsi sa aflati ca de fapt al treilea ochi exista cu adevarat. Este reprezentat de o glanda mica din creier si anume de glanda pineala.

    Glanda pineala este localizata în exact centrul geometric al creierului. În mod interesant, se poate face corelarea cu locatia exacta a Marii Piramide antice, care este amplasata în centrul planetei noastre fizice.
    Glanda pineala este de marimea unei boabe de mazare si este amplasata într-o cavitate mica în spatele si deasupra glandei pitulare. Este situata chiar în spatele ochilor si este legata de al treilea ventricul al creierului. Si da, acest lucru este real!

    Adevarata functie a acestei glande misterioase a fost îndelung contemplata de catre filosofi si adepti spirituali. Vechii greci credeau ca, glanda pineala reprezenta legatura noastra la „Realitatea Gândului”. Marele filosof Descartes a numit-o „Locul sufletului”.

    Glanda pineala prezinta multe caracteristici ale ochiului exterior, incluzând lentilele. Aceasta glanda contine o harta completa a câmpului vizual al ochiului. Este activata de lumina si controleaza variatiile bioritmului natural al organismului.
    Glanda pineala functioneaza într-o armonie directa cu hipotalamusul – ce coordoneaza reactiile legate de sete, foame, sexualitate, ceasul biologic si procesul de îmbatrânire.
    Glanda pineala secreta melatonina în stare de relaxare si de asemenea, raspunde la energia electromagnetica.
    La o numita frecventa a undelor cerebrale, cum ar fi undele Theta, simtul granitei ego-ului deseori dispare. Constiinta noastra este în acel moment mai putin preocupata de starea fizica. Potrivit multor traditii vechi, acest lucru se întâmpla în momentul în care al treilea ochi începe sa manifeste puteri speciale.

    Credinte vechi legate de glanda pineala

    Multe traditii native, practici mistice vechi si scoli ale misterelor, amintesc de abilitatea de a fi constienti de câmpurile energetice la nivele mai înalte. Acest nivel de constientizare este diferit de nivelul nostru normal de constientiozare, care tinde cel mai adesea sa fie centrat pe
    propria noastra identitate. Cu toate ca prezenta glandei pineala nu a fost confirmata decât recent, traditiile mistice si scolile esoterice au simtit mult timp faptul ca aceasta portiune din creier este conectata cu realitatile alternative si cu nivele mai înalte de constiinta.

    Potrivit traditiilor vechi, când glanda pineala „se trezeste”, apare o presiune la baza creierului. Când glanda pineala este activata, se crede ca aceasta devine o linie directa spre stari mai înalta de constiinta. În mod interesant, oasele din cutia craniana, aflate imediat în fata celui
    de-al treilea ochi, au tendinta de a deveni mai subtiri la persoanele care practica meditatia de mai mult timp sau la „cautatorii” seriosi.

    Sursa:
    http://bluemoon.ablog.ro/2009-08-19/fluorura-se-acumuleaza-in-glanda-pineala.html

  140. anonim says:

    Luptătorul Paşnic (Peaceful Warrior)

    Povestea unui tânăr gimnast – Dan Millman – rol jucat de Scott Mechlowicz şi lupta lui pentru a da un sens vieţii lui în care are succes, însă se simte neîmplinit.
    Are şansa să-l întâlnească pe “Yoda”/Preotul Şaolin, care îl va ajuta să îşi găsească puterea interioară, după ce a suferit un accident.

    Sursa:
    http://casatreziriifilme2.blogspot.com/2010/04/luptatorul-pasnic-peaceful-warrior.html

  141. calin says:

    Traieste clipa acum si aici,lasa trecutul in spate si viitorul anxios[nu te gindi la el];frumos dar greu de realizat,trebuie sa prinzi gustul trebuie sa fii pregatit[deschis] pentru asta,trebuie incercat…Frumos filmul.

  142. calin says:

    uite ce fac religiile cu oamenii http://www.youtube.com/watch?v=c-HgBrVLv5I sau http://www.youtube.com/watch?v=07cmMhQxjfg .Si martorii intra in aceas oala,doar ca se cred mai smecheri.DAr de fapt si ei sint o secta AMERICANA,patria sectelor;folosesc metode subtile de atragere a noi membri,fatarnice,ipocrite.Multi chiar cred politica asta a lor,si fac ce fac din sinceritate.TE trezesti ca esti sclav acolo[muncitor] fara carte de munca,ca le trebuie timpul tau,banii tai devotamentul tau.Daca iti manifesti indoiala fata de politica lor esti chemat la interviu,cu sefii ,batrinii de congregatie care se uita la tine ca niste bufnite.trebuie sa fii atent ce zici ,daca calci protocolu risti sa fii exclus.Cu creierul prajit de invataturile lor ti-sar parea ca te-a parasit Dumnezeu ,insa este cel mai mare bine care ti-se poate intimpla sa scapi de influienta lor bolnava,sclavie,prizonierat…http://martorii-lui-iehova.ro/2011/09/24/este-greu-sa-schimbi-felul-in-care-vezi-lucrurile/ SUCCES Haitas Calin om liber scapat de influienta demonica a sectelor[Organizatia Martorilor Lui Iehova]NU VA FIE FRICA!

  143. calin says:

    Salut strajerul Cocotat in Turnu de Veghe.Baietica nu poti sta in fata furtunii Internetul este uraganul care va va spulbera.Da ar fii frumos sa fiti in ADEVAR.Citi nu au cautat adevarul?Chiar si tu esti manipulat.Sinteti doar niste copii fara parinti…Vinzatori de iluzii.E bine si caldut in gasca voastra ,pentru cit timp?Holocaustul pentru voi s-ar putea repeta,veti fii niste martiri RATATI.Ca si cei care isi pierd viata in tot felul de demonstratii TIMPITE.CE sa faci nu toti putem gindi cu capul nostru,avem nevoie [unii] sa ne spuna altii ce si cum….Spirit de turma[oitelor] pa pa.

  144. cucu says:

    http://www.rombel.com/forums/viewtopic.php?f=6&t=10879&start=0 si uite asa puteti sa va odihniti nederanjati…

  145. cucu says:

    http://casatreziriifilme.blogspot.com/2010/07/secretul-manuscriselor-de-la-marea.html un sit super tare ,filme documentare si artistice.Toti vreau sa se TREZEASCA,cei si cu lumea asta….

  146. profetul fals says:

    Martorii lui cu cu ,un cacat american frumos ambalat.Americanii au venit demult in Romania ,sint deja infiltrati.rrrrrrrrrrrrrr

  147. calin says:

    Martorii lui cucu ati disparuut cu totii,nu mai aveti argumente…Zilele sectei voastre sint numarate ca si zilele acestui sistem.De ce as vrea eu sa dispareti?Pentru acelas motiv pentru care as vrea sa dispara mustele ,tintarii,sobolanii,viermii etc.Vati prins.Nu mai cautati ADEVARUL fraierilor,cautati CUNOASTEREA ,asa veti realiza in ce rahat de secta sinteti.PA.PA.

  148. calin says:

    Credeti ca sint plin de ura …Cu voi membrii simplii nu am nimic sinteti doar niste victime.Eu urasc doar ce este rau.Conducerea sestei [baietii destepti de la Wactover si mina lor dreapta[cu care se sterg in cur]Batrinii de congregatie si supravegheatorii[si dintre ei sint victime].Le reprosez curajul care le lipseste,ipocrizia in care se scalda,nu pentru mult timp….

    • catalina says:

      atunci uraste-te pe tine……si da…..cred ca esti plin de ura…..ai grija sa nu faci stop cardiac

  149. calin says:

    Sectantilor sinteti in lucrarea de predicare?Harnicilor,sa nu va prinda armaghedonul pe drumuri.Voi sinteti convinsi de cea ce predicati?Ma plictiseam Pa pa.

  150. terah says:

    Măi corpul de guvernare…,mai bine ai întreba-o pe măta cu cine te-a procreat pe tine.Probabil a făcut poşta cu toţi masculii de la grădina zoologică.Se vede că ai mintea animalelor măi animalule!!!.

  151. calin says:

    Sint al 5000 miilea vizitator ,vam spart mai.va pup pa.

  152. calin says:

    noul meu ID cimpeangabriell Oma Desala unde esti?

  153. calin says:

    Salut aparitia unui nou forum pentru Martorii Lui Iehova sau cei interesati de acest subiect.http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php

  154. gaby says:

    No bine mai dapoi vat spariet cu tatii.http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php No hai pa.

  155. apostat says:

    Sint APOSTAT Si ma mindresc cu asta decit sa idolatrizez “sclavul viclean si netrebnic” mai bine GAY. Va pup,secta perfecta.

  156. Denis says:

    Studiez cu Martori de 1 an jumatate in mare fac un lucru bun pentru ca te incurajeaza la apropierea de Dumnezeu , sa luptam cu partile noastre negative sa devenim placuti in ochii Creatorului Nostru .Problema cu Corpul de Guvernare am ridicato si eu , mi-as dori sa fiu Martor , dar cu conditia sa nu mi sa puna conditia sa accept tot ce vine de la Corpul de Guvernare , e parerea lor , cand o sa consider ca e bun de inglobat si pentru mine o sa accept , mi-au spus ca de vreau sa devin trebuie sa iau la Pachet si acea conditie , e o cale buna , dar inca nu au reusit sa ma convinga cum un Uns cu Spirit Sfant se poate Insela , mi-au dat cateva exemple cu Apostoli dar acolo a fost rezolvare imediata nu ani sau zeci de ani de eronare.
    Toti cei ce blamati religia , daca am aplica cu toti normele divine am ajunge la Personalitatea lui Isus , cine ii poate gasi cusur?
    Caline nu mai fi asa revoltat , peste tot sunt uscaturi , eu in locul tau ceream o conciliere , probabil tu ai vrut sa isi mentii pozitia de vestitor Regulat , eu unul sunt mai lenes si chiar daca o sa fiu vrodata Martor fac max 4 ore pe saptamana , atat vreau sa dau . Puteai sa ceri o audiere la Betel sau cineva mai sus de Congregatia ta sau sa pleci in alta congregatie si stii cum e cu cat le dai impresia ca poti da mai mult cu atat ei vor impinge limita , eu cu toti din jur impun bariere peste care nu le permit sa treaca. Caline sunt sigur ca indiferent cat de suparat esti pe Martori faptele bune in ochii lui Dumnezeu pe care le-ai facut raman si l-ai bucurat , si inca mai poti si in afara organizatiei , Dumnezeu se uita la sentimentul pe care il avem pentru el si ce actiuni facem potrivit acestui sentiment.

    Corpule de Guvernare , poti sa mai traiesti 1 milion de ani tot in confuzie o sa ramai pentru ca ideologii si consipratii o sa apara la nesfarsit , ideea este ca ai o existenta limitata fizic si cu ce o sa pleci de aici , ca sunt in univers niste extraterestri care nu te-au lasat sa afli adevarul despre Dumnezeu si asta e scuza ta pentru calea pe care ai aleso de Inganfare , ca noi oameni suntem propria solutie la intreaga existenta si totusi nu reusim sa ne prelungim existenta sa nu mai vb ca nu putem sa ne modificam forma de existenta , sa avem o existenta superioara cea materialului asa ca tre sa te puna pe ganduri , oricat de destepti avem impresia ca vom ajunge nu vom ajunge niciodata la Perfeciune si asta e trist si mai trist este ca suntem Abur in eternitatea Universului

  157. CALIN says:

    PRIETENE ESTI BAIAT ISTET DACA LE-AI SPUS DE LA INCEPUT TREABA CU CORPUL DE GUVERNARE,SI FAPTUL CA NU TE-AI BOTEZAT INCA[CARE DE FAPT II UN TEATRU PENIBIL].gRESALA MARE PE CARE O FAC MARTORII ESTE CA IDOLARTIZEAZA ACEST”SACAV”,NU AI VOIE SA-L CRITICI,SA ZICI NIMIC LA ADRESA LUI.fATA DE DUMNEZEU SAU ISUS POTI SA AI INDOIELI DAR FATA DE SCLAV NU .dE PARCA AR FI SFINT,DEPARTE DE ADEVAR.II SFINT CA SI CACATU LUI BINDIU TITU….INTRA TU PE SITUL ASTA SI VEI GASI EXPERIENTA ALTOR VICTIME ALE MARTORILOR,ACEASTA SECTA AMERICANA ORIBILA http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php CEA MAI MARE GRESALA SA NU VERIFICI UNDE AI INTRAT.INTERNETU II DEMASCA ,LE ESTE FRICA DE INTERNET CA DE DRACU.http://martorii-lui-iehova.ro/2011/09/24/este-greu-sa-schimbi-felul-in-care-vezi-lucrurile/ mAI VORBIM CEILALTI MARTORI S-AU SPERIAT PREA I-AM PORCAIT;IN CURIND VOR FI DEMASCATI…

  158. CALIN says:

    o EXPERIENTA A LUI E.S.
    Am avut noroc sa ies din organizatie datorita logodnicului meu care avea alte cautari religioase. Dar drumul nu a fost usor. Deoarece am fost crescuta de mica in aceasta religie, nascuta si crescuta in aceasta religie. Parintii, bunicii (din ambele parti) matusi, verisori, toti sunt martori. TOTI. Asa ca pentru mine pana la varsta de 6 ani (cand am intrat la scoala) nici nu am stiut ca exista si alte religii. Am aflat cand parintii mi-au spus ca nu trebuie sa ma fac soim al patriei, si apoi pionier. Moment penibil in fata clasei, cu invatatoarea care astepta sa-i zic MOTIVUL pentru care nu ma fac soim. Eu: tacere (desi tata ma instruise ce sa zic). Rusine..efectiv ma blocasem. Inghetasem. Au stat o ora toti uitandu-se la mine, eu langa scaunul invatatoarei, sa zic de ce. Nu am putut sa scot O VORBA. Asta a fost primul impact cu ”lumea”. Acum, cand ma uit inapoi, si vad o fetita mica, de 6 ani, cu rusinea si fria in san mi se face inima mica. Ma rog, nu a parut sa ma traumatizeze f tare momentele astea. Am crescut edcata frumos, fara certuri in casa, fara injuraturi, fara probleme pe care la altii le auzeam. Am 5 frati, nu ma mandream f tare cu asta la scoala, dar acasa imi placea mediul in care cresteam. Cand eram mica imi era rusine cateodata de familia mea numeroasa, dar apoi am inceput sa fiu mai sigura pe mine (dupa clasa a 8-a) si sa ma mandresc cu ce am. Am ajuns la liceu. O fata crescuta frumos, cu ‘gasca’ acasa, vesela, jucausa, f dinamica. Au inceput jocurile de liceu, cu prietenii nevinovate cu baieti, pe care le ascundeam de parinti. Ma stresam daca mergeam de mana cu vreun baiat pe strada sa nu ma intalnesc cu vreun martor care sa ma parasca parintilor (mai ales ca eram cunoscuti in oras, tata fiind batran de congregatie). Minteam daca vroiam sa merg la vreo petrecere ca dorm la colega mea. Trebuia sa mint ca sa am o viata normala de liceu. Nu faceam nimic grav, aveam constiinta impacata, inca credeam in invataturile care veneau de acolo, dar nu puteam sa respect 100% ce ziceau ei. A trecut si liceul. Am cunoscut apoi iubirea. M-am indragostit. Dupa 2 saptamani ne-am logodit. Dupa cateva luni candam hotarat sa-i spun mamei ca am un prieten, si ca nu este martor al lui iehova a devenit grava situatia. M-a pus sa aleg intre familie (dumnezeu, organizatie) si logodnic. Am ales: bineinteles, iubirea. Mi-a zis ca trebuie sa plec din casa (aveam 18 ani). Am plecat fara prea multe probleme. Am mers la batranii de congregatie si le-am zis ca m-am logodit cu un ‘barbat din lume’ si ca am hotarat ca ies din organizatie (autoexcludere, sau cum se numeste?). Mama nu mi-a vorbit doi ani de zile.
    In timpul asta, eu m-am casatorit. Doi ani de zile am crezut in continuare in invatatura pe care o primisem in copilarie. Stiam ca e adevarat, dar ca nu pot sa fac ceea ce trebuie. Nu acum..mai incolo ziceam. Bineinteles ca traiam cu vinovatia si frica in san. Cand s-au daramat blocurile gemene in America imi era teama sa nu vina Armaghedonul. L-am sunat pe tata sa-l intreb, si mi-a zis ca sunt semnele din urma. Stiu ca am avut nopti intregi cand nu puteam sa dorm de frica si spaima ca se darama lumea. Sotul meu era pe o alta cale spirituala, timp de doi ani de zile am discutat de f putine ori pe tema spirituala. Imi era FRICA sa vorbesc cu el, imi era frica sa nu-l supar pe Dumnezeu. Sa nu creada ca vreau sa-l parasesc de tot. Imi era frica pentru ca ceea ce credea sotul meu era mai mult bazat pe Budhism. Varianta lui era f diferita de a mea, tot ce zicea imi parea strain si ciudat, desi, recunosc mi se parea fascinant, si mai dragut. ii ziceam tot timpul, da varianta ta e mai draguta, doar ca NU E ASA. Foarte destept si foarte iubitor, ma lasa in pace, chiar ma incuraja sa ma duc la programe daca asta imi da pace si liniste. Cu cat ma incuraja mai tare cu atat nu vroiam sa ma intorc. Nu vroiam nici o actiune nici pro nici contra. Vroiam sa stau (desi stateam cu frica). El in timpul asta, fara sa stiu a citit si cartile pe care i le mai dadea tata (de la martori) dar citea si pe internet impotria martorilor. Nu mi-a zis niciodata despre asta, nimic. Totul s-a intamplat intr-o noapte. Tot universul meu s-a daramat in momentul in care mi-am pus primul semn de intrebare. Am mers la culcare iar el a ramans pe internet. Nu puteam sa dorm, iar cand m-am intors in camera de zi, il vad pe internet. Citea despre Yoga…ceea ce facea el. Ii interzisesem (de frica) sa citeasca in casa despre asta. Am inceput sa tip la el, iar el a inceput sa imi zica prima data ce a citit despre martori. Eu in acesti doi ani m-am rugat, am uitat sa zic. Asta era singurul lucru pe care il faceam. Ma rugam. Ma rugam mai ales pentru el sa-si dea seama ca nu este adevarata calea lui, apoi am inceput sa zic..asa, in paranteza, sau eu…sa imi dau eu seama care este adevarul. Ideea era ca nu putea fi doua cai atat de diferite adevarate. Ma rugam din suflet, simteam ca am o relatie foarte apropiata cu Dumnezeu. Ma rugam ca unui parinte, ca unui prieten. De multe ori ma rugam pana dadeam in plans, de nevoia stringenta de a afla. Ma rugam pentru semne. Apoi ma rugam pentru intelepciune, sa inteleg semnele, sa le vad. Totul pana in seara respectiva, cand pentru prima data…dupa crize am inceput sa plang f tare si el a inceput sa-mi zica (pe fundal) ce citise. Pentru prima oara il ascultam ce zice. Nu mai aveam forta sa ripostez, eu ma consumam…al el imi povestea. Stiu ca mi-a zis multe, inclusiv ca mormantul celui care a infiintat religia (Rusell) are mormantul intr-un centru masonic, ca este in forma de tringhi, ca are ochiul masonic pe mormant (de ce??). Si atunci s-a facut click-ul. De fapt, a aparut intrebarea: si daca e asa? Daca tot ce am crezut eu NU E ADEVARAT? In 30 de minute nu mai eram martora. Asta a fost eliberarea mea. Multumesc lui Dumnezeu ca s-a intamplat!!! Sunt constienta ca multi nu reusesc sa se desprinda cat sunt in viata. De multe ori ma intreb daca parintii mei ar accepta vreodata asta. Nu cred. Nu stiu daca vor. Am intrebat-o pe mama o data daca ar fi sa afle ca religia ei nu este adevarata, ar vrea sa afle? Mi-a zis ca NU. Mi-a spus ca este foarte multumita cu viata ei de acolo, cu fratii si suroriile de acolo, cu anturaju, cu invatatura..cu tot. Ce sa-i mai zic?
    Timp de un an am comunicat cu ea doar prin intermediul scrisorilor (desi stateam in acelasi oras) cu versete din biblie, incercam sa ii dovedesc si sa ii arat ca teoria martorilor nu sta in picioare. Ca pur si simplu ignora anumite pasaje din biblie. Multe. Tot ce facea era sa citeasca si apoi sa imi scrie si ea…sa imi dovedeasca tot cu biblia ca de fapt ala este adevarul. Mi-am dat seama ca este inutil. Era un consum foarte mare de nergie (si timp) pentru a incerca sa ii transmit ceva ce ea nu vroia sa auda. M-am lasat.
    Asta e povestea mea. Asta s-a intamplat acum 10 ani.
    De curand un prieten drag mine a ajuns in punctul in care eram eu acum 10 ani. Si-a dat seama ca a fost ‘fraierit’, ca a trait 30 de ani intr-o lume virtuala. Falsa. Asta m-a determinat si pe mine acum sa ma uit, sa citesc si sa scriu povestea mea.
    Dar, astazi mi-am dat seama ca directia asta nu e buna. Nu trebuie sa imi consum energia afland ceea ce stiu deja. Important este sa imi pun atentia pe lucruri pozitive. Sa ma ocup de evolutia mea spirituala, si a familiei mele. De ce sa vorbesc de rau, acnd pot sa fiu de partea cealalta? Fiecare isi da seama pentru el la momentul potrivit. Acum 10 ani a fost al meu, acum este al prietenului meu, al vostru a fost atunci cand a trebuit sa fie. Haideti sa ne concentram sa aducem bine si frumos in jurul nostru!!! Sa evoluam ca fiinte umane, sa incercam sa fim mai aproape de Dumnezeu si asta se va vedea. Asta vor simti oamenii din familia noastra, prietenii nostrii, rudele, tanti care vinde paine la magazin. Sa fim lumina in lume!!! Sa ne folosim energia pozitiv. Dupa cateva ore de citit comentarii si marturii ma durea capul. Am simtit ca ma implic din nou, ca ma enervez. Am vrut sa ma implic si mai tare. Sa fac un site, sa scriu, sa incerc sa scot cat mai multi oameni din Organizatie. Dar apoi, m-am oprit. Nu cred ca merita efortul acesta. Poate sunt egoista. Dar simt ca un mai mare impact l-as avea in lume daca as fi eu BINE, daca exemplul meu personal ar fi cel care ar depune marturie despre ADEVAR. Nu exista cred organizatie adevarata. Toate formele de religii sunt facute de oameni, pentru oameni. Ele nu pit fi perfecte sau adevarate. este prea mult subiectivism la baza, nu are cum altfel. Oricare din ele, daca ajungi la un nivel spiritual…te poate frustra. Tu poti depasi orice nivel. Cred foarte tare acum in rugaciune si in rezonanta. Cred ca daca esti om pozitiv si bun, atragi lucruri pozitive si benefice catre tine. Vezi filmul The Secret, si alte asemanatoare (what the bleep do we know).
    In final, suntem ceea ce vrem sa fim. daca vrem mai mult, putem mai mult.
    Numai frumos…colorat, si minunat!!!

    II PLINA LUMEA DE VICTIMELE PE CARE LE-AU FACUT MARTORII.http://www.rcrwebsite.com/falsere1.htm

  159. vestea buna says:

    Alin spune:
    noiembrie 3, 2011 la 7:48 pm

    Eu cred că plecarea din organizaţie este singura opţiune de bun simţ şi care te poate ajuta să-ţi păstrezi conştiinţa curată.
    După ce ai aflat că organizaţia este omenească şi cu destule înfăţături false, singura opţiune este plecarea, alfel ar însemna să trăieşti o minciună, o viaţă dublă, una în gândire şi alta în faptă, şi ar fi păgubos pentru conştiinţa ta educată biblic şi ai deveni un făţarnic.

  160. Nimeni says:

    Dacă oamenii sunt buni doar pentru că se tem de o pedeapsă şi speră într-o răsplată, atunci suntem, într-adevăr, o adunătură jalnică. (Albert Einstein)

    Cel ce mărşăluieşte vesel în rând cu trupa, deja şi-a câştigat dispreţul meu. I s-a dat ditamai creierul din greşeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi ajuns. (Albert Einstein)

    Orice prosti poate să ştie, scopul este să înţelegi. (Albert Einstein)

    Încearcă nu să fii un om de succes, ci un om de valoare. (Albert Einstein)

    Ne trebuie doi ani să învăţăm să vorbim şi întreaga viaţă să învăţăm să tăcem.(proverbe chinezeşti)

  161. Nimeni says:

    Singura modalitate în care cineva îţi poate fi de folos, este să-ţi conteste ideile. Dacă eşti pregătit să fii provocat, există un singur lucru pe care-l poţi face, dar nimeni nu te poate ajuta. Care este cel mai important decât toate? Se numeşte observare de sine. La aceasta nimeni nu te poate ajuta. Nimeni nu-ţi poate da o metodă. Nimeni nu-ţi poate arăta o tehnică. Dar auto-observarea – examinarea propriei tale persoane – este importantă.
    Vrei să schimbi lumea? Ce-ar fi să începi cu tine? Ce ar fi să te transformi mai întâi pe tine însuţi? Dar cum o poţi face? Prin observare. Prin înţelegere. Fără intervenţie sau judecată din partea ta. Pentru că ceea ce judeci nu poţi înţelege.
    Nu există nimic mai încâtător decât starea de conştienţă. Ai prefera, mai degrabă, să trăieşti în întuneric? Ai prefera, mai degrabă, să acţionezi şi să nu fii conştient de acţiunile tale – să vorbeşti şi să nu fii conştient de cuvintele tale? Ai prefera, mai degrabă,să-i asculţi pe oameni şi să nu fii conştient de ceea ce auzi să nu fii conştient de ceea ce vezi? Marele Socrate a spus: “Viaţa inconştientă nu merită trăită.” Acesta este un adevăr evident. Cei mai mulţi oameni nu trăiesc vieţi conştiente. Ei trăiesc vieţi mecanice, gânduri mecanice. Vrei să vezi cât eşti de mecanic, realmente? “Vai, ce frumoasă cămaşă ai!” Îţi face plăcere când auzi aşa ceva. E vorba doar de cămaşă, pentru numele lui Dumnezeu! Te simţi mândru când auzi asta. Câţi oameni cunoşti, care să nu fie influenţaţi de lăuda sau dojană? Aşa ceva nu corespunde comportamentului uman, zicem noi. Comportament uman înseamnă să fii ca o maimuţică, pe care oricine o poate trage de coadă iar tu să faci tot ce se presupune că trebuie să faci. Dar, oare, asta înseamnă să fii uman? Dacă ţi se pare că sunt fermecător, înseamnă că, în acest moment, eşti într -o dispoziţie bună – nimic mai mult.
    Îţi place să stai în “închisoare”? Îţi place să fii controlat? Daţi-mi voie să vă mai spun ceva: Dacă vă veţi permiteţi vreodată să vă simţiţi bine, atunci când omenii vă vor spune că sunteţi OK, înseamnă să vă pregătiţi pe voi înşivă să vă simţiţi prost, până când vă vor spune că nu suntenţi buni. Atât timp cât trăieşti pentru a îndeplini aşteptările altor oameni, ar fi bine să ai grijă ce porţi, cum te piepteni, dacă ai pantofii lustruiţi – pe scurt, dacă eşti la înălţimea tuturor aşteptărilor lor afurisite. Şi asta numeşti tu, a fi uman? Asta vei descoperi, când te vei privi atent pe tine însuţi! Vei fi îngrozit! Realitatea este că tu nu eşti nici Ok, nici ne-OK. Tu nu poţi corespunde stării, tendinţei, sau modei actuale!
    Oare asta înseamnă că ai devenit OK? De asta depinde Ok -ul tău? Depinde de ce spun oamenii despre tine? Iisus Hristos trebuie să fi fost destul de ne-OK, având în vedere standardele din vremea lui. Tu nu eşti OK şi nici ne-OK – tu eşti tu.Dacă ai mulţi bani, nu înseamnă deloc că ai succes în viaţă. Ai succes în viaţă atunci când te trezeşti! Atunci nu trebuie să-ţi ceri scuze nimănui, nu trebuie să dai explicaţii nimănui,nu dai doi bani pe ceea ce cred sau spun ceilalţi despre tine. Nu ai griji, eşti fericit. Asta numesc eu să ai succes. Să ai o slujbă bună, sau să fii renumit, sau să ai o reputaţie strălucită – nimic din toate acestea nu au nici o legătură cu fericirea sau succesul. Nici una! Este total irelevant.Singurul lucru de care-i păsa unui astfel de om este ce vor crede copiii lui despre el, cevor crede vecinii despre el, ce va crede soţia lui despre el. Ar fi trebuit să devină faimos. Societatea şi cultura noastră ne inoculează asta în cap, zi şi noapte. Oameni care au reuşit? Ce au reuşit? Au reuşit să facă din ei înşişi nişte prostănaci. Asta, deoarece şi-au epuizat toată energia că să obţină ceva lipsit de valoare. Ei sunt speriaţi şi confuzi, sunt nişte marionete ca toţi ceilalţi. Uită-te la ei cum umblă ţanţos pe scenă. Uite ce agitaţi devin, dacă au o pată pe cămaşă. Asta numeşti tu succes?
    Priveşte cât îi sperie perspectiva că s-ar putea să nu fie realeşi. Asta zici tu că înseamnă succesul? Se lasă controlaţi, manipulaţi. Sunt nişte oameni nefericiţi, demni de compătimire. Nu se bucură de viaţă. Sunt permanent încordaţi şi neliniştiţi. Asta numeşti tu existenţă omenească? Şi ştii de ce se întâmplă asta? Dintr -un singur motiv: s-au identificat cu nişte etichete. L-au identificat pe “eu” cu banii lor, cu slujba sau cu profesia lor. Asta a fost greşeala lor. Aţi auzit de avocatul care s-a prezentat cu o reclamaţie împotriva unui instalator? El i-a spus instalatorului: “Hei, m-ai taxat cu două sute de dolari pe oră. Eu nu fac atâţia bani ca avocat.” ” Nici eu nu făceam atâţia bani când eram avocat!”
    Poţi fi instalator sau avocat, om de afaceri sau preot, dar acestea nu influenţează nicidecum “eu-ul” esenţial. Nu te afectează pe tine. Dacă mi-aş schimba profesia mâine,ar fi exact cum mi-aş fi schimbat hainele. Eu am rămas neatins. Tu eşti hainele tale? Tu eşti numele tău? Tu eşti profesia ta? Încetează să te mai identifici cu ele. Pentru că sunt trecătoare. Când înţelegi asta cu adevărat, nici o critică nu te poate afecta. Nici o măgulire sau lăuda nu te pot afecta. Când cineva spune: “Eşti un tip minunat”, despre ce vorbeşte? El vorbeşte despre “mine”, el nu vorbeşte despre “eu”. “Eu” nu este nici mare nici mic.“Eu” nu se confundă nici cu succesul, nici cu eşecul. Nu este nici una dintre aceste.Acestea sunt lucruri trecătoare, care depinde de condiţionarea ta. Aceste lucruri depind decriteriile pe care le stabileşte societatea, care depind de condiţionarea ta.
    Anthony de Mello – Conştienţa, capcanele şi şansele realităţii (Editura For You)

  162. Nimeni says:

    Singura modalitate în care cineva îţi poate fi de folos, este să-ţi conteste ideile. Dacă eşti pregătit să fii provocat, există un singur lucru pe care-l poţi face, dar nimeni nu te poate ajuta. Care este cel mai important decât toate? Se numeşte observare de sine. La aceasta nimeni nu te poate ajuta. Nimeni nu-ţi poate da o metodă. Nimeni nu-ţi poate arăta o tehnică. Dar auto-observarea – examinarea propriei tale persoane – este importantă.
    Vrei să schimbi lumea? Ce-ar fi să începi cu tine? Ce ar fi să te transformi mai întâi pe tine însuţi? Dar cum o poţi face? Prin observare. Prin înţelegere. Fără intervenţie sau judecată din partea ta. Pentru că ceea ce judeci nu poţi înţelege.
    Nu există nimic mai încâtător decât starea de conştienţă. Ai prefera, mai degrabă, să trăieşti în întuneric? Ai prefera, mai degrabă, să acţionezi şi să nu fii conştient de acţiunile tale – să vorbeşti şi să nu fii conştient de cuvintele tale? Ai prefera, mai degrabă,să-i asculţi pe oameni şi să nu fii conştient de ceea ce auzi să nu fii conştient de ceea ce vezi? Marele Socrate a spus: “Viaţa inconştientă nu merită trăită.” Acesta este un adevăr evident. Cei mai mulţi oameni nu trăiesc vieţi conştiente. Ei trăiesc vieţi mecanice, gânduri mecanice. Vrei să vezi cât eşti de mecanic, realmente? “Vai, ce frumoasă cămaşă ai!” Îţi face plăcere când auzi aşa ceva. E vorba doar de cămaşă, pentru numele lui Dumnezeu! Te simţi mândru când auzi asta. Câţi oameni cunoşti, care să nu fie influenţaţi de lăuda sau dojană? Aşa ceva nu corespunde comportamentului uman, zicem noi. Comportament uman înseamnă să fii ca o maimuţică, pe care oricine o poate trage de coadă iar tu să faci tot ce se presupune că trebuie să faci. Dar, oare, asta înseamnă să fii uman? Dacă ţi se pare că sunt fermecător, înseamnă că, în acest moment, eşti într -o dispoziţie bună – nimic mai mult.

  163. Nimeni says:

    Îţi place să stai în “închisoare”? Îţi place să fii controlat? Daţi-mi voie să vă mai spun ceva: Dacă vă veţi permiteţi vreodată să vă simţiţi bine, atunci când omenii vă vor spune că sunteţi OK, înseamnă să vă pregătiţi pe voi înşivă să vă simţiţi prost, până când vă vor spune că nu suntenţi buni. Atât timp cât trăieşti pentru a îndeplini aşteptările altor oameni, ar fi bine să ai grijă ce porţi, cum te piepteni, dacă ai pantofii lustruiţi – pe scurt, dacă eşti la înălţimea tuturor aşteptărilor lor afurisite. Şi asta numeşti tu, a fi uman? Asta vei descoperi, când te vei privi atent pe tine însuţi! Vei fi îngrozit! Realitatea este că tu nu eşti nici Ok, nici ne-OK. Tu nu poţi corespunde stării, tendinţei, sau modei actuale!
    Oare asta înseamnă că ai devenit OK? De asta depinde Ok -ul tău? Depinde de ce spun oamenii despre tine? Iisus Hristos trebuie să fi fost destul de ne-OK, având în vedere standardele din vremea lui. Tu nu eşti OK şi nici ne-OK – tu eşti tu.Dacă ai mulţi bani, nu înseamnă deloc că ai succes în viaţă. Ai succes în viaţă atunci când te trezeşti! Atunci nu trebuie să-ţi ceri scuze nimănui, nu trebuie să dai explicaţii nimănui,nu dai doi bani pe ceea ce cred sau spun ceilalţi despre tine. Nu ai griji, eşti fericit. Asta numesc eu să ai succes. Să ai o slujbă bună, sau să fii renumit, sau să ai o reputaţie strălucită – nimic din toate acestea nu au nici o legătură cu fericirea sau succesul. Nici una! Este total irelevant.Singurul lucru de care-i păsa unui astfel de om este ce vor crede copiii lui despre el, cevor crede vecinii despre el, ce va crede soţia lui despre el. Ar fi trebuit să devină faimos. Societatea şi cultura noastră ne inoculează asta în cap, zi şi noapte. Oameni care au reuşit? Ce au reuşit? Au reuşit să facă din ei înşişi nişte prostănaci. Asta, deoarece şi-au epuizat toată energia că să obţină ceva lipsit de valoare. Ei sunt speriaţi şi confuzi, sunt nişte marionete ca toţi ceilalţi. Uită-te la ei cum umblă ţanţos pe scenă. Uite ce agitaţi devin, dacă au o pată pe cămaşă. Asta numeşti tu succes?

  164. Nimeni says:

    Priveşte cât îi sperie perspectiva că s-ar putea să nu fie realeşi. Asta zici tu că înseamnă succesul? Se lasă controlaţi, manipulaţi. Sunt nişte oameni nefericiţi, demni de compătimire. Nu se bucură de viaţă. Sunt permanent încordaţi şi neliniştiţi. Asta numeşti tu existenţă omenească? Şi ştii de ce se întâmplă asta? Dintr -un singur motiv: s-au identificat cu nişte etichete. L-au identificat pe “eu” cu banii lor, cu slujba sau cu profesia lor. Asta a fost greşeala lor. Aţi auzit de avocatul care s-a prezentat cu o reclamaţie împotriva unui instalator? El i-a spus instalatorului: “Hei, m-ai taxat cu două sute de dolari pe oră. Eu nu fac atâţia bani ca avocat.” ” Nici eu nu făceam atâţia bani când eram avocat!”
    Poţi fi instalator sau avocat, om de afaceri sau preot, dar acestea nu influenţează nicidecum “eu-ul” esenţial. Nu te afectează pe tine. Dacă mi-aş schimba profesia mâine,ar fi exact cum mi-aş fi schimbat hainele. Eu am rămas neatins. Tu eşti hainele tale? Tu eşti numele tău? Tu eşti profesia ta? Încetează să te mai identifici cu ele. Pentru că sunt trecătoare.

  165. Nimeni says:

    Priveşte cât îi sperie perspectiva că s-ar putea să nu fie realeşi. Asta zici tu că înseamnă succesul? Se lasă controlaţi, manipulaţi. Sunt nişte oameni nefericiţi, demni de compătimire. Nu se bucură de viaţă. Sunt permanent încordaţi şi neliniştiţi. Asta numeşti tu existenţă omenească? Şi ştii de ce se întâmplă asta? Dintr -un singur motiv: s-au identificat cu nişte etichete. L-au identificat pe “eu” cu banii lor, cu slujba sau cu profesia lor. Asta a fost greşeala lor. Aţi auzit de avocatul care s-a prezentat cu o reclamaţie împotriva unui instalator? El i-a spus instalatorului: “Hei, m-ai taxat cu două sute de dolari pe oră. Eu nu fac atâţia bani ca avocat.” ” Nici eu nu făceam atâţia bani când eram avocat!”

  166. Nimeni says:

    Priveşte cât îi sperie perspectiva că s-ar putea să nu fie realeşi. Asta zici tu că înseamnă succesul? Se lasă controlaţi, manipulaţi. Sunt nişte oameni nefericiţi, demni de compătimire. Nu se bucură de viaţă. Sunt permanent încordaţi şi neliniştiţi. Asta numeşti tu existenţă omenească? Şi ştii de ce se întâmplă asta? Dintr -un singur motiv: s-au identificat cu nişte etichete. L-au identificat pe “eu” cu banii lor, cu slujba sau cu profesia lor. Asta a fost greşeala lor. Aţi auzit de avocatul care s-a prezentat cu o reclamaţie împotriva unui instalator? El i-a spus instalatorului: “Hei, m-ai taxat cu două sute de dolari pe oră. Eu nu fac atâţia bani ca avocat.” ” Nici eu nu făceam atâţia bani când eram avocat!”
    Poţi fi instalator sau avocat, om de afaceri sau preot, dar acestea nu influenţează nicidecum “eu-ul” esenţial. Nu te afectează pe tine. Dacă mi-aş schimba profesia mâine,ar fi exact cum mi-aş fi schimbat hainele. Eu am rămas neatins. Tu eşti hainele tale? Tu eşti numele tău? Tu eşti profesia ta? Încetează să te mai identifici cu ele. Pentru că sunt trecătoare. Când înţelegi asta cu adevărat, nici o critică nu te poate afecta. Nici o măgulire sau lăuda nu te pot afecta. Când cineva spune: “Eşti un tip minunat”, despre ce vorbeşte? El vorbeşte despre “mine”, el nu vorbeşte despre “eu”. “Eu” nu este nici mare nici mic.“Eu” nu se confundă nici cu succesul, nici cu eşecul. Nu este nici una dintre aceste.Acestea sunt lucruri trecătoare, care depinde de condiţionarea ta. Aceste lucruri depind decriteriile pe care le stabileşte societatea, care depind de condiţionarea ta.
    Anthony de Mello – Conştienţa, capcanele şi şansele realităţii (Editura For You)

  167. Nimeni says:

    Anthony de Mello – Conştienţa, capcanele şi şansele realităţii (Editura For You)

    scribd.com/doc/2871738/Anthony-MelloConstientaCapcanele-si-Sansele-Realitatii

  168. maris says:

    Imi pare rau pentru martori,sunt oameni cu creierele spalate;de fapt au fost acostati in momente dificile ale vietii ,li s-a oferit “sprijin”moral…material si acum nu mai pot scapa,desi multi si-ar dori.Liderii martorilor sunt foarte agasanti.Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe credinciosi si sa le dea puterea de parasi secta.

