Institutul Cantacuzino: cronica unei desfiinţări anunţate

Institutul Cantacuzino se aflã în moarte clinică. Producţia este opritã de doi ani de zile şi nimeni nu pare sã ştie dacã acest institut va mai funcţiona vreodatã şi dacã nu cumva se aflã deja în faliment. Pacientul încã nu s-a trezit din comoţie, din socul provocat în 2010 de către Agenţia Nationalã a Medicamentului, care a retras Institutului Cantacuzino licenţa de producţie pentru toate ariile, inclusiv pentru subunitatea din Iaşi, deoarece acestea nu îndeplineau standardele europene.

Prezenţa institutului pe piaţa internã de vaccinuri a împiedicat companiile farmaceutice strãine sã practice preţuri mari la produsele similare.

Institutul Cantacuzino are pentru România o importanţã strategicã deoarece asigurã, în caz de epidemie sau, mai grav, de pandemie (s-a-ntâmplat în cazul gripei porcine), producţia urgentã de vaccinuri necesare unei intervenţii rapide şi eficiente. În puţine ţãri din Europa mai existã astfel de institute, iar dacã nu ar exista nici în România, atunci am fi exact în poziţia tãrilor vecine care, în caz de epidemie sau pandemie la nivel european, se aflã la mâna marilor producãtori de medicamente. Institutul român poate produce prompt şi mai ieftin în comparaţie cu producãtorii mondiali de medicamente. Acestea sunt motivele pentru care Institutul Cantacuzino trebuie sã existe, sã fie repus în funcţiune şi sã aibã o unitate de producţie eficientã şi funcţionalã. Mai mult, Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii susţine Institutul Cantacuzino, pe care l-a inclus într-un plan strategic de producţie de vaccinuri în caz de urgenţe majore. În prezent, sunt doar şapte producãtori europeni de vaccin antigripal şi doar doi de vaccin BCG (anti-tuberculozã). Victor Olsavszky, reprezentantul O.M.S. în ţara noastrã, spune cã: „atunci când se produce o pandemie, O.M.S. nu doreşte sã se mai bazeze doar pe marii producãtori  – care, în trecut, şi-au arãtat limitele şi au onorat comenzile în primul rând cãtre ţãrile bogate – şi atunci se stimuleaza şi producãtorii mici, precum cel din ţara noastrã, sã participe, în caz de necesitate şi, mai mult de atât, vor cumpãra zece la sutã din producţia de vaccinuri pentru stocurile OMS”.

Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Microbiologie şi Imunologie sau, pe scurt, Institutul Cantacuzino are trei activitãţi de bazã: producţia de vaccinuri, cercetare şi învãţãmânt de specialitate şi respectiv, activitate de diagnostic microbiologic de referinţã al bolilor transmisibile. Practic, institutul funcţioneazã într-un sistem integrat. Laboratoarele Naţionale de Referinţã reprezintã autoritatea nationalã în diagnosticarea bolilor transmisibile.

Cu un patrimoniu bogat, institutul a trezit interesul rechinilor imobiliari

Institutul Cantacuzino are patru locaţii: sediul central se aflã în Bucureşti pe Splaiul Independenţei, unde se desfaşoarã toate tipurile de activitãţi menţionate mai sus,  în Bãneasa se aflã o biobazã unde se cresc animale de laborator, la Dârvari în judeţul Ilfov s-a aflat pânã în anul 2005 o altã biobazã pentru animale mici şi un teren cu destinație agricolã, iar în Iaşi o subunitate de producție pentru vaccinuri şi imunomodulatori, care este închisã din anul 2012. În prezent, se pune în executare o hotãrâre a actualului ministru al Sãnãtãții, Eugen Nicolaescu, de desființare a filialei din Iaşi. În afarã de vaccinuri, se mai produc şi reactivi de diagnostic, medii de culturã, seruri, animale de laborator şi hranã pentru animalele de laborator. Patrimoniul este unul destul de mare, iar proprietațile imobiliare ale institutului valoreazã sume frumoase de bani. Din acest motiv, membrii de sindicat Dumitru Viezureanu şi Monica Bãlteanu, susțin cã se falimenteazã cu bunã ştiințã institutul pentru ca „rechinii imobilari” sã punã mâna pe terenuri şi clãdiri. S-a speculat mult pe aceastã temã, dar fostul secretar de stat în Ministerul Sãnãtãții, Alexandru Rafila, spune cã o tentativã imobiliarã de preluare a existat doar la începutul anilor 2000, exercitatã de cãtre un aşa zis investitor, care a încercat sã cumpere tot institutul pentru a beneficia doar de clãdiri şi terenuri.  În Bucureşti, institutul deține în administrare un teren de aprox. 4 ha, în Bãneasa unul de 7 ha, la Dârvari 10 ha şi la Iaşi un teren de 3 ha.

