De ce ar trebui interzise concursurile de frumusețe pentru copii

 

tiarasPoate ați urmărit vreodată fragmente din emisiunea “Toddlers and Tiaras”, pe postul TLC. Emisiunea pătrunde în culisele concursurilor de frumusețe pentru copii, concursuri care au apărut în SUA la începutul anilor ’60, în Miami, și care s-au transformat în timp într-o adevarată industrie, estimată astăzi la 5 miliarde $.

Ce vedem în această emisiune? Fetițe de 6 ani machiate strident, cu coafuri și rochii extravagante, purtând tocuri și defilând nonșalant pe o scenă… Ținute elaborate, extensii de păr, gene false, ruj din belșug, piele bronzată artificial, dinți falși (da, dinți falși!), training profesionist, lacrimi, rivalități, crize de nervi și, în general, tot tacâmul care însoțește în mod normal un concurs de frumusețe.

Doar ca în cazul acesta spectacolul e grotesc, dat fiind ca protagonistele sunt fetițe care nu au nici măcar vârsta de școală și care sunt încurajate (forțate?) de mamele lor să se comporte ca niște adolescente de 16-18 ani.

E un comportament nenatural și nociv, după cum spun psihologii, pentru că el le învață pe fetițe, încă de la această vârstă fragedă, ca aspectul fizic este totul și că important este să arate întotdeauna cât mai bine, pentru că doar așa au șanse să cunoască succesul.

Iar aceasta  “învățătură”, evident, este nu numai neadevărată, ci și periculoasă, deoarece poate duce la o preocupare nesănătoasă pentru perfecțiune, cu efecte ce se vor vedea peste ani, în adolescență sau în viața de adult: diete crâncene, așteptări nerealiste de a arăta într-un anumit fel, stima de sine scăzută etc.

Mamele se apară însă și spun că participarea la aceste concursuri are efecte pozitive: le învață pe odraslele lor cum să se poarte în fața unui public, cum să-și învingă teama de scenă, cum să-și dezvolte anumite abilități (dans, cântat) și cum să câștige sau să piardă cu grație – lucruri care le vor fi de ajutor mai târziu.

Doar că argumentul acesta poate fi combătut foarte ușor: toate efectele pozitive enumerate mai sus pot fi obținute și prin cursuri specializate (de teatru, de muzică, de dans) care au avantajul că nu stresează copilul și că pot fi împletite cu alte activități sociale, cu perioade pentru somn, pentru teme, pentru educație.

“Dar fetiței mele îi place, întrebați-o!”, spun de obicei mamele, fără să își dea seama că micuțele reacționează de fapt la interesul pe care ele, mamele, îl manifestă față de aceste concursuri și fără să se întrebe ce discernământ și ce capacitate de a face alegeri corecte are un copil de 5-6 ani.

Ele, mamele, nu realizează nici că machiajul exagerat și ținutele adesea sumare le transformă de multe ori pe micuțe în replici miniaturale ale unor profesioniste ale sexului (ca să nu zicem direct cuvântul). Este notoriu cazul unui tătic din SUA care a apărut la un astfel de concurs cu fetița sa costumată în iepuraș Playboy, în timp ce el o seconda, imitându-l pe Hugh Hefner. Fără cuvinte.

Problema cea mare cu aceste concursuri este însă că nu pot fi eliminate prea ușor. Așa cum spuneam mai sus, ele au devenit deja o industrie și, se știe, când vine vorba de bani, americanii sunt foarte sensibili. În SUA se organizează anual cca 3.000 de astfel de concursuri care atrag în jur de 250.000 de copii și gândiți-vă că pentru fiecare dintre acești copii se fac cheltuieli: taxă de participare la concurs, cazare, masă, garderobă, machiaj, coafor, antrenor personal etc.

Se estimează că, mai ales în cazul concursurilor glitz (un fel de variantă de lux), aceste cheltuieli pot depăși lejer 5.000 $. Și pentru ce? Pentru o coroniță strălucitoare și pentru un premiu în bani care nu depășește 1.000 $, o sumă mult sub cheltuielile făcute.

Dar, după cum probabil bănuiți, premiul cel mare îl constituie în realitate satisfacția mămicilor. Există în societatea americană o adevărată goană dupa faimă, după publicitate, există acolo un model cultural care cataloghează câștigarea unui astfel de concurs drept o realizare ce merită să fie popularizată.

Nu e de mirare, deci, că mămicile în cauză vânează asemenea “realizări”. Așa că își pun la muncă fetițele și, cu argumentul că vor să le dezvolte abilități pentru mai târziu, le bagă în programe de pregătire, cu lecții de dans, de cântat, de “arătat bine”, văduvindu-le de timpul de joacă (ori, se știe foarte bine, pentru un copil joaca este cea mai importantă, prin ea își formează deprinderile care îl vor ajuta cu adevărat în viață).

Și, în fine, dacă vă întrebați cumva de unde au niște fetițe de 6 ani atâta energie pentru a susține asemenea programe de pregătire, pentru a călători în alte orașe și pentru a participa la concursuri solicitante, răspunsul e simplu: mămicile au grijă să le dea periodic băuturi energizante pe bază de cofeină.

Voi ce părere aveți despre astfel de concursuri pentru copii?

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!