  169. Nimeni says:

    Există trei feluri de înţelepciune: înţelepciunea primită, înţelepciunea intelectuală şi înţelepciunea venind din experienţă. Înţelepciunea auzită – înţelepciunea învăţată de la alţii, de exemplu, prin citirea de cărţi sau ascultarea de predici sau conferinţe. Aceasta este înţelepciunea unei alte persoane pe care decidem să o adoptăm ca fiind a noastră.Acceptarea poate fi din ignoranţă. De exemplu, oamenii care au crescut într-o comunitate cu o anumita ideologie, cu un sistem de credinţe, religioase sau nu, pot accepta fără comentarii ideologia comunităţii. Sau acceptarea poate proveni din dorinţă. Conducătorii comunităţii pot declara că acceptarea ideologiei stabilite, a credinţelor tradiţionale,garantează un viitor minunat. Desigur, binecuvântarea cerurilor este foarte atrăgătoare şi atunci persoana acceptă cu uşurinţă. Sau acceptarea poate fi de frică. Se poate că liderii să vadă că oamenii au dubii şi întrebări privind ideologia comunităţii, deci ei îi avertizează să se conformeze credinţelor obişnuite, ameninţându-i cu pedepse teribile în viitor dacă nu se conformează, pretinzând probabil că toţi necredincioşii vor merge în iad, deci ei înghit dubiile şi adoptă credinţele comunităţii. Fie că acceptă din credinţă oarbă, din dorinţă sau frică, înţelepciunea primită nu este înţelepciunea proprie, nu este ceva trăit de sine însuşi. Este înţelepciune împrumutată.
    Al doilea tip de înţelepciune este înţelegerea intelectuală. După ce a citit sau auzit o anumită învăţătură, persoana reflectează şi examinează dacă este într -adevăr raţională,benefică şi practică. Şi dacă este satisfăcătoare la nivel intelectual, persoana o acceptă caadevărată. Totuşi nici asta nu este cunoaştere proprie, ci doar o intelectualizare a înţelepciunii pe care persoana a auzit-o. Al treilea tip de înţelepciune este cea care apare din experienţă proprie din realizarea personală a adevărului. Acesta este înţelepciunea pe care o persoană o trăieşte,înţelepciunea reală care va aduce o schimbare în viaţa personală prin transformarea naturii însăşi a minţii.
    În problemele lumeşti s-ar putea ca înţelepciunea venind din experienţă să nu fie întotdeauna necesară sau de urmat. Este suficient să acceptăm avertizarea celorlalţi că focul este periculos sau să confirmăm faptul prin raţionament deductiv. Este nesăbuit săinsişti a te arunca în foc înainte de a accepta că el arde. Totuşi, înţelepciunea care vine din experienţă este esenţială, pentru că numai ea permite să devenim liberi de condiţionare. Înţelepciunea dobândită din ascultarea altora şi înţelepciunea dobândită prin investigarea intelectuală sunt de ajutor dacă ele ne inspiră şi ne conduc spre al treilea tip, înţelepciunea din experienţă. Dar dacă suntem satisfăcuţi să acceptăm pur şi simplu înţelepciunea primită fără comentarii, ea devine o formă de sclavie, o barieră în atingerea înţelepciunii prin experienţă. Pe deasupra dacă suntem mulţumiţi doar să contemplăm adevărul, să-l investigăm şi să-l înţelegem doar intelectual, dar nu facem nici un efort de a avea experienţa lui directă, atunci toată înţelegerea noastră intelectuală devine o dependenţă în loc de a fi un ajutor spre eliberare. Fiecare din noi trebuie să trăiască adevărul prin experienţă directă, prin practicarea meditaţiei, numai această experienţă vie va elibera mintea. Realizarea adevărului de către altcineva nu ne va elibera.
    Adevărul poate fi trăit, poate fi experimentat direct numai înăuntrul nostru. Orice există în afară este întotdeauna la distanţă de noi. Numai înăuntru putem avea experienţa adevărată, directă, vie a realităţii.
    Anthony de Mello – Conştienţa, capcanele şi şansele realităţii (Editura For You)

  170. vestea buna says:

    Experienta mea cu martorii s-a incheiat in urma cu 3-4 ani desi abia in urma cu 2 ani am fost “pus pe liber”.Am activat in organizatie atat cat am putut si m-am implicat pana la sange,am crezut in ea mai mult decat in mine si as fi fost dispus sa fac aproape orice pentru ea.Ca atare am ajuns sa lucrez la Betel si pionier special de doua ori,am cunoscut frati multi si am colaborat cu multi.I-am cunoscut bine pe Oul Dumitru,Negroiu Gabriel,Nelu Roman, Brenca Ioan,Di Nicola Daniele, acestia facand parte din comitetul filialei in perioada cand am lucrat la Betel,pe Barabula Vasile,Stefan Boca,Radu Romocea,Stratan Daniel,Pop Gelu,Antonio Di Palma ,acestia fiind Batrani De Betel si pe toti cei 106 Betelisti din toate departamentele.L-am cunoscut personal pe Henschel si pe sotia acestuia,pe Theodor Garez si Guerit Losch membri ai corpului de guvernare (pot dovedi cu poze facute impreuna) pe fostul presedinte Roberto Francischeti si o multime de supraveghetori romani si straini.Am colaborat cu peste 20 Pionieri speciali.Toate acestea le-am scris pentru a intelege ca nu vorbesc in gluma.Sincer nu am crezut vreodata ca voi parasi aceasta organizatie mai ales ca am doi frati martori ,batrani de congregatie unul lucrand si el 13 ani in Betel si deasemenea mama mea fiind tot martora.Cred ca ce m-a ajutat pe mine sa ies a fost sinceritatea fata de Iehova si fata de Biblie.Va marturisesc ca imi place sa citesc si am citit mai tot timpul si altceva decat ce scriau martorii.Am citit literatura de la Adventisti si ceva de la Penticostali desi martorii interzic asta.Treptat am avut indoieli in ceea ce invatam la martori.Vreo 2-3 ani nu am comunicat cu nimeni stiind cum privesc ei discutiile de acest fel.Apoi la un moment dat am inceput sa discut in cercuri restranse si am aflat ca si alti frati gandeau ca mine dar nu aveau curaj sa discute.La un moment dat un Batran mi-a spus ca din punctul lui de vedere toti ar trebui sa se impartaseasca pentru ca Biblia asa spune.Un altul mi-a spus ca el nu crede ca religia martoriilor este cea mai buna dar ca pana acum nu a gasit alta.un altul mi-a spus ca nu i se pare biblic ca femeile sa predice deoarece Biblia nu sustine predicarea din partea femeilor sau cel putin nu cum procedeaza martorii.Asa ca am prins curaj sa discut.Intre timp vedeam in congregatie tot felul de lucruri care se intamplau de exemplu martori ce se imbatau ,vorbeau vulgar despre femei,au facut avort,au furat bani din cutia de donatii ,faceau camatarie,etc.Toate acestea m-au facut sa ma intreb daca ceva nu este in neregula.Batrani care nu dadeau 2 bani pe problemele fratiilor.Retin un caz cand am abordat un batran pentru o problema a unei surori mai in varsta si foarte “intelectual” mi-a aratat din cartea “Organizati”ca,congregatia trebuie sa o ajute numai in al 3-lea rand,si ca pentru inceput trebuie sa se implice familia ,daca nu ,institutii locale si apoi congregatia .L-am intrebat cum e cu iubirea fata de frati si mi-a spus ca manualul spune clar ce avem de facut si nu putem ignora instructiuniile.Apoi incet ,incet am “slabit spiritual”si am devenit incomod.Puneam tot felul de intrebari incomode si nu eram de acord cu orice.La o intrunire cu Batranii Circumscriptiei la Negresti Oas la sala de congrese presedintele a spus ca trebuie sa-i motivam pe frati sa puna donatiile inainte, deoarece din cutiile de donatii nu se aduna suficienti bani.Un martor mai zelos ,dupa mine “fanatic” de la Baia Mare a adunat donatiile inainte de congres in congregatie si le-a adus personal la congres.Ati mai auzit asa ceva .Pai ce donatii voluntare sunt astea?Presedintele discutiei a spus ca este o metoda foarte buna pentru ca asa o sa puna de doua ori si acasa dar si la congres.Apoi s-a stabilit o taxa de 4 lei pentru fiecare zi de congres ca sa acopere necesarul de bani care ar fi trebuit sa se adune din donatii. Si s-a supus la vot .vreau sa va spun ca din cca.100 de Batrani am fost singurul care nu a ridicat mana.Am fost observat si ca sa nu se faca zgomot nu s-a mai intrebat daca se abtine cineva sau este impotriva.In urmatoarea saptamana in cadrul congregatiei s-a prezentat si supraveghetorul de Circumscriptie Lupu Dorin si am fost luat la interogatoriu.Un frate batran a spus ca am ridicat mana dar poate nu s-a vazut bine,aceasta ca sa ma ajute.dar eu am spus ca nu am ridicat si ca niciodata nu o sa fiu de acord cu ce spun batranii daca aceste lucruri intra in conflict cu Biblia.Eu am inteles din Biblie ca tot ce se aduna se aduna prin donatii voluntare si nu prin taxe.Supraveghetorul mi-a spus ca nu gandesc bine si calificarea mea ca Batran este discutabila .L-am intrebat daca este corect sa respect ce spune organizatia si nu Biblia?Mi-a spus ca nu este nici o diferenta doar ca eu inteleg gresit ,si ca ma aflu pe un drum periculos.Dupa vreo ora de discutii de acest fel m-a dat afara.Asta a fost punctul care m-a facut sa cred ca nu este decat interes uman in tot ce se face si ca supraveghetorii nu sunt decat niste angajati care fac orice ca sa nu-si piarda serviciul .De aici a inceput lupta cu mine.S-au trimis scrisori la filiala cu situatia mea.Eu am trimis o scrisoare lui Oul Dumitru dupa toate astea.L-am rugat sa ma primeasca sa discutam toate detaliile.Cu Oul ma aveam bine si nu numai cu el.M-a primit pe 27.03.2008.dar discutia nu a avut loc cu el ci cu Tiberiu Kovacs si el din comitetul filialei.I-am povestit lui Tiberiu tot ce se intampla in congregatie ce fac Batranii dar raspunsul lui a fost : Vasile lucrurile pe care mi-le spui tu noi le stim ,in fiecare saptamana ne vin scrisori din tara dar nu avem ce face.L-am intrebat daca Iehova accepta Batrani din acestia?Mi-a spus ca daca s-ar lua masuri nu ar fi cu cine sa lucram.chiar m-a intrebat : “Daca i-am destitui pe cei de la voi ai putea lucra tu singur”? Si indiferent ce discutam tot ce facea era sa ma convinga pe mine ca nu gandesc bine si ca am slabit spiritual.ba mai mult mi-a zis : Vasile eu nu te-am cunoscut asa,asta fiindca in perioada cand am lucrat la Betel am locuit impreuna intr-un apartament vreo 6 luni.Acesta a fost inca un moment in care am vazut clar ca omul nu este important ci numai executantul,iar cand nu mai executi ce ti se cere si cum ti se cere nu valorezi nimic.dupa ce m-am intors de la Betel nu am mai mers deloc la sala dar mai vorbeam cu fratii.De fapt mi s-a intins o cursa.Ei discutau cu mine si ma provocau,apoi dadeau declaratii in scris impotriva mea,acest lucru facandu-l chiar unul dintre fratii mei de corp.In vreo 6 luni s-au adus dovezi impotriva mea si s-a intocmit dosarul.Am fost chemat la comitet.Acolo alta lovitura.s-au dat declaratii false si chiar s-au invocat martori falsi.Am cautat martorii care cica au dat declaratii si am vorbit cu ei ,chiar mirat de cele spuse de Capii din comitet.Doi dintre cei amintiti de comitet au recunoscut ca au fost cautati de batrani sa dea declaratii dar ei nu au avut nimic impotriva mea.la a doua infatisare cu comitetul am intrebat de ce au invocat frati care nu aveau nimic impotriva mea si atunci presedintele comitetului a spus : “Am vrut sa te prindem” recunoscand ca de fapt unele motive le-au inventat ei.deasemenea au invocat in procesul verbal lucruri pe care nu le-am spus.In final m-au excomunicat.Am facut recurs si un alt batran care a fost numit un prieten bun de al meu nu a vrut sa vina dar m-a sunat si mi-a spus ceva de genul : Vasile spune si ce nu ai facut ,fii deacord cu toate ,cereti iertare pentru tot si nu vei fi exclus,pentru ca eu am fost in multe comitete si stiu cum se face.dar eu mi-am mentinut parerile mele am incercat sa aduc unele argumente dar nu au contat.Asa ca am fost dat afara.Mi-a fost foarte greu vreo 6 luni.dar nu regret decat timpul pe care l-am petrecut la ei 20 ani ,a treia parte din viata si poate cea mai frumoasa.
    De Vasile H.

    • catalina says:

      nu am avut rabdare sa-ti citesc tot acatistul ,dar ii cunosc foarte bine pe martori si mi-am dat seama ca minti,martorii nu se imbata,nu vorbesc vulgar si in nici un caz nu fac avort -esti doar putin nervos si putin mai mult mincinos

  171. Fanel :) says:

    Vai ma Vasile cand ma gandesc ca organizatia asta va deveni societate pe actiuni sa nu-mi spui mie popha

  172. vestitor nebotezat says:

    Fanel intra pe http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php poate iti gasesti o nevasta pe acoloo.

  173. Nimeni says:

    Patru trepte către înţelepciune: Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi, este să intraţi încontact cu sentimentele negative de care nu sunteţi conştienţi. Mulţi oameni ausentimente negative de care nu sunt conştienţi. Mulţi oameni sunt deprimaţi, fără să fieconştienţi că sunt deprimaţi. Doar când fac cunoştinţă cu bucuria, ajung să înţeleagă câtde deprimaţi sunt. Nu poţi trata un cancer pe care nu l-ai depistat. Ce sentimente negative? Mohoreală, de exemplu. Te simţi mohorât şi indispus. Simţi că te urăşti, tesimţi vinovat. Simţi că viaţa n-are sens, că n-are nici un rost; ai sentiment de suferinţă, tesimţi nervos şi încordat. Încearcă mai întâi să intri în contact cu aceste sentimente. Al doilea pas este să înţelegi că sentimentul există în tine, nu în realitate. Este atât de evident, dar ei oare impresia că oamenii îşi dau seamă? Habar n-au, crede-mă. Au doctorate în psihologie, sunt rectori universitari, dar asta n-au înţeles. La şcoală n-am fost învăţat cum să trăiesc. Am fost învăţat orice altceva. Aşa cum spunea cineva:“Am primit o educaţie bună. Mi-a trebuit ani de zile să mă descotorosesc de ea.” Despreasta este vorba în spiritualitate: despre dezvăţ. Dezvăţarea de toate prostiile care ţi-au fost inoculate. Sentimentele negative sunt în tine, nu în realitate. Aşadar, încetează să mai încerci să schimbi realitatea. Ar fi o nebunie. Nu mai încerca să-l schimbi pe cel de lângă tine. Noi ne irosim timpul şi toată energia în încercarea de a schimba circumstanţele exterioare, de a-i schimba pe partenerii noştri, pe şefii noştri, pe prietenii noştri, peduşmanii noştri şi pe toţi ceilalţi. Dar nu trebuie să schimbăm nimic. Sentimentelenegative sunt în voi. Nici o persoană de pe Pământ nu are puterea să vă facă nefericiţi. Nuexistă nici un eveniment pe Pământ care să aibă puterea să vă tulbure sau să vă rănească.Nici un eveniment, condiţie, situaţie sau persoană. Nimeni nu v-a spus asta; toţi v-au spus contrariul. De aceea sunteţi acum într -o asemenea situaţie încurcată. De aceea sunteţiadormiţi. Nu vi s-a spus asta niciodată – deşi este mai mult decât evident. Să presupunemcă începe să plouă şi asta strică un picnic. Cine este negativ? Ploaia? Sau tu? Care estecauza pentru sentimentul negativ? Ploaia sau reacţia ta? Când te loveşti cu genunchiul demasă, masa nu păţeşte nimic. Singura ei grijă este să fie ceea ce a fost făcută să fie– o masă. Durerea este în genunchiul tău, nu în masă. Misticii tot încearcă să ne spună că realitatea este în regulă aşa cum e. Realitatea nu are probleme.Problemele există numai în mintea omenească. Am putea adăuga: în mintea umană stupidă, adormită. Realitatea nu are probleme. Chiar dacă îndepărtaţi fiinţele umane de peaceastă planetă, viaţă va continuă, natura se va desfăşura în toată frumuseţea şi forţa ei.Unde e problema? Nici o problemă. Voi aţi creat problema. Voi sunteţi problema.Sentimentul este în voi, nu în realitate. Al treila pas: Niciodată să nu te identifici cu acel sentiment. Nu are nimic de a face cu “eu-ul”. Depresiile şi emoţiile tale n-au nici o legătură cu fericirea. Dacă eşti în căutare de emoţii tari, fii gata să te întâlneşti cu depresia. Vrei să-ţi iei drogul? Asta nu are nimic de a face cu “eu”; nu are nimic de a face cu fericirea. La naiba cu minele de aur din Alaska. Ce veţi face cu tot aurul acela? Dacă nu sunteţi fericiţi, nu puteţi trăi. Foarte bine, aţi dat de aur. Şi ce contează? Eşti un rege;sau o prinţesa. Sunteţi liberi; nu vă păsa dacă sunteţi acceptaţi sau respinşi, n-are nici oimportantă. Psihologii ne sun cât de important este să dobândeşti simţul apartenenţei.Proştii. De ce vrei să aparţii unei persoane? Nici asta nu mai contează.
    Un prieten mi-aspus că există un trib african în care pedeapsa capitală constă în a fi exclus dincomunitate. Dacă ai fi dat afară din New York, sau de unde locuieşti, nu ai muri. Cum se face că membrul acelui trib a murit? Pentru că a împărtăşit prostia comună a omenirii. Elcredea că nu va fi în stare să traiescă, dacă nu aparţine cuiva. Să fie oare el foarte diferit de cei mai mulţi oameni? El era convins că are nevoie să aparţină cuiva. Dar tu nu ai nevoie să aparţii nimănui, sau vreunui grup. Nici măcar nu ai nevoie să fii îndrăgostit.Cine ţi-a spus că este necesar? Ceea ce îţi trebuie este să fii liber. Ceea ce îţi trebuie este să iubeşti. Asta e realitatea; această e natura ta. Dar ceea ce-mi spui, de fapt, este că vrei să fii dorit. Vrei să fii aplaudat, să fii atrăgător, vrei ca toate maimuticele să alerge după tine. Îţi iroseşti viaţa. Trezeşte-te! Nu ai nevoie de aşa ceva. Poţi fi fericit pe deplin şi fărăasta. Anturajul tău nu va fi prea încântat să audă acest lucru, deoarece tu deviiînfricoşător când deschizi ochii şi înţelegi. Cum să controlezi un astfel de om? El nu arenevoie de tine; nu se simte ameninţat de critică ta; nu-i pasă de ceea ce crezi sau spui despre el. El rupe toate lanţurile; nu mai este o marionetă. Este înfricoşător. “Deci,trebuie să scăpăm de el pentru că spune adevărul; nu mai cunoaşte frica; a încetat să maifie uman.” Uman! Iată! În sfârşit, o fiinţă umană! El şi-a curmat sclavia, a evadat din închisoarea lor.
    Pasul patru: Tu suferi pentru că eşti adormit, dar gândeşti: “Cât de minunată ar fi viaţa,dacă altcineva s-ar schimba, dacă soţia mea sau şeful meu s-ar schimba.” Întotdeuna vrem ca altcineva să se schimbe, pentru ca noi să ne simţit bine. Dar ţi-a trecut vreodată prin minte cu ce te-ar putea influenţa pe tine, dacă soţia ta sau soţul tău s-ar schimba? Eşti la fel de vulnerabil ca şi înainte; eşti la fel de prost ca şi înainte; eşti la fel de adormit ca şi înainte. Tu eşti cel care are nevoie să se schimbe.
    Imaginează-ţi că nu te simţi bine, că eşti prost dispus şi pleci într -o plimbare prin nişte zone superbe ale ţării. Peisajul este frumos, dar tu nu eşti în starea în care să vezi ceva.Câteva zile mai târziu, treci din nou prin acelaşi locuri şi îţi spui: “Doamne, unde eram,de n-am observat toate astea?” Totul devine frumos, atunci când te schimbi. Noi nu vedem oamenii şi lucrurile aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi. De aceea, când doioameni se uită la ceva sau cineva, există două reacţii diferite. Noi vedem lucrurile şioamenii nu aşa cum sunt ei, ci aşa cum suntem noi. Oamenii sunt ocupaţi să-i acuze pe toţi ceilalţi, să dea vina pe toţi ceilalţi, să dea vina pe viaţa, să dea vina pe societate, să dea vina pe vecinii lor. Tu nu vei schimba acest mod de a fi; îţi vei continua coşmarul, nu te vei trezi niciodată. Repetaţi acest program de o mie de ori: (a) indentificaţi sentimentele negative în voi; (b) înţelegeţi că ele, sentimentele, sunt în voi, şi nu în lume,sau în realitatea exterioară; (c) nu le privi ca parte esenţială a lui “eu”; ele sunt lucruri trecătoare; (d) înţelegeţi că atunci când voi vă schimbaţi, totul se schimbă.
    Nu se poate spune nimic despre starea de trezire; nu se poate vorbi decât despre starea de adormire. Se pot emite păreri despre starea de trezire. Nu se poate spune nimic despre fericire. Fericirea nu poate fi definită. Ceea ce poate fi definit este nefericirea. Renunţă lanefericire şi vei şti. Iubirea nu poate fi definită; lipsa iubirii poate fi. Renunţă la lipsa de iubire, renunţă la frică şi vei şti. Noi vrem să aflăm cum este să fii în stare de trezire. Dar nu vei şti, decât când vei atinge această stare. Toată lumea mă întreabă despre ce se vaîntâmpla când, în sfârşit, vor atinge această stare.
    Este oare vorba doar de simpla curiozitate? Ne întrebăm întotdeuna cum s-ar potrivi asta cu sistemul, sau dacă ar avea sens în acel context, sau cum ne vom simţi când vom ajungeacolo. Începe şi vei şti. E ceva ce nu poate fi descris. Maestrul nu va poate oferi adevărul.Adevărul nu poate fi exprimat în cuvinte, printr-o formulă. Acela nu este adevăr. Aceea nu este realitate. Realitatea nu poate fi cuprinsă într -o formulă. Maestrul nu poate decât să vă arate greşelile. Când renunţaţi la greşeli, veţi cunoaşteadevărul. Dar nici măcar atunci nu-l puteţi spune. Este ca şi cum n-aţi fi mâncat niciodată mango verde şi mă întrebaţi pe mine: “Ce gust are?” V-aş putea spune “Acru”. dar dacă vă dau un cuvânt, vă induc în eroare. Încercaţi să înţelegeţi acest lucru. Majoritatea oamenilor nu dau dovadă de prea multă înţelepciune; se cramponează de un cuvânt – de cuvintele din scriptură de exemplu – şi înţeleg totul greşit.

    Anthony de Mello – Conştienţa, capcanele şi şansele realităţii (Editura For You)

  174. Fanel :) says:

    … acuma zici …vestitoruleee :P ma ..de ce atata ura pt organizatia asta pe bune …de ce nu va inotarceti de unde ati fost exclusi ? chiar daca excluderea a fost amara … chiar va place sa va chinuiti in halu asta ?… eu m-as fi intors daca nu aveam atat de lucru … sa mor eu … mai bine sclavi unui sistem evreiesc decat sclavi ai propriei mandrii :D … intoarceti-va frate chiar daca asta inseamna sa pupati in fund organizatia …sa vedeti ce dulce e :))

  175. gaby says:

    Ne intoarcem cind o sa te intorci tu.Si noi avem de lucru ,daca nu ne cautam.Asteptam sa moara Regele Saul si apoi ne intoarcem ,ma crezi.?Ce nu se poate trai numai daca faci parte intr-un cacat de secta?Salut sclavii sectei Martorii lui dracu.Auuuuuuuuuu….

  176. ev says:

    As fi vrut sa citesc toate comentariile, sunt foarte interesante. Martorii au o conceptie absolut gresita despre ce inseamna a fi crestin. La ei, tot se bazeaza pe revistele alea, iar ce tine de Biblie, pregatesc un singur verset care trebuie sa.l expuna in ”lucrare”. E dificil sa abordezi un iehovist atata timp cat cunostinta lor se rezuma la ceea ce scrie in ”treziti-va”. nu o sa inteleg NICIODATA de ce nu se roaga toti in biserica!! si as mai continua, insa ma abtin. …TREZITI-VA, voi, martorii lui Yehova!

  177. marcu says:

    Pt.VESTEA BUNA:
    Nu comentez deciziile tale.Vreau insa sa remarc un lucru: donatiile pt.Sala de Congrese se faceau IN CONGREGATII,voluntar,prin depunerea anonima a sumelor in cutiile de donatii,in compartimentul SALA DE CONGRESE.Daca fratele a adus suma donata asa,in numerar,pt.plati urgente,pt.suma intocmindu-se chitanta…unde este problema?
    Donatii sub alta forma decat cea voluntara,libera si anonima nu se pot face pt.ca se incalca statutul,stimabile.Iar cine il incalca,raspunde….

  178. marcu says:

    Si..draga d-le care te numesti VESTEA BUNA..pt.a-ti ascunde identitatea…Noi,martorii lui Iehova nu actionam ascunsi..pt.ca nu avem nimic de ascuns.De ce nu semnezi postarile cu numele tau?
    Oare imperfectiunile unor batrani suprapuse peste ale tale trebuiau sa fie mai tari decat credinta ta? Sau…poate ai gasit -tardiv- adevaratul popor al lui Iehova? Care este acesta? Nu ai dreptul sa iti ascunzi “descoperirea”…..

  179. adrian says:

    eu sunt un martor al lui Iehova. am citit mult până să aleg această religie. M-am trezit ortodox pe la 20 ani şi de atunci am căutat Adevărul. Nu am găsit nicăieri ceva mai logic, mai argumentat şi dovezi mai concludente decât în această religie. Nu mi-aş fi făcut singur rău.
    Chiar dacă trăieşti 70-80 ani cu multe suferinţe, în acest timp poţi dovedi că vrei să asculţi de D-zeu. iar El îşi va îndeplini scopul iniţial cu astfel de oameni. El nu minte.
    Cine vorbeşte rău despre martori este în necunoştinţă de cauză sau spune numai ce vrea sau cine ştie ce motivaţii mai are.

  180. marcu says:

    Draga Adrian…
    Unii,din pacate o fac in deplina cunostinta de cauza.Sunt cei excomunicati..ca acela care se autonumeste “vestea buna”.Nici macar curajul minimal al afisarii numelui nu-l au…

  181. secta demascata says:

    Dle Marcu ai aparut din nou pe net ,parca vi s-a interzis…Dle lingau al sclavului netrebnic ce mai faci?Eu sint Vestea Buna insa experienta nu este a mea.Am copiato de pe Forumul Nou al Martorilor lui Iehova discutii libere.Intra si tu pe sit securist mic si apoi toarnane la betelu din Bucuresti.Zilele voastre sint numarate,micutule ovreu.M-am interesat si numele lui este Vasile Hodor.http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php eu sint doar un simpatizant al vostru.Asa de mult va iubesc incit cind va incepe vinatoarea de sectanti voi fi lider de pluton.Stiu ca si tu esti doar o victima penibila…ai ocazia sa te dezasociezi public ,poate vei scapa….de furia victimelor voastre si multimii…

  182. alex says:

    Este adevarat ca Domnul Russel a fost mason de grad 33?

  183. secta demascata says:

    Daca cercetezi pe net vei descoperii ca da .Si piatra de mormint este o piramida cu insemne masonice .Cum crezi ca secta asta ar fi asa de “isteata” daca nu-siar baga dracu coada? http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=martorii%20lui%20iehova%20forum&source=web&cd=17&ved=0CE0QtwIwBjgK&url=http%3A%2F%2Fforum.martorii-lui-iehova.ro%2Findex.php%3Ftopic%3D139.0&ei=uTnRTv2DGcrN4QTwzdB7&usg=AFQjCNG7XQH3KdsZi4s_XVQy-nFa5croIg&sig2=B3P-dJjrQ10-9ChiQDHWlw&cad=rja

  184. marcu says:

    Mai…eu nu am comentat mai sus…..
    Da,vad ca nu tu ai scris acel comenteriu,pt.ca tu esti certat cu gramatica,asa cum esti certat si cu buna cuviinta.Asa ca,indiferent cum te definesti,tot un biet agramat esti….”veste buna”!!

  185. marcu says:

    Alex:
    Nu Russel a construit piramida…fiind mort….nici martorii lui Iehova.Cei care au facut-o raspund pt.ce au pus pe ea…Russelistii de azi cunoscuti si ca MILENISTI nu au a face cu noi.
    C.T.Russel NU A FOST MASON ! Sunt basme….

  186. zidarul says:

    Apartenenta lui Charles Taze Russell la masonerie

    Jehovah Witness’s Gravesite of Charles Taze Russell
    http://www.youtube.com/watch?v=UO2Mg_NBL5Y&feature=related

    The true origin of Jehovah’s Witnesses (Charles Taze Russel)
    http://www.youtube.com/watch?v=Xt8f8dYDmOU&feature=related

    Russell’s Pyramid
    http://www.youtube.com/watch?v=ngYDytpKSCk&feature=related

  187. marcu says:

    Zidarule: nu site-urile pot lamuri problema.Aduci tu oare vreo marturie a unui sef al lojii din care pretindeti voi ca facea parte Russel?
    Voua,din pacate,va place barfa….care va defineste .
    BASME SI MINCIUNI !! Sa va fie rusine !

  188. zidaru says:

    A fi sau nu a fi mason :)

    Saisprezecelea februarie 1852 – 31 octombrie 1816
    În alocuţiunea rostită într-o sală masonica din San Francisco, în 1913, Russell a folosit imagini pozitive a masonice prin a spune, “Acum, eu sunt un zidar liber şi acceptat, am încredere că toţi sunt.. Dar nu doar după stilul fraţilor noştri masoni . “El dezvoltă în continuare această idee: “credincioşii adevăraţi Biblia pot sau nu pot să aparţină fraternitatii masonice, dar toti sunt masoni de cel mai înalt rang, deoarece ei sunt în curs de modă, cizelat şi lustruiti de către Cel Atotputernic pentru a fi folositi ca pietre vii în templul Construit fără ajutorul vreunei mâini Ei sunt liberi de păcat,. şi, prin urmare, acceptat de către Dumnezeul cerului ca pietre adecvate pentru templul ceresc. ”

    Mai târziu, în această alocuţiunea , Russell a declarat destul de clar că “nu am fost niciodată un zidar.” Cei care pretind că Russell a fost un citat mason această adresă din context, fără a observând imagini retorice.

    Deşi afirmaţia este de multe ori face ca monumentul piramida, ridicat în memoria lui Russell, este “dovada” că a fost un francmason, Marea Lojă din Pennsylvania, Marea Loja a Irlandei şi Marea Lojă a Angliei nu au nici o înregistrare a lui membru.
    Non-mason

    Traducere: Google
    Sursa:
    http://freemasonry.bcy.ca/biography/russell_c/russell_c.html

  189. zidaru says:

    Marcule esti din ce in ce mai mic,d-le profesor de gramatica. La asta te pricepi si tu ovreu cu ochelari de cal.Te pup pe perciuni,sectant mic si bortos.PA. http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php Salom.

  190. Nimeni says:

    Caline alege si tu un pseudonim diferit hahaha

    A fi sau nu a fi mason(zidar)
    Aceasta este intrebarea Domnule Marcu

    http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Irineu_Mihalcescu-Francmasoneria/Irineu_Mihalcescu-Francmasoneria-dreapta.htm

    Cuvantul “francmason” inseamna “zidar liber”, iar francmasoneria sau masoneria este o societate secreta, care poarta acest nume, pentru ca in organizatia si ritualul ei se serveste de unelte de care se folosesc zidarii, bunaoara: de mistrie, echer, ciocan, dreptar, compas etc., pe care le interpreteaza in chip simbolic si imparte pe membrii ei in trei grade sau trepte, carora le da numele de: ucenici, lucratori si maestri.

    Isus Cristos masonul(zidarul)ideal

    Efeseni 2:20-22

    20 fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
    21 În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
    22 Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.

    Apostolul Pavel un maestru mason(zidar) intelept

    1 Corinteni 3:10

    După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar(mason) înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.

  191. Nimeni says:

    A fi sau nu a fi mason? aceasta este intrebarea Domnule Marcu !
    http://vidashakespear.files.wordpress.com/2011/04/shakespeare_hamlet_22.jpg

  192. marcu says:

    “Zidarule”…Russel numea FRATI pe toti cei care se declarau crestini…cutuma preluata de la mediile neoprotestante din care provenea.Deci…”argumentul” tau este unul AD EXTRA.
    Acum o curiozitate: in cazul in care ai invatat sa citesti…(ca arta scrisului nu o stapanesti…)ai citit tu macar cateva buchii asternute de Russel?

  193. Nimeni says:

    Mai marcule de ce divaghezi ? Parca discutam despre apartenenta lui C.T.Russell la masonerie. Ai afirmat ca Russell nu a fost mason insa
    in lipsa unor argumente solide afirmatiile tale sunt gratuite, fara valoare.Iti place sa insisti asupra literei(Lingvistica, Gramatica, Ortografie…) insa pierzi din vedere ceea ce este mai important ESENTA

  194. Nimeni says:

    Apartenenta lui C.T. Russell la masonerie

    Sunt foarte bucuros de a avea această oportunitate deosebită de a spune un cuvânt despre unele dintre lucrurile în care suntem de acord cu prietenii noştri masoni, pentru că ne adresăm, într-o clădire dedicată Masoneriei, iar noi, de asemenea, suntem masoni. Eu sunt un mason liber. Sunt un mason liber şi acceptat, în cazul în care eu pot purta aceasta discutie pe toata durata sa, pentru că asta este ceea ce fraţii nostri masoni vor ne spună, că sunt masoni liberi şi acceptati.Acesta este modul lor de abordare. In momentul de fata sunt un mason liber şi acceptat. Am încredere că toţi sunt. Dar nu doar in felul fraţilor nostri masoni. Nu vrem sa discutam in contradictoriu cu ei. Nu am de gând să spun un cuvânt împotriva masonilor liberi. De fapt, unii dintre prietenii mei foarte dragi sunt masoni, şi pot aprecia că există anumite adevăruri foarte preţioase, care sunt deținute în partea de prietenii nostri masoni.

    Sursa:
    http://www.heraldmag.org/olb/contents/russell/crs.pdf

  195. marcu says:

    Zidarule: Ti-am explicat de ce s-a exprimat asa Russel.Tu dovedeste intai ca a fost mason,apoi eu trebuie sa aduc argumente contrare.Pana atunci…ai auzit de PREZUMPTIA NEVINOVATIEI??
    Daca era membrul unei Loji masonice…spune: care este Loja si cine sustine ca Russel era membru.Sau afiseaza un document care sa dovedeasca aceasta.Sau,daca nu poti…mai bine sa taci.

  196. marcu says:

    Nimeni: pai…eu nu pot sa discut cu NIMENI care nu spune NIMIC….

  197. zidaru says:

    Zidarule am ris o jumate de ora ca mai desconspirat….ha .ha. ha .Esti bun.Si nu te superi ca si Marcu care trage in cur cu arcu .Pa.

  198. Calin says:

    Toti care doriti sa stiti cine sint ;Organizatia Martorii Lui Iehova va invit pe NOUL forum http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php Uite asa veti afla “ADEVARUL” despre adevar. Zidaeule te pup,si pe Marcu .

  199. florin says:

    martorii lui Iehova sunt cea mai periculoasa secta.Asa este,pt aceasta societate in care traim asa este.Toate religile din lume au membrii (si multi,uitativa la puscarii, sunt pline) care omoara ,produc razboaie,fabrica arme nucleare ,biologice si atomice pt a ucide,violeaza copii,femei,batrani (toate categoriile)jefuiesc, sechestreaza,fura,isi omoara propii copii ,parinti sau neveste, maltrateaza sotiile atat verbal cat si fizic,etc(le stiti voi pe toate).Acum va intreb,ati auzit voi ca martorii crestini ai lui Iehova sa produca razboaie sau sa omoare pe cineva sau sa violeze sau sa fure etc?eu nu am auzit,daca un martor ar face asa ceva ar iesi la toate posturile de tel in toata lumea,ca sa aveti posibilitatea sa ne mai injurati putin.Deci intru-n sistem negru cum e acesta in care traim,noi martorii lui Iehova suntem ca o pata alba pe care vreti sa o exterminati dar nu veti reusi niciodata.de aceea suntem noi martorii lui Iehova cea mai periculoasa “secta”.Bravo tuturor celor care se mentin departe de acest sistem negru si mizerabil.IEHOVA DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE

  200. Calin says:

    Florinica esti doar un papagal cu creierul spalat.S-ar putea ca intr-o zi sa-mi dai dreptate.Pina atunci judeca cu capul tau nu cu teoriile de la MLI.Imi este mila de voi victime sectare…Va pup.pa.

    • catalina says:

      calin,ai observat cat de logic si curat a vorbit florin//?tu in schimb vorbesti urat ,nu esti deloc inteligent. se vede diferenta intre un martor al lui iehova si tine

  201. florin says:

    Caline vad ca de data asta nu ai nici o replica,asta datorita faptului ca esti constient ca ceea ce am spus este adevarat.Daca toti ar incerca ca si noi martorii crestini ai lui Iehova sa traiasca dupa principile cuvantului lui Iehova Dumnezeu,atunci lumea ar fi mult mai buna si am avea parte de multe satisfactii.Eu am fost timp de 26 de ani crestin ortodox si mergeam des pe la biserica,dar din pacate nu te invata adevaratul cuvant al lui Dumnezeu,te invata doar datini si sarbatori care provin din religile antice pagane.Noi nu suntem victime sectare,uite ce a zis Isus :MAT cap5 versetul3:Fericiti sunt cei constienti de necesitatile lor spirituale,caci al lor este regatul cerurilor. Deci Caline,eu si milioane de oameni suntem constienti de necesitatea noastra:hrana spirituala,pe care eu unul am cautat-o la diverse religii,iar adevarata hrana spirituala o poti primi doar din Biblie care este cuvantul lui Iehova Dumnezeu.Multe salutari tuturor.

  202. calin says:

    Dragul meu m-am nascut la martori,iar acum am 45 de ani stiu ce vorbesc.Daca te-ai limta la biblie ar fi ok.Hrana voastra este doar manipulare,minciuna,hartuire…deci este viciata ca si tot ce este in aceasta lume.http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php poate studiezi ceva sa te luminezi pa.

  203. calin says:

    Poate asta te-ar ajuta mai bine; http://www.youtube.com/watch?v=kTrRd60gcag

  204. marcu says:

    Caline: esti dea dreptul obraznic…Pai tu ii reprosezi ca nu se limiteaza la Biblie si ii indici sa “se lumineze” de pe forumurile apostatilor ? Nu iti este rusine? Nu vezi cat de ipocrit esti?

  205. calin says:

    Ce penibil esti Marculeee.De ce va e frica sa va lasati oitele sa cercetezeee.Va credeti o religie APROBATA?,imaculata?Frustata poate…Cerceteaza tot si alege ce este bun[ai gasit textul asta in biblia ta?]Hotu striga hotu,mai slujitor al SCLAVULUI NETREBNIC.Toti martorii stiu ca va indreptati intr-o directie gresita,toti murmura si foarte multi cerceteaza….pentru ca s-au trezit prizonieri la voi si nu stiu cum sa mai scape…Asa ca te pup si sa sti ca internetul ii moartea voastra.Si ia ceva calmante ca am observat ca te pot enerva foarte usor.PA.

  206. calin says:

    Mai bine asta http://www.youtube.com/watch?v=kTrRd60gcag de ce ascundeti ADEVARUL DESPRE ADEVAR?

  207. florin says:

    toti martorii suntem fericiti suta la suta,tu sti foarte bine caline ca nu ne indreptam intr-o directie gresita,dar ce vrei sa fac eu daca tu singur te-ai expulzat din congregatia crestina,acum stiu ca ai sentimente de neputinta,dar marcu are dreptate,aceste siteuri sau video de pe youtube sunt facute de apostati sunt minciuni,tu sti foarte bine ca se apropie sfarsitul acestui sistem condua de diavol,sti ca el intuneca mintile tuturor oamenilor ca sa nu poata vedea lumina adevarului,nu-l lasa sa iti intunece mintea ta si mai mult decat a facut-o,noi nu suntem perfecti si nici nu ne consideram perfecti sti asta foarte bine,noi doar incercam cu toate puterile sa traim crestineste,dar fara ajutorul lui Iehova Dumnezeu nu am putea, tu sti foarte bine ca El doreste ca tu sa te intorci inapoi la el,eu am biblie ortodoxa,biblie de la penticostali,am cautat mult cand am inceput sa studiez biblia,am facut multe comparatii si nu am gasit nici o manipulare,am studiat 5 ani pana m-am botezat,am vrut sa fiu sigur si am fost atent in toate,apoi mi-am zis:acesta este adevarul.

  208. marcu says:

    Caline:
    Pt.a recunoaste otrava,nu trebuie musai sa o ingurgitezi.Trebuie sa-i faci o analiza doar…laboratorul pt.invataturi fiind Biblia.
    Crezi ca nu este ceva in regula cu invataturile noastre? Curaj ! Scrie ce ti se pare in neregula.Si,Caline tata: nu mai jigni…Ne-am convins deja cum esti…nu trebuie sa insisti pe tema !

  209. marcu says:

    Caline: cine sau ce il tine pe cineva in organizatia noastra in afara ADEVARULUI?

  210. marcu says:

    Nu,Caline.Nu ma enervezi.Imi este mila de tine,atat.Iar de internet nu noi ne temem.Noi predicam indeosebi clasic si crestem numeric.Nu spectaculos,dar sanatos si permanent.Crezi tu ca oamenii cu inima curata apleaca privirea spre ceea ce scriu niste excomunicati care au comis pacate grave,care jignesc,mint si nu stiu altceva decat sa arunce cu noroi ? Alegeti voi confruntarea de idei ?Nicidecum…doar veninul,acuzatiile fara acoperire si orice altceva care sa ne faca noua rau.

  211. Nimeni says:

    Mai marcule tu defapt nu explici nimic ci doar faci niste afirmatii
    grauite, fara sa

  212. Nimeni says:

    fara sa aduci niste argumente solide.
    Tu ai afirmat ca C.T. Russell nu a fost mason(zidar) iar eu ti-am
    dovedit exact contrariul C.T. Russell a afirmat cu convingere ca este
    un mason liber, ca fraternizeaza cu masoneria si ca cei mai buni prieteni ai lui sunt masoni. Daca Russell nu a fost mason atunci cum a putut el sa tina un discurs intr-o loja masonica?

    Sunt foarte bucuros de a avea această oportunitate deosebită de a spune un cuvânt despre unele dintre lucrurile în care suntem de acord cu prietenii noştri masoni, pentru că ne adresăm, într-o clădire dedicată Masoneriei, iar noi, de asemenea, suntem masoni. Eu sunt un mason liber. Sunt un mason liber şi acceptat, în cazul în care eu pot purta aceasta discutie pe toata durata sa, pentru că asta este ceea ce fraţii nostri masoni vor ne spună, că sunt masoni liberi şi acceptati.Acesta este modul lor de abordare. In momentul de fata sunt un mason liber şi acceptat. Am încredere că toţi sunt. Dar nu doar in felul fraţilor nostri masoni. Nu vrem sa discutam in contradictoriu cu ei. Nu am de gând să spun un cuvânt împotriva masonilor liberi. De fapt, unii dintre prietenii mei foarte dragi sunt masoni, şi pot aprecia că există anumite adevăruri foarte preţioase, care sunt deținute în partea de prietenii nostri masoni.

    Sursa:
    http://www.heraldmag.org/olb/contents/russell/crs.pdf

  213. calin says:

    Marki , eu ani de zile v-am considerat un RAHAT de secta…si eram in rindul vostru.Asa sint multi si acum care nu dau doi bani pe teoriile voastre ,dar din diverse motive mai ramin acolo.Ma bucur ca NOUL forum aduna din ce in ce mai multi oameni inseteti sa cunoasca adevarul despre voi.De ce incercati s-ai opriti?Va e frica?Castelul vostru de nisip construit cu grija ,se va prabusi precum comunismul din Romania.Astept cu bucurie imensa ,aceasta zi. http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php Si pe mine internetul m-a luminat,insa bineinteles ca in 40 de ani petrecuti la voi am vazut multe….sinteti cei mai buni in;manipulare,spalare pe creier;va caracterizeaza;mindria,aroganta,infatuati,dezumanizati,perfizi,lasi,intr-un cuvint niste ORIBILI.La Armaghedon toti vor fi distrusi doar voi veti supravietui…Acum cit de prosti tre. sa fiti voi sa credeti rahatu asta? Aud?

  214. calin says:

    Toate remarcile mele se adreseaza POLITIEI de la martori “BATRINII” cei care calaresc oitele bee ,bee, deci ciobanilor .Te pup.

  215. marcu says:

    Caline: tu nu ai fost NICIODATA in randul nostru.Poate ca,din motive de tine stiute,te numeai martor,dar nu ai fost in mod real.In rest…nu mai este nimic de adaugat.Nu nu stii decat sa arunci cu noroi…sa acuzi faRA TEMEI…SA BARFESTI.Daca ai ceva impotriva invaturilor noastre….spune ce si cum si discutam.Dar,ca esti nes…stiu deja…nu te mai stradui sa-mi demonstrezi.

  216. marcu says:

    Caline: tu nu ai “iesit” dintre noi ci AI FOST EXCOMUNICAT,adica DAT AFARA.Pt.ce anume,o stii tu foarte bine.Asa ca,lasa acuzele acestea fara temei si cuvintele urate.Incearca sa-ti revii…

  217. calin says:

    Da ai dreptate ca nu am fost niciodata un MARTOR,si cum as fi?Si o gaina intelege ca nu ai avut cum sa fi MARTOR al CREATORULUI,sau al lui Isus pt.simplu motiv ca noi nu am fost prezenti la acele evenimente.Si inca o chestie…voi care ati fost TRADUSI iremediabil sinteti din pacate toti cu un coeficient de intteligenta redusa,dovada ca nici nu aveti voie sa faceti studii superioare,si ca nu sinteti capabili sa vedeti realitatea s-o discerneti…Da nu are rost sa-mi racesc GURA cu tine.Care sintem mai rasariti ne-am dat seama ca sinteti pur si simplu O SECTA AMERICANA<SMECHERA si perfida…departe de ADEVAR.Ce este trist este ca multi dintre voi s-au convins de asta dar din diverse motive au ramas ACOLO. http://www.youtube.com/watch?v=I8ZQD9jwG40
    http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php
    Pentru mine este o datorie MORALA SA VA DEMASC!