115 cazuri de copii bolnavi din cauza unui vaccin fabricat în Danemarca

În octombrie 2012 un incident nefericit a readus în prim plan importanța strategicã a  Institutului Cantacuzino. Au fost 115 cazuri de reacţii adverse la copii nou-nãscuți cãrora le fusese administrat vaccinul BCG (împotriva tuberculozei) importat din Danemarca. Ministerul Sănătăţii a cumpărat 588.000 de doze, din care au fost livrate cãtre unitãțile spitaliceşti 340.000. Specialiştii susţin că autorităţile erau obligate să verifice eficienţa vaccinului şi să facă un studiu privind reacţiile adverse severe ale acestuia pe un lot de 50-200 de copii la şase luni de la vaccinare. Potrivit acestora, tulpina vaccinului din Danemarca este mai reactogenă, produsul românesc realizat de Institutul Cantacuzino până la sistarea producţiei fiind diferit de cel cumpărat în 2011. La produsul românesc nu s-au înregistrat reacții adverse severe, fiind preparat pe o tulpinã adusã de profesorul Cantacuzino de la Institutul Pasteur din Paris, mult mai bine toleratã. Dar România nu a avut de ales când a achiziționat vaccinul deoarece Institutul Cantacuzino nu mai avea autorizație pentru linia sa de producție. Din pãcate, la niciun vaccin strãin din programul național de imunizare nu s-a testat eficiența imunizãrii, pe când institutul fãcea acest lucru cu produsele sale. A fost şi o diferențã de preț între vaccinul produs în Danemarca, de 1.89 de lei pe bucatã şi  cel din România, care costa în 2010 doar 1.08 lei. O diferențã consistentã de preț este şi în cazul vaccinului antigripal, în 2011 institutul îl vindea cu 7.89 de lei, iar cel internațional se vindea cu 11 lei. O diferențã uriasã de preț se gãseşte la vaccinul VTA (vaccinul tetanic absorbit), care era vândut de cãtre institut cu un preț de 4.32 lei pe bucatã, iar de cãtre producãtorii internaționali de 43 de lei pe bucatã.

Problemele financiare au început în anii ’90, o secție de fiolaj cumpãratã în 1994  a fost pusã în funcțiune 14 ani mai târziu !

Marii producãtori mondiali de medicamente au intrat pe piața româneascã în anii ’94. Atunci a început şi declinul institutului. În portofoliu se aflau nu mai puțin de 100 de produse, din care mare parte erau pentru diagnostic şi tratament. Pe o piațã concurențialã puternicã produsele institutului au început sã nu mai aibã cãutare, chiar dacã erau mai ieftine decât cele din import. Produsele marilor producãtori aveau o prezentare mult mai bunã şi erau mai uşor de folosit. Vaccinul din import vine în seringã preumplutã, pe când cel produs la Cantacuzino ieşea pe piațã în fiole şi, în consecințã, fãcea un pic mai dificilã utilizarea, deoarece presupunea şi cumpãrarea separatã a unei seringi. Situația s-a perpetuat pânã în ziua de azi, deoarece la institut încã nu existã utilaje pentru ambalarea produsului direct in seringã. O altã problemã este cã toți producãtorii fabrica vaccinuri polivalente, care conțin mai multe vaccinuri într-un singur produs, ceea ce presupune o singurã administrare, pe când multe dintre produsele autohtone erau monovalente, ceea ce presupunea mai multe administrãri.

