Interviu cu Mariana Mihuţ: “În România se joacă o tragedie. Am ajuns să nu mai avem pe cine ne baza!”

Mariana Mihuţ este, dacă ar fi să contabilizăm numărul premiilor şi premierelor adunate în 47 de ani de joc pe „scândură”, Prima Doamnă a Teatrului Românesc. O doamnă care pe cât de vocală este în actul actoricesc, pe atât este de discretă în viaţa de zi cu zi. VerticalNews prezintă azi un interviu cu cea care a ajuns, iată cât de repede trece timpul, bunică. Şi la propriu, avându-l pe nepoţelul Mircea, un „titirez”, de 3 ani şi jumătate, şi în teatru. Ultimul său rol, Bunica din „Îngroapaţi-mă pe după plintă”, în regia rusului Yuri Kordonski, este o nouă capodoperă. Pentru că îi place, “Mariana Mihuţ rezolvă admirabil oferta acestui rol complex în care se regăsesc bunicile lumii. Monologurile sale au un efect la sală rar întâlnit. La unison spectatorii își țin adeseori respirația vrăjiți de magia destăinuirilor Bunicii. Mariana Mihuț înfăptuiește o creație în aceast dificil personaj aflat la limita jocului dintre râs și lacrimă, dintre patologic și universala trăire a femeii pentru care maternitatea e scop principal”, descrie criticul Ileana Lucaciu.

Mariana Mihuţ evită să acorde interviuri. Nu-i place să pozeze, să-şi strige în piaţa publică performanţele. Nu se consideră o vedetă decât atunci când e la teatru, iar vedeta e personajul, nu ea.  Aşa că am vorbit de teatru.

Sunteţi discretă, deşi performanţele vă dau dreptul de a ieşi din rând pentru a spune lucruri care să fie luate în seamă. De ce nu este Mariana Mihuţ vedetă?
Nu mi se pare că sunt discretă. Mai ales când este vorba de meseria mea. Nu cred că pentru a ajunge la statutul de vedetă trebuie să ieşi în faţă, povestindu-ţi viaţa intimă. Viaţa personală e una, despre care vorbesc rar sau deloc, viaţa profesională poate fi cunoscută de toată lumea. Aşadar, vă poftesc la teatru :)!

Mariana Mihuţ refuză roluri, chiar şi cele foarte avantajoase. De unde această “putere” într-o lume în care mercantilismul te impinge să accepţi cât mai multe, darămite un rol?
Nu i-aş spune putere, ci mai degrabă discernământ. Am ales rolurile pe care le-am putut juca aşa cum ştiu şi cum vreau eu.

Mă refeream mai mult la filme. După “De ce trag clopotele, Mitică?” nu aţi mai apărut…
Iubesc şi mă interesează teatrul. E mai consistent, mai greu, efemer. Aici, la fiecare reprezentaţie am alte emoţii, alte trăiri. Numai proştii susţin că în teatru e mai uşor în teatru decât în film. Dar am făcut şi filme cu mult drag. Au fost însă regizori deosebiţi: Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Blaier….

Actori renumiţi, colegi, îşi rotunjesc veniturile cu apariţii în reclame, telenovele. Mariana Mihuţ nu are nevoie de mai mulţi bani, o casă la ţară, o maşină de teren?
Of. Da, şi Mariana Mihuţ şi-ar dori poate mai mulţi bani. Poate şi o casă la ţară, chiar şi un “gip”. Dar nu mă atrage aşa. Nu-s făcută. Poate dacă Lucian Pintilie ar face vreodată o telenovelă, probabil nu voi spune nu. Până atunci, mă veţi vedea doar la teatru.

În ultimul dumneavoastră interviu, pe care l-aţi acordat acum doi ani, spuneaţi că teatrul vă este necesar ca aerul. Iar că perioada asta de necesitate durează de 45 de ani. Ce e în afară de teatru?
Iată că acum perioada de necesitate este acum de 47 de ani şi continuă. Într-adevăr, aproape toată energia e pentru teatru, puţine sunt după. Dar acele lucruri puţine îşi sunt şi ele ca aerul. Iubesc rolul de bunică reală, să stau cu nepotul Mircea, să-i citesc. În rest, dacă mai rămâne ceva  :), ca toată lumea. Observ ce e în jurul meu.

Şi ce aţi observat în ultimii ani? Cum vede Mariana Mihuţ România de azi?
În profunzime, e aproape la fel ca dintotdeauna. Frumoasă şi puternică. Nu ştiu cine spunea “România e o ţară foarte frumoasă, păcat că-i locuită!”. Glumesc. E rău, uite, că am ajuns să nu mai avem pe cine să ne bazăm. Nu mai poţi să crezi, să uiţi adevărul. Ne-am învăţat ca politicienii să ne mintă la fiecare alegeri. Ştim că ne mint, că nu vor face nimic din ce promit şi totuşi credem. Asta este chiar o mare tragedie. Să ajungi în ţara ta să nu mai ai pe cine te baza!

Trebuie să fi rămas pe undeva şi ceva frumos.
Da, tinerii. Tinerii noştri ar trebui să lupte pentru ţara asta. Să nu plece, să lupte şi să construiască România lor, pentru că o fac pentru ei.

Care este femeia dragă Marianei Mihuţ? Să-i faceţi o urare!
Una? Nu! Fac o urare tuturor româncelor. Le doresc să aibă parte, din când în când, de câte o bucurie. Măcar din când în când, că suntem romance şi ştim  ce înseamnă asta.