    • …mam ingrozit de acesti oameni care ,nici ei nu stiu ce vor….nu vorbesc despre nici un fel de secta ci, nu stiu ce au astilalti cu ei, acesti piaza rea ,care , doar coarne nu au …ce te doare pe tine sau pe mine , ca el este martor sau de alta secta sau de alta religie…de faceti atita vilva ,ca-sa vada lumea cit sunteti de destepti!…vezi ,doamne, fara voi ar muri toata lumea…atit de destepti sunteti ,precum oaia cind se…ce ai cu omul daca este ci ce este?ce ti-a facut?de-l jignesti atit?e vorba de multa invidie si multa obraznicie pe care o aveti in voi…te-a fortat cineva sa intri in aceasta secta ?te-a batut cumva ,te-a amenintat ?orice religie sau arice secta la dumnezeu se inchina si cu asta gata fiecare cu cei da domnul dumnezeu nimeni nu la obligat sa intre in acesta religie sau ,ma rog, secta, e vorba despre faptul ca, urmeaza calea lui si isi vede de treaba lui si dac cauta sa te atraga in secta lui , asta nu inseamna ca-ti vrea raul ,ci din contra cauta sa te aduca pe calea domnului ,al adevarului ….nu te obliga nimeni sa intri sau sa te implici asa cum nici pe el nu la obligat nimeni dar a vazut ca este bine …ai vazut tu un sectant din astea sa fie la puscarie?ai vazut vre un sectant sa fie beat pe strada ?sa injure.sa fure?nu ,pentrca el urmeaza calea luidumnezeu spre deosebire de noi astea care ne credem buricul lumii ,noi ortodocsii credem ca nimeni nu este mai credinciosi ca noi …ne ducem la biserica si cind ne intoarcem , ne luam la bataie cu nevasta cu copii injuri de te aude toata lumea , si cite si mai cite magarii si pe urma dumineca care vine te duci din nou la biserica, vorba vine ,ca dupa ce dai coltul casei tale ,te opresti direct in bodega ,sa ma iei una sa prinzi curaj sa te duci in biserica si sa te rogi la dumnezeu foarte sfios si ….daca mai ajungi la sfinta biserica si nu dormi pe masa la circiuma …astea suntem noi ortodoxsi care domnul nostru IISUS CRISTOS SI-A DAT VIATA PENTRU NISTE …NAM CUVINTE SA NE ARATAM CUM SUNTEM DE FAPT ADEVARATI FATARNICI …MA-TI INGROZIT DE ATITA NERUSINARE…PE CARE O AVETI IN VOI NUMAI CREDINCIOSI NU VA NUMITI…PRIN CEEACE VA-TI AXPRIMAT ,VA-TI ARATAT DE FAPT FATA…,FELUL RAU PE CARE IL AVETI IN VOI…SAU ,A-TI VORBIT CA-SA NU TACETI…SA VA AFLATI PE CALCULATOR …CU MAREA VOASTRA DESTEPTACIUNE PE CARE VRETI NEAPARAT S-O VADA TOATA LUMEA!…PFF!…

  218. calin says:

    Unde iti sint FRATIORII…AJUTOARELE…Ei nu au nimic de comentat pentru ca stiu ca asa stau lucrurile…Sti ca si in rindul VOSTRU exista o REZISTENTA formata di “batrini” si “supravegheatori” care lupta cu armele luminii pentru o REFORMARE a organizatiei? Acestia va sufla in CEAFA.Ei pentru ca sint inteligenti s-au TREZIT.Aceasta REZISTENTA exista si la sediul WTS si in orce tara la cele mai inalte nivele.Sti ce se vorbeste la Betelu din NY…Cind va Muri Regele SAUL[ii reprezinta pe conducerea sectei Corpul De Guvernare] abia apoi sar putea sa revenim la un crestinism APROBAT. Asa ca dle.slujitor al SCLAVULUI netrebnic plimba ursu.Te pup pa.

  219. marcu says:

    Ce demasti tu Caline? Doar arunci cu noroi…Despre ce “reformare” vorbesti tu? Ai mancat ciuperci otravite cumva ??
    Daca ai ceva de spus,spune concret.Daca nu…mai bine taci…Sa ma ajute cineva ? Pt.ce? Pai…tu nu spui nimic…este noapte deplina in creierasul tau…S-a ratacit bietul neuron…Se revolta si el saracul…CA NU MAI POATE STRABADE DE-ATATA SINGURATATE !
    Ce ma mira este faptul ca…nu pastrezi scretul cu saracia duhului tau !!

  220. calin says:

    Esti penibil Marki tot asa ca si secta ta.Pa.N-umi mai racesc gura cu tine.Esti un babuin fanatic cu creieru spalat.CONCRET cu tine chiar nu am nimic a discuta.Cei interesati …si mai la concret ma gasiti pe NOUL forum Al Martorilor Discutii Libere. http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php

  221. marcu says:

    Caline…eu stiu cum esti,de aceea ai fost excomunicat.Bun simt,nu…buna crestere ioc…nesimtire cat incape.Ce om serios iti citeste postarile pe site-uri care ne condamna ? Efectul este INVERS…ne cresteti audienta si solicitarile de studii biblice se inmultesc.Lumea este satula de nevolnicii si de netrebnicii care nu pun o caramida la temelia societatii,dar critica si condamna,proferand acuzatii fara a aduce dovezi.

  222. marcu says:

    Voi nu aveti identitate,nu aveti orizont,nici credinta…DIN RAU IN MAI RAU…asa mergeti,iar tu Caline intreci orice imaginatie.Nu pot sa cred ca ai fost fratele meu…..

  223. marcu says:

    Caline…tu aici nu vorbesti doar CU MINE.ESTI PE UN SPATIU PUBLIC,IN CARE ITI EXPUI ACELEASI IMBECILITATI IN MOD REPETAT,SATURAND CITITORII SI INDEPARTANDU-I.AI CEVA concret DE SPUS? INTRA IN DIALOG,LASAND EPITETELE SI ONOMATOPEELE DEOPARTE.
    Problema ta este ca NU POTI,NU ESTI CAPABIL de asa ceva !!

  224. calin says:

    Eu cred ca Ei [cei curiosi] savureaza “dialogul” nostru.Cei care se perinda pe aici nu sint dintre cei pe care I-ati spalat pe creier complet ,sint cei care au curajul sa cerceteze si sa judece cu capul lor.Eu mi-am facut treaba ….i-am indreptat spre CUNOASTERE…toti s-au saturat de BUCATARUL de la Broclin.Hrana voastra contine prea multe euri..
    http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php Marki fa spume in continuare ,mister ZERO.Da imi plac adjectivele pentru o secta Americana periculoasa si criminala ,tot ce am mai bun.Baietica nu mai poti manipula pe nimeni INTERNETUL ii va elibera din sclavie pe “fratii” tai .
    http://www.youtube.com/watch?v=I8ZQD9jwG40 Fraier mic multam ca ma provoci…asa imi fac treaba mai bine.SiNU VA MAI INCHINATI LA “SCLAV” ;Nu mai confundati ACEST “SCLAV” netrebnic cu Dumnezeu.Va pup.Marki dute citeste “textul”zilei Ha ha ha pa.

  225. calin says:

    Brrrrrrrr! Pac pac.

  226. calin says:

    Lasa tu ornitorincii in balta lorrrr.pa.

  227. Eli says:

    Buna ziua tuturor.

    Eu sunt Eli, si va trebui sa ma obisnuiesc cu numele asta :).
    Actualmente sunt martor activ ( de vreo 20 de ani neintrerupt) cu foarte multe semne de intrebare dar si cu multe raspunsuri. L-am citit cu insufletire pe Raymond Franz si citesc mult in afara wt nu numai religie. M-am bucurat sa gasesc acest forum si sper sa cunosc aici oameni cu care sa pot discuta deschis. M-am plimbat si prin vechiul forum dar mi s-a parut ca ajunsese prea dogmatic si prea stufos, aglomerat.
    Am avut de-a lungul timpului diverse “privilegii” in organizatie si cunosc oameni la toate nivelele.
    Ma macina starea mea actuala si starea multor oameni buni care sunt inauntru si care sufera.
    Cam atat deocamdata, pe parcurs sper sa ne cunoastem mai bine.

  228. REFORMA says:

    Si eu sunt Martor. Sper sa putem contribui la reformarea Organizatiei prin faptul ca ii punem propria mizerie in fata, s-o vada. Poate in felul acesta le va fi rusine de ceea ce fac si vor intelege in cele din urma ce inseamna libertatea crestina pe care ei ne-au confiscat-o.
    Organizatia se descurca usor in fata presei si a celor ‘din lume’ deoarece acestia nu cunosc Biblia si stie sa pozeze ca victima. Insa noi cunoastem gandirea ‘sclavului’, tacticile murdare de manipulare, deci noi suntem pregatiti sa-i demascam. Cunoastem armele lor si stim sa le manuim ca sa aparam libertatea de gandire pe care Iehova Dumnezeu o garanteaza fiecarui om.
    Daca nu se vor corecta vor ramane de rusinea lumii dar ii asteapta si judecata lui Dumnezeu pe cei vinovati de aceasta tiranie.
    Ne intilnim pe FORUM!

    • catalina says:

      imediat iti dai seama din comentarii care este martor adevarat si care minte iar voi 2 eli si reforma ,mintiti rau-nu sunteti martori

  229. ELI says:

    Eu sunt Eli, si va trebui sa ma obisnuiesc cu numele asta :).
    Actualmente sunt martor activ ( de vreo 20 de ani neintrerupt) cu foarte multe semne de intrebare dar si cu multe raspunsuri. L-am citit cu insufletire pe Raymond Franz si citesc mult in afara wt nu numai religie. M-am bucurat sa gasesc acest forum si sper sa cunosc aici oameni cu care sa pot discuta deschis. M-am plimbat si prin vechiul forum dar mi s-a parut ca ajunsese prea dogmatic si prea stufos, aglomerat.
    Am avut de-a lungul timpului diverse “privilegii” in organizatie si cunosc oameni la toate nivelele.
    Ma macina starea mea actuala si starea multor oameni buni care sunt inauntru si care sufera.
    Cam atat deocamdata, pe parcurs sper sa ne cunoastem mai bine.

  230. REFORMA says:

    Si eu sunt Martor. Sper sa putem contribui la reformarea Organizatiei prin faptul ca ii punem propria mizerie in fata, s-o vada. Poate in felul acesta le va fi rusine de ceea ce fac si vor intelege in cele din urma ce inseamna libertatea crestina pe care ei ne-au confiscat-o.
    Organizatia se descurca usor in fata presei si a celor ‘din lume’ deoarece acestia nu cunosc Biblia si stie sa pozeze ca victima. Insa noi cunoastem gandirea ‘sclavului’, tacticile murdare de manipulare, deci noi suntem pregatiti sa-i demascam. Cunoastem armele lor si stim sa le manuim ca sa aparam libertatea de gandire pe care Iehova Dumnezeu o garanteaza fiecarui om.
    Daca nu se vor corecta vor ramane de rusinea lumii dar ii asteapta si judecata lui Dumnezeu pe cei vinovati de aceasta tiranie.

    Fii binecuvantat Eli!

  231. marcu says:

    Voi nu spuneti NIMIC,in afara unor acuzatii fara subiect si fara fond.
    Ce demascati voi?Ce Biblie cunoasteti voi??? Unde ati intrat in analize teologice publice ,in care sa ne invitati sa comentam “iluminarile” doctrinare care v-au separat de noi? VOI SUNTETI NISTE BIETI PROSCRISI…EXCOMUNICATI,cel mai adesea pt.comiterea unor pacate grave,extrem de rar pt.ca v-ati revoltat “doctrinar”.
    De ce,de exemplu,unul dintre mentorii vostri,Alin Isfa isi scrie “articolele” in format HTTPL sau PDF,fara a posta pe forumuri libere?
    De ce excomunicati celebri,precum Reed Jr. sau bietul Franz Jr.nu posteaza pe forumuri cu discutii libere?
    De ce voi nu renuntati la onomatopee sau epitete specifice unei rase de pasari cu aplecare spre imitare repetitiva si sa veniti cu IDEI,cu analize semantice?
    Oare nu pt.ca sunteti niste biete vietati care,ingurgitand o hrana alterata,incearca sa o elimine si se zbat in propriile zoaie ?

  232. marcu says:

    Eli…daca ai fi CU ADEVARAT martor…nu ti-ai pune un pseudonim ca acesta ELI…care in arameica inseamna DUMNEZEUL MEU.
    Desi la noi,la semiti exista in onomastica actuala termenul,este cu totul altceva si este greu pt.tine sa intelegi de ce.
    Acum..eu te rog sa spui aici,public,ce sau cine te face sa suferi si mai ales de ce.Si,indeosebi,ELI….daca nu spui ceva CONCRET…de ce postezi VORBE ?

  233. marcu says:

    Caline: te mai certi cu vecinul?

  234. Calin says:

    Vezi Marcule prietenii mei au venit in ajutorul meu…Nu ne inpresionezi cu cuvintele tale alambicate pe care majoritatea dintre “colegii “tai nu le inteleg…ma refer in special la cei care nu au nici macar un PC ,cum sinteti majoritatea.Voi sinteti saraci dar liderii vostrii traiesc in lux.Pe cine credeti voi ca mai prostiti? AUD?Slujitorule lui SAUL ce esti caind te vei lumina?Dupa 40 de ani ai cazut in cursa martorilor;ce ai facut pina acum desi ii cunosteai din copilarie?Ce ti-sa intimplat saracul de tine? NU AI CUM SA FI O PERSOANA CREDIBILA.Si ce o tot dai ca esti EVREU. Cred ca cea mai aiurea alaturare sa fi martor si evreu. Sa traiesti vesnic Marki.Si inca ceva prietenii mei au functii la voi la cel mai mare nivel Pa.

  235. marcu says:

    Calinut: cat de credibil sunt o spun studiile biblice pe care le conduc,miile de prieteni pe care mi i-am castigat …nu alde voi care tot la al doilea cuvant rostit fie injurati,fie acuzati.
    Nu sunt sarac,Caline.Eu am doua joburi,dintre care unul intr-o multinationala….am mai multe calculatoare….si ma exprim corect,desi nu sunt roman.Fratii inteleg ce spun…tu se pare ca nu intelegi.Daca puneai horinca in stilou si la scoala ai baut “cerneala”…..adesea faci greseli ortografice.Baiul major este ca te exprimi mult si des,folosind un limbaj suburban,care nu face cinste nimanui.Ti-au sarit in ajutor? Ii astept…dar la discutii teologice,biblice.Sa vedem IN ACEST MOD unde este ADEVARUL.Nu cu tine,un frustrat care s-a certat cu vecinul,intamplator martor si gata,ne culpabilizeaza pe toti.

  236. Calin says:

    Da experienta cu voi m-a facut sa ajung ca un carbune incins.Eu misiunea mea mi-am facuto, fara ca s-ami spuna cineva,doar constiinta.Cu tine Marki m-as putea duela la nesfirsit.Da au fost si vremuri bune la martori,insa ele au apus,mai vorbim ca am treaba….

  237. Calin says:

    Marki ,eu am lucrat in publicitate asa ca stiu ce inseamna o reclama bunaaaa.Eu asta fac, va fac reclama,daca nu te-ai prins.Scopul sa limitez numarul VICTIMELOR pe care il produceti pe banda.V-ati transformat intr-un sclav NETREBNIC care nu va inconjurati oitele cu iubire…Le cereti performanta,rapoarte,nu sinteti multumiti in veci de activitatealor,ii hartuiti,pe care nu-i puteti dresa va uitati strimb la ei[insemnati] ,cemai toate calitatile unei secte oribile o biserica ABUZIVA asta ati devenit.Cu precadere decind au venit supravegheatorii….Sti tu mai bine si ceilalti…De exemplu TU ai devenit un fanatic desi stai pe ghiata subtire,as fi foarte contrariat sa nu realizezi asta.Folosesteti zelul in scopuri mai bune,dute viziteaza vaduvele si fratii in nevoie,pe care voi ii abandonati pentru ca asa va invata SCLAVU.Pe multi rataciti ati facut sa-l confunde pe “SCLAV” cu Dumnezeu,si i-ai spalat pe creier facind astfel sa capete o dependenta ireala…Aceaste dependenta va disparea doar dupa luni de zile de la parasirea sectei.Sinteti un cancer pentru societate.Marki razboiul vostru e pierdut,doar Dumnezeu va face lumina AICI.Care va simtiti bine ACOLO,acolo si ii locul vostru,trebuie sa fi construit pt asta sa fi destul de LIMITAT.Din pacate asta ii ADEVARUL. PA Marki cu tine as putea continua la infinit si sa sti ca aceasta secta va dezumanizat….STIT VOI !

  238. Calin says:

    VERTICAL NEWS va place duelul nostru? Ne spalam rufele in public,poate asa trebuie.Multumim pentru GAZDUIRE.Cred ca v-ati dat seama ca sint destul de inventiv….Sanatate!

  239. Nimeni says:

    SCHIMBAREA – Documentar ( subtitrare in romana )

    Iniţial numit “Ambition to Meaning: Finding Your Life’s Purpose”, filmul The Shift vorbeşte despre schimbarea ce trebuie să aibă loc în viaţa noastră când ne descoperim adevăratul nostru scop. Purtătorul mesajelor din film este Wayne Dyer, psiholog considerat de mulţi americani drept „părintele motivaţiei” şi totodată iniţiatorul mişcării de self-development din SUA.

    Filmul urmează 3 fire narative ce se dezvoltă la un centru de recreaţie din California.

    În film, Wayne Dyer tratează şi problema ego-ului. Noi venim pe lume ca o creaţie perfectă a lui Dumnezeu. În timpul celor 9 luni în care suntem concepuţi, ni se dă tot ce avem nevoie fără ca noi să ne zbatem. Nu ne îngrijorăm ce culoare vor avea ochii sau pielea noastră, nu ne gândim ce înălţime sau păr vom avea. Însă după cele 9 luni apărem pe lume, iar părinţii încep să ne educe. Wayne Dyer descrie acest fenomen ca Edging God Out şi înseamnă apariţia ego-ului.
    Iar ego-ul se identifică prin lucrurile pe care le posedăm şi prin acţiunile pe care le facem. Şi o întreagă viaţă ne chinuim să avem cât mai multe lucruri, să fim mereu pe locul unu, însă partea aceea din noi care se cere împlinită o ignorăm cu totalitate.

    “In acest film, Wayne Dyer m-a facut sa vad lucrurile dintr-o alta perspectiva, m-a facut sa imi doresc sa ii indrum si pe altii spre a-si gasi dharma (scopul vietii, menirea), a-si da seama ca toate resursele de care au nevoie sunt in ei.

    Wayne spune:
    “Daca Dumnezeu in cele 9 luni cand ai fost in burtica mamei ti-a dat tot ce ai avut nevoie de ce crezi ca dupa ce te-ai nascut nu mai ai toate resursele?”

    Am aflat ca nu atragi ceea ce iti doresti ci atragi ceea ce esti. Insa in ziua de azi este dificil sa stai de vorba cu tine si sa afli cine esti… mai usor este sa alegi varianta zonei de confort si sa dormi prin viata, cum spun eu.

    Cel mai greu imi este atunci cand vad ca oamenii nu vor sa faca nimic pentru ei, mi-a fost greu sa inteleg de ce unii aleg sa le fie rau pentru ca “asta este viata”, mi-a fost greu sa inteleg ca exista si oameni care nu isi asuma responsabilitati. Eu ma adresez acelor suflete care stiu ca viata poate fi altfel si fac demersurile pentru a reveni pe drumul lor. Pe acestia ii admir si ma bucur de fiecare succes a lor.

    In viata putem fi de multe ori pe un Titanic, un vas mare care poate reprezenta tot ceea ce ai crezut ca vrei: bani, casa, masina, statut, lux etc. Un vas unde poti fi chiar tu capitanul, crezi ca deja totul este aranjat in viata ta… si se intampla ca acesta sa se scufunde.

    Ce aleg atunci? Unii raman acolo si tin cu dintii de ceea ce “au” pana vasul se scufunda. Altii aleg sa paraseasca vasul la timp.

    Asa e si cu schimbarea, o facem de multe ori doar pentru ca ne scufundam… cand deja esti amenintat ca vei fi dat afara, cand deja relatia nu mai mege si afli ca esti inselat, uneori chiar ajungi sa te scufunzi. Si atunci ai nevoie de aer sa poti iesi la suprafata, uneori chiar ajungi “sa mori” si ai nevoie de o renastere care implica multa munca, vindecarea unor rani etc.”

    Sursa:
    suntsanatos.ro/documentare/the-shift-schimbarea-wayne-dyer.html

  240. discutii de pe FORUM says:

    *
    Data Înregistrării: Noi 2011
    Mesaje postate: 16
    Vezi Profilul
    Adresa de email
    Mesaj Personal (Offline)

    Re: Experienţa Mariei şi a lui Vasile H
    « Răspuns #19 : Noiembrie 21, 2011, 03:42:18 pm »

    Citat

    Ar fi prea multe de spus. Dar ca sa-ti raspund, pe scurt. Lucrurile sunt transate dinainte. Un comitet judiciar e format din trei batrani, iar unul este seful. El decide ce si cum, dar de obicei, daca e vb despre un pacat dovedit (declaratii de tip securist) decizia e luata deja, iar restul e teatru ieftin. In cazul acuzatiei de apostazie…acuzatul va fi exclus dupa ce a fost umilit. Principiul este: cine nu e cu noi, e impotriva nostra(derivat din cuvintele lui Isus ca cinu nu e cu noi, risipeste) Acuzatul are putine sanse sa se apere. Fiecare membru al comitetului judiciar ramane cu o experienta.Unii cred in mod cert ca au facut vointe lui Iehova si dorm linistiti noaptea, altii nu. Dar pentru ca vrei sa faci parte din sistem (unora le place) esti de acord. Dar, aceste comitete nu au nimic comun cu biblia. Nimeni si nimic nu da dreptul unor oameni sa se “joace” cu sentimentele si viata altui om atat timp cat Dumnezeu este Judecatorul nostru.

  241. Calin says:

    O monstra de discutie de pe forum,un raspuns la intrebarea cum se petrec lucrurile la COMITETELE JUDICIARE,acolo unde cu “iubire” sint executati cei care s-au lamurit cine ii “SCLAVU”

  242. Calin says:

    « : Noiembrie 21, 2011, 03:42:18 pm »
    Ar fi prea multe de spus. Dar ca sa-ti raspund, pe scurt. Lucrurile sunt transate dinainte. Un comitet judiciar e format din trei batrani, iar unul este seful. El decide ce si cum, dar de obicei, daca e vb despre un pacat dovedit (declaratii de tip securist) decizia e luata deja, iar restul e teatru ieftin. In cazul acuzatiei de apostazie…acuzatul va fi exclus dupa ce a fost umilit. Principiul este: cine nu e cu noi, e impotriva nostra(derivat din cuvintele lui Isus ca cinu nu e cu noi, risipeste) Acuzatul are putine sanse sa se apere. Fiecare membru al comitetului judiciar ramane cu o experienta.Unii cred in mod cert ca au facut vointe lui Iehova si dorm linistiti noaptea, altii nu. Dar pentru ca vrei sa faci parte din sistem (unora le place) esti de acord. Dar, aceste comitete nu au nimic comun cu biblia. Nimeni si nimic nu da dreptul unor oameni sa se “joace” cu sentimentele si viata altui om atat timp cat Dumnezeu este Judecatorul nostru.

  243. Calin says:

    VA PLACUT? http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php DOAR ADEVARUL DESPRE ADEVAR!

  244. Calin says:

    Multumesc pentru cuvintele tale.Ma bucur sincer ca exista aceasta miscare de Rezistenta. De altfel intuiam ca nu toti fratii sunt orbiti de Societate, de “adevarul” prefabricat. Societatea Watchtower chiar trebuie sa se trezeasca, sa aiba curajul de a-si recunoaste esecurile, sa renunte la aberatiile pe care
    le sustine si sa inceteze cu manipularea fratilor. Trebuie sa inceteze odata pentru totdeauna aceste “comitete judiciare” care nu numai ca nu au un temei teocratic, dar se joaca cu sentimentele si vietile fratilor.Exista multe exemple de frati exclusi pentru “apostazie”. In 99% din cazuri sunt convins ca este vorba despre abuz spiritual cu rezultate devastatoare.Sper ca in viitorul apropiat sa se renunte la ipocrizie. De exemplu la temele teatrale care nu au nimic in comun cu realitatea. Daca vreau sa vad teatru merg la teatru, nu la Sala Regatului. Deasemenea, chestiunea sangelui trebuie revizuita.Sunt multe argumente care arata ca este fanatism religios, nu credinta. Sper sa incetam sa criticam toate celelalte organizatii religioase si sa le scoatem de sub titulatura falsa a “Babilonului cel Mare”. Renuntarea la pretentia de a fi singura religie adevarata. Aceasta pretentie arata de cata aroganta este capabila Societatea.

    Evident ca sunt multe lucruri de spus si mai ales de facut. Cred ca un pas concret ar fi acela de a concepe un protest sub forma unei scrisori deschise adresata Biroului de Filiala din Romania si Corpului de Guvernare din Brooklyn, New-York.

    In alta ordine de idei, cred ca fratii pot afla usor istoria Organizatiei, fie chiar din literatura (cartea Proclamatorii) daca chiar vor sa afle, fie din internet. Degeaba se straduieste Societatea sa prezinte WORLD WIDE WEB -ul (internetul) ca fiind Satana. Daca “sclavul” este fidel si prevazator ar trebui sa realizeze ca instrumentul acesta modern de informare si comunicare permite oricui doreste sa afle ceva,
    sa faca cercetari aprofundate si sa gasesca dovezi ale erorilor pe care le sustine Societatea. De altfel si Societatea foloseste internetul sa caute asa-zisele surse laice pe care le citeaza trunchiat atunci cand doreste sa manipuleze informatic sau sa-si sustina doctrina, numai ca Dl.Gogu (Google) si D.na Wiki (Wikipedia) fac o pereche redutabila atunci cand sunt “intrebati” chiar si de noi. Daca mai stii si ceva engleza…atunci sigur devi “apostat”.

  245. Nimeni says:

    “Cel mai rezistent parazit este o idee plantata in inconstient” – spune Dominic Cobb (Leonardo DiCaprio) in Inception, si de aici stim ca Christopher Nolan l-a citit pe Dawkins.

    Mema egoista – explica biologul britanic – la fel ca gena egoista nu se slujeste decat pe sine. O idee ajunge sa consume vieti si istorii nu pentru ca este rationala sau utila ci pentru ca – la fel ca virusii sau parazitii – a dezvoltat prin selectie naturala un mecanism de supravietuire si reproducere bine adaptat la conditiile organismului gazda.

    Cristophor Nolan nu este insa interesat de memetica pur si simplu ci de inceptie: plantarea memei dinlauntru, direct in inconstientul victimei. Ideea este cu atat mai sinistra cu cat este teoretic posibila. Si asta ne aduce aminte de situatii ingrijorator de familiare.

    In lumea biologica, spune Dawkins, parazitul modifica comportamentul gazdei care devine agent activ in reproducere. Soarecele infectat de toxoplasmoza nu se mai teme de pisica, pentru ca ciclul reproducerii trece prin stomacul pisicii. Furnica infestata se suie pe firul ierbii pentru a fi mancata de vaca, intrucat ciclul reproducerii trece prin vaca. Cainele turbat musca pentru ca virusul rabies se transmite prin muscatura animalului infectat. Purtatorul de boli venerice traieste in promiscuitate sexuala pentru ca virusul lui are nevoie sa se reproduca.

    In lumea memelor, avem reclama si moda, preotul si copii, martorii cu zelul lor, etc. Procedura este identica cu viespea care isi paralizeaza victima inainte de a implanta larva in trupul ei. Plantatorul de meme recurge la un mijloc de a paraliza gandirea critica inainte de a infecta mintea. La biserica asta se intampla de obicei atunci cand faci pielea gainii cu lacrimi. Sau cand frica de iad paralizeaza intrebari legitime.

    Chipul lui Robert Fisher framantat de “idea lui” (o idee atat de importanta incat Fisher va sacrifica un imperiu corporat pentru ea), cu ochii iluminati de o recenta epifania referitoare la iubirea ne-marturisita a tatului sau (un rechin cu totul absorbit de sine), si presupusa dorinta secreta ca Robert sa desfaca compania (de fapt dorinta companiei rivale), pe fundalul echipei de inceptie care umblase la subconstientul sau, te face sa te gandesti la acele poze in care un convertit cu fata luminata este fotografiat alaturi de evanghelistul si pastorul care l-a botezat.

    Mal, aruncandu-se in gol, controlata de ideea ca realitatea este un vis, te face sa te gandesti la Jugarean si idealismul infectat de mema sinuciderii mesianice. Rezistenta ei la logica si fapte pare o aluzie la Florin Laiu si creierul sau infectat de meme fundamentaliste. Si parca il auzi pe DiCaprio pronuntand replica cheie a filmului: “Cel mai rezistent parazit este o idee plantata in inconstient”.

    Filmul nu se opreste insa la meme. Tema fundamentala este natura realitatii. Intrebarea daca nu cumva realitatea este un doar un vis nu este noua. Nu stim cum arata lumea ci doar felul in care suntem afectati de ea. Nu avem nici o dovada ultima ca logica noastra reflecta ordinea lumii. “Gandirea te minte si ochiul te-nseala” spune Eminescu. Viata noastra poate fi doar un vis sau mai rau, un vis intr-un vis, sau un vis intr-un vis intr-un vis, in regresie infinita.

    Astazi stim ca lumea este intr-adevar un vis, dar un vis controlat de realitate. Mai exact, creierul recreiaza lumea pe baza informatiilor senzoriale si testeaza in fiecare nano-secunda acest model in relatie cu realitatea. Daca mintea este desprinsa de realitate, creierul nu inceteaza sa creieze lumi, dar acestea sunt fantastice. Asa apar visele, transele si halucinatiile. O minte exersata stie insa sa ramana treaza si in aceste conditii. Asa se nasc visele lucide, care constituie ideea cea mai fascinanta a filmului, si iarasi Nolan si-a pregatit bine tema.

    Cobb explica Ariadnei intr-o diagrama foarte simpla cum viata si visul se folosesc in principiu de acelasi mecanism. Contrar opiniei comune, deosebirea intre cele doua nu consta in faptul ca in vis creierul ar creia o lume a lui, pe cand in stare de veghe vedem lumea asa cum este. Creierul este cel care creiaza lumea in ambele situatii. Diferenta este ca atunci cand suntem treji realitatea furnizeaza datele si testul modelului creat. In vis, tot creierul este cel care creaza si datele. Problema ramane testul. Si aici vine partea interesanta.

    Echipa lui Cobb foloseste totemuri personale ca ultim mijloc de control. Cobb, de exemplu, foloseste un titirez. Daca titirezul continua sa se invarteasca la infinit, insemneaza ca Cobb este prins intr-un vis. Daca cade, lumea este reala. Ideea este inspirata din practica viselor lucide. De regula nu stim ca visam atunci cand visam. Cineva care are un vis lucid stie insa ca viseaza si se foloseste de obicei de anumite teste cum ar fi cititul (de regula nu putem citii in vis), ceasuri digitale, incalcarea legilor gravitatiei, gesturi socante in public, pentru a testa realitatea.

    Asta ridica insa alte intrebari. Este posibil ca viata noastra sa fie un gen de matrix, un vis indus foarte bine regizat, nu neaparat ontologic ci psiho-social? Cu alte cuvinte, este posibil ca noi sa fim programati sa traim intr-o realitate asa cum vor altii sa o percepem? Intrebarea se contureaza in finalul filmului cu titirezul lui Cobb invartindu-se pe masa.

    Succesul unor filme ca Matrix sau Inception ne arata ca intrebarea devine cu atat mai relevanta cu cat manipularea realitatii in viata si media devine norma. Si probabil acesta este motivul pentru care budismul devine tot mai popular in lumea crestina. Budismul este intemeiat pe ideea spargerii perceptiei colective a realitatii. Crestinismul dimpotriva, o impune. Unii incep sa suspecteze ca biserica este matrix si credinta inceptie.

    Si uite asa ajung oamenii sa se joace cu titirezul in timpul predicii.

    Sursa:
    oxigen2.net/2010/08/inception/

  246. marcu says:

    Calinut: da si eu cred ca al tau creier nu este curat,ci MURDAR.Nu ti-a placut in curatie si curatenie…

  247. marcu says:

    Voi,apostatilor,trebuie sa lamuriti cateva probleme:
    PRIMA:OK…voi considerati ca niste batrani de congregatie au gresit fata de voi.Dar…ce aveti CU TOTI MARTORII LUI IEHOVA??? DE CE NE JIGNITI PE TOTI?? CINE VA DA ACESTE DREPT SI CU CE V-AM GRESIT?
    A DOUA: daca voi luptati impotriva “SCLAVULUI FIDEL”…facand afirmatii licentioase …CINE ESTE SCLAVUL ADEVARAT AZI? Pt.ca BIBLIA NE ARATA CA ACESTA VA FI GASIT DAND HRANA LA TIMPUL POTRIVIT.
    A TREIA: ati gasit voi piatra filo…pardon…ati gasit voi “adevaratul” popor al lui Iehova,acela care PREDICA MESAJUL REGATULUI PE INTREGUL PAMANT? Daca da…CINE ESTE ??

  248. marcu says:

    Si…Caline: tu (inca) ai nevoie de abecedar…lasa budismul in pace.
    De fapt,tu repostezi lucruri pe care nu le intelegi.TE MAI CERTI CU VECINUL ??

  249. marcu says:

    Mda…Calin…am aflat de ce te-au angajat aia pt.reclame: le-ai adus scutire de impozit…BRAVO LOR !!

  250. Calin says:

    Marki chiar nu stiu nimic de budism…decit ca BUDA ii un grasan asa ca tine…Vad ca nu iti place adevarul despre adevar,tipic fanaticilor spalati pe creier.Si inca ceva ,tu nu vezi ca jignesti mai mult ca mine? A porti ochelari cu sapte dioptrii.Ce sa faci astia sintem cu astia defilam.Eu te inteleg si pe tine si pe victimele voastre si imi este mila DE VOI. SANATATE SI VIATA VESNICA! EU MISIUNEA MI-AM FACUTO!HOTU STRIGA HOTU!

  251. Nimeni says:

    Mai Marcule ! Nu Calin posteaza sub pseudonimul Nimeni
    insa din cate observ eu tie nu iti functioneaza nici logica nici
    intuitia. Sunt ferm convins ca nici tu intelegi budismul la fel cum
    nu intelegi ce este in realitate Biblia.

  252. Calin says:

    MERSI “NIMENI’ MODEST NUME TI-AI ALES….SARACU MARKI FACE PE INTELIGENTUL,PE EDUCATUL,PE CREDINCIOSUL…DAR SE PARE CA NU II ASA.AM REUSIT SA-L PROVOC SA PROFEREZE JIGNIRI…ASTA CA SAI DEMONSTREZ CA FAPTUL CA-I MARTOR NU-L TRANSFORMA INTR-UN SFINT,SI NU-I MAI BUN CA MINE S-AU CA RESTUL LUMII.EI SE CRED “SUPERIORI”CA VEZI DOAMNE CA DETIN ADEVARUL…NISTE PENIBILI.PACAT DE OAMENII DE BINE PE CARE II MANIPULEAZA SI II TIN CAPTIVI ACOLO.DUPA CE ITI SPALA CREIERUL ESTI HIPNOTIZAT ,ASA INCIT ESTE GREU SA MERGI DIN SECTA…MULTE INPLICATII.AU CONSTRUIT SECTA PERFECTA AMERICANII ASTIA .CRED CA II DE FAPT UN EXPERIMENT AL AMERICANILOR…VORBESC SI EU ..CINESTIECINE.AM VAZUT FILMUL “NIMENI” SUPERB ,INTELEG DE CE TI-AI PUS PSEUDONIMUL ASTA.DL.PROFESOR DE GRAMATICA SARACUL SE CHINUE SI EL SA IA APARAREA ACESTEI SECTE AMERICANE…AM MAI VAZUT ZELOSI DIN ASTIA,CARE AU PARASIT SECTA SI ACUM AU O VIATA DE OAMENI NORMALI. SI EU AM PATRU PROPRIETATI,DOUA FIRME,BLA BLA DAR NU FAC CAZ CA MARKI DE CHESTILE MATERIALE CARE LE MANINCA MOLILE SI LE IA VINTUL.SANATATE LA TOTI CA ASTA CONTEAZA.

  253. marcu says:

    Lasati balivernele.Ca nu aveti curajul identificarii,este treaba voastra..dar: cine tine pe cine captiv? Cum? Ii duce cu forta la intruniri? Ii forteaza sa mearga in predicare? Sa petreaca doua miliarde de ore in lucrarea de predicare?
    Cu ce ii “santajeaza”???
    NIMENI…tu oricum nu spui ceva concret…Vrei sa vezi daca stiu ce este cu Biblia? Intra in dialog cu mine te rog…si vei vedea,PRACTIC,DIRECT si REAL.
    Si…Caline: cand spun adevarul,oricat de dureros este,nu inseamna JIGNIRE,ci DOAR ADEVAR.Iar eu nu folosesc nici epitete licentioase,nici onomatopee .Constat,cu durere.Iar despre tine Calinut…m-am interesat putin.Nu iti este rusine sa iti vezi familia zilnic dupa ce dai cu zoaie pe ea ???Cred ca ai nevoie de medic….

  254. marcu says:

    P.S. NIMENI…se scrie IMPLICATII,nu INPLICATII !!Voi sunteti toti sfertodocti si semianalfabeti ?? Avem in Burkina Fasso niste cursuri de alfabetizare.

  255. Nimeni says:

    Mai marcule ! de unde ai auzit tu de protocolul HTTPL
    ca eu nu stiu sa

  256. Nimeni says:

    existe un asemenea protocol ? in mod sigur este o greseala de ortografie si in mod sigur mai sunt si altele in postarile tale.

  257. marcu says:

    NIMENI:
    Iar o luasi razna?
    ORTOGRAFIE(dex): ANSAMBLU DE REGULI….Ce regula privind scrierea am incalcat eu? Am pus un P in loc de M….nu am incalcat o regula ,deci NU ESTE O GRESEALA DE ORTOGRAFIE…este EXCEPTIA..pt.ca oricine greseste …Cand o facem ca ezceptie este normal,cand devine regula ne aseaza intre sfertodocti.Deci…raspunde la intrebari,nu mai cauta erori.Eu nu am timp sa verific mereu ce scriu,pt.ca : AM DOUA SERVICII LAICE,FAC PIONIERAT…AM FAMILIE…..
    Tu? Ai gasit “ADEVARUL”? Care este? Ai gasit “SLAVUL ADEVARAT”?? Cine este ?Ca,daca nu,se cheama ca te-ai intors in LUME…si o sa mergi impreuna cu ea catre distrugere.

  258. marcu says:

    Erata: SCLAVUL,nu SLAVUL…nu am nimic cu vecinii…

  259. Calin says:

    Spre disperarea ta si a altora ma simt extraordinar, sint sanatos tun.Dar cel mai destep cedeaza m-am cam plictisit de tineee.Fratiorii tai au invadat noul forum discutii libere,acesta a fost scopul meu ,s-ai trezesc… http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php Faptul ca m-ai tot provocat ai facut mai mult rau sectei tale…Imbecilii de “batrini”care au incercat sa ma umileasca vor platii nu se vor bucura de “victoria”lor.Un picior in fund un pas inainte.Dupa cum sti oricind as putea sa ma reintorc in rahatul tau de secta .Insa ma bucur enorm ca am scapat de acolooo.Cei care au accesat forumul se vor trezi.Si Saul la facut pe David apostat,asa ca hotul striga hotul.Rahateii astia nu s-au pus cu cine trebuie.Voi ii faceti mai nou pe toti cei care va parasesc ca au probleme…mental dizorder..baietica voi aveti,uite http://www.rcrwebsite.com/jwparadi.htm Eu cu buna stiinta mi-am provocat plecarea cind le-am spus la nenorocitii astia de batrini ca sinteti o secta Americana care va hartuiti turma si o banda de ipocriti,asta dupa ce am fost hartuit ani de zile.Deci baietica nu ai decit sa fi sclavul unei secte abuzatoare caci eu am scapat ,sint LIBER.Sinteti niste PENIBILI,slugile unei secte Americane.Te pup fraiere.

  260. marcu says:

    ERATA:
    HTTP nu HTTPL.Multumit,Nimeni??

  261. marcu says:

    Vrei acum sa raspunzi la intrebarile mele? Ca bietul Calin crede ca lumea se da in vant dupa zavistie..Da,LUMEA asa face.Cei cu inima curata insa urasc astfel de metode.Oamenii sinceri iubesc si cauta abordarile constructive.Aceasta presupune ca,atunci cand renunti la ceva,sa pui altceva in loc.Tu…ce ai pus NIMENI ?

  262. Calin says:

    Da fratii iubitori mi-au infipt cutitul in spate,MULTAM.Macar am avut ocazia sa ma conving suta la suta cine sinteti…aveam rezerve de douazeci la suta..Cine citeste ultimele postari ale mele realizeaza ca te-am,vam,desfintat.Voi saracii va credeti buricul pamintului,sinteti doar o secta periculoasa si perfida.Mersi ca mi-ai tot ridicat mingea la fileu,asa am avut ocazia sa va prezint lumii.Ai cazut in propria cursa istetuleee.Forumul a fost invadat de fratiori care sint avizi de cunoastere,daca nu faceti schimbari veti ajunge de rusinea lumii.Timpul si banii vostrii ii puteti folosi mai intelept…Succes.

  263. Calin says:

    LEGEA IUBIRII> Dacă legea creştinismului poate fi rezumată într-un singur cuvânt, atunci acesta este iubirea. Oare nu iubirea salvează şi recuperează păcătosul? Ar ocoli Isus oaia care se rătăceşte de la turmă?

    Şi toţi încasatorii de impozite şi toţi păcătoşii se apropiau de el ca să-l asculte. Prin urmare, atât fariseii, cât şi scribii bombăneau, zicând: “Omul acesta îi primeşte cu căldură pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”. Atunci el le-a spus această ilustrare, zicând: “Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le va lăsa pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi nu se va duce după cea pierdută până când o va găsi? Şi, când a găsit-o, o pune pe umerii lui şi se bucură. Şi, când ajunge acasă, îşi cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: ‘Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia care era pierdută’. Vă spun că astfel va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se căieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care nu au nevoie de căinţă. – Luca 15:1-7 (NWT)

    Observă că oaia n-a trebuit să se întoarcă şi să caute păstorul, ci păstorul s-a dus după oaia pierdută. Să ne rugăm ca Societatea Watchtower să fie binecuvântată curând cu o “lumină crescută” în politica izolării extreme a foştilor membri, eliberând astfel mii de suflete – atât în interiorul cât şi în afara organizaţiei de chinul îmbolnăvitor de inimă impus de această dogmă crudă, nedreaptă şi nescripturală.

  264. marcu says:

    CALINE:
    Din pacate,persoane ca tine,care critica intr-una fara noima si temei,trebuie izolate.Asa se facea si in sec.I: DATI AFARA PE RAUL ACELA…L-AM DAT PE MANA SATANEI…Iata doua exemple.Diotref este exemplu de apostazie.LEGEA IUBIRII ?? Iubirea crestina, AGAPE,este una bazata pe principii.Incalci principiile? Te certi cu vecinul intr-una? Cartesti intr-una? Atunci ..ramane MILA…

  265. marcu says:

    WT Society este O EDITURA,CALINE.NU DA AFARA PE NIMENI…APOI..CE SA CAUTI TU PRINTRE MARTORII LUI IEHOVA,AVAND UN ASEMENEA COMPORTAMENT?
    Nu inteleg insa un lucru:daca erai “inrobit”…inseamna ca ai fost “eliberat”.De ce tot cartesti acum?

  266. Calin says:

    Va demasc ATIT!

  267. marcu says:

    Cum sa “demasti” tu ceva aruncand cu noroi? Asta gusta doar cei ca tine,care ORICUM nu sunt ai nostri…nici ai lui Iehova.Arata bre individule ce gresim,concret…Altfel,latri “la luna”….

  268. Nimeni says:

    Elemente practice de Kabbala – Codul Lui Oreste
    http://www.youtube.com/watch?v=jYkMwDyqlLA

  269. marcu says:

    Asta te preocupa pe tine NIMENI? Spiritism evreiesc ? KABALA?Visezi la “pura” si celebra cantareata blonda ,adepta a Kabalei ? Esti culmea !!

  270. marcu says:

    Caline: Ce sa gaseasca oamenii acolo? Parerile unor frustrati,dati afara,ca si tine pt.comiterea unor pacate grave si repetate.
    Despre calitatea merfii nu-l intrebi pe hot…
    Intra d-le in dialog cu mine si arata-mi ce nu este bine in ceea ce invatam si in ceea ce facem noi.Pot sa te ajute toti “prietenii”….
    Nu vezi ca NIMENI nu o face? Nici macar ala care si-a pus acest nume….
    Voi doar aruncati,fara motiv,cu piete si cu noroi.Atat aveti…o educatie trunchiata,o ura viscerala.Credeti voi ca sunt aceste hibe ale voastre produse vandabile? Lumea este plina de ura ,de frustrari,de lipsa educatiei si a bunului simt.Dati-i si voi ce nu are…daca puteti,bineanteles.Se pare insa ca nu sunteti capabili de altceva.Pe voi ura fata de martorii lui Iehova v-a adunat,nu iubirea pt.Adevar.Sunteti sau vreti sa fiti demolatori,fara a fi capabili sa construiti ceva.De aceea,nici macar lumeste vorbind,nu aveti nici cea mai mica sansa.

  271. Calin says:

    Marki cere ajutor medical,se vede de la o posta ca ai nevoie.Din pacate multi de la voi au nevoie de tratament.Faci spume ca un descreierat.Esti PENIBIL.

  272. Calin says:

    Nu înțeleg exact ce ai vrut să spui aici, dar unii martori nu resping învățăturile sclavului din mândrie, ci pentru că au ajuns sincer la altă concluzie. Fiecare ar trebui să aibă libertatea în acestă lume să-și schimbe poziția și să o poată face fără să fie nevoit să rupă relațile cu prietenii săi și cu membrii familiei. Însă martorii nu-ți permit o plecare onorabilă, ei îți distrug reputația înainte și îți atribuie o mulțime de defecte: „mândru”, „încăpățânat”, „critic”, etc.