În anii 90`s-a contractat un credit de la Banca Mondialã prin care s-a achiziționat o secție de fiolaj şi un incinerator pentru deşeuri. Secția de fiolaj a fost pusã în funcțiune abia în anul 2008 ! Un fost director, care a dorit sã-şi pãstreze anonimatul, ne-a explicat cã acest lucru s-a întâmplat deoarece nu au fost bani şi pentru o clãdire în care sã fie montatã secția. Incineratorul nu a fost pus niciodatã în funcțiune.  S-a cumpãrat degeaba pentru cã stã şi acum şi rugineşte în curtea instituției. În acest caz ni s-a explicat cã nu s-a primit aviz de mediu, deoarece nu a fost prevãzut cu filtrele necesare, extrem de scumpe, pentru reținerea unor noxe deosebit de periculoase, conform legislației de protecție a mediului. Pentru aceste filtre, nu se ştie de ce, nu au fost prevãzute fondurile necesare.  Cu alte cuvinte, timp de 19 ani, nicio echipã de manageri nu a fost în stare sã obținã bani pentru filtre şi un aviz de mediu pentru incinerator în condițiile în care, probabil, alte zeci de incineratoare au primit avize de mediu şi funcționeazã la alte instituții. De asemenea, s-a ştiut din anii ’90 cã e nevoie ca produsele sã îndeplineascã la un moment dat standardele europene de calitate, cum ar fi standardul GMP (Good Manufacturing Practices), dar nu s-a fãcut nimic. A fost nevoie de douã derogãri de câte 5 ani date de cãtre C.S.A.T (Consiliul Suprem de Apãrare a Țãrii), între anii 1998-2003 şi între anii 2003-2008, pentru ca institutul sã poatã continua producerea vaccinurilor esențiale pentru strategia de sãnãtate naționalã. Cine îşi asumã faptul cã timp de 20 de ani nu s-a fãcut nimic concret şi s-a ajuns în prezent la punerea pe butuci a institutului ?

În anul 2005, institutul a primit o loviturã financiarã grea, când fostul distribuitor al mediilor de culturã Lowenstein şi-a fãcut propria fabricã cu produse similare şi a început sã concureze institutul Cantacuzino. În momentul de fațã, institutul a apierdut aproximativ 30 % din piațã. În acest caz sunt destule suspiciuni cu privire la modul în care conducerea de atunci ar fi colaborat cu un potențial concurent şi cum fostul distribuitor a reuşit sã aibã acces la tehnologia de fabricare a mediilor de culturã.

Un alt exemplu de management defectuos este ce s-a-ntâmplat în 2009, când s-au comandat de cãtre Ministerul Sãnãtãții 5 milioane de doze de vaccin pentru gripa porcinã. S-au fabricat 5 milioane, dar s-au livrat doar 3 milioane, deoarece, între timp, în 2010, s-a retras autorizația de producție şi astfel, institutul nu a mai avut voie sã livreze restul comenzii. S-au aruncat efectiv 2 milioane de doze de vaccin şi s-a dat şi diferența de bani înapoi la minister pentru produsele nelivrate.

În anul 2011, directorul general de atunci, Radu Dorel, împreunã cu directorul de producție, Margareta Mazilu, fãrã a avea un mandat din partea consiliului de administrație, au renunțat în mod inexplicabil la o listã cu 21 de produse fabricate de institut, mai concret au notificat Agenția Naționalã a Medicamentului cã renunțã la licențele de fabricare. Printre produsele la care s-a renunțat au fost Cantastim, Bronhodin, Aerodin şi Orostim. Una din explicații a fost cã pentru aceste produse se plãteau taxe cãtre Agenția Naționalã a Medicamentului în valoare de aproximativ 5.000 de euro anual şi cã institutul nu a mai avut bani !