Maria Dumitran

CITIŢI ŞI:

Cum arată românca de vis

Prima soţie a lui Nicu Ceauşescu face bani din PR


15 Comentarii la “Interviu cu Mariana Mihuţ: “În România se joacă o tragedie. Am ajuns să nu mai avem pe cine ne baza!””

  1. Camil says:

    Mariana Mihut, o mare doamna a teatrului romanesc.Interviu bun, de tinut minte ceea ce spune ea…De tinut minte ceea ce spunea aseara Angela Gheorghiu. fabulos.

  2. Rebecca says:

    Da, o foarte mare actrita. Am vazut, are un nepotel. Sa-i traiasca, nu stiam. Interesant cum este copilul unor artisti celebri si foarte talentati, care uite, are si el copil. E tarziu, poate merita sa dorm. Seara buna!

  3. m says:

    Adevarata Doamna a teatrului romanesc. Pacat ca nu si-a manifestat trairile si ideile mai direct. A preferat confortul umbrei decat sa iasa si sa spuna ce-i corect. Pacat! Impreuna cu sotul Victor Rebengiuc ar fi facut un cuplu vocal si de luat in seama si in viata sociala a Romaniei, nu doar in cultura. Oricum, eu ii transmit sanatate si sa se bucure de viata!

  4. ceocan says:

    Mihut si Rebenciuc sint “icoanele” teatrului Romanesc….atit cit mai e….dar..ca de obicei…conform traditiei noastre mioritice..nu sintem in stare sa apreciem ce (mai) avem (inca!!)
    Din pacate…are dreptate…..

  5. Daria Mihaila says:

    A refuzat sa fie vedeta unor imbecili,timpiti fara nici-un pic de cultura si bun simt ca tine….
    Tot respectul pe. d.na Mihut….cea mai valoroasa artista a teatrului Romanesc in viata…..

  6. Alice says:

    Adica sa fi trait ca in rai sub conducerea PSD si sa nu ne fi dat noi seama si cele 2-3 milioane de romani care au plecat din tara in perioada aia?

  7. Prahoveanu says:

    Credeti ca la marea tragedie pe care o traieste poporul roman a contribuit si sotul Dv.? Nu in calitate de actor, unde are merite de netagaduit, ci in acela de “revolutionar” post-decembrist.

  8. Terenta says:

    Din cauza unora ca tine nu apare Mariana Mihut prin ziare…

  9. Lili says:

    Aveti mai mult respect fata de asemenea actori, si generatia care a insemnat enorm in traditia culturii romanesti.
    Suntem satui de aparitiile tutoror saltimbancilor care apar in media cu aere de mari vedete si stalp[i ai societatii?!: politicieni vidi Udrea, Videanu, Boc, etc, interlopi vidi Mondial, Camatarii, etc si nu stiu cati altii.

  10. Marian Corvin says:

    Are dreptate d Mihut traim o tragedie nationala in care intreaga societate romaneasca este dezbinata .Ne-am trzit in 90 impartiti in doua :victime si securisti plus colaboratori lor .Securisti plus colaboratorii lor astazi dupa 20 de ani sunt marii patroni care isi bat joc incontinuare de cei cinstiti .A fi cinstit in romania in ziua de azi e ca si cum te-ai sinucide ,n-ai nici o sansa daca nu parasesti propria ta tara si te exilezi undeva prin lume incepind de la zero si sa ti vezi de propria familie si viata fara sa te mai gindesti la ce se intimpla in tara .

  11. Alexandru Dabija says:

    Tragedie e putin spus. Romania e in coma. Indusa, ce-i drept, dar care are din ce in ce mai putine sanse sa se salveze. Poate tinerii,asa cum spunea si Mariana Mihut, sa aiba puterea sa schimbe ceva. Ma tem insa ca e prea tarziu, iar ei, tinerii, sunt prea blazati ca sa mai poata urni ceva.
    Pacat!

  12. Ecaterina a doua says:

    Multa sanatate, Mariana Mihut si sa continui sa faci teatru de calitate multi ani de acum incolo, si sa-i inveti si pe altii!

  13. Marcela says:

    Se pare, ca d-na Mihut, uita tragedia din perioada comunista !! O vad si acum in rolurile de tanara utc-ista !! Ca, dupa 1990 si ea si sotul ei, au schimbat macazul, asa dintr-o data si este adevarat, poate fi o problema de constiinta, a lor ! Nu o pun in discutie, dar sa ne dea lectii si ea si sotul domniei sale, despre “liberalism” si altele, nu sunt nici ea si nici sotul ei, persoanele potrivite chiar daca ar proveni dintr-o familie cu ascedenta liberala. In tara asta suntem multi care provenim din ascedenti de orietare de dreapta sau extrema-dreapta, dar multi, pot sa spun chiar foarte multi dintre noi, nu am facut compromisuri, desi, “oferte” au fost !

  14. @Marcela. Nu aveti dreptate doamna! Si ce daca ar fi jucat roluri de utecista? Am avut un actor mare Emmerich Schaffer care a jucat in filme preponderent rol de SS-ist. Ei si? Il putem asimila cu un fascist? Ce conceptie mai e si asta. Sotii Rebengiuc au fost, sunt si vor ramane doi mari actori indiferent ce roluri ar fi interpretat!

  15. dinescu says:

    Mariana Mihut nu e marea doamna a teatrul ui romanesc in topul meu.Intai de toate pentru ca nu e doamna si in al doilea rand pentru ca nu m a inpresionat niciodata in mod deosebit.Mi se pare interesant ca vorbeste despre Romania si ne da sfaturi.Probabil in calitate de fata de securist notoriu!

Lasă un răspuns lui Ecaterina a doua

Mesaj:

Promovează dreptatea!