    Adică ei nu pot admite că un om poate să fie bine intenționat, sincer și să ajungă la altă concluzie decât ei.

    Raymond Franz, făcea în cartea sa, Conflictul conștiinței, o comparație a modul în care sunt tratați „apostații” în 3 religii creștine diferite:
    vezi http://martorii-lui-iehova.ro/raymond-franz/criza-constiintei/capitolul-1-pretul-constiintei/ paginile 4-6.
    Marki eu sint mindru ca sint APOSTATUL vostru.Va veni vremea cind reali apostati vor fi facuti de RUSINE!

  273. Calin says:

    Despre BATRINI. @ Nu trebuie sa va mirati eu ii consider pe cei mai multi “necalificati”,nu au facut scoala ,nu au facut ucenicie,nu pot nici macar gandi singuri.Ce fel de sfatuitori pot fi?Sunt niste executanti si doar atat.Unii incearca sa faca cate ceva crezand ca pot, dar din pacate nu prea le iese.Intrebare : “Ai merge la un stomatolog cu diploma dar care nu a facut scoala ,ucenicie,etc ?Asa-i si aici.Toti au “diplome” i-au calificat la seral si fara frecventa, de multe ori in graba si cam asta a iesit. Niste PENIBILI cu 4-8 clase si alea la”seral”.te pup MARKI.

  274. CDG says:

    Multi au fost ZERO in “viata civila” si au gasit o oportunitate sa fie “cineva”

    Adevărat. Cunosc astfel de „bătrâni”, care dacă ar fi „în lume” ar fi „nime-n drum”.
    Sistemul martorilor seamănă cu dictatura, în care cei loiali sistemului sunt promovați, nu cei valoroși.

    Sincer, dragilor, cred ca “unii” sau “astfel de” este putin spus…

    Nu imi place sa generalizez de obicei, dar in acest caz pot spune pe baza experientelor reale, faptul ca cel putin 95% din persoanele promovate in cadrul organizatiei sunt niste nime-n drum, persoane care in viata reala nu au fost capabili sa realizeze pe picioare proprii absolut nimic si sunt pline de frustrari, persoane pe care acasa (sa nu uitam ca in majoritatea familiilor de martori femeia din spate conduce totul) si in servicul laic nu le asculta si nu le respecta nimeni.

    Cand ti se spune ca esti un frate “capabil”, si se gandesc sa iti acorde “privilegii” in congregatie/organizatie, acest lucru nu are nimic a face cu inteligenta si capacitatile tale, ci asa cum spune Sceptic, are legatura doar cu obedienta si loialitatea neconditionata (cel putin declarata si vizibila in fata lor).

    Elita patetica…

    CdG

  275. marcu says:

    Caline: Tu ai auzit de DEZASOCIERE? Este pt.cei care nu mai vor sa faca parte din poporul lui Iehova.Anunta ca s-au dezasociat si gata…Nimeni nu tine pe cineva cu forta intre noi.In ce priveste batranii si slujitorii,esti ori de rea credinta,ori prost informat: majoritatea ( aprox.60% ) au studii medii,iar cei cu studii primare si gimnaziale sunt la paritate cu cei cu studii superioare.Majoritatea celor cu studii laice primare ori gimnaziale sunt inaintati in varsta,avand aceste privilegii de zeci de ani..
    Sigur ca studiile laice nu sunt criteriul primirii de privilegii teocratice,pt.ca,daca ar fi fost asa,dintre cei 13 apostoli(12 + Pavel) doar 3,Pavel,dr.Luca si Matei corespundeau “criteriilor” tale.
    In teocratie nu functioneaza LEGILE CALIN….ci LEGILE LUI IEHOVA.
    Si…la noi,batranii si slujitorii SLUJESC nu sunt “elite”….iar ca sa slUjesti,iti trebuie CREDINTA, bun simt,harnicie,nu patalamale CARE SE OBTIN -MULTE- PE SPAGA !

  276. marcu says:

    Ray sustine un mod nebiblic de tratare a apostatilor,Calin.Mandria si invidia pe unchiul lui,care ii era superior pe toate planurile,indeosebi in ce priveste umilinta l-au condus la dezasociere.
    La moartea lui Rtherford,multi il vedeau pe Fred Franz ca presedinte.Nu a fost asa,cu toate ca Franz era foarte bine pregatit,un teolog desavarsit.Acest lucru nu l-a determinat insa sa paraseasca poporul lui Iehova.Ray insa,s-a suparat ca nu a primit privilegiile pe care le dorea.A parasit congregatia,intrand pe mainile celor care l-au exploatat pe singura directie la care se pricepea: sa arunce cu noroi in noi.O face jenat…cu jumatate de gura.Dar…ii este foame si,cum omul nu are o meserie…a devenit mazgalitor de tabloide.Pt.ca asa sunt cartile lui: niste tabloide.
    Repet intrebarea: de ce nu intra Ray sau Reed in dialog public cu noi,pt.a ne arata ca au dreptate? De ce nu si-au creat ei sau Alin Isfa forumuri de discutii publice? Pt.ca,in discutii libere,pe baza Bibliei,NU AU NICI CEA MAI MICA SANSA…
    De ce tu,Caline nu dialoghezi,marginindu-te la carteli,acuze fara temei si critici fara dovezi? Din acelasi motiv……

  277. Calin says:

    Marki te admir totusi ,ca crezi in povestile martorilor… Teocratia asta a voastra, este doar praf in ochi ,mai exact DICTATURA.Martorii au raspuns la toate,de fapt minciuni,manipulare ,spalarea creierelor.Trebe sa recunosc ca sinteti cei mai buni.Rugaciunea VOASTRA din biblia VOASTRA unde a disparut? Aud? Ati “facut” o biblie care sa va apere interesele bolnave.Cu spalatii pe creier ,ce as putea discuta eu?hai sa fim seriosi Marki.Te pup pe chelieee.Nici nu sti ce bine este sa fii LIBER.Fanaticii nu vor cunoaste asta niciodata,sclavilor.Pa.

  278. Nimeni says:

    Traducere Google

    “Poate că, atunci, vă va da-mi explicaţia de către dvs. a conceptului unic creştin printre religiile lumii că Dumnezeu a trebuit să aibă o jertfă de sânge de către un om perfect, în scopul de a ierta păcatele oamenilor El a creat?”

    “Nu există nimic unic legat de jertfe de sânge, David Acestea au fost folosite inca din cele mai vechi timpuri pentru a produce fenomenele psihice în legătură cu închinarea la idoli.. Magicieni negri şi medicii de vrăjitoare vrăji, crimele cauzate de violenţă, şi a angajat serviciile de discarnates cu energia eliberată prin vărsare de sânge de animale. tehnici pentru realizarea acestor lucruri au fost redescoperite in timpurile voastre. Nu a fost o renaştere scară largă a practicii de artele negre. ”

    “Dar copiii lui Israel făcut sacrificii de sânge şi a spus că a fost instrucţiunile lui Dumnezeu pentru ei sa o faca”, am spus pe gînduri.

    “Da, David, acest lucru este adevarat. Amintiţi-vă, de asemenea, modul în care acestea au devenit de multe ori distras şi a făcut sacrificii de sânge pentru a idolilor popoarelor pe care au cucerit sau care au trăit într-un teritoriu adiacent Unele dintre copiii lui Israel, chiar sacrificat propria primul născut. Fiii lui ca să facă ispăşire pentru păcatele lor. Ei au simţit că acestea ar trebui să ia ceea ce era mai pretios pentru a le si distruge-l ca un sacrificiu pentru a vă rugăm să o zeu furios Poţi,. David, imaginati-va cum ar închinându-un zeu? ”

    “Cum ar putea oamenii devin atât de înşelat?” L-am întrebat.

    “Uşor, David. Preotii lor au învăţat cum să producă fenomene care oamenii ar putea vedea, auzi şi mirosul Ei au dezvoltat tehnici care le-au permis să manipuleze forţele naturale pentru a crea forme puternice crezut că a devenit vizibilă,. Şi au fost chiar posibilitatea de a utiliza le să câştige luptele cu dusmanii lor. ”

    “Vrei să spui că toate poveştile din Vechiul Testament despre sacrificii lui Dumnezeu cerând pentru păcatele oamenilor sau pentru închinare erau de fapt doar conturile de modul în care preoţii mentinut un control al persoanelor cu ajutorul de fenomenele psihice produse de practica de magie neagră ? ”

    “Nu e aşa de simplu, David Nu poate rula doar toate povestile despre diferitele sacrificii de sânge într-un forfetare şi aruncaţi-le ca de eroare.. Nu a fost aşa. În povestea lui Homer de Ulise, el descrie modul în care nuanţele au fost capabili care urmează să fie dat constiinta temporară şi ar putea să se facă vizibile după un bou a fost ucis pentru a le furniza sange proaspat cald să bea Homer a fost înregistrare doar una din multe tipuri diferite de fenomenele psihice, obţinut prin acest site sacrificii de sânge.. Odiseu a fost, astfel, posibilitatea de a vorbi într-o anumită spiritele persoanelor decedate cu care era familiarizat. Aceste nuante au fost umbre astral al morţilor care luptaseră cu el în asediul Troiei. Mama lui a decedat a fost acolo, de asemenea, în conformitate cu povestea lui Homer. Aceasta este o cerere de sacrificii de sânge. discarnates nu bea sângele fizic, desigur, dar absorbit energia sa de viaţă, care le-a permis să se materializeze pentru o perioadă scurtă de timp au fost nici ei realitatea numim suflet, ci doar o umbră a personalităţii, în conformitate cu Homer.. ”

    “Nu este cu siguranţă nici o legătură între această poveste şi ritual elaborat de jertfe de sânge, instituit prin Moise?” L-am întrebat.

    “Aceasta este o întrebare bună, David Ca o chestiune de fapt, nu există o paralelă interesantă între ele.. Domnul Dumnezeu care a condus poporul din Egipt, nu ar trebui să fie considerat ca Energia Creatoare Infinit al Universului. Cererea că el ar fi trebuit sa este doar un exemplu de gândire imaturi şi de auto-centrare a unui popor primitiv care cred că sunt singurii locuitori ai universului. Domnul a fost un membru al unei rase mai avansate ale căror oameni sunt slujim pe Dumnezeu, acţionând ca tutori pentru evoluţia rasei umane pe pământ. sufletul individual care a fost responsabil de orizontală pilon în formă de nor, in marea nava celest, a fost menţionat în mod corespunzător ca Domnul Dumnezeul lui Israel prin Moise, nava Lui cerească a vorbit ca un pilon. de un nor de lipsa de terminologia. Domnul Dumnezeu a protejat Copiii fuga lui Israel cu înţelegere avansat de Legea Naturală la dispoziţia sa. ”

    “Sacrificiile au fost mijloacele pentru a permite materializarea lui în forma de nivelul nostru de vibratii Aceste fiinţe avansate au fost invizibile pentru ochiul uman, deoarece ele există într-un alt nivel de material care este mult mai rafinat şi la o rată de vibraţie mai înaltă.. Moise a fost un om care a purificat naturii sale, în scopul de a servi poporul, sub conducerea Domnului. Acest lucru înseamnă că Moise a ridicat nivelul de vibratii al corpului său şi a dezvoltat facultăţile sale psihice. Acest lucru ia permis să comunice cu mai multe fiinţe evoluat destul de direct. A fost pentru preoţi, care ar avea nevoie de contact prin intermediul simţurilor lor că sângele a fost cerută de Domnul lor. ”

    “Atunci v-ar spune că, prin mijloace de sacrificiu de sânge, au ţinut ce savanţi de paranormale numit sedinte de spiritism materializare completă Domnul necesare ectoplasm din sânge de animale, pentru a permite el să apară la preoţi?? Menţiune foarte de o astfel de idee pare a fi ireverenţios la extrem “, am spus.

    “Nu 1 / 1000 ca ireverenţioasă ca sugestia că Creatorul Cerului si Pamantului a trebuit să fie pacificată cu jertfa de sânge de un om perfect înainte de a putea ierta greşelile de fiinţe umane pe care el însuşi, a adus în existenţă.”

    “Trebuie să existe o denaturare ciudat de semnificatii aici. S-ar părea imposibil să creadă aşa ceva. Desigur o astfel de predare, ca aceasta a ascuns adevăratul scop al răstignirii,” am spus pe gînduri.

    “Nu chiar, David Oricine caută cu sinceritate să se piardă în serviciul altora. Nu este confuz sau perturbată de înţelesurile pervertit care sunt generate în minţile celor care nu sunt încă pregătite să se piardă în El.”

    “Vă rugăm să explicaţi mai multe despre sacrificii de sânge pe care Moise a fost dispus să se stabilească,” am spus.

    “Dacă te vei gândi înapoi peste povestea Vechiul Testament, vă veţi aminti că existau instrucţiuni foarte elaborate cu privire la întreaga procedură Pentru a efectua ritualul în mod corespunzător a cerut obiecte confectionate din metale diferite, pânză colorată, lemn Stadii poleit cu aur,. Desene sau modele brodate din postav, pietre preţioase, articole de îmbrăcăminte specială pentru preoţi, care a inclus platose de metal si pietre încadrate în anumite tipare Deci, departe de a fi un produs al unui trib superstiţios, un popor primitiv, stă în spatele tuturor acest lucru a fost. o ştiinţă profundă. Totul a fost legat de machiaj vibrationale ale corpului uman, precum şi procedurile au fost planificate să îi permită să reziste forţelor la care nu a fost obişnuit jertfa de sânge a oferit de asemenea energie pentru a ridica nivelul vibrational al corpului fizic al preotului şi îi permite să comunice cu membrii. a cursei avansate de ghidare lui Israel. camera interioară, locul de intalnire pentru preoţi şi Domnul, a fost conceput pentru a proteja preotul şi exclude interferenţele de fiinţe neincarnate de tărâmuri inferioare. ”

    “Ei bine,” am spus, “Eu văd acum că sacrificii nu au fost în beneficiul lui Dumnezeu, dar pentru a poporului Acest lucru face mai mult sens pentru mine.. N-am putut urmări raţionamentul din spatele lui Dumnezeu care doresc să miros fumul de ardere carne. Dar de ce toate alte sacrificii … primul născut de sex masculin din toate dobitoacele curate ucis ca un sacrificiu, de exemplu? ”

    “Un nucleu de suflete care au ales să servească cursa au fost pregătite pentru a fi esenţial în aducerea forţelor evolutive pentru a ridica întreaga rasă umană la un nivel superior. Aceasta, desigur, a fost sensul real al poporului ales. Scopul sacrificii a fost de a furniza energia necesara de influenţele angelice de a provoca schimbări în Israel “fizico-mental-spiritual organisme. După rafinamentele au fost aduse cu privire la modelele corpul` ales “suflete, au fost sa se incarneze în alte rase Prin aceste mijloace,. întreaga rasă umană a fost să fie infiltrat cu influenţa lor modernizare. De îndată ce lucrările pe corpurile sufletul lor a fost realizat, jertfele de sânge au fost destinate a fi întrerupt. ”

    Sursa:
    http://reincarnation2002.com/chapter_31.htm

  279. marcu says:

    Draga NIMENI…tu esti un ateu.Daca tu poti gandi ca vei opune Bibliei pe Homer cu Iliada si Odiseea sa,pe von Daniken sau mai stiu eu ce “ganditor” ai mai citit,te inseli.
    1.Existenta unor civilizatii extraterestre,nu a fost dovedita.
    2.Legendele despre semizei sunt legate de nephilimii si de ingerii incarnati,coborati pe pamant,din perioada antediluviana,nu de acele “civilizatii”.
    3.Tot “extraterestrul” din “nava cosmica” a cunoscut exact locul acelei creste stancoase care traverseaza Marea Rosie,l-a condus pe Moise acolo si a despartit apele? Tot acela i-a acoperit pe egipteni?
    4.Jertfele de animale au fost una,cea a lui Isus cu totul altceva.Aici intervine regula ECHIVALENTEI: un om perfect,intaiul Ad’ham a adus pacatul in lume,tot un om perfect,ultimul Ad’ham,prin moartea sa a ridicat pacatul.Dumnezeu si-a trimis Fiul Unic-Nascut,deci….putem sa-i fim recunoscatori,nicidecum sa cartim impotriva acestei dovezi de iubire.
    5.Despre existenta Creatorului vorbeste clar Creatia Sa,Legile Universale.Nu exista legi fara Legiuitor…Atat de clar,incat NEBUNUL SPUNE IN INIMA LUI CA NU ESTE DUMNEZEU.Despre Dumnezeu ne vorbeste Cuvantul Sau Inspirat,Biblia.
    De unde a stiut Moise ca pamantul este suspendat in atmosfera?De unde a stiut Isaia ca pamantul este rotund? Nu extraterestrii le-au spus pt.ca acestia exista doar in imaginatia unora ca tine…si daca ar fi existat ,tot ar fi trebuit sa fie creati de cineva.De unde a stiut Isaia cu sute de ani inainte cine va duce in robie Izraelul? De unde au stiut profetii cu sute de ani inainte ca Izraelul va sta in robia babilonica 70 de ani (607-537 i.e.n.)?
    De unde a stiut Daniel EXACT timpul venirii lui Mashyah ,venire consemnata in profetia celor 70 de saptamani?
    In rest,speculatii ieftine,NIMENI.
    Speculatii care nu stirbesc existenta umana a lui Isus,profetiile Sale implinite,sacrificiul Sau,dar si minunile infaptuite.

  280. Nimeni says:

    Nu ti-a fost dovedita tie, ei sunt aici, printre noi, de la inceputurile civilizatiei umane.
    Miturile despre zei si semizei… din Vechiul Testament au fost copiate din miturile mult mai vechi(Sumeriene, Babiloniene, Egiptene, etc.) Insa tu astepti doar acele dovezi si argumente care vin in sprijinul convingerilor tale si vrei sa vezi doar ceea ce vrei tu sa vezi.

    George Smith, acela caruia i se datoreaza talmacirea variantei sumeriene despre potop, a tradus in felul urmator unul dintre fragmentele de text descoperite in urma sapaturilor arheologice efectuate la ruinele Babilonului. „Construirea acestui templu i-a maniat pe zei. Intr-o noapte, ei au daramat tot ce fusese construit, i-au imprastiat pe oameni si le-au facut un grai ciudat. Apoi, procesul s-a oprit.”
    Acesta nu este singurul text. Anumite referinte, privind existenta unei singure limbi, pot fi gasite si intr-un poem epic sumerian, intitulat „Emerkar si stapanul Arratei”. Intr-una dintre incantatiile lui, Emerkar spune:
    „Demult, intregul univers, toti oamenii ii vorbeau lui Enlili in
    aceasi limba. Atunci Enki, zeul abundentei, ale carui porunci sunt demne de incredere, Zeul intelepciunii, cel care intelege pamantul, Stapanul zeilor, Inzestrat cu intelepciune, domn al lui Eridu, A schimbat graiul gurilor lor, (a adus) cearta in el, In graiul omului care (pana atunci) fusese unul”.

    Legenda turnului Babel

    Geneza 11:1-9
    Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
    2 Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo.
    3 Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.
    4 Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!”
    5 Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
    6 Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.
    7 Haidem! să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!”
    8 Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea.
    9 De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.
    In mitologia sumeriana si akkadiana,zeii Anu si Enlil au creat unmversul.Unele mituri spun ca lumea a fost creata prin separarea cerului (Anu) de Pamant(Enki),altele prin unirea cerului cu pamantul,iar alt mit spune ca universul s-a nascut prin unirea apei dulci cu cea sarata.
    Enki,zeul apelor dulci s-a unit cu alte zeite si a dat nastere vegetatiei,muntii si lana.
    Tema cosmogonică a separării cerului de pământ pe care o întâlnim după cum am spus şi în Geneză, o regăsim sub o alta formă şi în poemul Enuma Elish, unde zeul Marduk taie trupul monstrului Tiamat în două, dintr-o jumătate creând cerul , iar din cealaltă Pământul.În ebraică tehom, cuvântul care desemneză abisul de ape de la începutul lumii este echivalent cu semitic-babilonianul Tiamat . Deci monstrql Tiamat simbolizează oceanul primordial.
    ,,Potolit, Domnul priveşte leşul Tiamatei; el vrea să împartă dihania, să plăsmuiască [din ea] lucruri frumoase.[...]
    În pântecul Tiamatei, el arcui înălţimile cerului. Îl puse pe Nannar (Luna) să strălucească (acolo) şi îi încredinţă noaptea. îl hărăzi (să fie) giuvaierul nopţii, ca să numere zilele pe care în fiecare lună, fără sfârşit, va avea să le însemne cu discul său.[...]
    …el făureşte‚ figurile cereşti care hotărnicesc cele 12 luni ale anului, deschide porţile soarelui şi rostuieşte calendarul lunar, făurind în prealabil luna, să hotărască timpul”. (Enuma Elish)
    Deasupra capului zeiţei a aşezat un munte, “izvoare au fost desferecate, apa vie ţâşnii; din ochii ei făcu să izvorască Tigrul şi Eufratul” (Enuma Eliş). Pe pântecul ei a îngrămădit munţii, i-a îndoit coada şi a înnodat Marele Lanţ “spre a susţine puzderia apelor lui Apsu la picioarele sale” (Enuma Eliş). Acest Mare Lanţ din coada monstrului era considerat punctul de echilibru al întregul univers. Mitul războiului intre Marduk şi Tiamat simbolizează impactul celor două elemente, focul şi apa (Marduk e mânuitorul focului ceresc, iar Tiamat este marea cu apele ei), cosmogonia acvatica fiind o concepţie frecventa în mitologia generală.

    Un alt mit babilonian, care aminteşte de tema renunţării la nemurire este Poemul lui Adapa (Adam în babiloniană) .
    Adapa era locuitor al oraşului Eridu, fiind fiul Zeului Enki, de la care moştenise înţelepciunea dar nu şi nemurirea.
    Adapa îi rupe aripile lui Enlil, zeului vântului deoarece acesta îi răsturnase barca cu care pescuia.Din acest motiv Adapa este chemat în Rai pentru a da socoteală lui Anu (Zeul Cerului).
    Enki îl sfătuieşte pe Adapa să refuze pâinea şi apa pe care i-o va da zeii deoarece va muri.
    Ajuns în faţa lui Anu, Adapa este iertat, ajutat fiind de zeii Dumuzi şi Gizzida, care păzeau poarta Raiului.
    Deoarece Adapa era singurul muritor care ajunsese în Rai, zeii i-au oferit să mănânce pâinea vieţii veşnice şi să bea apa vieţii veşnice .
    Adapa însă refuză acest lucru. Amuzaţi, zeii poruncesc ca Adapa să fie trimis înapoi pe Pământ, dar nu înainte de a-l întreba de ce a refuzat acest dar.
    Răspunsul lui Adapa este foarte interesant: Enki, stăpânul meu, mi-a spus să nu beau , să nu mănânc.
    El aminteşte de cel al Evei :
    13. Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit, şi am mâncat din pom.”

    În mitologia sumeriană Enki era zeul înţelepciunii, al apelor dar şi al pământului şi apare uneori reprezentat ca un şarpe.
    Miturile babiloniene vorbesc de asemenea de o grădină înfloritoare, în mijlocul căreia se găsea un pom sacru, un pom al vieţii, sădit de zei şi ale cărui ramuri ajungeau până la cer. Acest pom era păzit, astfel încât niciun muritor să nu ajungă la el.

  281. Nimeni says:

    Locul în care Dumnezeu a încurcat limbile, îşi are originea în vechile mituri babiloniene despre zigurate (templele închinate zeilor) ale căror trepte simbolizau legătura dintre pământ şi cer, oameni şi zei .
    Expresii precum ,,turn al cărui vârf atinge cerul’’ sau ,, să ne facem un nume’’ sunt des întâlnite în vechile inscripţii de pe clădirile babiloniene.

    Dacă am da crezare tradiţiei orale, turnul biblic s-ar afla în Borsippa, o aşezare situată la 20 km de centrul vechiului oraş Babilon. În sec. al XIX-lea aici a fost descoperit un cilindru cu următoarea inscripţie :

    Turnul de la Borsippa, pe care l-a ridicat un rege odinioară şi l-a terminat până la înălţimea de 42 de coţi, fără să fi sfărşit însă vârful său, a căzut în ruine în vremurile de demult.
    Nu s-a dat nici un fel de îngrijire corespunzătoare gurilor sale de scurgere a apei . Ploaia şi furtunile i-au ros cărămidăria, iar ţiglele i s-au spart.
    Marele zeu Marduk m-a îndemnat să-l refac.

    Este puţin probabil ca acesta să fie turnul biblic, însă legendele care s-au ţesut în jurul acestor construcţii impresionate (ziguratele, echivalentul piramidelor egiptene), precum şi alte mituri sumeriene (Mitul lui Etana sau Enmerkar şi regele din Aratta), toate acestea au reprezentat probabil sursa de inspiraţie pentru povestea biblică.

    În Vechiul Testament, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam încredinţîndu-i misiunea de a recupera şi răscumpăra omenirea căzută în idolatrie.
    Interesant este faptul că această ,,chemare’’ urmată de părăsirea cetăţii Ur de către Avraam şi rubedeniile sale coincide din punct de vedere istoric, cronologic cu marea migraţie a popoarelor din mileniul III i.e.n.
    Legenda lui Avraam are la bază migraţia triburilor aramaice din Mesopotamia spre Palestina eveniment determinat de factori sociali, economici, demografici, nicidecum de o revelaţie divină.

    Pentru a înţelege mai bine toate aceste asemănări dintre miturile sumeriene, akkadiene, babiloniene şi Vechiul Testament, trebuie ţinut cont de faptul că oraşul de origine a lui Avraam, primul patriarh biblic, a fost cetatea Ur.
    Zeii sumerieni, akkadieni, babilonieni au fost cei la care s-au închinat strămoşii, mai apoi părinţii lui Avraam.
    Biblia spune că Avraam nu s-a închinat la idoli chiar dacă a trait într-o lume idolatră. Însă acest lucru este puţin probabil şi puţin interesant.
    Important este că Avraam cunoştea toate aceste mituri. De aceea el este considerat un reformator religios : a reformat vechea religie politeistă babiloniană, transformând-o într-una monoteistă.

    Geneza din Biblie îşi are începutul în Babilon. Influenţa egipteană începe imediat după ,,vizita’’ de 400 de ani a lui Avraam în Egipt, şi va deveni mult mai pregnantă în timpul lui Moise (cel crescut şi educat în religia şi cultura egipteană).

    Visul lui Iacov

    10. Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi-a luat drumul spre Haran.
    11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi, şi s-a culcat în locul acela.
    12. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.
    13. Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
    (Geneza 28)

    În Textele Piramidelor principala temă este renaşterea şi înălţarea la cer a faraonului. Această ascensiune este descrisă în mai multe feluri. În unele texte sufletul faraonului face această călătorie cu barca lui Ra (zeul Soarelui). În altele, sufletul faraonului îşi ia zborul sub forma unei păsări (şoim, bâtlan) sau… urcă la cer căţărându-se pe o scară la căpătul căreia îl aşteaptă zeul Ra.

    “Ei au adus o scara pentru Teti, ei au instalat o scara pentru Teti; scara iat-o apare. Apare si numele tau pe care l-au rostit zeii”
    (Textele Piramidelor)

    Înainte de a vorbi despre Moise, trebuie subliniat un eveniment istoric şi religios extrem de important care a avut loc undeva în jurul anului 1350 i.e.n.
    Atunci, în urma unei revelaţii, faraonul Amenhotep IV şi-a schimbat numele în Akhenaten (,,în spiritul lui Aten’’) şi a impus monoteismul, credinţa într-un singur zeu, Aten (discul solar).
    Aceasta este considerată de cercetători cea mai radicală schimbare religioasă din Antichitate, fiind se pare şi prima religie monoteistă din istorie.

    Revenind la Moise, până nu demult, se credea că Ramses II (1304-1237 î.e.n) ar fi fost faraonul biblic, deoarece în Vechiul Testament se face referire la construirea oraşului lui Ramses II cu sclavi evrei.

    11. Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon.
    (Exodul 1)

    Se pare însă că domnia lui Ramses II a acoperit doar perioada captivităţii, iar faraonul din timpul exodului ar fi fost de fapt fiul acestuia, Merneptah (1213-1203 î.e.n) .
    Deci, din punct de vedere al contextului istoric, exodul a avut loc la un secol după Akhenaten (de numele căruia, repet, se leagă prima religie monoteistă din istorie), în perioadă în care imperiul egiptean se întindea peste Palestina şi ajungea pâna la Eufrat.

    Referitor la episodul exodului, acesta nu este consemnat nicăieri, nici istoric, nici arheologic, chiar dacă potrivit Vechiului Testament un faraon (împreună cu întreaga sa armată) a sfârşit inecat în apele Mării Roşii.
    Probabil această poveste este la fel de veridică, de adevărată, ca şi povestea lui Moise, inspirată se pare din cea a regelui akkadian Sargon (2270–2215 î.e.n) . [vezi postul lui Urban]
    Vechiul Testament spune că Moise (nume de origine egipteană), a fost crescut şi educat în spiritul religie egiptene. Iar acest lucru se va observa în noua religie a poporului evreu. Spun noua religie deoarece reforma religioasă a lui Moise este mult mai complexă decât cea a lui Avraam .
    Avraam a fost liderul spiritual, al unui trib nomad ce număra câteva zeci de persoane, în timp ce Moise, conform Bibliei, a condus destinele unui întreg popor, ce număra cateva sute de mii.
    Dar iată câteva asemănăti între religia moizaică şi cea egipteană :

    Cele 10 porunci, legile de conduită morală, atât în societate cât şi în faţa lui Dumnezeu.

    7. Să nu iei în deşert Numele Domnului […]
    8. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
    9. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău.
    10. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
    11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
    12. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
    13. Să nu ucizi.
    14. Să nu preacurveşti.
    15. Să nu furi.
    16. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
    17. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.
    (Exod 20 :7-16)

    Mai mult de jumătate dintre ele le găsim în Capitolul 125 din Cartea Egipteană a morţilor. Aceasta cuprinde mai multe mărturisiri pe care sufletul celui decedat trebuie să le facă în faţa zeului Toth, judecătorul divin.

    Nu l-am dispreţuit pe ,,Dumnezeu’’ (Zeu)…
    Nu am ucis…
    Nu am comis adulter…
    Nu am furat…
    Nu am pângărit femeia altui bărbat…
    Nu l-am blestemat pe ,,Dumnezeu’’(Zeu)…
    Nu am adus mărturii mincinoase…
    (Cartea Egipteană a morţilor)

    În Vechiul Testament, aceste legi, scrise de Dumnezeu pe două plăci din piatră, erau păstrate în Chivotul Legii, numit şi ,,aşternutul picioarelor lui Dumnezeu’’.
    Despre incantaţiile sau mărturisirile, din Cartea Egipteană a morţilor, legendele spun că au fost scrise de însuşi Zeul Toth pe o piatră de alabastru, care a fost apoi aşezată la picioarele lui .

    Chivotul Legii seamănă foarte mult cu cel egiptean. În religia egipteană acesta era purtat de preoţi în procesiuni religioase, deoarece se considera că în el erau păstrate relicvele sacre ale lu Osiris, Isis sau ale altor zei.
    De asemenea el simboliza arca sau barca cu care sufletul faraonului părăsea această lume (trupul faraonilor era adus cu o barca pe Nil la locul unde urma să fie depus).

    2.Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.
    (Deuteronomul 4.2)

    În cea mai veche carte de înţalepciune egipteană -,, Învăţătura lui Ptah-hotep’’ – care cuprinde porunci, sfaturi, învăţături, reguli de viaţă pentru supuşii faraonului, se găseşte următoarea frază :

    Să nu scoaţi nici un cuvânt, să nu adaugi nimic, să nu înlocuieşti vreun cuvânt cu un altul .
    (Învăţătura lui Ptah-hotep)

    7. Să nu mâncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să-l priviţi ca necurat.
    $ (Deuteronomul 14.8 , Leviticul 11.7)

    În Egiptul antic porcul era un animal typhonian, malefic, deoarece imaginea lui era asociată cu cea a zeului Seth.
    În mitul lui Isis şi Osiris, Seth se transformă într-un porc negru şi îl mutilează pe Osiris, lăsându-l fără un ochi.
    Într-un alt mit, se povesteşte că Seth, în timp ce urmărea un porc în timpul unei nopţi cu lună plină, a descoperit sarcofagul din lemn în care era trupul lui Osiris şi l-a sfâşiat.
    Din această cauză în textele egiptene era interzisă rostirea numelui acestui animal sau reprezentarea sa sub orice formă (grohăitul lui era considerat drept o manifestare a urii).
    Ca şi în Vechiul Testament porcul era asociat cu rezidurile, murdăria, iar din punct de vedere religios era un animal impur.

    n Biblia originală, scrisă în vechea ebraică, Dumnezeu apare sub mai multe denumiri: Elohim, Yahveh, Adonai, El, Eloh, El-Eliom, El-Roi, El-Olam, El-Shaddai, Ereh Apaim, Sabaoth , etc.
    Multe dintre acestea sunt caracteristici sau atribute ale lui Dumnezeu. El-Olam se traduce de exemplu ,,cel veşnic’’, El-Roi ,,cel care se arată în vedenii’’ El-Shaddai ,,atotputernicul , s.a.m.d.
    Cele mai frecvente denumiri sunt ELOHIM, folosit de aproximativ 2 600 ori, şi YHWH folosit de aproximativ 6 800 de ori.

    În timp ce ELOHIM este privit ca un ,,nume general” al lui Dumnezeu,YHWH este considerat adevaratul nume sau ,,numele personal’’ al lui Dumnezeu, fiindu-i dezvăluit lui Moise.

    13. Moise a zis lui Dumnezeu [Elohim]: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: , Dumnezeul [Elohim] părinţilor voştri m-a trimis la voi’; şi mă vor întreba: ,Care este Numele Lui?’ ce le voi răspunde?”
    14. Dumnezeu [Elohim] a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt [YHWH].” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte ,,Eu sunt’’ [YHWH], m-a trimis la voi.” (Exodul 3)

    După cum se observă, YHWH nu este un nume propriu-zis. El el este o rădăcină a verbului ebraic ,,a fi’’ şi a fost tradus ,,Cel ce este’’. Iar Iahve sau Iehova sunt doar două din posibilele pronunţii ale tetragramm-ului YHWH, deoarece în vechiul scris ebraic nu existau vocale. Pronunţia exactă nu este cunoscută.
    În scrierile rabinice se spune că este interzisă pronunţarea lui de către profani (evreii dau o altă interpretare poruncii ,,să nu iei în deşert numele lui YHWH’’).
    „Tăcere! Căci nu trebuie să pomenim acum Numele YHWH!” (Haftara -Amos 6.10)
    De aceea evreii foloseau în rugăciunile lor numele de „Adonai” sau „Elohim”. Doar Marele Preot avea voie să îl rostească o dată pe an în Sfânta Sfintelor.

    Să aruncăm acum o privire in ,,ograda egipteană’’.
    Într-un mit al zeiţei Isis se spune că Zeul Soarelui avea un nume ascuns, pe care nu îl cunoştea nimeni. Toată puterea lui stătea în secretul acestui nume.
    Dorind să dobândească putere lui RA pentru a-l reînvia pe Osiris, Isis recurge la un şiretlic Atfel, ea trimite un şarpe să îl muşte pe RA. Otrăvit, RA cere ajutorul celorlalţi zei. Iisis promite că îl va face bine cu condiţia să îi spună secretul numelui său. Din cauza durerii RA acceptă acest lucru.
    Această poveste o regăsim în formulele sau ritualurile magice egiptene , unde preoţii o rugau pe Isis să folosească numele secret al lui RA, pentru ca vraja să aibă efect.

    Sursa:Mitologia – O istorie vizuala

  282. Nimeni says:

    Cele mai vechi coduri juridice

    Code of Urukagina (2,380-2,360 BC)
    Cuneiform law (2,350-1,400 BC)
    Code of Ur-Nammu, king of Ur (ca. 2050 BC)
    Laws of Eshnunna (ca. 1930 BC) [2].
    Codex of Lipit-Ishtar of Isin (ca. 1870 BC).
    Code of Hammurabi (ca. 1790 BC)
    Code of the Nesilim (c. 1650-1500 BC)
    Hittite laws (ca. 1650–1100 BCE).
    Hebraic law / Hebrew Bible / Old Testament (see Mosaic Law) (later see Halakha) (9th-5th Century BC)
    The Draconian constitution (7th Century BC)
    Gortyn code (5th century BC)
    Twelve Tables of Roman Law (451 BC)

    Sursa:
    http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_ancient_legal_codes

    Daca legile din Torah sunt inspirate de Dumnezeu atunci
    ce putem spune despre codurile legale mai vechi(ex. Codul lui Hammurabi) ?

  283. Nimeni says:

    Harta incredibila a lui Piri Reis ( II )

    Faimoasa harta a lui Piri Reis este legata ipotetic de civilizatiile extraterestre care, candva, ar fi vizitat Terra… Mehmet a fost un mare amiral (Reis in turca) al flotei turcesti care a trait in secolul XVI.
    Un intelectual ca el a fost pasionat de cartografie si a colectionat harti, dar era si un excelent cartograf. In timpul unei batalii, unchiul lui Piri a facut prizonier un marinar, un vechi pilot al expeditiei lui Cristofor Columb in Lumea Noua.

    Acesta a declarat ca marele descoperitor spaniol nu a plecat orbeste, asa cum se credea. El poseda o carte si o harta stranie pe care, din fericire, le avea si marinarul prizonier. I le-a aratat lui Piri, pentru a putea verifica exactitatea lor…Intre 1513 si in 1528, amiralul a desenat doua harti ale lumii copiind informatiile din intreaga sa colectie si, putin mai tarziu, a scris Kitab-i-Bahrye (Carte de Navigatie), in care se pot gasi in plus 25 de harti prezentand principalele tarmuri ale oceanului Atlantic.

    Se spune ca nu numai ca ar fi copiat hartile lui Columb, dar si harti datand din perioada lui Alexandru cel Mare! El citeaza de asemenea pe St. Brandan, Nicola Giuvan, Anton Genovezul, etc. Exista totodata aporturile expeditiei lui Cabral care a descoperit Brazilia in 1500 in timpul unei calatorii spre India.

    Particularitati stranii, cum ar fi o legenda, irlandeza scrisa in carte, arata faptul ca Piri s-a inspirat si din alte harti europene. In 1929, un grup de istorici a redescoperit cartea lui Piri Reis intr-o biblioteca a palatului de la Topkapi din Constantinopol. Dar a trebuit asteptat anul 1953 pentru ca un capitan, Malley, specialist in harti vechi, ofiter inginer pensionar care a lucrat la biroul Hidrografic al SUA Navy, sa se intereseze de opera amiralului turc.

    Avand o lunga experienta in materie, el si-a dat imediat seama de stranietatea hartii si a intreprins, cu ajutorul altor cartografi, o studiere in amanuntit a sa. Profesorul Charles H. Hapgood si Richard W. Strachan au avansat concluzia ca surpinzatoarea precizie a hartii (pozitia raurilor, a muntilor, a insulelor, a desertului, etc.) nu putea fi realizata decta prin fotografii aeriene. Dar popoarele antice dispuneau oare de o tehnologie atata de avansata? Si cine le-a facut?

    Pe aceasta harta sunt localizate punctele geografice, nu cu ajutorul longitudinii si a altitudinii ca astazi ci cu ajutorul unei serii de cercuri avand linii radiale. Hartile utilizand aceasta metoda de localizare sunt perfectionate de Dulcert Portolano si poarta numele de harti portulane. Acest sistem era fara indoiala in utilizare in Evul Mediu. Se vad deasemenea doua romburi reprezentand scara.

    Ea comporta numeroase ilustrari cum ar fi: portretele suveranilor, elefanti in Africa, lame in America de Sud, vapoare pe ocean, pasari in insule, munti, rauri, stanci submarine, etc. Harta este de asemenea acoperita de note diverse. De exemplu: Acesta tara este locuita… Acesti munti cu bogatii minerale… Aceste coaste sunt numite Tarmurile Antilelor. Ele au fost descoperite in 896 dupa calendarul arab.

    Dar se spune ca este un genovez infidel, numit Columb, care a descoperit acest loc…si: Coastele si insulele acestei harti au fost recopiate de pe harta lui Columb. Si in aceasta tara se pare ca sunt monstrii cu blana alba, cat si boi cu sase coarne. Mallery a stiut sa demonstreze ca harta lui Piri Reis arata cu o mare percizie coastele Groenlandei dar fara gheata! Aceasta arata ca fiind compusa din doua insule, prinse acum sub aceeasi gheata si formand un intreg. Insulele desenate corespund perfect piscurilor sub-glaciare si unul dintre ele a fost descoperit gatie acestei harti, la insistenta lui Mallery!

    Cei care au facut harta pareau sa cunoasca perfect coordonatele, chiar si longitudinile, ceea ce noi nu stim sa facem decat de 200 de ani (si cu ajutorul ajutorul a lungi si dificile calatorii facute in acea epoca)! Precizam faptul ca tarmurile Groelandei sunt prinse sub gheturi de peste 2000 de ani, din perioada neoliticului. Urmarind coastele Americii de Sud sub Rio de Plata coasta vireaza brusc spre est si prezinta o anume asemanare cu tarmurile Antarcticii, dar fara gheata. Dar banchizele le acopera de aproape 10.000 de ani! Cartografierea lor nu ar fi putut fi posibila decat prin metode moderne de sondaje seismice.

    Cercetatorii rusi au constatat chiar ca partea inferioara a hartii nu era Antarctica ci America de Sud, prea intinsa catre est. Lipsesc intr-adevar 900 de mile de tarm la sudul continentului, sub Rio de Plata, in afara de orientare si cele doua parti de continent sunt corelate din nou. Cartograful a intors probabil pergamentul din lipsa de loc.

    Profesorul Dolgucin de la institutul geografic al Rusiei a avansat ideea ca harta reprezinta probabil, Antarctica…dar dupa glaciatiune. Dar hartile de la inecputul sec al XV-lea arata doar un pamant care cuprinde Africa si Asia. Marinarii din Renastere care au cautat Terra Australis au gasit in cele din urma Australia, insa niciodata Antarctica.

    Vespucci zarise deja un pamant la sud pe care l-a numit Terra de Vista: fara indoiala insulele Falkland. Putin mai tarziu, navigatorii portughezi si olandezi au facut aceeasi observatie. Una peste alta, inainte de 1520, oficial nu erau cunoscute partea de sud a Americii de Sud si Antarctica (a fost descoperita oficial doar in sec al XIX-lea).

    Harta lui Piri arata Rio de Plata care pare ca nu a fost niciodata remarcata de catre marinarii din aceeasi epoca. Coastele Americii de Sud sunt foarte precise si distanta fata de coastele Africii este mai exacta decat pe orice alta harta europeana din epoca noastra. Se gaseste de asemenea ceea ce pare a fi lantul muntos al Anzilor cat si urma Amazonului (apare de fapt de doua ori ceea ce pare sa vina de la doua harti diferite). Acest lucru arata inca odata in plus calitatea hartii.

    Totusi, ea nu este singura din epoca ce arata aceste detalii! Hartile lui Nicolo de Canerio (1507) si ale lui Martin Waldseemuller (1504) arata si munti in America de Sud, desi sunt desenate rudimentar. Aceasta parte a hartii a fost probabil copiata dupa harta lui Canerio, a carei asemanare este frapanta, si care a fost facuta cu mult timp inainte ca America de Sud sa fie explorata oficial.

    Nu se stie cum au putut sa traseze o harta atat de precisa fara ajutorul unui avion, a spus Mallery. Dar au facut-o!” In mod paradoxal, regiunea Caraibelor este putin precisa, scara si orientarea grupului de insule sunt eronate. Acest lucru ar fi lucru ar putea fi explicat daca aceasta parte a hartii vine de la Columb, care a crezut ca insulele erau Cipangu (Japonia) ale lui Marco Polo si s-a incercat sa corespunda cu harta. Si ca si la Columb, Cuba este legata de continent! Sa notam insa ca in aceeasi epoca existau harti care aratau Cuba ca o insula, cum ar fi cea a lui Juan de la Cosa, un marinar care a navigat cu Columb, apoi cu Vespucci.

    Se afla de asemenea un anumit numar de insule legendare in ocean, care apareau curent pe hartile medievale. Capitanul Mallery a declarat ca s-a debarasat de grila de coordonate deoarece era incorecta. El a spus ca daca harta lui Piri Reis era o compilatie, hartile originale nu au fost trasate dupa aceleasi reguli si ca grila a fost adaugata pe urma. Era deci normal ca aceasta grila sa fie incorecta, ceea ce nu inlatura precizia hartilor originale. Cand au fost facute? Cum? De cine?