Din 1990 şi pânã în prezent cercetarea din institut nu a mai scos pe piațã niciun produs nou, ceea ce ridicã semne de întrebare cu privire la eficiențã. Toate produsele din portofoliu sunt de dinainte de 1989.

Dupã ani de funcționare la limita legii, producția de vaccinuri şi imunomodulatori a institutului a fost opritã în 2010

Dupã douã derogãri de la îndeplinirea standardelor GMP, în anul 2010, Agenția Naționalã a Medicamentului a retras licențele de producție ale institutului, lasându-l fãrã obiectul muncii. Ca sã îndeplineascã acest standard GMP e nevoie de utilaje noi pentru care nu existã bani. În anul 2008 Guvernul României a finanțat Institutul Cantacuzino cu 8 milioane de euro printr-un împrumut de la  Banca Mondialã, pentru retehnologizare. Aceastã finanțare a venit deoarece OMS îşi doreşte foarte mult ca aici, în România sã avem un producãtor regional de vaccinuri care sã poatã exporta produse şi pentru alte țãri din zona în caz de epidemie sau pandemie (aşa cum a fost gripa porcinã sau cea aviarã). Banii au intrat în retehnologizare, dar proiectul nu a fost dus la bun sfârşit şi în 2010 producția a fost sistatã.  Se pare cã o parte din suma nu a ajuns chiar unde trebuie, adicã în utilaje, ci banii s-au mai pierdut pe drum în diferite proiecte care nu aveau nicio legaturã cu retehnologizarea.

Salariile se plãtesc cu greu de la o lunã la alta, dar tot se mai gãsesc şi câțiva bani pentru contracte pãguboase

Dumitru Viezureanu, liderul de sindicat TESA din institut spune cã:” în ianuarie 2010, directorul general Radu Iordachel a lansat o cerere de ofertã pe S.E.A.P. (Serviciul Electronic de Achiziții Publice) pentru achiziția a douã autoturisme în valoare de 70 de mii de euro. Licitația era facutã de aşa naturã încât sã cãştige un anumit producãtor de automobile. Dupã un scurt scandal de presã, licitația s-a retras şi nu s-au mai achiziționat automobilele”.

Tot Dumitru Viezureanu susține cã:” Serviciul Juridic are doi angajați, cu drept de reprezentare în instanțã, dar se pare cã aceştia nu sunt suficienți, deoarece s-au fãcut nu mai puțin de 3 contracte cu alte 3 firme de avocaturã. Unul din contracte, semnat în 2012 prevede un onorariu de 100.000 de lei pentru consultanțã şi reprezentare juridicã”.

La începutul lui 2013 s-a semnat un contract de management între Institutul Cantacuzino şi o firmã de apartament, Mimo Forte SRL pentru activitãți de management în domeniile achiziții şi investiții, deşi respectivele departamente din institut sunt funcționale şi posturile sunt ocupate de persoane cu o calificare suficientã pentru a derula respectivele activitãți. Obiectul contractului este neclar, dar se plãteşte un onorariu de 40.000 de lei anual.

Deşi institutul este în declin de ani buni, nu se face nimic concret pentru a-l rentabiliza

