Cine este noul stăpân al pădurilor vândute de Schweighofer

sorin_chiorescu_silvanews

Sorin Chiorescu are 43 de ani, este un silvicultor cu o activitate laborioasă atât în cercetare universitară, cât mai ales în afaceri. Efervescent, româno-suedezul a fondat grupul de consultanţă silvică GreenGold cu sediul principal şi acţionariat majoritar în Suedia, dar şi o puternică filială în România, la Sibiu. Licenţiat al Şcolii Superioare de Silvicultură din Nancy- Franţa, doctor în management silvic al Universităţii Lulea (Suedia), Sorin Chiorescu se laudă şi cu un MBA acordat de Universitatea Economică din Stockholm. În ciuda înaltelor certificări universitare, Sorin Chiorescu şi-a făcut renume printre români datorită intermedierilor pe care firma sa le-a făcut în tranzacţiile fulminante în domeniul silvic. Chiorescu, cu a sa companie GreenGold, a intermediat vânzarea tuturor pădurilor deţinute cândva în România de prestigioasa universitate americană Harvard către compania suedeză IKEA. Şi datorită acestor tranzacţii, IKEA a devenit cel mai important deţinător privat de fond forestier din România, cu peste 33.000 de hectare. Şi atunci, ca şi acum, Harvard era implicată în procese ce vizau corectitudinea financiară şi legalitatea achiziţiilor.
Nu este deloc exclus ca şi acum să se repete acelaşi scenariu, iar IKEA să fie în spatele tranzacţiei dintre Schweighofer Holzindustrie şi GreenGold.
Şi încă un amănunt, socotim noi, interesant. IKEA este singura companie care beneficiază de lemn din pădurile României care nu a răspuns favorabil la apelul de a nu utiliza masă lemnoasă care ar putea proveni din pădurile virgine şi/sau din arii protejate!

GreenGold vinde şi un castel de vânătoare. Ieftin!

Să mai spunem că în afara acestei tranzacţii, GreenGold România are spre vânzare “un castel de vânătoare pentru un preţ de 180.000 de euro, la care se adaugă şi pădure cu o suprafaţă la alegere, între 100 şi 1.088 de hectare. Pentru pădure, preţul se negociază separat”. Vânzătorul nu oferă detalii referitoare la locul unde se află situat “castelul de vânătoare”, precizând însă că se află la “350 km de Budapesta sau 1,5 ore de mers până la Aeroportul din Arad”.

Câţi bani a căpătat Schweighofer Holzindustrie pe pădurile din România aflaţi citind AICI!

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!