    Profesorul Hapgood a trasat ideea existentei vechilor civilizatii de a poseda o tehnologie inalta care a dus la realizarea unei harti precise cum este cea a lui Piri Reis. Dar se pare ca el ar fi interpretat anumite puncte geografice dupa dorinta sa in loc sa isi confrunte ideea cu marea precizie a hartii. Argumentatia principala privind regiunea Caraibelor s-a dovedit eronata. De exemplu, el considera o insula numita Hispaniolia (prima colonie a lui Columb) drept Cuba, in timp ce aceasta nu aparea ca o insula ca la Columb. Existau de asemenea termeni in italiana tipici marelui descoperitor geografic, in loc de obisnuita portugheza. Aceasta parte vine deci aproape sigur din hartile lui Cristofor Columb decat de la una provenind de la vechile civilizatii…

    Harta lui Piri Reis pastreaza inca multe mistere. Dincolo de polemica privind Antarctica, coastele Groenlandei pana la Florida, arata efectiv o precizie incomparabila cu alte harti din aceeasi epoca. Pe de alta parte, coastele americane si africane si diatanta care le separa sunt de asemenea de o mare precizie, ceea ce pare surprinzator pentru acea epoca in care nu se stia sa se masoare longitudinea.

    In orice caz, se pare ca Columb nu a fost primul explorator al Americii si ca aceasta era in mare parte cartografiata. Dar de cine? Si cand? Vikingii nu au mers niciodta mai departe de nordul Americii. Cum a putut fi atinsa o asemena precizie in antichitate? Cum de stiau acele popoare ce este longitudinea? Dar mai ales, cand a fost cartografiata Groenlanda? A fost oare vreo civilzatie antica in stare sa traseze harti de o asemenea precizie intr-o perioada in care majoritatea oamenilor pictau peretii cavernelor? A lasat si alte urme? Sau este cumva vorba de o civilizatie extraterestra care a efectuat harti precise si care ni le-a lasat mostenire, nu se stie cum? Deoarece aceste harti ultraprecise nu puteau fi realizate decat din spatiu!

    Sursa:
    2012en.ro/2008/08/harta-incredibila-a-lui-piri-reis-ii/

  284. Nimeni says:

    Misterul calculatorului din Antikythera a fost dezlegat

    Enigmaticul calculator antic, descoperit in regiunea Antikythera din Grecia, la inceputul secolului XX, si-a dezvaluit secretele in fata oamenilor de stiinta dupa aproape un secol de cercetari. Acesta nu este altceva decat un mecanism complex, folosit pentru a calcula data Jocurilor Olimpice, se arata intr-un studiu publicat in revista Nature.

    Mecanismul Antikythera, asa cum a fost numit, a fost descoperit in anul 1901 de catre un pescar grec, iar de atunci a continuat sa uimeasca oamenii de stiinta din intreaga lume. Asa cum se banuia, calculatorul antic era folosit pentru a calcula cu precizie anumite cicluri astronomice dar, spre supriza cercetatorilor, acesta putea determina si datele la care aveau loc Olimpiadele din vechea Grecie.

    „Jocurile Olimpice aveau o insemnatate deosebita in lumea antica, asa ca nu este ceva iesit in comun ca elenii sa fi inventat un mecanism care sa le arata datele desfasurarii evenimentelor sportive. Am fost, insa, luati prin suprindere de functia sofisticatului instrument”, declara Tony Freeth, unul dintre cercetatorii implicati in proiect.

    Calculatorul din Antikythera este cu atat mai important pentru lumea stiintifica cu cat demonstreaza un avans tehnologic al grecilor antici cu mult mai mare decat se anticipase pana in prezent. In fapt, rotile dintate si cilindrii de bronze prezenti in mecanismul antic aveau sa fie „inventate” in Europa de abia in urma cu un mileniu.

    Sursa:
    descopera.ro/dnews/2839031-misterul-calculatorului-din-antikythera-a-fost-dezlegat

  285. Nimeni says:

    Bateria din Bagdad

    Arran Frood investigheaza ceea ce pare a fi cea mai veche baterie din lume, descoperita în urma cu 70 ani în Irak.

    S-a întamplat în 1938, când un grup de arheologi au descoperit un vas de ceramica cu marimea de aprox. 13 cm, în care se afla un tub de cupru care continea la rândul lui un cilindru de fier, sigilat cu smoala. Recipientul continea urme de coroziune, ceea ce în urma cu ani buni s-a descoperit a fi urme de otet sau vin.

    În anii 1900, multi arhelogi europeni faceau cercetari în câmpia mesopotamiei în cautarea indiciilor biblice, ce erau “la moda” în acele timpuri, iar arhelogul german Wilhelm Konig, cel care descoperise bateria, nu si-a pierdut timpul în a gasi explicatii în legatura cu aceasta, a clasificat-o simplu ca fiind o baterie, si, cu toate ca situatia religioasa de atunci nu era chiar favorabila unei astfel de descoperiri, el si-a publicat lucrarea. Însa, razboaiele care au urmat au lasat în ceata orice evidenta arhelogica, atentia mondiala fiind captata de alte evenimente mult mai apasatoare în acele momente.

    Cu toate ca tehnologia a evoluat între timp foarte mult, bateria ramane învaluita în mister; opiniile oamenilor de stiinta sunt împartite în legatura cu cei care au construit aceasta baterie, pâna chiar si datarea ei difera, majoritatea surselor estimând provenienta acesteia din jurul datei de 250 I.c si pâna la 225 d.c., în era partiana. Partianii erau un popor razboinic, si nu au fost identificati ca având abilitati stiintifice. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor de stiinta sunt de acord cu faptul ca întrebuintarea vasului de lut a fost aceea de baterie electrica. Se pune întrebarea, însa, cum au reusit vechii Persi sa construiasca o baterie electrica, si, mai ales, care a fost intrebuintarea ei? Cum au putut ajuge vechii Persi la descoperirea electricitatii? Cel mai probabil, însa, au descoperit electricitatea, însa nu au reusit sa o inteleaga; multe inventii sunt facute înainte de a întelege pe deplin principiile de functionare. Chinezii au descoperit praful de pusca cu mult timp înainte sa fie descoperita combustia, si, redescoperirea vechilor leacuri naturiste de catre noi în prezent dovedeste aceasta coincidenta comuna. De cele mai multe ori nu te întrebi DE CE un anumit lucru functioneaza, ci pur si simplu te folosesti de el.

    Ceea ce este sigur, este faptul ca bateria a functionat, deoarece s-au facut numeroase replici în prezent; curentul produs variaza de la 0,88 volti si pâna la 2 volti. Se presupune ca aceasta ar fi fost folosita în scopuri medicale. Vechii greci spuneau despre efectul pestelui electric împotriva durerilor. Deasemeni, chinezii foloseau aupunctura (în prezent si acupunctura electrica), ceea ce poate justifica acul ce a fost gasit în acelasi loc cu bateria. însa, voltajul mic ar fi fost cu siguranta ineficient împotriva durerii, luându-se în considerare existenta altor analgezice mult mai eficiente în acele timpuri: cannabis, opium, vin. Dealtfel, marimea sa relativ mica îi îngaduia sa fie asezata în interiorul anumitor statui-idoli, însa legata cu înca câteva baterii pentru a produce un voltaj ceva mai ridicat, iar, la atingerea statuiei-idol, sa se faca simtit un soc electric, ceea ce ar fi adus mari beneficii religiei. Dr. Craddock spune ca a suspectat mereu faptul ca se faceau înselaciuni în temple. De exemplu, când preotul punea o întrebare, credinciosul raspundea, iar, pentru a fi verificat trebuia sa atinga statuia, iar daca aceasta “curenta” (la contactul firului de metal facut de preot, evident), înseamna ca acesta a mintit. Si astfel, se inducea notiunea de miracol pentru a mari atasamentul oamenilor din acea perioada fata de religie. De altfel, sa nu neglijam concurenta foarte mare dintre temple în acele timpuri. “În Egipt suntem siguri ca ceva asemanator s-a întâmplat la “Motorul lui Hero”” spune dr. Craddock. Motorul lui Hero este un recipient care functiona pe principiul puterii aburilor, si în prezent este la fel de contestat ca si bateria din Bagdad. Probabil ca alte descoperiri vor oferi indicii mai clare asupra utilitatii misterioasei baterii persane.

    Sursa:
    misterele.blogspot.com/2011/04/bateria-din-bagdad.html

  286. Nimeni says:

    Artefacte misterioase prin… tunelul timpului

    Datorită măiestriei pilotului, greoiul avion de bombardament tip B-24 Liberator a reuşit să aterizeze pe plaja unei micuţe insule din Pacific. Era singura soluţie. Avionul avea mari probleme tehnice şi nu putea ajunge la cel mai apropiat aerodrom militar sau civil.

    Pentru locuitorii insulei aflate în afara tuturor rutelor maritime şi de aviaţie, contactul cu „oamenii albi ai cerului” a constituit o incredibilă minune. In cîteva zile, avionul a fost reparat şi a reluat zborul. Era război. Au trecut anii şi o altă „pasăre argintie” a aterizat pe insulă. Erau chiar aviatorii care au supravieţuit acelei teribile încercări din timpul războiului. Recunoscuţi de insulari, ei au fost conduşi spre un loc sacru, unde… era construită o machetă aproape fidelă a unui avion B-24, fostul lor avion. In jurul machetei devenite, între timp, templu, erau depuse ofrande, iar locuitorii se rugau pentru ca „oamenii cerului şi pasărea lor minunată” să revină pe insulă şi în viaţa lor.
    Această întîmplare este reală (a fost prezentată la Teleenciclopedia) şi nu face altceva decît să demonstreze că apariţia emisarilor unei civilizaţii superioare, într-o comunitate aflată într-un stadiu cu mult inferior de dez­vol­tare tehnologică, produce un „şoc de contact”, cu urmări aproape ireversibile. Poate crea mituri şi religii, dar poate duce şi la dispariţia unor populaţii. Incaşii (popor numeros şi puternic din punct de vedere militar) au fost nimiciţi, pentru că i-au confundat pe conchistadorii invadatori cu veneraţii lor „zei albi”. Iar urmele „zeilor” – desene, sculpturi, amprente soldificate, artefacte misterioase – le regăsim pe toată planeta. In munţii Tassili din Sahara, în peşterile din Australia, pe pereţii templelor egiptene, în picturile din biserici au fost găsite nenumărate reprezentări ale astronauţilor şi ale aparatelor de zbor. Halucinau sau aveau o „imaginaţie bolnavă” autorii acestor de-sene? Nu. Depăşind sau fiind încă sub efectul „şocului de contact”, le-au văzut şi le-au reprodus aşa cum le-a permis gradul de înţelegere a „ceea ce nu-şi puteau explica”.
    Pot fi considerate marile epopei Mahabharata (Povestea marelui război al Bharaţilor) şi Ramayana scrieri ştiinţifico-fantastice? Nu. Cu mii de ani în urmă, un pămîntean aflat în epoca primitivă nu ar fi avut limbajul tehnic necesar pentru a descrie o întîlnire directă cu un călător astral, ci ar fi folosit o descriere rudimentară, încărcată cu elemente de comparaţie (vezi întîlnirea profetului Iezechiel cu zeii).
    Comparativ cu ceea ce s-a întîmplat în trecut, dacă un copil ar vedea acum aterizarea unui OZN, ar putea folosi un limbaj bogat pentru a relata acest eveniment, din care nu ar lipsi „componenta” tehnică referitoare la viteză, fuzelaj, tren de aterizare, salt în timp, teleportare etc.
    Revenind la trecutul înde­părtat, constatăm că elementele referitoare la o intervenţie din exterior asupra civilizaţiei Terrei sînt negate cu înverşunare de poziţia oficială a ştiinţei, care, referindu-se la evoluţia umanităţii, susţine că a existat doar o simplă progresie, constantă şi ascendentă, în dezvoltarea culturii şi ştiinţei. Să admitem însă că oamenii care au pictat cosmonauţi prin peşteri au fost „vizionari” sau au primit informaţii din Akasha, că autorii Mahabharatei şi ai Ramayanei au fost primii scriitori de SF, care s-au reîncarnat în H.G. Wells şi Isaac Asimov, dar cine s-a plimbat (încălţat!) acum 500 de milioane de ani la Antelope Springs, în Utah, SUA, şi a mai strivit şi trilobiţi? Ce excursionişti şi-au lăsat (acum vreo 15-20 de milioane de ani) amprentele striate ale „pantofilor sport” prin deşertul Gobi? Cine a împuşcat mamuţi prin Siberia? Sau de ce materialul din care a fost confecţionată (turnată) frumoasa „zeiţă de oricalc”, descoperită lîngă Cluj, în România, nu este cunoscut pe pămînt?

    Sursa:
    lumeamisterelor.com/rubrici/legendele-planetei/artefacte-misterioase-prin-tunelul-timpului/

  287. Nimeni says:

    Magie Neagra si Satanism

    Jertfele de animale, sacrificiile de sange, sacrificiile umane
    au legatura cu magia neagra. Dumnezeul Bibliei alege
    calea magiei negre si isi sacrifica pe cel mai iubit fiu al sau, pe Isus pentru a se impaca cu lumea. Aceasta era unica cale in opinia crestinilor prin care Dumnezeu se putea impaca cu lumea, jerfta perfecta a lui Isus, sacrificiul suprem, sacriciul de sange, magia neagra…

    Evrei 10:19
    Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,

    Sacrificiul de sange
    http://www.spellsandmagic.com/BloodSacrifice.html

    Human Sacrifice quotes
    http://www.whale.to/b/human_sacr_q.html

  288. marcu says:

    NIMENI…nu mai afisa comentarii atat de lungi,pe care oricum,nu ti le citeste…NIMENI ! Voi romanii suferiti de logoree si de retorica.Este una din cauzele pt.care poporul acesta nu prospera: vorbeste prea mult si prea multe si…nu mai are timp sa munceasca.
    1.Dumnezeu s-a descoperit sub UN SINGUR NUME: IHWH(IEHOVA).Iar acest UNIC SI SFANT NUME nu are la baza verbul A FI.Nicidecum…ci verbul HAVAH = A FACE SA FIE,A FACE SA DEVINA.
    Popa in devenire Dumitru Cornilescu,dar si “traducatorii” ortodocsi,au facut aici o traducere care se potriveste cu Septuaginta,dar nu si cu scrierile adunate in Tora.Sper sa-ti pastrezi o minima decenta si sa nu incerci sa-l inveti pe un evreu…ebraica.
    De altfel,cred ca si tu,un ateu sadea,te mai rogi si nu spui SFINTEASCA-SE NUMELE TALE…
    Ca evreii nu-i mai pronuntau Numele,este o alta poveste,care nu poate anula faptul ca ,folosirea Numelui Unic si Sfant al lui Iehova era cerinta pt.evrei si este una dintre cerintele mantuirii si pt.crestini.Vezi Ioel 2:32,Fapte 2:21 sau Romani 10:12
    2.In TANACH nu sunt consemnate MITURI…ci aspecte reale si PROFETII care,in majoritatea lor,s-au implinit deja.Nimeni nu neaga faptul ca mituri despre semizei circulau deopotriva in Sunem,Babilon sau Egipt…insa fac referire la acei nephilimi antediluvieni.Adica,se inspira de acolo,nu din consemnarea facuta de Moise ci din ceea ce s-a transmis prin viu grai.
    In rest…baliverne.Nu are sens sa ne pierdem timpul cautand “urme de adidasi” in Gobi…Este trist unde ai ajuns din pricina ca l-ai parasit pe Iehova !Tu chiar nu ai treaba? Iti place sa citesti carti SF ?? Incalzirea globala ,dar si Armaghedonul tot vin….

  289. Nimeni says:

    YHWH(Yod-He-Vau-He) nu este un nume propriu-zis la fel cum nici cele 72 de nume ale lui Dumnezeu in Kaballah nu sunt nume in sensul obisnuit (Ion, Maria, etc..) ci sunt 72 de frecvente spirituale, 72 de principii sau 72 de nivele de dezvoltare spirituala

    http://www.kabbalah.com/wisdom/72Names
    http://www.kabbalah.info/romkab/intreaba-cabalistul.htm
    http://www.desprecopii.com/info-id-2021-nm-Cele-72-de-nume-ale-lui-Dumnezeu.htm

    Daca vrei cu adevarat sa cunosti marele secret al Tetragramatonului, cabalisticul YHWH iti recomand cartea lui Franz Bardon – Initiere in Hermetism
    http://www.scribd.com/doc/2589241/Initiere-In-Hermetism
    sau daca cunosti limba engleza acest articol:
    Holy Mystery of the Tetragrammaton
    http://www.seekfirst.com/node/309

  290. marcu says:

    NIMENI: Citeste…fa un efort te rog…pt.ca cred ca ai invatat sa citesti…deci citeste Exodul 3:15 :IHWH….ACESTA ESTE NUMELE MEU PE VESNICIE….
    Tu..esti NIMENI.Cutezi deci a vorbi contra a ceea ce spune Dumnezeu? Si…poate ca ai auzit tu ca scrierea ebraica veche era una fara vocale.Singura vocala folosita era I.In vorbire si citire,vocalele erau puse prin cutuma,in functie de context.Deci…evreii nu pronuntau asa cum sugerezi tu.Iar spiritismul nu ma intereseaza.Deci,KABALA…NIET !!
    Este o erezie absurda…care,daca era incercata acum 2500 de ani…erau pedepsiti capital toti adeptii.
    Vad ca nu ai o minima decenta si incerci sa-mi “predai” lectii ….acolo unde eu sunt acasa,iar tu esti NIMENI !

  291. Nimeni says:

    Vorbele sincere nu sunt frumoase,
    vorbele frumoase nu sunt sincere.

    Cel bun nu foloseste vorbirea mestesugita.
    Cel ce foloseste vorbirea mestesugita nu este bun.

    Cel stiutor nu le stie pe toate.
    Cel ce le stie pe toate nu este stiutor.

    A sti ca nu sti este cel mai bine.A nu sti, dar a te
    preface ca stii, inseamna boala.
    Numai cel pentru care boala inseamna boala nu este bolnav.
    Omul Sfant nu se imbolnaveste, stie ca boala inseamna boala:
    prin urmare el nu este bolnav.

    Obisnuitul devine neobisnuit, dreptatea se preface din nou
    in viclenie, iar binele, in rau. Toate acestea îi nedumeresc de
    multa vreme pe oameni.
    De aceea, Omul Sfant este drept si nu cauta sa-i judece pe altii;
    e fara prihana si nu cauta sa-i vatame pe altii; e cinstit si
    nicicand nestapanit; e luminos si nu cauta sa straluceasca.

    Omul Sfant cunoaste lumea fara sa iasa din casa; si fara sa
    priveasca afara pe fereastra, El il vede pe Dao al Cerului.
    Cu cat merge mai departe, cu atat cunoaste mai putin.
    Prin urmare Omul Sfant cunoaste fara sa umble, intelege fara sa
    vada, implineste fara sa lucreze.

    Lao Zi – Dao De Jing

  292. Nimeni says:

    Omul inzestrat cu o virtute superioara nu se desavarseste
    prin Virtute; devreme ce se afla in inima sa.
    Omul inzestrat cu o virtute inferioara se tine strans de
    Virtute, devreme ce nu o are in inima.

    Omul inzestrat cu o virtute superioara nu infaptuieste;
    virtutea lui nu are un tel anume.
    Omul inzestrat cu o virtute inferioara faptuieste, caci
    virtutea lui are un tel.

    Omul inzestrat cu o omenie superioara cauta omenia, dar
    nu ca sa-si implineasca un tel.
    Omul inzestrat cu un spirit superior de dreptate cauta
    dreptatea, iar dreptatea lui are un tel.

    Cel ce stapaneste ritualul superior cauta ritualul, dar
    nimeni nu-i raspunde si de aceea isi sufleca manecile ca
    sa-i sileasca pe ceilalti sa-l urmeze.

    De aceea virtutea apare dupa ce se pierde Dao;
    omenia apare dupa ce se pierde virtutea;
    dreptatea, dupa ce se pierde omenia; ritualul, dupa
    de ce pierde dreptatea.
    Ritualul arata sfarsitul devotamentului si al credintei si
    inceputul haosului. Stiutul dinainte este doar floarea vremelnica
    a lui Dao si inceputul prostiei. De aceea, omul de isprava
    ramane in Dao cel imbelsugat si nu in ritualurile superficiale.
    El vietuieste in adevarul si in simplitatea lui Dao, nu in
    vremelnicia stiintei. De aceea, el o alege pe prima si o lasa pe
    a doua.

    Lao Zi – Dao De Jing

  293. marcu says:

    NIMENI: Tu…cand ai fost ultima data la psiholog? Daca nu ai fost…grabeste-te ! Citezi cand din “gandirea” asiatica,una COMPLET ATEE …cand din “spiritismul” kabalistic,crezand in nimicnicia ta ca oricum majoritatea cititorilor nu cunosc ceea ce tu abordezi.Este o ingratitudine sa-i crezi prosti pe cititori,pe care nu-i intereseaza exercitiile tale de “cultura”,in fapt o trecere intempestiva de la un subiect la altul,intr-o deplina necunostinta de cauza,intr-o devalmasie ideatica,rezultatul fiind NIMENI = ZERO !!!
    Mai mult…aici TEMA ESTE ALTA !!! Dar…pt.a intelege,pt.a avea respect …trebuie sa nu fii NIMENI.

  294. Nimeni says:

    Patru trepte către înţelepciune: Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi, este să intraţi încontact cu sentimentele negative de care nu sunteţi conştienţi. Mulţi oameni ausentimente negative de care nu sunt conştienţi. Mulţi oameni sunt deprimaţi, fără să fieconştienţi că sunt deprimaţi. Doar când fac cunoştinţă cu bucuria, ajung să înţeleagă câtde deprimaţi sunt. Nu poţi trata un cancer pe care nu l-ai depistat. Ce sentimente negative? Mohoreală, de exemplu. Te simţi mohorât şi indispus. Simţi că te urăşti, tesimţi vinovat. Simţi că viaţa n-are sens, că n-are nici un rost; ai sentiment de suferinţă, tesimţi nervos şi încordat. Încearcă mai întâi să intri în contact cu aceste sentimente. Al doilea pas este să înţelegi că sentimentul există în tine, nu în realitate. Este atât de evident, dar ei oare impresia că oamenii îşi dau seamă? Habar n-au, crede-mă. Au doctorate în psihologie, sunt rectori universitari, dar asta n-au înţeles. La şcoală n-am fost învăţat cum să trăiesc. Am fost învăţat orice altceva. Aşa cum spunea cineva:“Am primit o educaţie bună. Mi-a trebuit ani de zile să mă descotorosesc de ea.” Despreasta este vorba în spiritualitate: despre dezvăţ. Dezvăţarea de toate prostiile care ţi-au fost inoculate. Sentimentele negative sunt în tine, nu în realitate. Aşadar, încetează să mai încerci să schimbi realitatea. Ar fi o nebunie. Nu mai încerca să-l schimbi pe cel de lângă tine. Noi ne irosim timpul şi toată energia în încercarea de a schimba circumstanţele exterioare, de a-i schimba pe partenerii noştri, pe şefii noştri, pe prietenii noştri, pe duşmanii noştri şi pe toţi ceilalţi. Dar nu trebuie să schimbăm nimic. Sentimentel enegative sunt în voi. Nici o persoană de pe Pământ nu are puterea să vă facă nefericiţi. Nu există nici un eveniment pe Pământ care să aibă puterea să vă tulbure sau să vă rănească.Nici un eveniment, condiţie, situaţie sau persoană. Nimeni nu v-a spus asta; toţi v-au spus contrariul. De aceea sunteţi acum într -o asemenea situaţie încurcată. De aceea sunteţiadormiţi. Nu vi s-a spus asta niciodată – deşi este mai mult decât evident. Să presupunemcă începe să plouă şi asta strică un picnic. Cine este negativ? Ploaia? Sau tu? Care estecauza pentru sentimentul negativ? Ploaia sau reacţia ta? Când te loveşti cu genunchiul demasă, masa nu păţeşte nimic. Singura ei grijă este să fie ceea ce a fost făcută să fie– o masă. Durerea este în genunchiul tău, nu în masă. Misticii tot încearcă să ne spună că realitatea este în regulă aşa cum e. Realitatea nu are probleme.Problemele există numai în mintea omenească. Am putea adăuga: în mintea umană stupidă, adormită. Realitatea nu are probleme. Chiar dacă îndepărtaţi fiinţele umane de peaceastă planetă, viaţă va continuă, natura se va desfăşura în toată frumuseţea şi forţa ei.Unde e problema? Nici o problemă. Voi aţi creat problema. Voi sunteţi problema.Sentimentul este în voi, nu în realitate. Al treila pas: Niciodată să nu te identifici cu acel sentiment. Nu are nimic de a face cu “eu-ul”. Depresiile şi emoţiile tale n-au nici o legătură cu fericirea. Dacă eşti în căutare de emoţii tari, fii gata să te întâlneşti cu depresia. Vrei să-ţi iei drogul? Asta nu are nimic de a face cu “eu”; nu are nimic de a face cu fericirea. La naiba cu minele de aur din Alaska. Ce veţi face cu tot aurul acela? Dacă nu sunteţi fericiţi, nu puteţi trăi. Foarte bine, aţi dat de aur. Şi ce contează? Eşti un rege;sau o prinţesa. Sunteţi liberi; nu vă păsa dacă sunteţi acceptaţi sau respinşi, n-are nici oimportantă. Psihologii ne sun cât de important este să dobândeşti simţul apartenenţei.Proştii. De ce vrei să aparţii unei persoane? Nici asta nu mai contează.
    Un prieten mi-aspus că există un trib african în care pedeapsa capitală constă în a fi exclus dincomunitate. Dacă ai fi dat afară din New York, sau de unde locuieşti, nu ai muri. Cum se face că membrul acelui trib a murit? Pentru că a împărtăşit prostia comună a omenirii. Elcredea că nu va fi în stare să traiescă, dacă nu aparţine cuiva. Să fie oare el foarte diferit de cei mai mulţi oameni? El era convins că are nevoie să aparţină cuiva. Dar tu nu ai nevoie să aparţii nimănui, sau vreunui grup. Nici măcar nu ai nevoie să fii îndrăgostit.Cine ţi-a spus că este necesar? Ceea ce îţi trebuie este să fii liber. Ceea ce îţi trebuie este să iubeşti. Asta e realitatea; această e natura ta. Dar ceea ce-mi spui, de fapt, este că vrei să fii dorit. Vrei să fii aplaudat, să fii atrăgător, vrei ca toate maimuticele să alerge după tine. Îţi iroseşti viaţa. Trezeşte-te! Nu ai nevoie de aşa ceva. Poţi fi fericit pe deplin şi fărăasta. Anturajul tău nu va fi prea încântat să audă acest lucru, deoarece tu deviiînfricoşător când deschizi ochii şi înţelegi. Cum să controlezi un astfel de om? El nu arenevoie de tine; nu se simte ameninţat de critică ta; nu-i pasă de ceea ce crezi sau spui despre el. El rupe toate lanţurile; nu mai este o marionetă. Este înfricoşător. “Deci,trebuie să scăpăm de el pentru că spune adevărul; nu mai cunoaşte frica; a încetat să maifie uman.” Uman! Iată! În sfârşit, o fiinţă umană! El şi-a curmat sclavia, a evadat din închisoarea lor.
    Pasul patru: Tu suferi pentru că eşti adormit, dar gândeşti: “Cât de minunată ar fi viaţa,dacă altcineva s-ar schimba, dacă soţia mea sau şeful meu s-ar schimba.” Întotdeuna vrem ca altcineva să se schimbe, pentru ca noi să ne simţit bine. Dar ţi-a trecut vreodată prin minte cu ce te-ar putea influenţa pe tine, dacă soţia ta sau soţul tău s-ar schimba? Eşti la fel de vulnerabil ca şi înainte; eşti la fel de prost ca şi înainte; eşti la fel de adormit ca şi înainte. Tu eşti cel care are nevoie să se schimbe.
    Imaginează-ţi că nu te simţi bine, că eşti prost dispus şi pleci într -o plimbare prin nişte zone superbe ale ţării. Peisajul este frumos, dar tu nu eşti în starea în care să vezi ceva.Câteva zile mai târziu, treci din nou prin acelaşi locuri şi îţi spui: “Doamne, unde eram,de n-am observat toate astea?” Totul devine frumos, atunci când te schimbi. Noi nu vedem oamenii şi lucrurile aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi. De aceea, când doioameni se uită la ceva sau cineva, există două reacţii diferite. Noi vedem lucrurile şioamenii nu aşa cum sunt ei, ci aşa cum suntem noi. Oamenii sunt ocupaţi să-i acuze pe toţi ceilalţi, să dea vina pe toţi ceilalţi, să dea vina pe viaţa, să dea vina pe societate, să dea vina pe vecinii lor. Tu nu vei schimba acest mod de a fi; îţi vei continua coşmarul, nu te vei trezi niciodată. Repetaţi acest program de o mie de ori: (a) indentificaţi sentimentele negative în voi; (b) înţelegeţi că ele, sentimentele, sunt în voi, şi nu în lume,sau în realitatea exterioară; (c) nu le privi ca parte esenţială a lui “eu”; ele sunt lucruri trecătoare; (d) înţelegeţi că atunci când voi vă schimbaţi, totul se schimbă.
    Nu se poate spune nimic despre starea de trezire; nu se poate vorbi decât despre starea de adormire. Se pot emite păreri despre starea de trezire. Nu se poate spune nimic despre fericire. Fericirea nu poate fi definită. Ceea ce poate fi definit este nefericirea. Renunţă lanefericire şi vei şti. Iubirea nu poate fi definită; lipsa iubirii poate fi. Renunţă la lipsa de iubire, renunţă la frică şi vei şti. Noi vrem să aflăm cum este să fii în stare de trezire. Dar nu vei şti, decât când vei atinge această stare. Toată lumea mă întreabă despre ce se vaîntâmpla când, în sfârşit, vor atinge această stare.
    Este oare vorba doar de simpla curiozitate? Ne întrebăm întotdeuna cum s-ar potrivi asta cu sistemul, sau dacă ar avea sens în acel context, sau cum ne vom simţi când vom ajungeacolo. Începe şi vei şti. E ceva ce nu poate fi descris. Maestrul nu va poate oferi adevărul.Adevărul nu poate fi exprimat în cuvinte, printr-o formulă. Acela nu este adevăr. Aceea nu este realitate. Realitatea nu poate fi cuprinsă într -o formulă. Maestrul nu poate decât să vă arate greşelile. Când renunţaţi la greşeli, veţi cunoaşte adevărul. Dar nici măcar atunci nu-l puteţi spune. Este ca şi cum n-aţi fi mâncat niciodată mango verde şi mă întrebaţi pe mine: “Ce gust are?” V-aş putea spune “Acru”. dar dacă vă dau un cuvânt, vă induc în eroare. Încercaţi să înţelegeţi acest lucru. Majoritatea oamenilor nu dau dovadă de prea multă înţelepciune; se cramponează de un cuvânt – de cuvintele din scriptură de exemplu – şi înţeleg totul greşit.

    Anthony de Mello – Conştienţa, capcanele şi şansele realităţii (Editura For You)

  295. marcu says:

    NIMENI: problema ta,in mod sigur e PATOLOGICA !! Cand ai evadat ?? Vezi ca te cauta sa te trateze !!

  296. Calin says:

    Da dar sistemul ASTA inteligent si sofisticat[corporatist ]de organizare al Organizatiei Martorii Lui Iehova,unii FRATI il considera o Binecuvintare de la Dumnezeu.Cred ca toti insa trec prinfaza de “FAZANI” cu pene sclipitoare si multicolore si reflectii hipnotice,levitatie, dupa care usor usor ajung pe pamint si realizeaza ca au fost fraieriti.Binecuvintati sint cei ce stapinesc peste multime,caci a lor sint AVERILE strinse cu grija si trudaaa.Produsul lor {VRAJALA} lor este frumos,FRUMOS ambalata,tot asa ca si cadourile de craciun,panglici,fundite,globuri,paiete,pocnitori,tronpete,suzete,versete,sclipiciuri si alti licurici.DACA sintem mintiti frumos,pacaliti…mai face toti banii.Ne plac Congresele,ne place teatru,ne place fastu,facem taraboi sintem eroi,vrem sa salvam LUMEA ,doar noi detinem adevarul.Sintem un popor ales ,sintem mindrii,sintem priviligetiati,sintem vrajiti,sintem infatuati,sintem scolati,sintem trozniti,sintem FERICITI.ASA NE SPUN ei Noi ii credem…sintem VRAJITI…. :o :o :o :D ;)

  297. marcu says:

    Caline: esti subiectiv in ceea ce spui,iar pe ici pe colo rautacios si mincinos.
    Tu intelegi ce inseamna un sistem CORPORATIST? Ce este o CORPORATIE ?
    Noi nu manipulam sume mari de bani.Donatiile sunt anonime,secrete si benevole.In ultimul timp am renuntat la mai multe proiecte din lipsa fondurilor,iar numarul celor care slujesc la Filiala din Bucuresti s-a redus drastic,ca si numarul pionierilor speciali.
    Nu avem fast,nu agreem asa ceva.Nimeni nu traieste in lux,nimeni nu este platit ,asa ca nu inteleg incapatanarea aceasta a ta,demna de o cauza mai buna.
    Banii sunt raportati si contabilizati,fiind verificati redondant.
    Iar viata aceasta,cu retineri de la fapte rele,de la betii,inselatorii,vorbe urate,cu studiu organizat si slujire la Dumnezeu ne-am ales-o noi.Daca tie nu iti place,te priveste.Poti sa-ti traiesti viata asa cum doresti,consecintele asumandu-ti-le tu insuti.
    Asa cum noi nu iti reprosam nimic,nu vad de ce tu o faci mereu in ce ne priveste.De oprobiul familiei tale in raport cu tine nu noi suntem raspunzatori.Dar…este o impietate sa-ti critici rudele,familia zi de zi,asa ca,nu-i aprob dar ii inteleg

  298. anonimu (fara s) says:

    Calin,io ti-am mai vazut comentariile si pe alte site-uri,si erau impotriva Martorilor.Ce nu-ti place la Martori?Te rog sa-mi raspunzi pe baza argumentelor din Biblie,si asa mai discutam.Sper ca te vei razgandi cat de repede.Si apropo,in legatura cu comentariile tale: O SA-TI PARA RAU.

  299. Calin says:

    Va sperie audienta acestui Sit? Va sperie ca Noul forum Al “martorilor” discutii libere a fost invadat de oitele voastre insetate de ADEVAR,acele oite pe care voi nu le mai puteti minti,care vad ca sint manipulate mintite spalate pe creier ,hartuite de niste “sefi” batrini incompetenti.Atit timp pina ce va hraniti la masa acestei SECTE AMERICANE ORIBILE nu aveti cumsa discerneti lucrurile …poate doar unii.De fapt destul de multi vedeti ca ce se intimpla nu ii normal,cirtiti ,murmurati dar nu luati atitudine.Aceasta secta a avut grija sa va prinda in capcana ei ,sa bage frica in voi.DA IMI PARE RAU CA VAM CUNOSCUT!Ca mine sint zeci de mii.In fiecare an parasesc aceasta secta 100000 de oameni.Aceasta secta are cel mai mic numar de retentie din rindul cultelor din America potrivit unui sondaj.Fabricati VICTIME.Interesul vostru pentru oameni nu este real.Doar banii va intereseaza ca pe toate religile ORGANIZATE.Daca credeti altfel este pt.ca sinteti spalati pe creier.Va pup.

  300. Calin says:

    Gasiti aici TOT http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php SA STITI ca nu toti suporta sa fie HARTUITI si UMILITI de niste sectanti spalati pe creier! http://www.youtube.com/watch?v=I8ZQD9jwG40. Marki daca imi dati 100000 EURO poate tac din GURa ha ha ha ha!PA.

  301. marcu says:

    Nu Caline…Eu sunt mahnit ca vad un neom cu nume de om,care isi blasfemiaza propria familie…care are un suflet negru…In rest,nu ma sperie “audienta” voastra,a apostatilor.Cei cativa care comenteaza,sunt tot apostati,asa ca nimic nu se pierde.Inregistram cresteri de peste 5000 de noi membrii in fiecare saptamana,iar cei care pleaca si cei excomunicati,adunati,nu depasesc in medie 30000 anual.Tot ce insiri tu aici este FALS…Ura din tine vorbeste,nu ratiunea.Noi cheltuim bani,nu obtinem.Cu totii muncim…si nu ne oferim munca nimanui,cu exceptia costurilor implicate de literatura si predicare.
    In SUA ca si peste tot,avem cea mai mare capacitate de penetrare si absorbim ,doar in SUA zeci de mii de fosti membri ai religiilor false.Si aici minti,,…In ce priveste retentia,nu doar in America este asa,ci peste tot,pt.ca noi nu ordinam homosexuali,nici nu-i tinem intre noi,asa cum fac cultele evanghelice.
    Lumea este satula de venin si fiere,nu le mai vrea si pe ale voastre ! Tu nu poti trai decat in promiscuitate?
    Imi amintesti de un proverb de-al vostru,neaos romanesc: cainele moare de drum lung si cel sarac cu duhul (aici am schimbat termenul) de grija altuia !!!!!!

  302. Calin says:

    CĂLUGĂRUL FERICIT…

    Am întâlnit la una dintre mănăstirile din România un călugăr care îşi vânduse tot înainte de a se călugări şi a donat tot bisericii, sperând că viaţa lui se va schimba fundamental. Numai că la mânăstire nu a descoperit raiul pe Pământ, aşa cum sperase, ci o lume complicată, cu multe interese derizorii, cu pizmă, mici comploturi etc. Pe de-o parte, omul pierduse totul pentru a ajunge la mânăstire. Pe de alta, odată ajuns aici, lucrurile erau diferite de ce îşi imagina el că o să găsească. A mai avut puterea de a renunţa iar la tot şi s-a întors în lumea laică? Nu. Ce făptuise era prea greu de suportat, aşa că, deşi critic cu ceea ce observa în juru-i la mânăstire, schimba deseori brusc discursul pentru a aminti că aici este mai aproape de Dumnezeu, chiar dacă fraţii nu-i erau un reazem real în atingerea perfecţiunii spirituale. Avea aşadar discursul de rezervă, care afirma că nu greşise când şi-a părăsit lumea iniţială pentru un vis ireal privind viaţa monahală.

    ASA SI VOI MARTORII.

  303. marcu says:

    Eu nu am dat NIMIC din bunurile mele.Nu accept ideea KORBANULUI…
    Daca sacrifici bunurile familiei,esti un NIMENI.Biblia nu lasa loc de interpretari: CEL CARE NU ISI ADMINISTREAZA BINE CASA,ESTE MAI RAU DECAT UN NECREDINCIOS.
    Noi cheltuim banii in predicare,nu facand donatii catre anumiti frati,asa ca…iar vorbesti aiurea !

  304. marcu says:

    Si..Caline…sa ne compari tu cu inchinatorii la idoli,betivi,curvari….Nu iti este rusine? Arunci cu bolovani in familia ta !!!! Dar,grav este ca MINTI !

  305. florin says:

    Marcu,te admir pt dovada de dragoste pe care o dai atat pt bunul nostruDumnezeu Iehova cat si pt fratii nostri,iar tu caline ar fi mai bine sa nu mai apari pe acest site pt ca te faci de rusine,ti-am mai zis eu cu secta periculoasa cum ne numesti tu,ai zis ca internetul e sfarsitul nostru,auzi deschide bine urechile:nici satan diavolul nu poate termina cu poporul lui Iehova,deci internetul nici pe atat,de luni de zile scri pe aici doar minciuni si jignituri,o sa-ti para rau, nu trebuie sa ne ceri noua iertare,cere-i lui Iehova Dumnezeu, noi o nsa ne rugam in continuare pt tine si pt multi altii care sunt ca tine.

  306. Calin says:

    Florinica asta nu ii situ vostru!In al doilea rind nu ma fac de rusine ,de rusine sinteti voi farsorilor,ipocriti spirituali.Realitatea este ca efectiv nu am ce discuta cu voi, pentru ca sinteti niste robotei spalati pe creier.Vorbiti doar cu teoriile invatate in secta…La cine ma fac de rusine? pe strada mea stau numai doi fazani spalati pe creier si aceasta strada are vreo 7 km.Restu citeva mii de oameni vor fi distrusi la Armaghedon[asa invatati voi].Acum cit de prostanac trebuie sa fi sa crezi asa ceva????Va credeti buricul pamintului,credeti ca lumea se invirte in jurul vostru,sper sa va treziti la realitate.Sinteti foarte departe de ce ar trebui sa fiti.Multi dintre voi o sa va dati seama cum stau lucrurile acolooo mai devreme sau mai tirziu.Ii suficient sa studiezi istoria acestei secte ca sa te lamuresti cine sinteti.Florinica esti cumva Vecinu Meu.? Orce ati zice FAZANILOR eu am scapat de ceata de pe creier tesuta cu grija de secta.Sincer mi-e mila de voi.Va pup pe creierele spalate.PA.Pa http://www.youtube.com/watch?v=I8ZQD9jwG40

  307. Calin says:

    Parca era vorba ca nu este voie sa vorbiti cu apostatii.De ce imi tot aruncati mingea la fileu FAZANILOR.Nu vas zugravi atita daca nu m-ati provoca.Eu cica am fost fratele vostru dar de multi ani v-am considerat o secta Americana.Citi din astia care s-au trezit cu adevarat mai aveti acolooo?Pe cine mai credeti voi ca prostiti?Multi se mai duc la voi doar pentru automatismul pe care l-ati creat in capul lor si compania unor oameni de bine care mai sint pe acolo.Va comportati cu oitele ca niste ciobani.Mai poftiti;Bisericile abuzive se caracterizează prin manipularea membrilor. Manipularea este folosirea de forţe exterioare pentru a-i determina pe alţii să facă ceea ce vrea cineva. Aici manipularea este folosită pentru a-i face pe oameni să se supună conducerii bisericii. Tactica manipulării include folosirea sentimentului de vinovăţie, presiunea privirii încruntate, intimidarea şi ameninţarea cu judecata lui Dumnezeu pentru neascultare. Deseori disciplina severă este administrată în public pentru a asigura ridiculizarea şi înjosirea.

    O altă tactică este politica “păstoririi”. Această strategie, aşa cum este practicată în multe biserici abuzive, pretinde fiecărei persoane să fie personal răspunzătoare în faţa altei persoane mai experimentate. Acesteia trebuie să i se dezvăluie toate gândurile şi sentimentele profunde, şi cu ea trebuie discutate deciziile viitoare. Informaţiile personale respective nu sunt folosite pentru a ajuta membrul, ci pentru a-l controla.
    Un alt mijloc de control este izolarea. Bisericile abuzive ar putea tăia contactul între un membru nou şi familia lui, vechii prieteni şi oricine altcineva neasociat cu biserica.
    Cât de diferit este acest stil de conducere de conducerea lui Isus, păstorul cel bun care-şi conduce oile în mod iubitor, tandru, umil şi cu sacrificiu de sine. ;)
    Sigur recunoasteti Organizatia Martorilor lui Iehova,nu-as vrea sa cred ca sinteti chiar asa de redusi.Pa Pa.

  308. Calin says:

    Bisericile abuzive se caracterizează prin manipularea membrilor. Manipularea este folosirea de forţe exterioare pentru a-i determina pe alţii să facă ceea ce vrea cineva. Aici manipularea este folosită pentru a-i face pe oameni să se supună conducerii bisericii. Tactica manipulării include folosirea sentimentului de vinovăţie, presiunea privirii încruntate, intimidarea şi ameninţarea cu judecata lui Dumnezeu pentru neascultare. Deseori disciplina severă este administrată în public pentru a asigura ridiculizarea şi înjosirea.

    O altă tactică este politica “păstoririi”. Această strategie, aşa cum este practicată în multe biserici abuzive, pretinde fiecărei persoane să fie personal răspunzătoare în faţa altei persoane mai experimentate. Acesteia trebuie să i se dezvăluie toate gândurile şi sentimentele profunde, şi cu ea trebuie discutate deciziile viitoare. Informaţiile personale respective nu sunt folosite pentru a ajuta membrul, ci pentru a-l controla.
    Un alt mijloc de control este izolarea. Bisericile abuzive ar putea tăia contactul între un membru nou şi familia lui, vechii prieteni şi oricine altcineva neasociat cu biserica.
    Cât de diferit este acest stil de conducere de conducerea lui Isus, păstorul cel bun care-şi conduce oile în mod iubitor, tandru, umil şi cu sacrificiu de sine. ;)
    Daca nu va recunoasteti sinteti irecuperabili!

  309. Calin says:

    Bota Ioan, m-a rugat să-i postez scrisoarea de dezasociere pe forum, pentru ce a scris îşi asumă răspunderea.
    Pute-ţi să-l contactaţi telefonic.