Deşi e destul de clar cã lucrurile nu funcționeazã prea bine la institut, nu s-a fãcut nimic concret pentru a rentabiliza institutul. În afarã de bani pentru retehnologizare, ca sã se poatã îndeplini standardele de producție europene e nevoie şi de o reorganizare pentru a schimba baza pe care funcționeazã institutul de aproape o sutã de ani. Încercãri au fost multe, dar toate s-au terminat înainte de a se începe concret ceva care sã poatã repune pe picioare institutul. Multe din propunerile de reorganizare au trezit suspiciuni atât din partea specialiştilor, care nu vedeau sensul, cât şi din partea sindicatului, care specula cã, de fapt, erau tentative mascate de preluare imobiliarã. În anul 2008 s-a propus de cãtre domnul Alexandru Rafila, membru pe atunci în Consiliul de Administrație al Institutului Cantacuzino, dar şi de cãtre directorul institutului de atunci, Radu Dorel, ca o parte din producție, doar anumite vaccinuri, sã fie preluatã de cãtre un producãtor internațional (GlaxoSmithKline) împreunã cu Antibiotice Iaşi. În 2009, ministrul Ion Bazac vine cu o altã propunere interesantã şi anume ca Institutul Cantacuzino, doar partea de producție, sã se uneascã cu Sanevit (companie de stat – fabricã de seringi), Unifarm (companie de stat – distribuitor național de medicamente) şi Antibiotice Iaşi (companie de stat- fabricã de medicamente) pentru a forma Compania Farmaceuticã Românã.                                                                                 În 2012, fostul ministru al Sãnãtãții, fost director al spitalului municipal din Iaşi, fost director al Direcției de Sãnãtate Publicã Iaşi, Vasile Cepoi, a propus un proiect puternic contestat de cãtre membrii de sindicat TESA din institut. Se  dorea scindarea institutului în trei parți distincte: cercetarea, pe de o parte, sã rãmâna structurã de sine stãtãtoare şi sã funcționeze prin autofinanțare, Laboratoarele Naționale de Referințã sã intre în subordinea Institutului Național de Sãnãtate Publicã, iar producția sã intre într-un parteneriat cu Antibiotice Iaşi. În acest parteneriat institutul venea cu patrimoniul şi specialiştii, iar Antibiotice Iaşi cu bani pentru retehnologizare.

În toamna anului 2012 a apãrut un memorandum asumat de cãtre guvern, în care se propunea scindarea institutului tot în trei entitãți, practic resuscitandu-se planul de reorganizare fãcut cu câteva luni în urmã de fostul ministru al Sãnãtãții, Cepoi. Dupã acest memorandum, în luna noiembrie, s-a înființat la nivelul Ministerului Sãnãtãții o comisie de reorganizare, care trebuia sã elaboreze, pe baza propunerilor facute de guvern, un plan detaliat, care sã repunã pe picioare institutul. Planul prevede reducerea de personal cu 30%, de la 618 angajați la 416 angajați şi o reducere de cheltuieli tot cu 30% . Pânã în momentul de fațã activitatea comisiei este învãluitã în mister, tot ce se ştie este cã şi-a schimbat componența de câteva ori, dar nu a elaborat nimic concret. Ministerul Justiției a trimis o înştiințare, în octombrie 2012, primului ministru, prin care se preciza faptul cã nu se poate pune în practicã planul de reorganizare în forma propusã, deoarece este ilegalã asocierea Institutului Cantacuzino cu Antibiotice Iaşi, mai precis nu se poate face reorganizare prin asociere şi sugera un alt plan. 

În decembrie 2012 Ministerul Sãnãtãții a alocat 8 milioane de lei institutului pentru retehnologizare în vederea repornirii producției şi asigurarea necesarului de vaccin antigripal pentru sezonul 2013-2014. În prezent, se lucreazã pentru reînceperea producției şi se anticipeazã, destul de optimist, cã primele vaccinuri vor ieşi pe poarta fabricii în luna iunie. Ministerul Sãnãtãții ne-a comunicat prin biroul de presã ca nu s-a luat nicodatã în calcul posibilitatea de a se desființa Institutul Cantacuzino si, mai mult decat atât, e prevãzutã în bugetul din acest an o finanțare pentru achiziția de echipamente noi, care nu a fost inclusã în proiectul finanțat de Banca Mondialã.  Ar fi singura posibilitate de redresare a institutului pe termen scurt, dar cei din sindicatul TESA cred cã sunt multe şanse ca producția sã nu fie repornitã şi astfel în câteva luni se va pune lacãtul.