    Reghin 07.nov.2011

    Declaraţie de dezasociere din Organizaţie religioasă
    Martorii lui Iehova

    Subsemnatul Bota Ioan, cu domiciliu în judeţul Mureş, oraşul Reghin…

    Prin prezenta vă declar că nu vreau să mai fac parte din Organizaţia voastră, ies din ea!
    După 43 de ani de asociere o cunosc bine, atât teoriile cât şi practicile ei. Ştiu ce fac! Această dezasociere este o dovadă a conştiinţei mele creştine, e un fapt de maturitate creştină; e o decizie normală de eliberare de sub hipnoza unei secte plină de falsuri şi abuzuri.
    Multă vreme nu m-am gândit că voi ajunge la această hotărâre. Nici când, tânăr botezat, eram anchetat de Securitate la Tg. Mureş, apoi la Reghin. Nici când eram în penitenciare pentru că am refuzat să mă încorporez. Şi nici apoi urmărit de Securitate până în 1989. Dar mă detaşez acum, în libertate, pensionar, cu părul (cât mai e) încărunţit şi bunic. Şi fac aceasta nu pentru a naufragia în “lume”, ci pentru că sunt dezamăgit de Organizaţia voastră compromisă şi decăzută. În ea nu poţi fi loial învăţăturilor Sfintei Scripturi! Vă părăsesc pentru că nu mai sunt credul şi dezinformat. După 1989 am putut să mă informez. Sunt edificat! Înţeleg adevărul Bibliei măcar atâta încât să nu mai fiu păcălit de tupeişti şi impostori, de păstori amatori.
    Şi, ca martor al lui Cristos, mă simt dator să iau atitudine: voi demasca, pe scurt, câteva din lunga listă a rătăcirilor Organizaţiei, unele foarte grave.
    Principalul păcat este neonorarea Domnului Isus Cristos – Ioan 5:23!! Nu folosiţi expresia DOMNUL ISUS CRISTOS, ca în Noul Testament! Nu-L iubiţi! Nu-L vestiţi pe El şi învierea Sa cum vesteau primii creştini! 1Corinteni 1:23; nu aveţi relaţie personală cu El! În Noul Testament suntem chemaţi la Cristos, dar voi chemaţi oamenii la Organizaţia voastră! Matei 11:28-30; Evrei 12:2,3.
    Al doilea păcat este necunoaşterea lui Dumnezeu! Nu ştiţi că Noul Testament nu face caz de Numele Iehova, ci de TATĂL! Matei 6:9; 1Corinteni 8:6. Primii creştini Îl vesteau pe Cristos, de aceea au fost numiţi creştini. Dar voi raportaţi totul la Iehova, desconsideraţi Matei 28:18, prerogativele Fiului: că e Domn, Învăţător, Păstor! Ioan 20:28; Fapte 2:36; 1Corinteni 8:6 şi.a. Şi Îl batjocoriţi pe Iehova pronunţându-I Numele inflaţionist, devalorizându-L, coborându-L în derizoriu!
    Aceste două păcate sunt suficiente să vă descalifice Organizaţia.
    Dar mai aveţi şi alte erori eliminatorii:
    Nu vă umiliţi să vă rugaţi şi în genunchi!
    Comemoraţi CINA ca sataniştii: nici ei nu se împărtăşesc din simboluri.
    Acordaţi mai mare importanţă explicaţiilor schimbătoare ale trufaşilor din Brooklyn decât Bibliei, le numiţi Hrană, în loc să consideraţi Biblia – Hrană! Vai, ce jalnici aţi ajuns: să apăr importanţa Bibliei în faţa voastră!
    Mărturia voastră este agresivă. Refrenul este doar mărturia (să iasă contribuabili) şi uitaţi generozitatea, omenia, 1Samuel 15:22, Cuvântarea de pe Munte, Matei 23:23, Galateni 2:10.
    Brooklynul impune dogmă că sclavul explică. Ce să explice? Ce nu poate fi clar pentru cine se roagă, citeşte Biblia cu evlavie, se creştinează, primeşte Spiritul Sfânt şi îşi foloseşte mintea dată de Dumnezeu? Cine dă Hrană să prezinte Biblia, nu să debiteze speculaţii ca Brooklynul şi alţii care au intoxicat omenirea cu religii şi secte false, cu idei apostate şi răstălmăciri şi sofisme fără număr!
    Nunţile voastre au decăzut! A dispărut atmosfera creştină şi seriozitatea! Nunţile voastre sunt cu muzică lumească, alcool, ritmuri drăceşti, dansuri isterice, atingeri între neparteneri, decibeli asurzitori! Aşa pregătiţi tineretul să aştepte Armaghedonul! Nu mi-i închipui pe Pavel sau Petru aplaudând şi dansând ca voi.
    Biblia a preţuit întotdeauna părul alb, vechimea în credinţă, experienţa. Dar Organizaţia nu, ea preferă tineri imberbi, naivi, dansatori, aplaudaci, yesmeni, cravatişti care nu ştiu că, la origine, cravata era un simbol sexual…
    Pe aceşti manevrabili, care acceptă orice pentru nişte aplauze şi promovări, îi numeşte bătrâni. “Bătrâni fără zile”, şi fără emoţii sfinte şi profunde!
    Sunt sătul de profeţiile neîmplinite, despre 1914, 1974/1975, şi de sfârşitul generaţiei 1914! Şi de fosta explicaţie aberantă a cap. 13 din Romani, care a făcut victime (vezi cazul: C.A.M.I.)! “Servul” nu s-a dovedit nici înţelept, nici prevăzător, ci un tupeist. Şi, din păcate, fantezia lui imprudentă a cauzat victime şi a generat secte bigote. Cântărit e găsit uşor.
    Sunt indignat de trufia unică a celor din Corpul de Guvernare: nu şi-au cerut niciodată scuze victimelor cauzate de învăţăturile lor false şi aşeptările neîmplinite! Papa şi preşedinţii Germaniei, Rusiei şi alţii au putut să ceară. Ei nu! Urmându-le exemplele idolii voştri ar trebui să pogoare din Turn, să se umilească, să ceară iertare. Au motive berechet!
    Nicăirea nu am văzut mai mult lăudăroşenii ca la martorii lui Iehova! Dar nu ştiţi nici măcar adevărul elementar că în această perioadă, evanghelică, toţi creştinii au o singură chemare: chemare cerească – Efeseni 4:4; Evrei 3:1. În Apocalipsa 7:13,14, se spune în cer despre marea mulţime: “au venit”, “vin”! Răsplata pământească este pentru Mileniu. Şi vă lăudaţi că aveţi cunoştinţă exactă!
    Sunt revoltat de minciuna din Anuarul pe 2006, în care sclavul nu vrea să recunoască faptul că lucrarea martorilor lui Iehova din România numită “Linia”, care era în legătură cu Broklynul pe timpul lui Ceauşescu a fost tot timpul în compromis cu Securitatea în timp ce nouă ni se predica despre integritate!
    Ştiţi că Societatea a fost asociată mai mult de 10 ani cu ONU? În acelaşi timp ne învăţa că ONU e Fiara a VIII din Apocalipsa. A călărit-o, afilierea începând din 1991! Dublă ipocrizie: Şi cu ONU şi cu martorii!! S-au tot compromis până s-au plictisit de protestele martorilor din Occident, care denunţau şi îi învinuiau de trădare!
    Asta da: separare de lume, închinare pură, Organizaţie curată! Şi ăsta da sclav bun şi loial!
    Idolul vostru, Corpul de Guvernare, minte: “rămăşiţa” celor 144.000 de pe glob care compun sclavul, nu i-a ales niciodată să-i reprezinte! Poziţiile lor de lideri, sunt mita primită pentru că aprobă lovitura de forţă a lui Ruherford din 1917 şi abuzurile pe care le-a mai făcut. O clică de corupţi, intriganţi, lacomi de putere şi confort princiar. Ea conduce, nu sclavul!
    Nu e locul şi nici timpul să lungesc scrisoarea. Şi nu vă pasă! Nu vă interesează adevărul, ci adevărul sectei! Vă cunosc: pentru voi contează foarte puţin ce spune Biblia, argumentele voastre sunt literatura idolului, un nisip mişcător…
    Organizaţia nu-i iubeşte pe “veterani” şi pe cei care au memorie bună. “Prietenii ştiu de ce”…
    Canalul vostru miroase îngrozitor, iar Turnul se clatină în ceaţă! Aţi ajuns penibili: chiar martorii ironizează schimbările numindu-le “schimbări în cunoştinţa exactă”, iar generaţia, o numesc: “generaţia de elastic” şi “generaţia înnodată din bucăţi”…
    Maşinăria voastră merge, dar fără Spiritul Sfânt! Funcţionează în decădere continuă şi fără lumină! Se poate şi aşa, se poate în multe feluri, cum agonizează şi celelalte făcături apostate. Dumnezeu permite.
    Părăsesc Titanicul vostru găurit în care voi, printre valuri, îi cântaţi laude “sclavului” cu năravuri de stăpân.
    Îi compătimesc pe cei sinceri, naivi şi înşelaţi care rămân. Bieţi roboţei sectari nerumegători! Se felicită ce noroc a dat peste ei: au schimbat nişte clerici babilonici cu alţii mai rafinaţi. Mari norocoşi! Cum au ieşit în drum au şi nimerit direct peste închinarea restabilită integral! Restabilită de cine? De Brooklyn, fireşte!
    Mă veţi numi apostat. Şi sunt apostat, dar nu faţă de Iehova Dumnezeu şi nu faţă de Domnul Cristos, ci faţă de Organizaţia voastră decăzută! Voi sunteţi apostaţi faţă de Domnul Cristos şi faţă de Biblie!
    Mântuirea este personală! “Iehova îi cunoaşte pe ai Săi”!
    Idolul vostru e gol (crede că are haine spirituale dar nu are). E în confuzie, în derută şi în panică. Treziţi-vă şi vegheaţi! Nu fiţi laşi, nu vă daţi robi oamenilor! 1Corinteni 7:23. Şi nu păziţi cadavre, ca moabiţii! (Judecători 3:11-25).
    Până vă treziţi, dacă vă îmbolnăviţi, fiţi loiali Organizaţiei: aplicaţi reţeta “sclavului”: “nu mai beţi apă ci câte puţin vin”. O să vă agravaţi? Da. Dar aşa a tradus el 1Timotei 5:23. Şi aceasta face parte din „hrana spirituală” falsificată în bucătăriile elitei din Brooklyn.

    Ne întâlnim pe Internet.
    Voi deschide cutia Pandorei…
    Să vă fie de bine! Dar n-o să vă fie.

  310. marcu says:

    FLORINE…Calin nu stie ce este aceea RUSINE ! El isi blasfemiaza propria familie…Are nevoie bietul de el de MULTA CONSILIERE PSIHOLOGICA,pt.ca uzul ratiunii si l-a pierdut in neantul din propriul lui creier…Neuronul lui este in greva foamei..si ,cu un asa “purtator”…nici nu este de mirare !
    Eu,in duscutia cu el am multe atuuri,de care nu ma folosesc,pt.ca imi este mila de Calin,asa apostat si fara bun simt cum este.
    Pot sa iterez aici lucruri neplacute din viata sa,dar,in ciuda minciunilor proferate de acest apostat,noi nu procedam asa.
    Mie un frate mi-a facut plangere penala,un altul,fost batran,m-a reclamat la batrani…AMBELE DEMERSURI FIIND NEANTEMEIATE SI PROFUND SUBIECTIVE.Fratele care a facut plangerea a ajuns in congregatia in care slujesc…si,ACUM suntem buni prieteni.Cand a venit,AM FOST PRIMUL care l-a luat in predicare.Noi nu trebuie sa parasim nici poporul lui Iehova si nici pe frati din pricina imperfectiunilor lor.

  311. marcu says:

    CALINE: iar MINTI…Niciodata un frate care greseste nu este admonestat public.Daca un batran dezvaluie greseala unui frate sau a unei surori,isi poate pierde calitatea de batran.Intre noi anatemizarea nu este posibila…..
    Izolarea pacatosului nepenitent este in beneficiul congregatiei si este BIBLICA.Daca tie nu iti convine,te priveste.
    Cei din religiile false nu fac asa si…s-au umplut de homosexuali,de clevetitori,de betivi sau curvari.Ufff…am uitat…si tu esti in religia falsa !!

  312. marcu says:

    Cat despre cetateanul Kane(Bota)…oare urmareste aceste discutii? Daca da,il astept la o discutie fara “avocatul diavolului”.
    Va fi interesant,credeti-ma !!
    Ai curajul sau tot Calin da cu Bota ???

  313. marcu says:

    Caline : se scrie v-as nu vas si puteti nu pute-ti.
    Si…nu te provoaca NIMENI,in afara demonului din tine.

  314. marcu says:

    Rutherford a fost ales presedinte,nu a dat “lovitura”.Ca nu era in vederile lui Russel,este o alta poveste.Dar,Russel si Rutherford au fost doar OAMENI,care au interpretat scripturile asa cum le intelegeau in acea vreme.Rutherford a scos poporul lui Iehova din Babilonul modern,fapt pt.care,dupa doar un an,a fost acuzat de inalta tradare si inchis.
    Da,mantuirea este personala,insa trebuie sa apartinem poporului ales de Iehova si sa predicam Evanghelia in mod organizat si permanent,pe intregul pamant.
    Ne rugam asa cum simtim.Umilinta nu se manifesta prin pozitia corpului,ci a spiritului,a inimii.Ai tu dovada biblica pt.a ne aseza OBLIGATORIU in genunchi atunci cand ne rugam?Daca nu o ai,,,atunci,Boto…sorry !! Aberezi…
    Noi il cinstim pe Isus,si il numim REGE ,pt.ca acesta este sensul termenului DOMN: persoana care domneste,rege.Iar aberezi,Boto…
    Noi nu chemam oamenii NICIODATA la organizatie,ci EXACT LA CHRISTOS.Minti cu nerusinare.
    Toti crestinii au chemare cereasca? Adica Dumnezeu,cand a spus : CERESTETI,INMULTITI-VA SI UMPLETI PAMANTUL…a glumit? Sau Isus cand a spus FERICITI CEI BLANZI CACI EI VOR MOSTENI PAMANTUL…a mintit cumva? Cand Ioan a vazut O MARE MULTIME CARE VINE DIN NECAZUL CEL MARE…nu o fi vazut bine? Nota bene BOTO…cei din Mireasa lui Christos sunt rapiti INAINTE de Marele Necaz,adica atunci cand Isus VINE PE NORI(AHOMEMNON).
    WT SOCIETY nu a fost asociata cu ONU.Avea o acreditare pt.accesul la Biblioteca ONU…atat.A renuntat la ea,pt.ca BOTII s-au poticnit..Dar,iata,TOT S-AU POTICNIT,in propriile frustrari si orgolii.
    Nu suntem nici naivi,nici yesmeni,nici dansatori…Purtam cravata pt.a avea o tinuta care sa vadeasca respectul pt.cei cu care vorbim.Daca nu vrei sa o porti insa,nimeni nu te excomunica.
    Nu are sens sa ne jignesti…Ai ceva sa discuti teologic? Fa-o.Vei primi raspunsuri.Ca au fost erori in interpretarea unor texte biblice? Da,exista la toti asa ceva.Doar ca noi avem umilinta de a le recunoaste si,indeosebi de a le corecta.Altii persevereaza in ele,oricat de nebiblice constata ca sunt si…unde au ajuns? Stau cu Diavolul la masa,se hranesc de acolo.
    Stimate domn Bota: in sec.I Timotei de exemplu,nu doar apostolii NUMEAU batrani.Nu erau votati…asta se face in politica,iar noi nu “servim”.Si aici aberezi,pt.ca ASA ESTE TEOCRATIC SI BIBLIC..asa cum procedam noi.
    Te invit la o discutie publica.Si eu am parul alb..insa eu am gresit in tinerete,irosindu-mi viata.M-am botezat la 46 de ani !

  315. Calin says:

    Marki iar ai pus BOTU. Scrisoarea lui Bota este de pe Forumul Nou al Martorilor Lui Iehova discutii libere.Eu fac munca de pionier REGULAT daca nu te-ai prins!Marki esti tragi comic baiatuleee.Mai am de pe FORUM poftim;OK,Vasile!eu sunt inca activ in organizatie,am privilegii,dar am spus lucrurilor pe nume…am tinut o tema in congregatie,redusa de la 45 min.la 30min.un pioner special trimis de filiala in congregatie, ma urmarit cu schita in mina.dupa program m-a intrebat de ce nu amspus nimic de sclav,pentru ca era o idee principala.i-am spus ca atrebuit s-a reduc tema de la45 la30 de minute.sotia mea care ma cunoaste foarte bine, m-a intrebat ce sa-i spuna daca o intreaba .i-am spus:spunei ce-ti dicteaza constiinta.tu stii ca mie nu mi-e frica.cand a ,intrebat-o ,a spus :sotul meu considera ca se practica cultul personalitatii fata de sclav!el face alergie la asa ceva, de pe vremea lui ceausescu!!!(Am facut de doua ori inchisoare pe vremea lui ceausescu <Asa ca nu mi_e frica de oameni)spun adevarul!dupa aceea i_am confirmat!a ramas cu gura cascata>pana acum nu s_a luat nici o masura contra me_a_dar”mi_au taiat microfonul_de doi ani nu am mai primit conferinta biblica|duminica!!!na_i auzit de asa restrictie pt un batran>>Si RASPUNSUL altui batrin…;Te felicit Ilie!
    Si eu am trecut si trec prin experiente asemanatoare cand tin cuvantari publice. Nu este absolut nicio cuvantare in care sa nu fiu urmarit cu schita in mana de altcineva (exceptie fac doar cele tinute in alte localitati, deci in alte congregatii). Dar de fiecare data reusesc sa depasesc obiectiile lor facandu-i sa se simta oarecum vinovati ca nu au prins sensul. De fiecare data cand tin teme am ca obiectiv sa trezesc constiinta fratilor si surorilor prin intrebari retorice si exemple concise.
    Am starnit multe suspiciuni ale ‘colaboratorilor’ mei insa pana acum am reusit sa ma strecor binisor.
    Nu mi-e teama decat ca nu as mai putea sa-i ajut pe altii sa se trezeasca, in rest nu-mi pare rau de nimic ce tine de aceasta organizatie umana. Impreuna cu familia mea suntem pregatiti de desprindere. Insa pana atunci mai trebuie sa ne pregatim sufleteste si rudele noastre, care, in treacat fie spus sunt de partea noastra desi inca nu cunosc tot ce stim noi. Avem convingerea ca odata ce ne vom desprinde de organizatie rudele noastre vor fi alaturi de noi. Ne iubesc si ii iubim, au spirit critic fata de organizatie, deci avem sperante mari. Demascarea acestei organizatii trebuie continuata.
    Mi-ar face placere sa te cunosc personal Ilie. Imi place stilul tau si acum inteleg ca esti un bun cunoscator al gandirii comuniste, gandire pe care o regasesc de multe ori si in organizatia Martorilor lui Iehova. Pacat ca aceasta organizatie strica reputatia lui Dumnezeu.
    Dar judecata lor nu dormiteaza.

  316. Nimeni says:

    Khazarii de ieri, Evreii de azi,- Un popor misterios.

    Dupa “Dosare secrete” privind razboiul nevazut al evreilor sionisti cu românii

    O stranie poveste a fost mereu lansata de-a lungul timpului de catre evrei, relativ la închipuita lor existenta milenara pe teritoriul României, revendicând astfel un drept natural. O astfel de teorie, care sustine colonizarea Daciei de catre imperiul roman cu populatie evreiasca stramutata din Iudeea, a fost relansata în anul 2002 de catre Tesu Solomovici în lucrarea România Iudaica, lucrare sub forma a doua volume uriase publicate pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor români. De aici decurge ideea ca evreii au o existenta naturala în România dinainte înca de nasterea poporului român. Ei bine, de aici mai este doar un pas pâna la a spune ca drepturile lor asupra teritoriului României sunt mai vechi decât ale noastre. Astfel, am ajuns sa ne învatam istoria de la straini. Ungurii (hunii) ne spun ca nu ne-au gasit aici când s-au asezat în Transilvania si în Câmpia Panoniei, iar evreii ne spun ca nici nu ne nascusem când ei erau stapâni în Dacia ca cetateni romani.

    Ceva adevar exista in aceste afirmatii, stiind ca, – de exemplu, Triburile judaice ale Khazarilor au patruns prin secolele 8-9 pe teritoriul de azi al Romaniei, intinzandu-si Imperiul si aici, – insa povestea reala a fost extrem de mult exagerata de catre partizanii Sionismului. Va vom explica in detaliu cum stau lucrurile…

    Teoria ascendentei evreiesti asupra românilor în teritoriilor dacilor (Dacia Traiana sau România Mare de mai târziu) a fost lansata într-o serie de studii ale autorilor evrei înca de la jumatatea secolului al 19-lea si prima jumatate a secolului 20, pentru ca sa revina în forta la începutul mileniului 3, de data aceasta pe banii românilor si fara nici o reactie din partea istoricilor români. Cu totul alta a fost situatia acum 90 de ani, când Nicolae Iorga îsi prezenta în sedinta Academiei Române lucrarea Istoria Evreilor în Tarile noastre, dând replica necesara unor autori precum Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler. Bluntschli afirmase la 1879, în lucrarea Statul român si situatia juridica a Evreilor în România ca: “Fara îndoiala ca un numar mare de familii israelite au venit în provincia dunareana Dacia, înca sub domnia vechilor împarati romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici si sunt cel putin tot asa de vechi pamântene ca si natiunea româna… Ele formeaza si sâmburele populatiei evreiesti de astazi din România”. Astfel de fundamentari fara nici un probatoriu decât imaginatia autorilor evrei s-au dorit lucrari de “rigurozitate stiintifica” ce se publicau la momentele când evreii încercau sa-si consolideze pozitia socio-economica din România, ci nu de dragul adevarului stiintific. “Provincia dunareana Dacia”, despre care scria Bluntschli, era totusi Dacia Traiana, iar împaratul Traian, asa cum s-a vazut mai sus, nu i-a agreat deloc pe evrei în calitate de “colonisti”, punând armata chiar sa îi extermine (cazul insulei Cipru). Scrierea lui Bluntschli a fost, însa, una politica, pusa în slujba evreilor din România, deoarece afirma, în chiar anul 1879, ca familiile evreiesti sunt “cel putin tot asa de vechi pamântene ca natiunea româna”, adica aparea chiar în vremea când evreii, navalitori peste români, revendicau “împamântenirea” de la tânarul stat român. (A se vedea capitolul urmator: Razboiul Aliantei Israelitilor cu Românii)

    Nicolae Iorga, dupa ce enumera toate documentele în care este mentionata prezenta unor evrei pe teritoriul Tarii Românesti si al Moldovei, raspunzând de fapt lucrarii L’histoire des Israelites roumains et le droit d’intervention (Paris 1913) a evreului Bernard Stambler, formuleaza urmatoarea concluzie: “Astfel am ajuns la [anul] 1600 fara a gasi mentiunea unui element evreiesc asezat în partile noastre”.

    Adevarul despre aparitia evreilor pe pamânturile românilor a fost totusi scris de adevaratii cercetatori, multi dintre ei chiar evrei. Este vorba despre autorii istoriei “Imperiului Khazar”, numit si “Regatul Evreiesc”, sau cele “Noua Tarâmuri” ale khazarilor – popor barbar raspândit în Caucaz, pe Volga si pe Don, convertit la mozaism în anul 740, integrat mai apoi ca “evreu” în Ucraina si Polonia, dupa care împins cu ura de catre aceste gazde spre românii din Moldova, ulterior anului 1600. În limba româna a fost publicata traducerea remarcabilului studiu al lui Arthur Koestler, Al treisprezecelea trib, Khazarii (în 1987 la Roma, de catre editura Nagard, anagramare a numelui Dragan, al finantatorului Iosif Constantin Dragan). Click aici pentru a descarca versiunea în limba engleza (format PDF, 984 KB).

    O lista foarte mare de studii israeliene (în limba ebraica), dar si din întreaga lume, folosite ca surse de catre evreul Koestler, conduc la o concluzie cutremuratoare: cetatenii actualului stat Israel nu au nici o legatura genetica si rasiala cu evreii de acum doua mii de ani (semiti), autori ai textelor biblice, desi au complotat si revendicat teritoriul Palestinei pentru a înfiinta Israelul, în baza dreptului lor natural asupra vechiului lor stat. Acesti israelieni îsi trag originea din salbaticii khazari (numiti si askenazi), bautorii de sânge uman, popor fara cultura scrisa, care împreuna cu rudele lor aliate, hunii, au îngrozit doua continente acum 1.000 de ani, prin sadism si placerea de a ucide.

    Unul dintre pionierii cercetarilor privind obârsia khazara a evreimii de astazi este Abraham N. Poliak, profesor de istorie medievala a evreilor la Universitatea din Tel Aviv, subminând astfel legenda “poporului ales”, afirma A. Koestler, prin cele doua studii ale sale în limba ebraica: Convertirea khazarilor la iudaism (1941 editura Zion, Ierusalim) si Khazaria – istorja unui regat evreiesti în Europa (1951 editura Mossad Bialik, Tel Aviv). În introducerea lucrarii sale, A. Poliak scrie ca “Realitatile impun un nou mod de abordare, atât a problemei relatiilor dintre evreimea khazara si celelalte colectivitati evreiesti, cât si a întrebarii cât de departe putem merge în considerarea acestei evreimi khazare drept nucleu al marii comunitati evreiesti din Europa orientala [cu principal debuseu România - n.n.]. Descendentii acesteia – cei care au ramas pe loc, cei care au emigrat în Statele Unite si în alte tari, precum si cei care s-au dus în Israel – formeaza astazi marea majoritate a evreimii mondiale.” La rândul sau Koestler adauga: “Marea majoritate a evreilor care au supravietuit în lumea contemporana sunt de origine est-europeana, si deci, probabil, mai ales khazara…, stramosii lor veneau nu de pe malurile Iordanului, ci de pe ale Volgai, nu din Canaan, ci din Caucaz. Deci din punct de vedere genetic, ei se înrudesc mai de aproape cu triburile hunilor, ungurilor si maghiarilor decât cu semintiile lui Abraham, Isaac si Iacob.”

    Înainte de a arata pe scurt istoria acestor barbari travestiti în popor biblic, khazarii, vom arata temerile autorilor evrei, privind propriile lor dezvaluiri, acelea ca “evreii nu sunt evrei”.

    “Sunt constient de primejdia ca lucrarea mea sa fie interpretata – scrie A. Koestler, de origine evreu khazar – ca o negare a dreptului la existenta a statului Israel. Dar acest drept nu se bazeaza pe originile ipotetice ale poporului evreu si nici pe legamântul mitologic al lui Abraham (si al lui Iacob) cu Dumnezeu; el se întemeiaza pe dreptul international, adica pe hotarârea luata de Natiunile Unite în 1947?. Îl întelegem pe Koestler, ca trebuie sa se apere în fata conationalilor sai, dar noi trebuie sa ne amintim ca hotarârea luata de Natiunile Unite se bazeaza pe santajul baronului bancher evreu Rothschild asupra Marii Britanii, ca “evreii sa îsi primeasca patria înapoi”, adica pamânturile Palestinei. Neexistând, însa, nici o justificare a prezentei actualei rase de evrei (khazari) pe teritoriul de astazi al Israelului, Koestler insista cu justificari fabricate la întâmplare si noroc: “Oricare ar fi originile rasiale ale cetatenilor Israelului [adica cele khazare - n.n.] si oricare ar fi iluziile nutrite de ei în aceasta privinta [ca ar fi urmasi ai poporului biblic - n.n.], statul lor exista de jure si de facto [?]… împartirea Palestinei a fost rezultatul unui secol de imigratie pasnica si eforturi de pionierat ale evreilor, ceea ce ofera justificarea etica pentru existenta legala a statului Israel. Daca cromozomii populatiei sale contine gene de origine khazara… e un lucru irelevant si nu poate afecta dreptul Israelului la existenta”. Noi credem ca dimpotriva, nu numai ca NU justifica dreptul la existenta moderna a unui stat evreu, dar astfel de studii, cu reala baza stiintifica, darâma chiar si orice pretentie (a la Tesu Solomovici) de ascendenta a evreilor de azi asupra teritoriilor românesti.
    “Paradoxul” descoperit de aceste cercetari stiintifice, este acela ca nu urmasii vechilor evrei semiti (ai celor 12 triburi biblice) sunt cei pe care astazi, sub identitate evreiasca, îi regasim ca cei mai mari conspiratori la adresa tuturor celorlalte popoare, ci un popor asiatic razboinic, violent si rapace, înrudit cu hunii (si, într-o mai mica masura, chiar cu turcii), anume khazarii sau askenazii, care în anul 740 dupa Hristos au trecut la religia evreiasca, mozaismul, deoarece le satisfacea instinctele primitive, criminale si de jaf.

    Evreii khazari sau askenazi, turcomani din stepele Asiei, sunt astazi proprietarii marilor afaceri din întreaga lume, a marilor finante, ei conduc organismele mondialiste si oligarhice ale lumii occidentale, sub identitate evreiasca.

    La apogeul puterii lor medievale, khazarii aveau sub control circa treizeci de natiuni si triburi diferite, stabilite pe teritorii întinse între Muntii Caucaz, Marea Aral, Muntii Ural si stepele ucrainene. Îi aveau supusi pe bulgari, burtasi, ghuzi, maghiari, coloniile gotice si grecesti din Crimeea, triburile slave de la nord-vest, iar armatele khazare faceau expeditii de jaf în Gruzia, în Armenia si în Califatul Arab. Pâna în secolul IX khazarii nu aveau rivali în regiunile de la nord de Marea Neagra si Marea Caspica (denumita în epoca Marea Khazara), fiind stapânii supremi vreme de peste un secol si jumatate si astupând poarta Uralo-Caspica de trecere din Asia în Europa. Un cronicar arab îi descrie ca având fetele albe, cu parul mai ales rosu, fluturându-le în vânt, iar trupurile le erau marunte si firea rece. În schimb, o cronica georgiana îi identifica pe khazari cu armatele lui Gog si Magog, salbatici, cu fete hidoase si deprinderi de fiare salbatice, “care beau sânge de om”. Privitor la semnificatia denumirii de “khazar”, cercetatorii amintesc despre unele presupuse derivate moderne ale cuvântului: cuvântul rusesc “cazac”; cuvântul maghiar “huzar” (ambele desemnând un calaret cu înfatisare razboinica); sau cuvântul german “ketzer”, însemnând eretic, adica evreu. (Nu trebuie facuta totusi confuzia etnica între khazari si cazaci, chiar daca este posibila o apropiere istorica între acestia.)

    Cronica lui Priscus afirma aparitia khazarilor pe scena europeana pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni. Totodata, împreuna cu maghiarii si alte triburi, khazarii pot fi socotiti un vlastar târziu al hoardei hune a lui Atila. Khazarii s-au aflat, într-adevar, sub tutela hunilor, apoi sub cea a turcilor. Dupa declinul turcilor la mijlocul veacului al VII-lea le-a venit lor rândul sa stapâneasca “Regatul de miazanoapte”, cum îl numeau persanii si bizantinii.

    La anul 627 Statul Persan a fost definitiv învins de catre împaratul bizantin Heracliu, aflat în alianta cu hoarda khazarilor condusa de regele lor, Ziebel, care a contribuit la campanie cu peste 40.000 de calareti. Pentru a obtine aceasta alianta, fiica împaratului Heracliu, Evdochia, i-a fost fagaduita de sotie regelui khazar.

    Un nou triunghi al puterii se nascuse în Asia: Califatul Arab (de religie islamica sau mahomedana), Imperiul Roman de Rasarit (sau Bizantin, de religie crestin-ortodoxa) si Regatul Khazar (care era în cautarea unei identitati religioase personale), în primii douazeci de ani de la fuga profetului Mahomed la Medina în anul 622, musulmanii arabi izbutisera deja sa cucereasca Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul si sa încercuiasca centrul Imperiului Roman de Rasarit (Turcia de astazi). Pentru înconjurarea Imperiului Bizantin, Caucazul khazar reprezenta însa o piedica. Ca urmare a avut loc serie de batalii interminabile între arabi si khazari, din care victoriosi ieseau de regula khazarii care, la un moment dat, în anul 730 au cotropit Gruzia si Armenia si au înaintat pâna dincolo de jumatatea drumului spre Damasc, capitala Califatului Arab. O armata musulmana proaspat ridicata a stavilit însa hoarda khazara si a alungat-o înapoi, peste munti, spre casa.

    Decizia khazarilor de a se converti la religia evreiasca, mozaismul, a avut un caracter politic, scopul principal fiind acela al unei identitati religioase diferite de cea a romanilor crestini si a arabilor musulmani, principalii lor concurenti, carora le era astfel stopata capacitatea de asimilare cultuala si apoi culturala. În alta ordine de idei, mozaismul, promitând adeptilor sai stapânirea tuturor popoarelor lumii, convenea de minune unui neam razboinic si sângeros precum khazarii. O cronica araba nota: “Regele khazarilor se facuse evreu înca sub Califatul lui Harun al Rasid (anii 786-809)”. Aproape concomitent cu convertirea lor, khazarii au adoptat si alfabetul ebraic.

    Peste 300 de ani însa, statul khazar a început sa decada, decaderea sa fiind marcata de repetatele izbucniri ale unui sionism mesianic, cu falsi mesia, precum David El-Roy, eroul unui roman de Benjamin Disraeli, ce au condus campanii donchihotesti pentru “recucerirea Ierusalimului”. În anul 1141 un evreu khazar sionist, pe nume Iehuda Halevi, în celebra sa carte, KUZARII, sustinea ideea ca “natiunea evreiasca” este singurul mediator între Dumnezeu si restul omenirii, dar ca la sfârsitul istoriei toate popoarele vor fi supuse iudaismului.

    Aparitia vikingilor rhusi (stramosii rusilor) pe scena istoriei a cauzat decaderea finala a khazarilor. Rhusii efectuau campanii violente de prada, ceea ce i-a obligat pe khazari sa se apropie mai mult de supusii lor maghiari, pe care i-au asezat strategic peste malul apusean al Donului, ca tampon la navalirile rhusilor. Schema a functionat vreme de aproape un secol, timp în care relatiile dintre maghiari si khazari s-au strâns tot mai mult, culminând cu doua evenimente ce au influentat profund natiunea maghiara. A fost înfiintata prima dinastie maghiara, khazarii instalându-l ca rege pe Arpad, peste cele 7 hoarde maghiare, iar mai multe triburi khazare s-au contopit cu maghiarii, modificând astfel caracterul etnic al acestora. Pentru ca s-au dovedit “mai vrednici în razboaie” maghiarii le-au încredintat conducerea militara a statului lor celor trei triburi khazare care s-au unit cu ei. Pâna la mijlocul secolului X, în Ungaria se vorbeau atât maghiara, cât si khazara, ceea ce face ca în maghiara de astazi sa existe peste 200 de cuvinte de origine khazara.

    Rhusii au reusit în cele din urma sa distruga regatul khazar la sfârsitul secolului al X-lea, pentru ca apoi, la mijlocul secolului al XIII-lea, khazarii sa cada victime ale marii invazii mongole declansate de Ginghis Han. Hoarda de Aur a acestuia si-a stabilit centrul imperiului chiar pe teritoriul khazar. “Dar înainte si dupa ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lastare si ramificatii în tarile slave nesubjugate, în cele din urma contribuind la faurirea marilor centre evreiesti din Europa rasariteana” (S.W. Baron, A social and Religious History of Jews). Într-adevar, disparitia natiunii khazare din habitatul sau istoric este concomitenta cu aparitia celor mai mari concentrari de evrei dinspre nord.

    Exodul evreilor khazari spre Tarile Românesti sau spre centrul Europei a fost precedat de întemeierea coloniilor si asezarilor khazare în diferite parti ale Ucrainei si Rusiei meridionale. Astfel, la Kiev a continuat sa existe o mare comunitate evreiasca si dupa cucerirea orasului de la khazari de catre neamul rhus. De aceea, în Ucraina si Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau “jid” (evreu): Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska Voia, Zydaticze etc.

    O situatie mai speciala au avut evreii khazari din Ungaria. Ultima rezistenta khazara în Ungaria a avut loc în secolul X, când sfântul Stefan a îmbratisat credinta romano-catolica si l-a învins pe khazarul Gyula, razvratit si “trufas în credinta lui, care nu voia în ruptul capului sa se crestineze”. În anul 1222 regele maghiar Andras II a emis, la presiunea supusilor sai, “Bula de aur”, prin care evreilor li se interzicea sa fie sefi, perceptori sau controlori ai monopolului regal al sarii, ceea ce înseamna ca pâna la emiterea edictului, evreii din Ungaria detineau aceste importante pozitii, fapt confirmat si de pozitia de custode al veniturilor curtii regale, detinuta de contele Teka, evreu khazar.

    Prin urmare, exodul evreilor khazari a facut ca, practic, Tarile Românesti (mai ales Moldova) sa se afle dupa secolul al XIII-lea înconjurate de catre o populatie evreiasca nestatornica, asezata vremelnic în Rusia, Polonia, Ucraina si Ungaria. Focarul propriu-zis al evreimii rasaritene a fost însa Polonia, aici nascându-se idisul, limbajul popular al evreilor pâna la al II-lea Razboi mondial (înca vorbit în S.U.A. si Rusia), amalgam de ebraica, germana medio-rasariteana si elemente slavone. Explicatia consta în faptul ca, din punct de vedere cultural si social, în Polonia medievala elementul dominant l-au constituit germanii, populatie imigranta superioara evreilor khazari si mai influenta din punct de vedere economic si intelectual.

    În concluziile sale, A. Koestler (autor evreu khazar) afirma ca, din punct de vedere etnic, triburile semite de pe malurile Iordanului (“adevaratii evrei”) sunt total deosebite de triburile turco-khazare de pe Volga (care formeaza evreimea de astazi), “Dar în acelasi timp religia lor exclusivista genereaza tendinta de a se strânge laolalta si de a refuza contactele cu exteriorul, de a-si stabili propriile comunitati cu propriile lor lacasuri de rugaciune, cu scolile lor, cu cartierele lor de locuit si cu ghetourile (initial impuse de ei însisi, nu din afara) în orice oras sau tara în care se stabileau… Religia mozaica – spre deosebire de crestinism, budism sau mahomedanism – implica apartenenta la o natiune istorica, la o rasa aleasa. Toate sarbatorile [religioase] evreiesti comemoreaza evenimente din istoria lor nationala: exodul din Egipt, revolta maccabeilor, moartea asupritorului Haman, distrugerea Templului. Vechiul Testament este mai întâi si întâi naratiunea istoriei unei natiuni…, crezul ei este mai degraba tribal decât universal. Toate rugaciunile si toate riturile practicate proclama apartenenta la o rasa straveche, ceea ce în mod automat îl separa pe evreu de trecutul rasial si istoric al poporului în sânul caruia traieste. Credinta mozaica, asa cum dovedesc doua mii de ani de istorie tragica, determina auto-segregatia pe plan national si social. Ea îl izoleaza pe evreu si îndeamna la izolarea lui de catre ceilalti. Ea creeaza în mod automat ghetourile fizice si culturale. Ea îi transforma pe evreii din diaspora într-o pseudo-natiune…; aceasta pseudo-natiune este vag unita printr-un sistem de credinte traditionale întemeiate pe premise rasiale si istorice…” A. Koestler evita sa spuna direct adevarul: “pseudo-natiunea” evreiasca s-a constituit într-o retea mondiala oligarhica cu scopul precis conturat de a controla si stapâni întreaga omenire.

    Pâna la anul 1600, Nicolae Iorga nu gasise nici o mentiune de element evreiesc asezat durabil “în partile noastre”, iar cea mai mare parte a evreilor care s-au stabilit în Tarile Române, cu precadere în Moldova, provin din evreii khazari, veniti dinspre Polonia si Rusia. Aparitia primilor evrei în Moldova se leaga de rascoala de dezrobire economica a cazacilor poloni din anul 1648. Latifundiarii polonezi si lituanienii cedasera treptat evreilor khazari întreaga activitate de administratori si încasatori de impozite, acestia devenind astfel exponentii exploatarii celei mai nemiloase. Rascoala cazacilor a aruncat însa în Moldova o mare parte dintre exploatatorii evrei, ca arendasi si camatari, cum a aflat-o, la Iasi, un calator sirian (Paul din Alep) din gura unuia dintre fugarii evrei, Iancal, scapat de masacrul declansat de cazaci.

    Sursa:
    conspir.info/2010/11/khazarii-de-ieri-evreii-de-azi-un-popor.html

  317. Nimeni says:

    Profetii falsi

    Matei 7:15-20

    Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
    Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
    Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
    Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
    Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
    Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

    Acestea sunt roadele societatii Watch Tower a martorilor lui Iehova

    Dacă Martorii lui Iehova ar fi religia adevărată nu ar fi făcut profeţii false, căci în W 1991 1/12 p.7, se spune: „O religie care predă minciuni nu poate fi adevărată.” Haideţi să vedem câteva profeţii false ale Turnului de Veghe care se auto-intitulează: singurul canal de comunicare al lui Dumnezeu.

    1798 – Era considerat sfârşitul celor 1200 de zile din Apocalipsa capitolul 12. Sursă: Three Worlds (Trei lumi), publicaţie în comun a lui Barbour şi Russell, 1877, p.114. Această explicaţie a fost schimbată ulterior, 1798 fiind schimbat la 1889.
    1799 – Era considerat începutul „ultimelor zile”[4]. Prin faptul ca Napoleon a îndepărtat pe Papă, s-a considerat ca s-a împlinit cei 1260 de zile descrise în Daniel 7:25; 12:7; Apocalipsa 11:1-3. Sursă: Turnul de veghe, Ianuarie – Februarie 1889, Studii În Scripturi Volumul II, p 256, Studii În Scripturi Volumul III, p 58, 63, 64, scrise de C.T. Russell. În 1930 aceste explicaţii sau pus în legătură cu data de 1914.
    1829 – Era considerat sfârşitul celor 1290 de ani, expuşi în Daniel 12:11, care au început la 539 î.e.n. Era văzută o dată foarte importantă, deoarece atunci a început lucrarea lui William Miller şi de fapt Studenţii Bibliei, la origini provin de acolo. Sursă: Lothar Gassman, Martorii Lui Iehova, p 9, Studii În Scripturi Volumul III, p 40, 60, 163, Our Lord’s Return (Revenirea Domnului nostru) scrisă de JF Rutherford. Această învăţătură a fost abandonată în 1930.
    1844 – După Miller era considerat anul „sfârşitului lumii”, după Russell era începutul celor 30 de ani de „probă”, care în opinia lui, corespundea cu cei 30 de ani din viaţa lui Isus, scurşi de la naşterea sa ca om şi până la botezul lui în apa Iordanului. Sursă: Studii În Scripturi Volumul II, p 240. Această învăţătură a fost abandonată în 1930. De remarcat că Russell şi colaboratorii săi credeau că orice eveniment Biblic, petrecut în antichitate, trebuia să aibă încă o împlinire, după aceea în viitor. Pe această preconcepţie greşită s-au pus bazele tuturor speculaţiilor lor. Şi nu este de mirare de ce au fost atâtea speculaţii cu privire la date.
    1846 – Era considerat sfârşitul celor 2300 de zile, expuşi în Daniel 8:14. Era considerată o dată importantă deoarece atunci George Storrs şi alţi colaboratori ai lui Russell, au abandonat învăţăturile greşite şi astfel „sanctuarul” a fost curăţit. De asemenea, era considerat ca anul în care a început „alianţa evanghelică” între grupările protestante, ceea ce a fost catalogată ca „spiritism”. Sursă: Studii În Scripturi Volumul III, p 108, Studii În Scripturi Volumul VII (Taina Împlinită), p 163. Această învăţătură a fost abandonată în 1930.
    1873 – Era considerat data la care se împlinesc cei 6000 de ani de la creaţia lui Adam şi intrarea în al 7000 de an, mia de ani din cartea Apocalipsa, „ziua Domnului”. Sursă: Studii În Scripturi Volumul II, Prefaţa, p 39. Învăţătură abandonată în 1930. Încheierea celor 6000 de ani din istoria omenirii, va fi pusă în anul 1943, ca fiind anul 1975, în cartea Adevărul vă va face liberi. Începând cu anul 1966 anul 1975 va căpăta o importantă profetică în literatura de atunci a martorilor. Sursă = Cartea: Life Everlasting (Viaţă veşnică). [vezi anul 1975].
    1874 – Era considerat data de la care începe prezenţa invizibilă a lui Christos. Data cea mai importantă a lui Russell. Sursă: Trei lumi, p. 175, Studii În Scripturi Volumul II, p 170, Revenirea Domnului nostru, p 27, Proclaimers (Proclamatorii), p 133, nota de subsol. Până la 1904 Russell aşa credea că la această dată a început Armaghedonul. Sursă: Turnul de veghe 15/1/92, p 3, 21 (reprint la pagina 1355), Studii În Scripturi Volumul II, p 101. Această învăţătură a fost abandonată în 1930 parţial şi în 1943 total. Vezi nota de subsol 2; vezi şi JV p.47, actualmente se crede că a revenit în 1914 şi de atunci şi-a început prezenţa.
    1875 – Era considerat anul în care se sfârşeşte „marele jubileu”, ca încheierea a celor 1335 de zile expuse în Daniel 12:12. Era privit ca anul în care au înviat sfinţii, invizibil. Sursă: Trei lumi, p 108. Ulterior, în 1881, data învierii invizibile a sfinţilor creştini a fost mutată de pe 1875 pe 1878.
    1878 – Era considerat data la care se sfârşeşte epoca evanghelică şi se produce răpirea adunării sfinţilor lui Cristos, a creştinilor credincioşi. Sursă: Trei lumi, p 68, Proclamatorii p 632, Martorii Lui Iehova În Planul Divin, p 19. Bineînţeles, dată abandonată după anul 1878. Se mai credea că Isus îşi asumă puterea de rege (JV p. 632) şi are loc învierile cereşti (Taina Împlinită 149,278), actualmente Martorii cred că învierile cereşti au avut loc în 1918 .
    Anul 1873, se împlinesc 6000 de ani de la facerea lui Adam (mai târziu aceste profeţii sau explicat că sunt greşite – JV p.631).
    Anul 1881, Se închide uşa pentru clasa miresei de 144.000 (W 1881 p.3/10; JV p. 632), apoi s-a crezut (până în 1966), ca această uşă s-a închis în 1931, ca apoi din 1966, să se creadă că această chemare s-a sfârşit în 1935, ca în anul 2007 să se renunţe la un an stabilit pentru închiderea uşi pentru clasa cerească (vezi: W 1/5 2007 p.30,31).
    Anul 1889, se face următoarea precizare în cartea din limba engleză, The Time is at Hand la p.101: „Aducem dovezi că întemeierea Regatului lui Dumnezeu a început deja…şi că bătălia din ziua cea mare a lui Dumnezeu cel Atotputernic (Ap.16:14) care se va sfârşi în 1914 cu completa distrugere a conducerii actuale a pământului, a început deja.”
    Anii 1910-1914: „Stresul marelui necaz va fi în curând peste noi cam între 1910 şi 1912, culminând cu sfârşitul neamurilor, octombrie 1914.” (cartea în engleză: The New Creation p.579; vezi şi Volumul 2 Studii în Scripturi p.76,77,101).
    Anul 1914, Armaghedonul din Scriptură ar trebui să aibă loc în acest an conform cu Volumul 3 Studii în Scripturi p.126,153.
    Anul 1914, mai târziu s-a susţinut că în acest an nu se va sfârşi Armaghedonul; ci, atunci va începe (Pastor Russell¢s Serrmons p.676), iar după moartea primului preşedinte s-a susţinut că în acest an a început necazul cel mare, învăţătură rămasă în vigoare până în anul 1969 (W 1/5 1999 p.16).
    Anul 1915, este anul când anarhia din lume va atinge apogeul (JV p.632), şi se va stabili împărăţia milenară (Taina Împlinită p.162).
    Anul 1916, Russell după moartea sa, a înviat la cer de unde supraveghează organizaţia Turnul de veghe (Taina Împlinită p.314).
    Anul 1918, va fi pentru creştinism o groază foarte mare (Taina Împlinită p.77).

    Învierea oamenilor Sodomei

    1879 — Vor fi înviaţi.
    1952 — Nu vor fi înviaţi.
    1965 — Vor fi înviaţi.
    1988 — Nu vor fi înviaţi. (!?)24

    “Domnul” din Romani 10:12-16

    1903 — “Domnul” se referă la Isus.
    1940 — “Domnul” se referă la Iehova.
    1978 — “Domnul” se referă la Isus.
    1980 — “Domnul” se referă la Iehova25.

    “Stăpânirile cele mai înalte” (sau, “dregătoriile”; n.tr.) din Romani 13:1

    1916 – “Stăpânirile cele mai înalte” se referă la guvernele lumii.
    1943 – “Stăpânirile cele mai înalte” se referă la Iehova Dumnezeu şi la Isus Hristos.
    1964 – “Stăpânirile cele mai înalte” se referă la guvernele lumii26.

    Despărţirea “oilor” de “capre” (Matei 25:31-46)

    1919 — se va petrece după vremea necazului.
    1923 — se petrece acum, înainte de vremea necazului.
    1995 — se va petrece după vremea necazului27.

    Surse :
    http://exm.uv.ro/documente/mi_3.html
    http://www.rcrwebsite.com/facts_on_jws.htm

  318. Nimeni says:

    Anul 1925, vor avea loc învierile credincioşilor din vechime, al lui Avraam, Isac, Iacov, etc. cât şi poate luarea la cer a creştinilor (JV p.78) susţinea Rutherford, în timp ce Russell declara: „Stabilirea Împărăţiei în Palestina va fi probabil prin 1925” (Taina Împlinită p.162).

    Al doilea preşedinte al Societăţii, Rutherford, continuă cu prezicerile false, susţinând tot anul 1925 dar pentru alte evenimente, astfel în W 1/9 1922 p.262 (engleză) se spunea: „Data de 1925 este încă şi mai limpede arătată de Scriptură, deoarece este fixată de legea lui Dumnezeu, dată lui Israel.” Iar în W 1/4 1923 p.106 se preciza: „Crezul nostru este că anul 1925 este în mod clar stabilit în Scriptură.” Pe lângă aceste afirmaţii, în cartea: „Milioane de oameni care trăiesc acum nu vor mai muri niciodată”[5] (1920), la p.89,90 se spunea: „după cum am afirmat mai înainte, marele ciclu de jubileu trebuie să înceapă în 1925. În acest timp va fi recunoscută etapă pământească a Regatului. De aceea ne putem aştepta cu încredere că anul 1925 va marca întoarcerea lui Avraam, Isac şi Iacob şi a profeţilor credincioşi din vechime, cei amintiţi de apostol în Evrei 11 la starea de perfecţiune omenească.” (vezi şi JV unde se arată că pentru ai primi pe patriarhi au construit şi casa prinţilor, şi mulţi credeau că rămăşiţa va merge la cer în acel an).

    Câtă deziluzie a adus acel an, făcând ca mulţi studenţi în Biblie să părăsească Organizaţia, cum s-a întâmplat şi după moartea lui Russell (JV p.78). De asemenea este curios că punctul de vedere greşit cu privire la anul 1925 s-a corectat doar în 1950, (JV p.76 n.s.), oare a fost nevoie de 25 de ani să-şi dea seama că au greşit? Ei care pretind că sunt umili şi receptivi!

    În anii care au urmat după 1925, sau făcut zeci de preziceri iminente ale Armaghedonului, de pildă între anii 1940-1943 sau făcut cel puţin 44 de preziceri ale iminenţei sfârşitului (W15/9 1941 p.276; W15/1 1942 p.28; W1/5 1942 p.139; W1/5 1943; W1/9 1944 p.264; etc), să facem o spicuire concretă: „Sfârşitul final este aproape…lunile rămase până la Armaghedon.”

    Anul 1975, sau împlinit 6000 de ani de la facere, şi va fi foarte probabil Armaghedonul (Jv p. 104). Al patrulea preşedinte al Societăţii, a continuat cu linia prezicerilor false, astfel în cartea: „Viaţă eternă în libertatea fiilor lui Dumnezeu”, la p.29,30, Fredrerich Franz a spus că anul 1975 în toamnă se sfârşesc 6000 de ani de la crearea lui Adam şi probabil începutul Armaghedonului din Scriptură.

    Încrederea în Organizaţie i-a costat mult pe unii, deoarece şi-au vândut casele, şi-au donat averile Societăţii că vine Armaghedonul şi au fost dezamăgiţi. Naivitatea a fost atât de mare, încât un martor al lui Iehova a spus patronului său: „dacă sfârşitul nu vine în 1975, din ianuarie 1976 voi lucra pe gratis.”

    · Anul 1980, a fost prezis de Russell în cartea Taina împlinită, la p.78 ca fiind: „Probabil că anul 1980 să însemne pentru israeliţii după trup aducerea lor din prinsoarea morţii şi restaurarea lor deplină în Palestina.” După cum vă daţi seama şi această presupunere nu s-a împlinit.[7]

    Să prezentăm câteva schimbări după anul 1985:

    · 1988, din nou s-a revenit la învăţătura că oamenii din Sodoma şi Gomora vor învia (W 1988 1/6 p.30,31).

    · 1988, până în acest an s-a crezut că Jubileul antitipic este mileniul, de atunci s-a explicat că este Penticosta (W 15/5 1995 p.24).

    · 1995, un an cu mari schimbări, W 1/11 1995 ne furnizează o învăţătură care anulează explicaţia cu generaţia care a dat naştere la multe speculaţii, susţinută vehement cu puţin timp înainte (vezi W 1/5 1993 p.19).

    · 1995, cade şi explicaţia cum că oile şi caprele sunt judecate şi selectate din 1914, ci conform cu noua învăţătură acest eveniment va avea loc în viitor (W 15/10 1995).

    · 1998, sigilarea celor 144.000 din Apocalipsa 7:1-8 este o sigilare finală (W 15/9 1998 p.19), ea nu se referă la acontul Spiritului cum era învăţat în cartea Apogeul Apocalipsului p.115, par.8.

    · 1999, W 1/5 dă o explicaţie diferită a textului din Matei24:15, astfel conform noii explicaţii „lucrul dezgustător” nu s-a aşezat în locul preasfânt, ci acest eveniment va avea loc în viitor.

    · 2007, în W 1/5 2007 p.30,31, se spune că în 1935 nu s-a închis uşa pentru speranţă cerească.

    Sursa :
    http://exm.uv.ro/documente/mi_3.html

  319. Nimeni says:

    Profetii falsi
    Matei 7:15-20 Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

    Minciunile Martorilor lui Iehova – Franz 1975
    youtube.com/watch?v=qp1G9ou2EjI

    Turnul de Veghere (Watchtower Society) – Parte1
    youtube.com/watch?v=BbtdrTr86MY

    Turnul de Veghere (Watchtower Society) – Parte2
    youtube.com/watch?v=qIiLy2waSpI&feature=related

    Mai multe adevăruri
    youtube.com/watch?v=sWU8km4C9wg

  320. Nimeni says:

    Societatea Watch Tower detine 50% din actiunile unei societati
    care se ocupa cu tehnologie de razboi(Isaia 2:4)

    Surse:
    randytv.com/randcam.htm
    en.allexperts.com/q/Jehovah-s-Witness-1617/WATCHTOWER-SHAREHOLDERS.htm
    christianwitnesses.com/id324.html
    youtube.com/watch?v=ayZpOSA9Lgw
    sec.gov/Archives/edgar/data/922330/000106299302000371/form10k.txt

    Iacov 4:4
    Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
    Priviti cat de separati sunt martorii lui Iehova fata de lume !
    Neutralitate fata de lume ? Think again !

    Societatea Turnul de Veghe a fost asociată cu Fiara din Revelaţia 13,17, între anii 1992-2001

    jwfacts.com/images/united-nations-2004.pdf
    jwfacts.com/watchtower/united-nations-association.php
    jwfacts.com/images/united-nations-2001.jpg

    Trebuie sa invatati sa mintiti mai convingator, sa studiati mai
    bine arta mintitului pentru ca voi nu stiti sa mintiti convingator !

    Societatea Watch Tower detine un fondul de investii H.M. RILEY TR care
    a facut investii in industria tabacului(PHILIP MORRIS)

    Societatea Watch Tower condamna biserica Catolica pentru ca se
    implica in afacerile cu tigari insa si societatea WT a procedat la fel. Biserica catolica nu-si exclude membrii care: fumeaza, au un
    loc de munca unde se vinde tigari sau sunt actionari la o companie
    care se ocupa cu vanzarea tigarilor insa organizatia WT beneficiaza
    de pe urma unor investitii in industria tabacului insa i exclude
    pe membrii de rand care fumeaza, au loc de munca unde se vinde tigari
    sau sunt actionari la o companie care face afaceri cu tigari. Acestia
    nu se mai pot asocia cu organizatia WT. Desigur regulile sunt preferentiale, cei de la varf pot incalca regulile insa nu si
    membrii de rand.

    Surse:
    jehovahs-witness.net/watchtower/scandals/54708/1/The-Watchtower-the-cigarette-company
    christianwitnesses.com/sitebuildercontent/sitebuilderpictures/webassets/WTTobaccoStock.jpg

    Si mai Marcu Khazarul ! Sper ca ai minima decenta sa nu ne predai noua, romanilor lectii de lingvistica, gramatica… Si daca ai argumente solide, atunci te astept sa discutam. In alta ordine de idei nu esti decat un ipocrit si un prezumptios care face afirmatii gratuite, fara valoare si care vrea sa impresioneze dar nu are cu ce.

  321. Nimeni says:

    Raymond Franz in Romania – part1 split01
    youtube.com/watch?v=VybD-59_uP0&feature=related

  322. Nimeni says:

    Turnul de veghe 15 Noiembrie 2011 Ucidetii pe apostati ?

    15 noiembrie 2011 versiunea Studiul a Turnului de veghe, are de spus intr-un articol laudand acţiunile lui Iehu împotriva familiei lui Ahab. “Profetul Elisei a trimis unul din fiii proorocilor să ungă Iehu ca rege şi să-l instruiască pentru a ucide pe fiecare bărbat din casa apostata a lui Ahab.-2 Ki 8:28;. 9:1-10.” “Desi ideea de violenţă este neplăcuta, ar trebui să ne dăm seama că, în acele zile, Iehova folosit slujitorii săi pentru a efectua judecăţile lui …. Astăzi, nici un slujitor al lui Iehova foloseşte forţa fizică împotriva oponenţilor inchinarii pure.” Răzbunarea este a mea”, spune Dumnezeu.(Heb.10: 30) Dar, pentru a scăpa congregatia de potenţialele influente corupatoare, batrinii creştini ar trebui să acţioneze cu un curaj asemănător cu cel al lui Iehu (1 Corinteni 5:9-13.) şi toţi membrii congregaţiei trebuie sa fie hotarati sa evite compania celor exclusi .- 2 Ioan 9-11.Iehu a anunţat că intenţionează să organizeze” un mare sacrificiu “pentru Baal (2 Ki. 10:18, 19).” Aceasta este un joc de cuvinte inteligent din partea lui Iehu, “, spune un savant.In timp ce termenul folosit aici, “în general, înseamnă ‘sacrificiu’, poate fi deasemenea inteles ca ‘sacrificare’ a apostatilor”. este adevărat că Iehu vărsat mult sânge. Cu toate acestea, Scripturile il prezinta ca un om curajos …

    Surse:
    jehovahs-witness.net/watchtower/beliefs/216412/1/More-apostate-hating-from-the-Watchtower

    Turnul de veghe in limba engleza 15 Noiembrie 2011
    download.jw.org/files/media_magazines/w_E_20111115.pdf

  323. florin says:

    Bota asta numai minciuni si acuzatii false a adus,este o aberatie ce a scris el,noi il cinstim pe DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS si nimeni nu ajunge la DUMNEZEU fara EL,TOATE RUGACIUNILE I LE ADRESAM LUI DUMNEZEU PRIN MEDIUL PE CARE EL NI L-A LASAT ADICA PRIN DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS REGELE NOSTRU,despre numele lui IEHOVA in noul testasment:IOAN17:26-SUNT CUVINTELE LUI ISUS–EU LE-AM FACUT CUNOSCUT NUMELE TAU SI-L VOI MAI FACE CUNOSCUT…….ALTE TEXTE UNDE APARE NUMELE LUI IEHOVA:MAT1:20;MAT4:10;MAR12:29–IEHOVA,DUMNEZEUL NOSTRU, ESTE UN SINGUR IEHOVA…..SI ASA MAI DEPARTE SUNT MULTE,asa ca lasati prostiile deoparte ,bine zice Marcus,doar un neuron este in creierul vostru si acela in greva foamei,conmemorarea este un mandat pe care DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS ni l-a dat tuturor crestinilor …..etc tot ce a scris este o minciuna,la revedere .

  324. florin says:

    si tu nimeni esti un nimeni si o sa continui sa fi un nimeni

  325. Nimeni says:

    Florinele !

    The Jewish Enciclopedia: “Iehova este o pronunţie greşită a evreiescului YHWH, Numele lui Dumnezeu. Această pronunţie este imposibilă din punct de vedere gramatical. Forma Iehova este o imposibilitate filologică.”

    Societatea WT recunoaste ca pronuntia exacta a numelui
    divin nu este cunoscuta insa atunci cand va rugati voi,
    cui va adresati ?
    De ce insistati cu incapatanare pe folosirea numelui divin
    de vreme ce pronuntia exacta nu este cunoscuta in prezent ?

  326. Calin says:

    Eu doar am transferat scrisoarea lui Bota ,nu inseamna ca sint de acord cu tot ce scrie el.Cit despre afirmatiile lui Nimeni referitor la faptul ca Martorii isi schimba in permament intelesul profetiilor[teoriilor] sti si tu foarte bine Florinel.Vreau sa te felicit ca te rogi si pentru mine,inseamna ca ASTIA nu au reusit sa te dezumanizeze cum au reusit cu multi dintre voi.Din pacate ,Religia, mai mult ne dezbina in loc sa ne uneasca.Sanatate!

  327. marcu says:

    NIMENI: Despre basmele tale cu khazarii si despre MINCIUNILE adunate de pe net cu privire la “implicarea” WT Society in industria armamentului ori in cea a tutunului nu are sens sa discut.Bine ca postezi comentarii enorme,fara forma si fond,in fapt colaje adunate de pe forumuri,pe care nu ti le citeste NIMENI.
    Despre pronuntia Tetragramei tu exact The Jewish Enciclopedia ai gasit drept sursa “credibila”? Pai…traditia rabinica INTERZICE respectarea Poruncii iterate de Ioel in cap.2 vers.32.Si…pronuntarea Numelui divin difera de la o limba la alta.Aceasta nu inseamna ca noi nu trebuie sa respectam una dintre cerintele mantuirii,aceea de A CHEMA NUMELE LUI IHWH -vezi Ioel 2:32,Fapte 2:21,Romani 10:13.Ca il pronuntam diferit…nu este o culpa.Daca nu-l chemam insa…nu vom fi mantuiti.Si…NIMENI…in Biblie scrie ca PORUNCILE LUI DUMNEZEU NU SUNT GRELE.De ce incerci tu sa faci imposibila una dintre acestea,aceea de a CHEMA NUMELE LUI IEHOVA??
    Daca vrei sa discuti cu mine,astfel ca toti sa vada cat de mincinos esti,lasa subiectele extrabiblice deoparte.Te rog sa te rezumi la Biblie versus invataturile noastre.Dar,punctual,cate una sau doua probleme la un comentariu.Ridica orice obiectie vrei,dar CU DOVADA.Vezi ca in comentariul kilometric de mai sus,ai repostat de pe net multe minciuni,iar reaua ta credinta este vadita cand sugerezi ca noi suntem sfatuiti sa ucidem apostatii.Noi nici nu atingem armele,cum bine stiu toti.Iar voi SUNTETI DEJA MORTI…
    Ai postat acolo lucruri despre care nu scrie in sursa indicata tot de tine…SA ITI FIE RUSINE ! Cand a fost intrebat daca in 1975 urma sa vina sfarsitul,Franz a raspuns : POSIBIL.Era in anul 1968.Ce a spus Franz si ce spun rauvoitorii de azi?
    Si NIMENI…mai trebuie sa spui un lucru: care este poporul adevarat al lui Iehova in opinia ta?Astept…sper ca fara atacuri la persoana.

  328. marcu says:

    Deci,Caline…tu postezi lucruri…asa de “amorul artei discordiei”??

  329. marcu says:

    NIMENI: Daca vrei sa intelegi “filologic” Numele lui Dumnezeu,incearca o analiza semantica asupra Numelui lui Isus in scriere ebraica deplina(completa-am evitat o asociere nepotrivita de litere…): YEHOSHUAH,care inseamna IHWH ESTE SALVARE (MANTUIRE) Oare catre care forma te indreapta Yehoshuah? Iahwe sau Iehova? Incearca sa cercetezi,daca poti.

  330. Nimeni says:

    Poi de ce nu are sens sa discuti ? te deranjeaza cumva dovezile ?
    Dar acele dovezi cu privire la esecul profectic al organizatiei WT ?
    Despre pronuntia exacta a numelui divin YHWH,
    atat timp cat nu este cunoscuta in limbile ebraica si aramaica, cum se poate traduce corect numele divin in alte limbi?
    Daca vrei sa gasesti adevarul despre kabalisticul YHWH
    de ce nu il cauti acolo unde trebuie?
    Era posibil si in anul 1914, 1915, 1925…
    exm.uv.ro/documente/preziceri.html

  331. Nimeni says:

    Revista oficială a Martorilor lui Iehova i-a descris pe cei care părăsesc Biserica ca fiind “bolnavi mintal”, informează cotidianul britanic The Independent.

    Într-un articol publicat în ediţia din luna iulie a revistei “The Watchower” credincioşii Martorilor sunt avertizaţi să stea departe de “falşi învăţători”, care sunt descrişi ca fiind “bolnavi psihic” şi ar trebui să fie evitaţi cu orice preţ. “Să presupunem că un medic vă spune să evitaţi contactul cu cineva care este infectat cu o boală contagioasă mortală. Ştiţi la ce referă doctorul şi veţi urma întru totul avertismentul său. Ei bine, apostaţii sunt bolnavi mintal şi caută să-i infecteze şi pe alţii cu învăţăturile lor lipsite de loialitate”.

    Un exemplar al revistei distribuite de Martorii lui Iehova în toată lumea a fost oferit cotidianul The Independent de un membru al bisericii.

    Sursa:
    realitatea.net/martorii-lui-iehova-fugarii-din-biserica-sunt-bolnavi-mintal_874301.html

    [quote]marcu spune
    NIMENI: problema ta,in mod sigur e PATOLOGICA !! Cand ai evadat ?? Vezi ca te cauta sa te trateze !![/quote]

  332. Nimeni says:

    Turnul de veghe 15 Noiembrie 2011

    15 noiembrie 2011 versiunea Studiul Turnului de veghe, are de spus intr-un articol laudand acţiunile lui Iehu împotriva familiei lui Ahab. “Profetul Elisei a trimis unul din fiii proorocilor să ungă pe Iehu ca rege şi să-l instruiască pentru a ucide pe fiecare bărbat din casa apostata a lui Ahab.-2 Ki 8:28;. 9:1-10.” “Desi ideea de violenţă este neplăcuta, ar trebui să ne dăm seama că, în acele zile, Iehova a folosit slujitorii săi pentru a efectua judecăţile lui …. Astăzi, nici un slujitor al lui Iehova nu foloseşte forţa fizică împotriva oponenţilor inchinarii pure.” Răzbunarea este a mea”, spune Dumnezeu.(Heb.10: 30) Dar, pentru a scăpa congregatia de potenţialele influente corupatoare, batrinii creştini ar trebui să acţioneze cu un curaj asemănător cu cel al lui Iehu (1 Corinteni 5:9-13.) şi toţi membrii congregaţiei trebuie sa fie hotarati sa evite compania celor exclusi .- 2 Ioan 9-11.Iehu a anunţat că intenţionează să organizeze” un mare sacrificiu “pentru Baal (2 Ki. 10:18, 19).” Aceasta este un joc de cuvinte inteligent din partea lui Iehu, “, spune un savant.In timp ce termenul folosit aici, “în general, înseamnă ‘sacrificiu’, poate fi de asemenea inteles ca ‘sacrificare’ a apostatilor”. este adevărat că Iehu a vărsat mult sânge. Cu toate acestea, Scripturile il prezinta ca un om curajos …

    Sursa:
    jehovahs-witness.net/watchtower/beliefs/216412/1/More-apostate-hating-from-the-Watchtower

    Watchtower and the slaughter of apostates
    youtube.com/watch?v=E7HO3TuZ4FU

    Watchtower Corporation : Apostate Slaughter (VIEWER DISCRETION/EDUCATION)
    youtube.com/watch?v=aAXK2t2Y5oo&feature=related

    Nov. 15, 2011 Watchtower Magazine “Apostates Deserve To Be
    youtube.com/watch?v=KrA89Y3IQMk

    Descarca Turnul de veghe din 15 Noiembrie 2011 in limba engleza
    download.jw.org/files/media_magazines/w_E_20111115.pdf

  333. marcu says:

    NIMENI:
    1.Eu nu cunosc vreo decizie care sa ne indemne sa-i declaram pe apostati “bolnavi mintal”.Nici nu achiesez la ea,pt.ca ,mama mea ,locuieste in casa mea si este APOSTATA.Dar,ESTE MAMA MEA si nu este nici nebuna,nici bolnava…doar fanatica.Relatiile mele cu ea exista si sunt excelente.Despre Adevar trebuie sa evitam orice discutie,pt.ca ea face criza si plange.I-am aratat o CARTE ORIGINALA,IN ENGLEZA ,PE CARE “FRATII” EI DIN cami AU TRADUS-O GRESIT,FALSIFICAND-O.AM CITIT TEXTE IN ENGLEZA,I LE-AM TRADUS SI AM RUGAT-O SA URMAREASCA IN “TRADUCEREA” EI.ATUNCI S-A CUTREMURAT…Dar,s-a dus duminica la adunare si…a venit lamurita: Originalul era un fals.Cea buna era traducerea lor…
    Aceasta ca sa lamurim o problema.Cand am spus ca ai o problema patologica,m-am referit la tine,concluzionand dupa modul in care actionezi.Treci brusc de la o tema la alta,iterezi teme care nu au nici o legatura intre ele,etc.De exemplu,ca sa incerci sa ma blamezi,ai afisat un lung articol scris de un prozelit,despre niste falsi evrei,sugerand ca eu as face parte dintre aceia.Stimabile: eu nu mi-am cunoscut originea pana cand nu am primit un mail din Izrael,de la varul Amos,profesor la Weizmann Institute of Science din Tel Aviv.
    Am acum cunostinte despre genealogie,asa ca nu ma intereseaza problema unor prozeliti sau a falsilor evrei.
    Nota bene,singurii care incearca sa se declare in mod fals romani sunt rromii si transfugii kurzi,iranieni,ori din Bangladesh.
    Evrei incearca sa se declare multi,pt.ca ar apartine unei natiuni universale respectate .Din pacate pt.ei,nu este posibil.Exista registre bine conservate,bine pastrate si…impostorul este depistat in mod facil.
    Sa revenim la subiectul apostatilor: da,trebuie izolati,contactele cu ei trebuiesc anulate sau ,daca fac parte din familia noastra,reduse la strictul necesar.Aceasta pt.ca ASA SCRIE IN BIBLIE.PE ACEL OM NICI SA NU-L SALUTI…asa scrie.
    De ce ? Pt.ca poporul lui Iehova trebuie sa ramana curat.Cei ca Diotref sunt excomunicati si izolati de frati si de surori,pt.a nu-i contamina cu ereziile lor.
    Apostatul poate sa vorbeasca ORICAND cu batranii.Iar daca se intoarce,este primit cu bucurie si iubire.
    Avem in zona un batran de congregatie CARE A FOST APOSTAT….

  334. marcu says:

    NIMENI:
    Despre Tetragrama ai putea sa vorbesti cu respect …dar…patologia nu te lasa.
    Tetragrama nu are a face cu Kabala.Apoi,cine ti-a spus ca nu se stie cum se pronunta? Nu stim cum pronunta Moise.Dar,exista reguli gramaticale si SE STIE CUM SE PRONUNTA ACUM.Ca nu poti reda in limba romana EXACT la fel pronuntia,este altceva.
    Putini evrei pronunta Numele Divin,din cauza unei cutume rabinice.
    Majoritatea pronunta Numele lui Isus in forma prescurtata,IESHUA .
    Porunca ramane,NIMENI ,aceea de a chema Numele lui IHWH…si ,pe cale de consecinta,NU AVEM CE SA DISCUTAM.Dumnezeu nu se supara daca-i pronunti Numele in limba ta.Nici eu nu ma supar cand englezii imi spun George sau francezii Jorje.Mi se pare un lucru normal si ma bucur .
    Dumnezeu a stabilit ca una din cerintele mantuirii sa fie chemarea Numelui lui Dumnezeu.Ti se pare firesc ca 99% dintre crestini se roaga : SFINTEASCA-SE NUMELE TAU si nu-i cunosc Numele lui Dumnezeu?
    Despre “profetiile” WTS …las-o balta.Noi nu pretindem capacitati de predictie,asa ca NU PROFETIM.Daca nu o facem,nu putem fi profeti falsi.Da,au fost intelese gresit CATEVA texte biblice.Si? Pavel nu a inteles ca Isus urma sa vina ATUNCI? Nu a inteles gresit semnificatia cuvintelor: ADEVARAT VA SPUN CA NU VA TRECE GENERATIA ACEASTA PANA CAND NU SE VOR INTAMPLA TOATE ACESTE LUCRURI? Si?A fost Pavel un “profet” fals???

  335. Calin says:

    Marki se pare ca mama ta este mai desteapta ca tine.Este evident pentru toata lumea ca tu esti cel fanatic,asta si pt.fratii tai care te-au urmarit,ce postezi.Ar fi bine sa nu o mai chinui cu ADEVARURILE voastre.Nu ma mir ca face alergie la eleeee.Si eu am facut alergie la cretinismele voastre,manipularea,cultul sclavului,spalarea creierului etc.Deci a trebuit sa ies urgent de ACOLO de la voi.Care inghititi rahaturile sclavului,evident ori nu aveti suficiente cunostinte…ori sinteti limitati mintal.Doar cei cu cunostinte limitate sau redusi pot deveni FANATICI.Pe plan mondial sinteti o mina de oamini, dar saracii de voi va credeti buricul pamintului ,credeti ca lumea se invirte in jurul vostru.Sinteti PENIBILI.Cei care tac stiu ca asa stau lucrurile.Pentru mine sinteti O SECTA AMERICANA PERICULOASA SI CRIMINALA.Sper ca veti fi desfintati ca si in Ungaria.Ungaria scoate in afara legi secta voastra incepind cu 2012 bravo lor s-au desteptat.Nu are nimeni nevoie de o multinationala ,corporatie Globala care se foloseste de Biblie ca sa insele oameni.In curind veti ramine in pielea goala.Sclavul va transformat pe voi in sclavi,ei traiesc in huzur,niste bosorogi senili,conservatori evident pentru toata lumea.Pina continuati sa va spalati creierele in secta nu aveti cum sa vedeti ADEVARUL.Bucatarul de la Broklin ,va pus euri ce creaza dependenta,in hrana “spirituala”si care a asezat o ceata densa pe creierele voastre.Asa ca este GREU pentru voi ,va inteleg.Pa. Pa.

  336. Nimeni says:

    Deci toti, cei care contesta invataturile societatii WT
    au o problema patologica.

    [quote]Marcu spune
    Nehustan:nu ai haz,nici telent.Cred ca ai o problema…patologica ![/quote]

    De unde sti tu ca nu au legatura ? Daca tu nu ai cunostinte asta nu
    inseamna ca toti, cei care citesc aici sunt la acelasi nivel de
    cunoastere si intelegere cu tine.Iar, despre Tetragrama nu ai decat
    sa crezi doar in sensul ei literar, daca asta te multumeste pe tine :)

    Esecul profetic al organizatie WT dovedeste clar faptul ca acesta
    organizatie nu este condusa de Dumnezeu.Organizatia WT a afirmat in repetate randuri ca invataturile pe care le preda provin direct de la Dumnezeu insa realitatea a dovedit exact contrariul. Ei se aseamana mult cu Imeneu si Filet, apostatii din sec.I

    2 Timotei 2:17,18
    Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet,
    care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora.

    Minciunile Martorilor lui Iehova – Franz 1975
    http://www.youtube.com/watch?v=qp1G9ou2EjI&feature=related

    Din pacate martorii vad doar ceea ce vor ei sa vada si cred doar ce vor ei sa creada.

  337. marcu says:

    Asculta NIMENI:
    Eu m-am referit la tine ca ai probleme patologice.Mama nu are…desi contesta,adica nu citeste scrierile noastre.Esti nu doar bolnav ci si RIDICOL.In comentariul de mai sus ti-am aratat ca nu spunem ca ar fi nebuni cei care sunt excomunicati sau care ne parasesc prin dezasociere.
    Tu o tii asa,”de-a boulea” cu textul repetat papagaliceste.
    Vrei sa arati vreo “minciuna” de-a noastra ? Posteaz-o impreuna cu dovada si vorbim…Te astept…Vreau sa arat tuturor cat de mincinos esti ! Bietul Ray Franz,orgolios nevoie mare,s-a trezit la aproape 60 de ani fara meserie…isr sponsorii platesc doar ceea ce vor ei sa le scrie.Intalnirea de la Cluj a fost jalnica.Apostatii s-au contrat cu neoprotestantii prezenti(erau cam “la paritate”).Cat pe ce sa iasa o paruiala !Batranelul privea scena speriat si neputincios.Ce a ajuns saracul ! Si voi incercati sa-l “resuscitati” ! Inutil…tot atat de absurd,de kafkian cum sunteti si voi !
    Vino cetatene la discutii serioase ! Afiseaza-ti intai numele…sau ti-e rusine ?

  338. cucu says:

    Isaia Vitca[cel care a fost inselat cu tipografia din Cluj]

    “EXPERIENTA” mi-a fost de folos.
    Am inteles “sistemul” – “oganizatia”.
    Inceput masonic asumat prin insemnele de pe publicatii.
    Deturnarea conducerii (cazul cu milenistii)
    Continuarea in subteran a unor actiuni mai putin ortodoxe.

    Organizatia asta are sociologi si psihologi de anvergura.
    Cunosc bine toate metodele de manipulare.
    Si aplica mdtodele ca la carte.

    Intentionam sa-i demasc.
    La fel cum a facut Raymond Franz.

    Apoi mi-am dat seama ca prin asta imi vor controla viata in continuare.
    Canalizarea unei asa mari cantitati a energiei mele!
    Pentru a face ce? A obtine ce ?
    Asa ca i-am lasat in sucul lor propriu.
    Pe ei i-am uitat. Cu greu imi mai aduc aminte cite ceva .
    Ca si uitarea e scrisa’n legile omenesti.

    Fac altceva.

    Sa traiti frumos ! (ca bine ati trait destul)

  339. marcu says:

    Pt.CUCU:
    Nu te inteleg.Nu ai cap si nici coada la ceea ce vrei sa spui.
    Tipografia de la Cluj ne-a fost FURATA de catre Sima,nu invers.
    Apoi,in 1948 ,tipografia din Bucuresti a fost luata de comunisti.
    Nu iti inteleg aberatiile…
    Noi nu avem psihologi,decat pe unii care au aceasta specializare laica ,pe care si-o exercita in afara organizatiei si devin martori.Dar,psihologi care sa-si faca meseria intre noi,nu avem.Ducem o viata linistita,echilibrata,iar aceia care au nevoie de consiliere de specialitate,o fac pe cont propriu.
    Daca ne-ai lasat…la ce bune vorbele urate,barfele despre noi?Asa cum procedezi,demonstrezi tuturor ca MINTI.
    Si..noi traim CORECT…BIBLIC,chiar daca deseori traim GREU.

    • Isaia Vitca says:

      Marcu

      Ma cunosti si-mi stii tipografia.
      E adevarat, nu era tipografia marotilor. Era tipografia mea.
      Am cumparat-o de la WTS. Mai aveam de platit 23700 dolari.
      Dupa ce mi-ati pus o dobinda de 83 procente.
      Stii si faptul ca am tiparit mult pentru voi.
      Stii ca ca acesta este adevarul.
      Insa nu ma astept sa recunosti.
      Exista si minciuna prin omisiune.

  340. marcu says:

    Si Cucule(iti inteleg pseudonimul…CEL DIN CUIB STRAIN…) ce a “demascat” bietul Ray ??
    Este un suflet chinuit,obligat sa parcurga mii de km…pt. a vinde falsele lui delatiuni si parerile sale biblice indoielnice.
    De ce crezi ca nu intra pe forum in dezbatere publica? Iti spun eu: din doua motive…
    Primul: nu-i este permis de catre “sponsori”,care stiu ca este demascat in mod facil
    Al doilea: nu-i plateste nimeni o astfel de actiune

  341. marcu says:

    Asculta NIMENI (si NEHUSTAN): acolo erau contestati-in mod zeflemitor,incorect si mincinos-adventistii.Are o problema patologica pt.ca revine asupra unui subiect care tocmai fusese lamurit.
    Eu sunt ferm cu adventistii,dar BIBLIC,nu acuzandu-i despre ceva cu care nu am treaba….

  342. marcu says:

    Calinut: eu lucrez pt.unguri…cunosc bine situatia….Iti dau o veste proasta: NU NE TREC IN AFARA LEGII ! De altfel,la ei,martorii nu au fost niciodata in ilegalitate asa cum am fost noi in Romania.Acolo se faceau intruniri,se primea literatura,chiar daca fratii nici nu erau recunoascuti oficial ca si cult.
    Noi am castigat la CEDO cu Franta,cu Rusia,cu Georgia,etc.iar in China,fiind recunoscuti fratii din Macao si Hong Kong,acestia devenind cetateni chinezi,lucrarea are o amploare deosebita.In ultimii ani am fost recunoscuti de inca 25 de tari,noi activand LEGAL in peste 230 de state azi.Suntem organizatia religioasa cea mai raspandita de pe Pamant.Asa ca…iar aberezi.Vezi sa nu-ti termini veninul…..

  343. cucu says:

    Cu toții știm că religia este o afacere profitabilă, însă întrucât sumele implicate nu sunt întotdeauna disponibile, nu știm exact cât de profitabilă.

    Am analizat încasările Organizației Religioase Martorii Lui Iehova din România din ultimul deceniu pentru a vedea care sunt sumele pe care le învârt cei de la Betel și cât de darnici sunt frații.

    Puteți consulta aceste sume aici, cautând în București, de exemplu după ‘Iehova’.

    Am făcut totodată un grafic al încasărilor, cât și al cheltuielilor. Am transformat sumele în euro pentru a face abstracție de devalorizarea leului. Am folosit ca valoare de referință media aritmetică a cursul euro de la începutul anului cu cea de la sfârșitul anului (aceste declarații de venit se depun la sfârșitul anului).

    Pe axa X avem anii, iar pe cea Y sumele în milioane de euro.
    Se poate observa că martorii încasează din donații în Romania între 2 și 7 milioane de euro în fiecare an. Asta raportat la 40,000 de martori înseamnă aprox. între 50 și 200 de euro pe an.
    Este interesant că martorii cheltuie cam atât cât și „câștigă”, probabil deoarece trimit surplusul la „organizația mamă”.
    Cum justifică ei cheltuielile de milioane de euro anual, nu știu, dar ar fi interesant de aflat.

    În anul 2010, ei au fost pe minus. Cu cheltuieli de 3.9 milioane de euro, era de așteptat.

    Este de remarcat că Martorii lui Iehova rivalizează cu edituri ca Polirom și Humanitas, dând lecții în materie de business:
    Editura Încasări (euro)
    Polirom 4.2 M
    Humanitas 3,1 M
    Martorii Lui Iehova 3,6 M
    Curtea Veche 3,9 M

    În concluzie Martorii Lui Iehova sunt o ‘corporație de distribuție a revistelor cu tematică religioasă’ cu un model de business bine pus la punct, care aduce profituri pe măsură. Aceasta este doar situația din Romania, în care sunt relativ puțini martori iar populația este săracă.

    Vor recunoaște cei din Corpul de Guvernare că se înșală în anumite privințe? Cu asemenea încasări nu au de ce.

  344. ilie says:

    La mihai viteazul, linga turda, un martor a facut o sala.(fiind patron)apoi atrecut-o pe numele organizatiei.dupa un timp a fost exclus de batrani.respectivul martor si-a pierdut cumpatul ,a luat un bat,si ainceput sa-i loveasca pe batrani.au sarit pe geam ca sa scape!toata congregatia a aflat si s-a amuzat teribil!!strict autentic!

  345. eli says:

    Nascuti cu cravata!

    Ma refer la copii martorilor care, saracii, nu sarbatoresc craciunul deoarece aceasta este o sarbatore pagana si falsa, mincinoasa. Dar marorii sau mai bine zis sclavul ce invata?
    Iata un exemlu citat din revista Trezitiva din decembrie 2011 pag 27:

    “Ce vei face daca la o reuniune ceva te deranjeaza?
    „Am un plan de rezerva. Cand merg la reuniuni, ımi sun ıntotdeauna parintii ca sa le spun la ce ora ajung acasa. Cand vorbim, ei ma ıntreaba daca totul merge bine. Daca raspunsul meu e Nu,pentru ei acesta e un indiciu ca trebuie sa-mi reaminteasca ce treburi am de facut acasa. Dupa ce terminam de vorbit, le spun prietenilor ca parintii vor sa ajung mai devreme acasa si ca trebuie sa plec.“ (Therese)”

    Mi s-a intors stomacul pe dos cand am citit asta pentru ca mi-am dat seama ca de fapt asa suntem indemnati sa ne crestem copii intr-o deplina falsitate, sa nu-si sustina punctul de vedere , maii bine sa, jmechereasca, sa gaseasca scuze penibile. Scopul scuza mijloacele daca sclavul o cere. Cum, daca acolo, la o reuniune intre frati, sau ma rog intre tineri copii ai fratilor, se intampla ceva in neregula, se bea in exces sau se consuma droguri sau vezi un comportament immoral, nu ar trebui sa ai curajul sa le spui in fata prietenilor tai lucrul asta? Ce fel de prieteni, ce fel de oameni, ne invatam copii sa fie? Falsi, Falsi, Falsi, Perfizi si de conjunctura!
    Articole ca acesta ma fac sa inteleg mai bine de ce in congregatii, poate nu in toate dar in multe, domneste o atmosfera atat de apasator de falsa o spoiala de iubire, plina de zoaie, de barfa, de lovituri pe la spate, de cine mi-s eu, de nepotisme, si alte lucruri mult mai false si mai rele decat faptul de a-ti amintii de nasterea lui Cristos, chiar daca nu avem certificatul Lui de nastere si chiar daca data nu e una corecta.
    Scuzati-ma dar m-am enervate tare si trebuia sa ma descarc cumva. :)

  346. Calin@Alin says:

    Nu găsesc un model biblic care să arate că cei care păcătuiesc grav trebuiesc audiaţi doar de 3 bătrâni în secret.
    În Israel bătrânii îi judecau pe păcătoşi la poarta cetăţii în văzul tuturor.
    În congregaţia creştină se pare ca lucrurile erau similare. Când Pavel le scrie corintenilor sa-l excludă pe cel care trăia cu soţia tatălui său se adresează întregii congregaţii nu doar unui grup restrâns de bătrâni (1Corinteni cap. 5).
    La fel ar trebui să fie şi azi. Cu siguranţa daca s-ar face aşa, prezenţa membrilor congregaţiei la judecata i-ar împiedica pe bătrâni să ia decizii abuzive dar şi sa aplice unele directive ciudate ale WTS pe care majoritatea membrilor congregaţiei le-ar considera cu siguranţă lipsite de bun simţ.
    Daca ne uitam la sistemele omeneşti, se pare ca un proces la tribunal are loc într-un cadru deschis în care sunt prezenţi toţi cei interesaţi. Dacă s-ar ascunde, atunci publicul ar putea avea suspiciuni …
    - când lucrurile au loc pe faţă, atunci membri pot câştiga încredere în conducerea adunării în mod natural pe baza a ceea ce văd şi aud.
    Cel mai trist este când un lucru negativ este ascuns şi apoi îl descoperă mulţimea, pentru că încrederea este zdruncinată şi bunele motivaţii puse sub semnul întrebării.
    Această metodă este şi Biblică, ca şi cazul curvarului din Corint unde întreaga adunare la judecat pe acel creştin după cuvintele lui Pavel: „fiind adunaţi laolaltă” (1Corinteni 5:4), şi chiar ceea ce spune Domnul Isus când spune: „spune-l adunării” (Matei 18:17), Isus nu spune: „spune-l bătrânilor”.