Tot în decembrie 2012 a fost emisã o ordonanțã de urgențã care prevede ca toate institutele naționale de cercetare-dezvoltare din țarã sã treacã în coordonarea Ministerului Educației şi Cercetãrii. Institutul Cantacuzino este coordonat în momentul de fațã de Ministerul Sãnãtãții şi o dublã coordonare a unui institut aflat deja cu un picior în groapã nu pare sã fie cea mai bunã idee.

În ceea ce priveşte planul de reorganizare şi scindarea în 3 unitãți, pãrerile sunt împãrțite. Monica Bãlteanu, unul din liderii de sindicat şi medic specialist în institut, crede cã “dacã se rupe institutul în douã sau trei pãrți, atunci nu va mai funcționa, deoarece cercetarea este susținutã cu bani din producție, iar dacã aceasta va funcționa independent, nu vor mai fi bani, iar cercetarea se va sfârşi într-o zi, aşa cum şi alte institute de cercetare din țarã s-au închis din cauza subfinanțãrii. Pe de altã parte, unii dintre cercetãtorii din institut lucreazã şi în producție, ceea ce înseamnã cã producția va rãmâne fãrã cercetatori şi se va opri în lipsã de specialişti, deci e un cerc vicios”, “ iar” ruperea în trei entitãți va avea repercusiuni asupra calitãții produsului finit”.

Marian Neguț, profesor asociat la Universitatea de Medicinã “Carol Davila” şi fost director în Institutul Cantacuzino ani buni, spune cã: “modelul economic integrat este unul de tip vechi, care a fost abandonat în multe din țãrile europene, dar în acest caz particular  e posibil ca separarea cercetãrii de producție sã ducã la un colaps”,”institutele similare din Budapesta, Praga, Stockholm şi Copenhaga s-au închis ori s-au reprofilat”.

Veniturile institutului proveneau în proporție de 60 % din producție, atunci când funcționa şi doar 40% din cercetare, laboratoarele naționale de referințã şi laboratorul de analize medicale. Chiar dacã se vor gãsi bani pentru retehnologizare, nu mai sunt specialişti. Cei cu experiențã au ieşit la pensie sau au plecat pentru salarii consistent mai mari în strãinatate. E nevoie de ani mulți pentru formarea unor specialişti noi şi astfel e posibil ca institutul dotat cu utilaje noi sã se închidã deoarece nu va mai avea cine sã le manipuleze.

Bolile de care suferã institutul se numesc incompetențã şi ineficiențã. Nicio echipã de manageri din cele care s-au perindat la conducerea institutului Cantacuzino nu a reuşit sã facã mai mult decât sã ținã pacientul în viațã cu ajutorul perfuziilor, cu paleative în loc de mãsuri care sã asigure un viitor economic bun. Au stat cu mâna întinsã la guvern şi ministere, în loc sã gãseascã soluții interne pentru redresare. Specialiştii spun cã este foarte probabil ca institutul, dupã aproape o sutã de ani de funcționare sã tragã obloanele.

Va fi un mic scandal de presã, dupã care totul va fi dat uitãrii. Clãdirea institutului va fi demolatã pe motiv cã e foarte veche şi costã enorm renovarea, iar terenul va fi cumpãrat de un investitor strategic. Uite aşa o sã aparã pe locul defunctului institut Cantacuzino o clãdire de birouri cu o sutã de etaje şi un mall de toatã frumusețea, iar în semn de omagiu vor purta tot numele pãrintelui microbiogiei româneşti, Cantacuzino. Unde mergi, bãi ? La mall, aaa, la ãla… la Cantacuzino !

Aceastã anchetã jurnalisticã este derulatã în cadrul programului “Grants for Investigative Journalism”, organizat de Fundația Freedom House România, cu sprijinul financiar al U.S Department of State şi al Ambasadei Franței în România. Responsabilitatea pentru conținutul acestei publicații aparține autorului şi nu reflectã neapãrat punctul de vedere sau poziția U.S. Department of State şi a Ambasadei Franței în România. 

 Daniel Georgescu

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!