  347. Bota Ioan says:

    Către martorii lui Iehova care se întreabă
    De ce m-am dezasociat de Organizaţie

    Dragii mei

    Sunt persecutat! Dar acum nu de comunişti ci de religioşi! Pentru că m-am dezasociat, unii martori mă taxează apostat, mă calomniază, mă ocolesc şi mă privesc de parcă s-ar uita prin sticlă. Tovarăşii de drum, de ieri, prigoniţii care se plângeau de abzurile dictaturii – azi, încravataţi şi plini de ifose prigonesc susţinerea Bibliei în favoarea unor învăţături omeneşti, sectare. Nu pot să-mi răspundă întrebărilor şi demascărilor, dar ştiu să insulte!
    Nu le este greu deoarece învaţă de la un meseriaş învechit la împroşcat cu defăimări: corpul de guvernare, un cârcotaş irecuperabil care nu recunoaşte niciodată nimănui nici o calitate. El le-a dat model, jignirile din cartea de Organizare pag. 155, par.2: ,,nu mai vrea să fie creştin, respinge credinţa şi abandonează închinarea la Iehova”; par.3: ,,a renunţat la credinţa creştină, alege să li se alăture celor dezaprobaţi de Dumnezeu”.
    Stimaţi cititori! Ce uşor îi judecă pe alţii şi îi condamnă bătrâneii aceia! Încă puţin şi ne numeau nebuni. Exact ca fariseii şi inchizitorii. Nici o clipă nu le trece prin gând că problema este în orgada lor. Ştiu ei câte dezamăgiri şi indignări provocate de ei duc la această hotărâre dureroasă? Nu! Şi nu-i interesează! Dar pretind de parcă ar fi Moise: nu murmuraţi! Deşi ei sunt cu musca pe căciulă. Fiecare om e unic pentru Dumnezeu, dar ei îi amestecă pe toţi într-o oală cu jigniri şi îi aruncă. Nu ştiu ce este în sufletul meu dar declară: ,,nu mai vrea să fie creştin”, chiar aşa? De unde ştiu?
    Dragi cititori, nimic nu e mai departe de adevăr decât această demagogie de încrezuţi: că cine se detaşează de această Organizaţie abandonează credinţa creştină! Organizaţia aceasta şi creştinismul sunt două chestiuni foarte diferite. Organizaţia Martorii lui Iehova nu este tot una cu creştinismul şi nu îl poate confisca ori cât ar dori! Am abandonat Organizaţia Martorilor lui Iehova, nu credinţa creştină! Am abandonat-o tocmai pentru că nu sunt de acord cu modul în care înţelege, practică şi prezintă creştinismul! Cred că îl înţelege greşit, îl practică greşit şi îl prezintă greşit. Cred că modul ei nu este aprobat de Dumnezeu. Despre aceasta este vorba. M-am dezasociat pentru că doresc binecuvântările lui Dumnezeu, dar Organizaţia aceasta s-a îndepartat de voia Sa, deşi se consideră singura religie adevărată.
    Explicaţia e simplă: am ascultat indemnul titlului uneia din revistele ei: m-am trezit!
    Şi am constatat ca mi-am investit greşit încrederea, că Organizaţia aceasta se înşeală şi mă înşeală. Şi am ieşit afara din tabara ei la ocara Domnul Cristos – Evr.13:13.
    Organizaţia aceasta a ajuns un sistem rece, birocratic, străin de sinceritatea, căldura, umilinţa, adevărul, libertatea şi simplitatea Evangheliei. Apertenenţi ei sunt intimidaţi să rămână anonimi şi fără personalitate precum fişele dintr-un inventar. Nu au voie să publice. Şi nu au voie să participe la dezbateri publice, pentru că nu rezistă la confruntări. Dar unul dintre defectele cele mai supărătoare al acestei secte e secretomania. Am constatat acest defect şi în cazul meu. Îl povestesc pentru că aşa păţesc toţi care au probleme disciplinare: sunt judecaţi în secret. Pentru că am criticat în cadrul studiului Turnului de Veghe, la Sală, la microfon, că Turnul nu-i spune Domn, Mântuitorului şi am spus că trebuie să ne rugam şi în genunchi – am fost acuzat că am „tendinţe apostate”, am început să fiu suspectat şi urmărit, iar mai târziu, după alte incidente, am fost „judecat” de un „comitet judiciar” compus din 3 persoane. „Judecat” este de fapt spus nepotrivit deoarece eram fără public, numai eu şi ei, în secret, ca la bolşevici! Nu ca în primul secol, pe timpul primilor creştini! Ei judecau în prezenţa congregaţiei şi împrună cu congregaţia. Citez din 1Cor.5:4: „fiind adunaţi laolaltă” şi din 2Cor.2:6: „pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi” şi din 1Tim.5:20: „mustră-i înaintea tuturor ca şi ceilalţi sa aibă frică”. Adica cei prezenţi trag foloase educative din disciplinarea ce avea loc în public. Dar Martorii lui Iehova nu beneficiaza de astfel de lecţii, deoarece la ei judecările sunt secrete.
    Ce argumente biblice are Conducerea Organizaţiei să constituie comitete judiciare şi judecări secrete? Niciunul!!! Să arate un singur comitet judiciar şi vreo judecare secretă din Noul Testament!
    Nu poate pentru că primii creştini nu făceau judecări în ascuns, erau „transparenţi”.
    Deci comitetele judiciare ale Martorilor, cu judecarile lor tainuite, nu au legitimitate biblică! Judecările fără congregaţii le-a început Rutherford ca instrumente de răfuială, necontrolată, contra celor care-l incomodau. Cel judecat nu are garanţii că va fi judecat corect, obiectiv! Deci judecarea martorilor nu se ridică nici măcar la nivelul judecăţilor lumeşti unde prezenţa publicului este liberă.
    Stimaţi cititori, indignarea nu găseşte cuvinte destul de tari să înfiereze această încălcare grosolană a justiţiei de către religie! Cât de bine se potrivesc aici cuvintele Domnului Isus consemnate în Matei 6:23: „Dacă lumina care este în tine este întuneric – cât de mare trebuie să fie întunericul acesta”?! Ce să mai comentăm? Cui nu îi este clar? Lor! „Au ochi, dar nu văd” că aşa ceva nu este uman, cum atunci să fie creştineşte?? Totuşi Corpul de guvernare a inclus abuzul lui Rutherford în Cartea de organizare! Zadarnic! „Scriptura nu poate fi desfiinţată”! Şi ea ne învaţă altfel.
    În loc de argumente biblice, Cartea de organizare vine cu falsuri! Citim la pagina 153 par.2:
    „Când a aflat despre conduita ruşinoasă a unui membru a congregaţiei din Corint, Pavel i-a sfătuit pe bătrâni să-l predea pe un astfel de om lui Satan”. Aceasta frază contine o mare minciună! Pavel nu a scris în cărţile catre corinteni nimic special sau anume bătrânilor, ci s-a adresat întregii congregaţii şi posterităţii. Vedeţi 1Cor.1:1-3 şi 2Cor.1:1. Cine înţelege ce citeşte obsearvă că elita „dirijorilor” din Brooklyn „trage focul la oalele” bătrânilor, poate că are în cap altă carte (vreo apocrifă?). Apoi, pe această temelie mincinoasă, Cartea de organizare zideşte regula judecărilor tainice, la pagina 152 sus: „Corpul de bătrâni va numi un comitet judiciar alcătuit din cel puţin trei bătrâni pentru a rezolva problema”. Acesta este un aranjament nebiblic deoarece rezolvarea acestor cazuri nu e de competenţa lor, ci a congregaţiei! Bătrânii prezidează, dar congregaţia judecă împreună cu ei, nu numai că asistă la dezbateri! Verificaţi, vă rog, la 1Cor. 5:1-5,9-13 si 2Cor. 2:1-11.
    E semnificativ ca multi învinuiţi doresc să fie judecaţi în faţa congregaţiei, dar în Cartea de organizare nu e nici o aluzie la acest drept. Dacă m-ar fi judecat biblic, le-aţi fi auzit învinuirile, mi-aţi fi auzit justificările şi nu i-aţi fi aprobat. Pe când aşa au putut să-şi facă de cap. Şi ar fi vrut chiar să mă arunce ca pe o măsea stricată, dar le-am luat-o înainte cu „surpriza”: scrisoarea de dezasociere.
    Nu mi-am dat seama ce revoltatoare sunt judecările secrete, pâna nu le-am devenit victimă; atunci am simţit cât este de nedrept să fi prada subiectivismului şi răului plac, poate chiar răzbunării unora care sunt şi acuzatori şi judecători, şi congregaţia să nu vadă, să nu audă şi să nu poată să ia atitudine contra posibilelor abuzuri.
    Conform procedeului, comitetul acela nebiblic a intocmit un proces verbal. Dar el nu a fost citit congregaţiei. Şi chiar daca l-ar fi citit e părtinitor. Şi nu e o stenogramă ca să puteţi vedea că nu au fost corecţi, că sfidau Biblia! Starea lor nu e de invidiat, sunt sigur că au probleme de conştiinţă şi insomnii. Iar la Sală, în loc să spună adevarul, că „Bota s-a dezasociat”, s-a spus un semiadevar: „Bota nu mai e martor al lui Iehova”. Din acel comunicat viclean, ascultatorii nu au aflat şi cealaltă jumătate de adevar; că eu am renunţat.
    De ce s-a anunţat aşa sec: „netransparent”, perfid? Pentru că aşa prevede Cartea de organizare, pag.156, sus. Din cauza ei deşi aveţi DREPTUL SĂ ŞTIŢI ce motive m-au determinat să mă dezasociez şi DORITI SĂ ŞTIŢI, dar nu vi s-a spus şi sunteţi nevoiţi să faceţi presupuneri. Cineva se teme de adevăr şi acela nu sunt eu. De ce trebuie ca o întreagă congregaţie sau chiar mai multe, să facă presupuneri, să şuşotească, când conform Bibliei o congregaţie are dreptul să prticipe efectiv la judecare? Cine iubeşte adevarul e „transparent” şi nu confundă DISCRET cu SECRET! Vi se pare corect că în timp ce Biblia ne spune slabiciunile şi păcatele personajelor ei, chiar regi şi preoţi, de acum 6000, 5000, 4000, 3000 de ani şi de ce au fost excluşi unii acum 2000 de ani – la Sala nu se comunică motivele excluderilor din prezent?? De ce nu se comunică? Pentru că aşa dictează Corpul de guvernare fără bază biblică! Sunteţi deposedaţi de dreptul vostru de partcipare la judecări şi păgubiţi de lecţii preţioase.
    Stimaţi cititori, o regulă de drept, străveche şi fundamentală, proclamată şi în timpul nostru în tribunale spune: „Să auzim şi apărarea!” – Prov.18;17. Tocmai de aceea în Israelul antic astfel de probleme se rezolvau în public, la porţile cetaţilor; iar în Noul Testament cu PARTICIPAREA ACTIVĂ A CONGREGAŢIEI. Nu ca la Martori.
    Dragi cititori, deoarece nu aţi fost prezenţi la judecarea mea, nu aţi auzit argumentele apărării. Pentru ca această Organizaţie nu respectă acest drept, elementar al omului: dreptul la aparare publică, drept dat de Dumnezeu şi asumat în Statutul de funcţionare al Organizaţiei, la legalizare! Nu respectă nici dreptul meu, ca acuzat şi nici dreptul vostru de a cunoaşte direct adevarul despre reputaţia unui asociat. Ni se dispreţuieşte drepturile şi demnitatea! Unde scrie că membrii acelui comitet nelegitim trebuie crezuţi orbeşte? Vi se cere să fiţi creduli ceea ce e un păcat – Ier.17:5. Organizaţia să nu se mai laude că respectă Biblia şi Drepturile omului fiindcă judecarea secretizată, în absenţa asociaţilor, dovedeşte contrariul.
    Chiar şi acum de când m-am dezasociat, Organizatia continuă să mă persecute deoarece vă interzice să vorbiţi cu mine, ca să nu aflaţi cum explic şi eu situaţia, ce idei şi practici ale Organizatiei le contest şi cu ce argumente. Calomniatorii mă ponegresc nestingheriţi fără ca eu să mă pot apăra. Vi se pare just?
    De aceea am ales aceasta cale, pentru ca să vă informez corect motivele dezasocierii mele. Dar o fac şi din iubire pentru voi, pentru unii este probabil ultimul serviciu spiritual din partea mea. Voi, cei sinceri, sunteţi „publicul ţintă”, nu cei cu creirele spălate, care nu mai gândesc, care sunt roboţi sectari. Dacă vă surprind dureros, cred că este necesar – la fel ca medicamentele amare, ca înţepătura acului seringii şi ca bisturiul chirurgului: pentru trezire la realitatea dură din jungla sectelor. Adevărul e mereu surprinzător, mereu provocator şi mereu altfel de cum se aşteaptă naivii. – Matei 11:25,26; 1Cor. 1:27-29.
    Sper să nu aruncati scrisorile alăturate, înainte de a le citi – Ioan 7:51; 1Tes. 5:21; 1Tim. 5:21-22. Lecturarea lor s-ar putea să vă, determine să faceţi alţi paşi catre adevărata maturitatea creştină, mult trâmbiţată de elita trufaşă care vă tratează toată viaţa ca pe nişte prunci spirituali.
    Primiţi, vă rog, mărturia unei conştiinţe creştine, loială Tatălui Ceresc şi Domnului Isus Cristos.

    Dumnezeu să ne binecuvânteze!

    Cu stimă,

    Nelu Bota.Ioan

    P.S. Dacă va vrea Dumnezeu în viitorul apropiat vor urma alte demascări.

  348. marcu says:

    Eli:
    De ce minti? Noi ne educam bine copiii.Avem de exemplu in congregatia noastra 25 de tineri.Sunt prieteni intre ei,se viziteaza,organizeaza cel putin odata in fiecare luna relaxari,de 2-3 ori in fiecare an ne pun in scena piese de teatru cu tematica biblica si,ce este mai important,10 dintre ei fac pionierat,dintre care 5 fac pionierat regular.Avem doi tineri botezati recent,colegi de banca inca din clasa I,acum fiind in clasa a XII-a.Unul este orfan de tata si cu mama bolnava psihic,iar celalalt provine dintr-o familie de fosti martori,excomunicati .Tatal acestuia din urma a plans pe stadion cand s-a botezat fiul.Ei bine, copiii nostri sunt elevi de elita in majoritatea lor.Fiica mea a fost sefa de promotie…
    Ce sa facem ? SA CRESTEM MUTANTI,RATATI ? NU …NOI CRESTEM OAMENI ADEVARATI,care ne fac cinste.Copiii nostri au respect fata de parinti,de profesori,de cei in varsta.Ii ajuta pe batrani sa vina la Sala Regatului,dau locul in mijloacele de transport in comun,nu fumeaza,nu beau alcool ,nu vorbesc urat.
    Si…nu fac acestea pt.ca asa vrem noi,ci pt.ca ASA VOR EI.Fiica mea s-a botezat cu cativa ani inaintea mea de exemplu.
    Aceasta este realitatea…nu aceea “zugravita “de tine,un apostat subiectiv in cauza !!
    Sunt curios: ce studii ai tu,asa agramat cum te dovedesti ? Cu ce te ocupi? Esti folositor cuiva ? Ca vad ca de clevetit clevetesti,de mintit minti…..Chiar nu poti sa faci ceva bun?

  349. marcu says:

    P.S. Cat despre nasterea lui Christos…o serbau cumva apostolii? Crezi tu Eli ca daca era nevoie sa cunoastem data nasterii Lui…nu era consemnata ? Cunosti tu UN SINGUR CAZ de peronaj biblic fidel lui Iehova si care sa-si fi celebrat ziua nasterii?

  350. marcu says:

    Caline: nu reposta…nu intereseaza pe nimeni.Intra in dialog daca poti !

  351. eli says:

    Sint martor Activ in congregatie ,daca te intereseaza.

  352. vasile.H says:

    Draga Nelu,am citit cu interes si cea de a 3-a scrisoare a ta si de fiecare data am acelasi sentiment ca vad un om deosebit si cu mult respect pentru Iehova ,Cristos si Biblie.Cred ca va fi totusi greu pentru multi sa accepte acest punct de vedere al tau spun acest lucru pentru ca nu de mult am trecut si eu prin asa ceva si stiu cum s-au comportat si se comporta si cu familia mea cei pe care i-am gazduit cu drag carora le-am intins masa,carora le-am dat bani imprumut,si pentru care am sarit oricand a fost nevoie.Eu sincer nu-i condamn de loc ,pana la urma fiecare face ce doreste sa faca si isi traieste viata cum crede ca-i mai bine.Sigur ca nu pot fi de acord cu ideea de a fi dispretuiti,pentru ca acest mod de tratament nu este decat un dispret care ni se arata si nicidecum o dovada de iubire cum “mint” ei.Eu cred ca multi vor intelege ceea ce vrem noi sa spunem prin acest forum ,unii vor reflecta atent si vor lua cu timpul deciziile pe care le vor considera potrivite.Vor vedea daca noi suntem cei care mintim,vorbim calomnios,suntem impotriva asa cum spune WTS-ul sau intradevar WTS-ul are deja o problema.Noi nu facem altceva decat sa aratam ca unele invataturi ale lor nu mai stau in picioare si ca modul in care le tot schimba nu poate fi de la Dumnezeu,dar nici nu este o problema atata de mare si nici nu stiu de ce ii deranjeaza de vreme ce chiar ei recunosc deschis aceasta de prin 1980 ca nu sunt inspirati de Iehova ,lucru de altfel intalnit negru pe alb in Brosura “Martorii lui Iehova indeplinesc……la pagina 26 parag.4 -daca nu gresesc si deasemenea in cartea Proclamatorii.
    Pe aceasta ma bazez cand spun ca multi din cei sinceri fata de Iehova si Biblie verificand ceea ce spunem noi si dovezile pe care le dam vor putea sa ia decizi bune sa se apropie mai mult de Creator si de Isus Mantutitorul nostru si sa o mai slabeasca cu faptul de a urma pur si simplu oameni.

  353. oma desala says:

    Frumos ati zis Vasile si Ilie.

    Va pot spune ca si eu am fost numit de acelasi ‘spirit’.
    Cu mult inainte de a fi numit (ghici ce?) frecventam forumul martorii.ro, deci eram ‘apostat’ si nu impartaseam sub nicio forma minciunile organizatiei. Mai mult, detestam organizatia, sclavul si corpul de guvernare.
    Stiam ca urmeaza sa fiu numit dar nu aveam niciun chef sa primesc numirea gandindu-ma ca nu spiritul sfant ma numeste ci niste oameni, o firma practic.
    Dar mi-am zis in sinea mea sa-i supun unui test de incercare. Mi-am zis ca daca spiritul sfant face numiri nu voi fi numit, numirea fiindu-mi contramandata in ultima secunda. Dar ti-ai gasit!
    Am acceptat cu o voce pierduta zicand ‘Da’. Anuntul s-a dat saptamana urmatoare, in congregatie toti aplaudand bucurosi si privindu-ma cu drag. La sfarsitul programului multi au venit sa-mi straga mana si sa ma felicite. Evident erau si false bucurii ale unora care chiar erau fideli organizatiei si care ma invidiau.

    Eu tocmai intelesesem pe propria-mi piele natura ‘spiritului’ care ma numise…

  354. marcu says:

    Da Eli? Nu cred…..uite adresa mea de mail: marcu.5757@yahoo.com.Sa vad daca iti declini identitatea.Apoi…Eli draga…cum de nu ai facut progrese? Cum de intelegerea scripturilor iti este atat de straina,daca esti “martor activ”??EU NU CRED ASA CEVA ! Daca iti decilini identitatea si vorbesti cu mine “in privat” ,uite,iti promit PUBLIC ca ramane totul intre noi,respectiv ca nu voi dezvalui nimanui nici identitatea ta,nici ceea ce vom discuta.

  355. marcu says:

    D-le Nelu Ioan Bota: constat cu stupoare ca pretinzi doar ca ai ales aceasta cale publica de a-ti expune motivele dezasocierii,dar ,in fond nu o faci,ci doar cartesti impotriva comitetului judiciar.Stimabile: in cazul unei dezasocieri,comitetul are de indeplinit o simpla formalitate.
    Ai incercat sa sustii ca judecarea trebuie atribuita intregii congregatii,”argumentand” cu niste versete CARE NU INSEAMNA ACEST LUCRU ! Modul in care se procedeaza fereste pe cel care a gresit de oprobiul public…..astfel ajutandu-l sa se poata corecta,iar cand revine,fratii sa nu-l primeasca cu prejudecati.Faptul ca nu vorbesc fratii cu tine de ce il consideri o asuprire? Din moment ce este o masura biblica,despre care vorbeste apostolul Ioan,din moment ce tu arunci cu noroi,este cea mai buna masura.Dar ESTE UNA BIBLICA ! SA NICI NU-I SALUTATI !
    Confunzi apoi cui ii adresa Pavel scrisorile cu MODUL IN CARE ACESTEA AJUNGEAU LA CUNOSTINTA CONGREGATIEI.
    Comitetul judiciar in fond nu iti ia nimic.Acei frati nu ti-au dat,deci nici nu pot sa-ti ia ceva.Salvarea ta nu depinde nici de ei,nici de decizia luata in privinta ta.Salvarea ta depinde doar de tine.Ei te pot nedreptati,Iehova nu o va face.Observ insa la tine niste incercari puerile de a-ti “legitima” dezasocierea.Te legi de Rutherford,desi pe timpul lui ALTFEL se faceau aceste analize de mustrare,dezasociere ori excomunicare.Atunci batranii erau alesi prin vot de congregatie.Ca atare,ei actionau CU MANDAT din partea membrilor,fiind atenti sa nu-i supere…..
    Te legi de modul in care ne rugam,pretinzand a ne ruga in genunchi.Cine sau ce te impiedica sa o faci? Dar…Nelu…in adunare nu arata bine sa faci asa ceva,in situatia in care Biblia nu o cere.O cere doar Nelu Bota si cutuma evanghelicilor…..
    Nelu…daca ai lasa orgoliul ,daca ai manifesta umilinta,nu te-ai indeparta de poporul lui Iehova pt.ca te-au suparat 3 batrani,chiar daca acestia au gresit cu ceva in privinta ta.Nu spun ca au facut-o,dar e posibil sa fie asa.
    Sincer,din putinul spus de tine,observ influente neoprotestante,specifice apostatilor lui Isfa.
    Problema este una de fond: daca tu crezi ca nu acesta este poporul lui Iehova,atunci care este ?
    Apoi…daca tot pretinzi ca vrei sa faci publice motivele dezasocierii tale,apoi TE ROG SA LE FACI,nu sa bati apa in piua,aruncand doar cu noroi in noi.Eu de pilda ce ti-am facut? Pt.ce ma jignesti? Crezi ca faci bine procedand asa ?

  356. marcu says:

    D-le Vasile H: Pai arata d-le ce gresim,nu mai divaga !! Arata care sunt invataturile gresite si vino sa le discutam public.Fa-o punctual,cate un sau doua.Apoi….ai gasit tu adevaratul popor al lui Iehova? Nu ne spui si noua unde sui cine este ?
    Si..da,NUMAI BIBLIA ESTE INSPIRATA DE DUMNEZEU.Dar…una scrie acolo si altceva vrei tu sa spui.

  357. marcu says:

    Pt.”OMA DESALA”.Nici nu ma straduiesc sa-ti descifrez anagrama,dar nici sa comentez ceea ce spui.Da,se intampla sa primeasca numiri si cate un impostor….Numai ca se descopere si…gata cu numirea !
    Eu ,in locul tau,nu ma laudam cu ipocrizia…Nu reste o calitate sa stii…darmite una crestina !

  358. Calin says:

    Sa se poata CORECTA;ce intelegi tu Marki prin asta,adica sa poata inghitii toate RAHATURILE SCLAVULUI si LINGAILOR acestuia.Succes in INCHINAREA la SCLAV,morminte varuite!

  359. Calin says:

    Marki te agiti degeaba esti doar un foc de paie,o paiata,un aplaudac al sclavului,un lingau spalat pe creier,un robotel.Cine te-a rectivat ca disparusesi o vreme de pe net?Si ne-am putut rasufla.ha ha.Nu cumva esti unu scapat din LESA,pentru ca in mod normal nu ai avea ce cauta pe acest forum.Cum sti la martori le este interzis sa intre pe net in discutii cu apostatii.In caz ca scrii de la spitalu 9 te intelegem.Sa te insanatosesti degraba.Te pup.Nu uita de medicamentele de tensiune,vei avea nevoie.Pa .pa.

  360. calea says:

    Ediţia Ministerului pentru Regat din mai 1974, spune cu referire la „timpul scurt rămas”: „Se aud rapoarte ca fraţii îşi vând casele şi proprietăţile si plănuiesc să termine restul zilelor ramase în acest sistem vechi în serviciul de pionier. Desigur ca aceasta este o modalitate excelentă de a petrece perioada scurta de timp rămasa dinaintea sfârşitului lumii nelegiuite. – 1 Ioan 2:17”.
    Însă şi această presupunere fiind eronată a avut efecte catastrofale, după cum prezicerile lui Russell a avut ca efect plecării unora din cadrul Studenţilor în Biblie, ba mai mult, unii şi-au pierdut şi credinţa în Dumnezeu, tot aşa prezicerea cu anul 1975 a făcut ca între anii 1970-1979 să plece sute de mii din Organizaţie sau să fie excluşi.
    După unele estimări au părăsit Organizaţia atunci cam 750.000 de martori.
    Încrederea în Organizaţie i-a costat mult pe unii, deoarece şi-au vândut casele, şi-au donat averile Societăţii că vine Armaghedonul şi au fost dezamăgiţi.
    Naivitatea a fost atât de mare, încât un martor al lui Iehova a spus patronului său: „dacă sfârşitul nu vine în 1975, din ianuarie 1976 voi lucra pe gratis.”
    Un fost martor, care a fost membru în forul suprem al Martorilor, în „Comitetul” pe URSS al Martorilor lui Iehova [a fost prezent el şi la conferinţa cu Ray]. A spus că în URSS s-a vestit sfârşitul lumii, pe octombrie 1975. Era din Edineţ, Republica Moldova. Spunea că în regiunea Zacarpati, Martorii care lucrau la exploratarile forestiere din munti, au abandonat lucrul în octombrie 1975 şi s-au dus ca să-i prindă Armaghedonul acasă.

  361. calea says:

    Dacă după ce ai devenit conştient de învăţăturile greşite din Organizaţie, după ce ţi-ai dat seama că Organizaţia nu este ceea ce pretinde, a rămâne în ea înseamnă a îi da gir, chiar dacă doar că eşti membru acolo fără a te mai implica, chiar dacă eşti inactiv, se vor lăuda cu “trupul vostru” (Galateni 6:13), se vor lăda cu numărul mare de martori în care sunt incluşi şi inactivi, vei da apă la moară propagandei şi trufiei WTS.

  362. marcu says:

    Pt.CALEA:
    Si azi exista persoane care isi vand bunuri si fac pionierat.Problema este ca,nu vei gasi NICIUNDE in publicatiile noastre scris ca in 1975 trebuia sa vina sfarsitul sau Armaghedonul.Ca au existat frati care credeau asa ceva,este adevarat.Era insa problema lor.Propria naivitate….de care nu erau raspunzatori nici Knorr,nici Franz.
    Daca privesti rapoartele din perioada iterata de tine,vei vedea o crestere procentuala anuala net superioara perioadei actuale.In general,dintre cei care pleaca,80% sunt excomunicati si doar aproximativ 20% se dezasociaza…deci numarul acestora nu depaseste 30000 in nici un an.Iata ca,in cei 9 ani pomeniti de tine,nu au plecat mai mult de 270000 ,tu tripland numarul,ca de,apostat esti…ce te opreste sa minti?
    Aaaa…daca te referi la suma EXCOMUNICATI + DEZASOCIATI…atunci…doar atunci ne apropiem la cifra ta.Ce te faci insa cu faptul ca majoritatea excomunicarilor au drept cauza adulterul?
    Iar cu “SI-AU DONAT AVERILE SOCIETATII CA VINE ARMAGHEDONUL” ai atins culmea ipocriziei.Pai daca VINE ARMAGHEDONUL…ce sa faca WTS cu averea mea??????
    In ZAKARPATI exista in 3 comune DOUA CIRCUMSCRIPTII DE MARTORI AI LUI IEHOVA SI O SALA DE CONGRESE CU PERETI RABATABILI,CARE SE TRANSFORMA IN 3 SALI ALE REGATULUI atunci cand nu sunt congrese..I-am intalnit pe unii acum 2 ani la Congresul International din Verona…Multe minciuni mai spui….
    CARE SUNT,BRE CALEO ACELE INVATATURI GRESITE ???CA TOTI APOSTATII O DATI CU ELE,IN TIMP CE DOVEZILE SUNT LIPSA…..
    Si…CIREASA DE PE TORT: IN ORICE STATISTICA DE-A NOASTRA GASESTI NUMARUL DE VESTITORI.Suntem SINGURA DENOMINATIUNE RELIGIOASA care nu raporteaza statistic pe membrii inactivi….Auzi,…tu chiar ai fost frate ,sau doar te lauzi ?….. !!!!!

  363. marcu says:

    Caline: nu ma mai jigni…sa-ti fie rusine !! Stai bland….eu am responsabilitati…conduc DOUA FIRME…si treaba merge..,..
    Da…nu poti face fata unei discutii civilizate.Te inteleg dar,totusi…sa jignesti in asemenea mod…..
    Iar ce caut aici? Este responsabilitatea mea si dovada ca NU SUNTEM ROBOTI,CA NU AVEM INTERDICTII,ALTELE DECAT CELE DICTATE DE PROPRIA CONSTIINTA INSTRUITA BIBLIC.Sunt aici ca sa apar Adevarul,sa apar pe cei URATI DE TOATE NEAMURILE PT.NUMELE SAU de atacurile marsave ale lui Satan si ale acolitilor lui,apostatii fiind varf de lance…

  364. Calin says:

    Am observat ca si tu sti jigni foarte bine,nu am vrut sa-ti ramin dator.Nu sint asa de imaculat cum te pretinzi tu,cred ca mas plictisi.A tu esti tare spiritual, de aceea ai primit unda verde sa aperi SECTA.Eu m-am cam plictisit pe aici,dupa cum vezi, nu sint singuru care m-am lamurit cu secta voastra Americana.Daltonismul din cite stiu eu nu se vindeca ,asa ca cu tine nici o sansa.Inbucurator este, ca tot mai putini cad in plasa voastra,a trecut euforia de dupa revolutie…Sa fi sectant nu se potriveste la toata lumea; Haitas Calin, om liber, scapat de sub influenta demonica a sectelor!

  365. marcu says:

    Haitas este si ogarul meu,Caline…Doar ca este educat si cuminte.

  366. Calin says:

    Bine ca ai si umor Marki ai o sansa sa scapi de fanatism sectar,sper ca curind, chiar nu merita atita energie irosita pentru povesti inventate de oameni[scuze de EVREI isteti].Astept confirmarea lor din surse neomenesti ,am sansa sa mai fiu fraierit odata.ASTA E.

  367. marcu says:

    Acum sa stiti ceva,apostatilor: noi nu vorbim cu voi in particular.Dar,aici,in spatiul public,mereu va fi cate un Mark…care va va sta impotriva si va va demonta aberatiile si minciunile.
    Va tot cer sa aratati ce nu este in regula cu invataturile noastre si voi…doar aruncati cu noroi…improscati veninul dinauntrul fiintelor voastre .Veniti la analize teologice.Sa vada lumea ce autoritate in materie doctrinara sunteti voi…..
    Frustrarile si orgoliile voastre nici nu impresioneaza,nici nu induioseaza pe cineva.Provoaca plictiseala…

  368. marcu says:

    Nu am fost si nu sunt fanatic,Caline.Eu nu accept ceea ce nu este rational.Nu fac ceva pt. ca asa face fratele CUTARE…nici nu vorbesc cu accent italian “dobandit” subit dupa vizita supraveghetorului.Este si cate un aspect din acesta anecdotic si amuzant Caline.Dar,pe fond,lucrurile sunt serioase !Ma preocupa alte lucruri…aceste chetiuni tratandu-le cu umor dar indeosebi satiric.
    Nu procedez ca tine de exemplu:de la o cearta cu vecinul sa-l parasesc pe Iehova…

  369. marcu says:

    Nu am fost si nu sunt fanatic,Caline.Eu nu accept ceea ce nu este rational.Nu fac ceva pt. ca asa face fratele CUTARE…nici nu vorbesc cu accent italian “dobandit” subit dupa vizita supraveghetorului.Este si cate un aspect din acesta anecdotic si amuzant Caline.Dar,pe fond,lucrurile sunt serioase !Ma preocupa alte lucruri…aceste chestiuni tratandu-le cu umor dar indeosebi satiric.
    Nu procedez ca tine de exemplu:de la o cearta cu vecinul sa-l parasesc pe Iehova…

  370. marcu says:

    P.S.Am postat de doua ori comentariul Caline…Da,din greseala…dar si ca sa vezi cata atentie iti acord !

  371. Calin says:

    Problema ii ca creatorul nu are nici o legatura cu aceasta secta americana.Cu vecinu a fost singura data cind am rabufnit,asta dupa ani de hartuire,priviriurite,invidie din partea lui;deci nu a putut sa-mi controleze viata,cum se face la voi in secta,ca sa nu mai zic ca are o nevasta oribila care tot avea grija mea,care ma jignea,care era invidioasa pe realizarile mele, care nu-mi raspundea la salut[marea pioniera];am vazut in ce ia transformat secta pe acesti oameni[de fapt chipu si asemanarea sectei]Nici un om de pe pamint nu le-ar fi rezistat atit.Niste oribili.Asa ca m-am eliberat.Nu am ce cauta cu niste jigodii pe acelas drum.Aceasta secta ia facut cine sint,daca as fi crezut ca mi-sa facut vreo nedreptete atunci as fi scris la Betel;alti ipocriti,lingai ai sclavului netrebnic.Lumea nu se invirte in jurul vostru asa cum credeti voi.pa pa.

  372. marcu says:

    Noi nu credem si nu pretindem ca s-ar invarti lumea in jurul nostru.Si…Caline:nu judeca,pt.ca sa nu fii judecat.Nu un om te salveaza,nici imperfectiunile lui nu trebuie sa te indeparteze de mantuire.Noi nu suntem o secta,pt.ca o secta se desprinde dintr-o alta religie.Martorii lui Iehova nu s-au desprins din alta denominatiune ca de pilda penticostalii din baptisti.Degeaba jignesti,exprimandu-ti in limbaj grotesc frustrarile,Caline.Tu ai devenit un paria pt.propria familie.De ce vrei neaparat sa fii un paria pt.intreaga lume ?
    Ai ceva de spus contra invataturilor noastre ?Spune concret…uite Marki…asta nu e corect…Dar nu mai jigni fara temei.Ma obligi sa incalc OMERTA si sa postez date despre tine.Tu cunosti faptul ca noi ne informam rapid si exhaustiv…
    Caracterul ti l-ai dezvaluit singur.Dar,Calinut…crede-ma ca oamenii…avizi de senzatii doresc sa-ti cunoasca faptele.Nu pt.a te ajuta,nu pt.a te indrepta,ci pt.a se amuza pe seama ta !Vrei asa ceva ?Continua cu tampeniile tale obsesive si,curand…vei avea parte de un remember public.

  373. marcu says:

    Ilie”MINTI !! Fratele acela imi este ruda.A fost excomunicat pt.fapte comise de fiica lui si pt.ca ea a comis acele fapte in casa fratelui.Fiica nu este martora,fiind excomunicata de mai multi ani.Dar..Ilie…fratele este reintegrat..si “bataia”este o minciuna !Crezi cumva ca noi tinem in salile Regatului bate ?
    Fratele a facut puscarie si nu merita astfel de vorbe mincinoase din partea ta.A ajutat mult,material si logistic si pt.construirea Salii de Congrese.A ajutat si ajuta multi frati si multe surori.Are slabiciuni,dar cine nu are ?Insa nicidecum nu a facut ceea ce tu spui.

  374. marcu says:

    CUCULE: Nu inteleg ce vrei sa demonstrezi si de ce ne compari cu o editura .Bethelul din Bucuresti nu tipareste carti sau reviste…iar activitatea noastra este una publica.Sumele care se trimit acolo nu se refera doar la tiparituri,la costul publicatiilor.Noi de pilda restituim lunar un imprumut acordat cu prilejul construirii Salii Regatului.Acolo se desfasoara cursurile Scolii de Organizare.Si…in general,traind intr-o tara saraca,suntem “pe minus”…Ne descurcam insa,fara ajutoare de la stat cum primesc TOATE celelalte culte.Eu,un contributor la buget,platesc -fara voia mea- si pt.ortodocsi,catolici,ori neoprotestanti.Nimeni care nu doreste nu plateste pt.noi.Asa ca…ce vrei de fapt,Cucule ?

  375. Calin says:

    Marki esti un rahat ca si secta ta de altfel,nimic nou.Eu datoria mi-am facuto,v-am prezentat lumii cum sinteti.Oarece minciuni ati putea avea la DOSARUL meu securistilor.?Da stiu ca comunicati intre voi secta de cacat,asta si doresc sa STITI.Noroc ca exista autoritati la care sa apelez,pentru o si mai buna reclama,si ziaristi interesati de senzational.Alcolist ca si batrinii din congregatia mea nu am fost,curvar nu am fost asa ca tot ce ati avea de spus inpotriva mea ar fi doar MINCIUNI.Ma bucur ca te[va] demascati singuri cine sinteti,cind va vedeti inc oltiti in ce gunoaie va transformati.Sti de ce sint in general pilangi batrinii vostri?Ca sa poata inghitii rahatu sectei mai usor,ca nor fi chiar asa de prosti,vad si ei ca toate sint cusute cu ata alba.Pa Marki,nu ma provoca……Sinteti doar sclavi si prizonieri acolooo,niste RATATI.

  376. vestitor nebotezat says:

    Cu toții știm că religia este o afacere profitabilă, însă întrucât sumele implicate nu sunt întotdeauna disponibile, nu știm exact cât de profitabilă.

    Am analizat încasările Organizației Religioase Martorii Lui Iehova din România din ultimul deceniu pentru a vedea care sunt sumele pe care le învârt cei de la Betel și cât de darnici sunt frații.

    Puteți consulta aceste sume aici, cautând în București, de exemplu după ‘Iehova’.

    Am făcut totodată un grafic al încasărilor, cât și al cheltuielilor. Am transformat sumele în euro pentru a face abstracție de devalorizarea leului. Am folosit ca valoare de referință media aritmetică a cursul euro de la începutul anului cu cea de la sfârșitul anului (aceste declarații de venit se depun la sfârșitul anului).

    Pe axa X avem anii, iar pe cea Y sumele în milioane de euro.
    Se poate observa că martorii încasează din donații în Romania între 2 și 7 milioane de euro în fiecare an. Asta raportat la 40,000 de martori înseamnă aprox. între 50 și 200 de euro pe an.
    Este interesant că martorii cheltuie cam atât cât și „câștigă”, probabil deoarece trimit surplusul la „organizația mamă”.
    Cum justifică ei cheltuielile de milioane de euro anual, nu știu, dar ar fi interesant de aflat.

    În anul 2010, ei au fost pe minus. Cu cheltuieli de 3.9 milioane de euro, era de așteptat.

    Este de remarcat că Martorii lui Iehova rivalizează cu edituri ca Polirom și Humanitas, dând lecții în materie de business:
    Editura Încasări (euro)
    Polirom 4.2 M
    Humanitas 3,1 M
    Martorii Lui Iehova 3,6 M
    Curtea Veche 3,9 M

    În concluzie Martorii Lui Iehova sunt o ‘corporație de distribuție a revistelor cu tematică religioasă’ cu un model de business bine pus la punct, care aduce profituri pe măsură. Aceasta este doar situația din Romania, în care sunt relativ puțini martori iar populația este săracă.

    Vor recunoaște cei din Corpul de Guvernare că se înșală în anumite privințe? Cu asemenea încasări nu au de ce.

    PS: În zilele următoare voi face un grafic cu valoarea bunurilor deținute de organizație în timp.
    Caline nu merita sati faci singe rau cu ASTIA,lasai in biata lor!

  377. doris says:

    @marcu-iti urmaresc de ceva vreme activitatea pe acest site. ce-i cu tine? Ce nu iti convine? Hai, gaseste-ti alta ocupatie si lasa aceste lucruri in seama oamenilor maturi, fara teama de destin.

  378. marcu says:

    Calinut…persisti in zoaiele in care te zbati.Deja stie toata lumea cine esti…nu te mai stradui.Vei primi si cadoul intr-o zi…desi te-ai zugravit singur deja.
    Si…nu ne poti lasa in pace ? Sa traim asa cum ne place,iar tu sa traiesti cum iti place tie….Cu ce te incomodez eu?Calinut…vacantele mele au durat mai mult decat studiile tale.Vorbesc fluent in cateva limbi…Nu facem parte din aceeasi clasa sociala…Nu sunt bugetar…Deci: cu ce te incomodez eu pe tine ?

  379. marcu says:

    Nebotezatule: daca ai facut calcule,atunci donatiile nu sunt INTRE…SI INTRE…ci IN ANUL …= …FIX !Imi amintesti de niste colegi de facultate nigerieni,care,cand intrebam : CAT COSTA BLUGII? …ei luau tacticos calculatorul si …raspundeau: intre 850 si 950 de lei !!
    Dar…tu esti tot acela care a postat mai sus aceleasi lucruri…esti o clona sau…voi repostati ?
    Situatia noastra financiar-contabila este PUBLICA,”nebotezatule”.Asadar,ORICINE poate sa o cerceteze,fara alde voi care calculati si va da “intre …si intre “.Daca tot ti se pare ca sunt multi bani…pt.ce ne numesti BIETI (ma rog…un arhaism ardelenesc:…in biata lor)??

  380. vestitor nebotezat says:

    Martorii lui Iehova sint o secte Americana oribila si criminala!

  381. florin says:

    BIBLIA SAU SFANTA SCRIPTURA :VECHIUL SI NOUL TESTAMENT EDITIE PUBLICATA DE BHISERICA EVANGHELISTA DIN ROMANIAIN ANUL 1976,ACEASTA BIBLIE O DETINE FAMILIA MEA DE MAI BINE DE 30 DE ANI,ACUM O DETIN EU.
    CITEZ DIN EA:GEN2:4-Aceasta este geneza cerurilor si pamantului,cand au fost create;in ziua cand DOMNUL*Dumnezeu a facut pamant si ceruri.
    In josul paginii sunt date explicatii pt fiecare steluta* care apare in texte,iata care este axplicatia pt aceeasta steluta*din gen2:4
    *4sau:YHWH,adica IEHOVA,Cel vesnic(redat in text cu litere mari:DOMNUL).
    ACEEASI TRADUCERE DA O EXPLICATIE PT NUMELE IEREMIA PAG 276 IATA EXPLICATIA:
    Ieremia inseamna “Iah este inaltat”.in aceasta carte numele “DOMNUL” (Iehova)se intalneste de aproximativ 700 de ori.
    doar atat am vrut sa zic:numele IEHOVA este corect pt limba romana aceasta este pronuntarea corecta in limba noastra si nu o spunem numai noi martorii ci o spun multi altii.Numai bine si sanatate tuturor.BYE-BYE

  382. marcu says:

    Calineeee !!! Nu se poate sa fie clone…cred ca toti care “combat” aici sunt…TU !!! Aceleasi cuvinte licentioase,aceleasi greseli de ortografie…Te laudasi ca te “apara” cand tu,de fapt,postezi sub “identitati ” multiple…si te “aperi ” singur.Rau ajunsesi….

  383. marcu says:

    FLORINE…sunt multe traduceri care utilizeaza Numele lui Dumnezeu.Astia,apostatii urla ca nu este corect,fara a avea alternativa credibila.Ai vazut to o grupare religioasa universala care sa promoveze Numele Sfant al lui Dumnezeu in afara martorilor ?

  384. Ilie says:

    Forum Nou. http://forum.martorii-lui-iehova.ro/index.php Dragi ,vizitatori!v-a incurajez sa deveniti utilizatori,ca sa va puteti exprima opiniile!am observat ca sunteti multi.bine a-ti venit in vizita!sunteti oaspeti dragi!daca veniti ca utilizatori va asteptam la fel:cu dragoste!dezbaterile de pe forum,prezinta printre altele,si puncte de vedere diferite fata de wts.pina la urma cercetarea scripturilor nu face rau nimanui!cei care impiedica acest lucru,o fac cu un scop anume!isus a incurajat cercetarea scripturilor:ioan 5:39,40.chiar si pavel era verificat cu ajutorul scripturilor!!! fapte 17:11.de ce nu ar fii verificata si wts?numai daca traim sub dictatura,se poate mai greu.numai comunistii interziceau orice opinie !numai a lor era valabila!.propunerea mea:sa-i incurajam pe vizitatori!sunt bineveniti!bun venit ,vizitatorilor!initiativa voastra,arata ca spiritul sfant,va influienteaza!cu multa ,dragoste,ilie,inca batran de congregatie .in org.va salut pe toti!

  385. marcu says:

    Iliuta tata…ai curaj si exprima-ti opiniile biblice aici…Dar mi-e teama ca ,in afara de fronda…nimic nu poti posta !!!
    Daca erai batran de congregatie…invatai macar sa scrii c