Care-i cel mai tare din parcare: şoferul “de firmă” sau scuteristul?

Care-i cel mai prost/agresiv/nesimţit șofer în trafic? În viziunea multora: cel care conduce o mașină de firmă. Probabil că în momentele în care-și folosește propria mașină (în cazul în care are) este de zece ori mai atent în trafic. Cu siguranță se gândește de două ori atunci când face o depășire neregulamentară, când parchează în locuri nepermise, când merge foarte aproape de bara celui din față, dar mai ales când scutură gropile. Nu există zi în care să nu dau peste un ”deștept” care conduce mașina firmei și care-i un măgar în trafic. Unul îți taie calea, altul te depășește prin dreapta, cel din spate are mâna lipită de claxon și claxonează încă din momentul în care semaforul arată roșu, iar cel din față face la dreapta, poziționat fiind pe banda din stânga. Mai mult, sunt agresivi la volan, aruncă resturi pe geam și, sub nicio formă, nu te-ar lăsa să treci înaintea lui. Dacă ai ghinionul să deții o mașină normală, printre cele mai ieftine, iar angajatul una mai șmecheră decât a ta, îți este clar superior. În viziunea lui, conduci un hârb pentru că suferă de superioritate nejustificată, neluând în calcul momentul concedierii în care lasă la poarta fabricii și mașina.

Din păcate poliția nu are o evidenţă strictă, cu punct şi virgulă, a numărul accidentelor produse cu mașini de firmă sau al șoferilor sancționați în timpul muncii, însă de fiecare dată când o firmă care-și înnoiește flota auto își scoate la vânzare autovehiculele, acestea sunt vândute la jumătate de preț. Dar, statisticile indică o frecvenţă sporită a incidentelor în care sunt implicate maşinile de firmă. Paradoxal, conducătorii lor sunt primii care sar și spun că sunt ”cazane” mașinile, deși chiar ei le-au condus, de multe ori abia scoase din fabrică. De ce acest lucru? Pentru că știu că nu au avut aceași vigilență pentru vehicolul de firmă așa cum au avut cu propria mașină.

Scuteristul, pe cât de periculos, pe atât de nesuferit

Cum românii adoptă stilul din străinătate după ureche, nici moda scuterelor nu a trecut necopiată. Chiar dacă este interzis de lege să circule fără carnet, majoritatea puștilor, mulți din periferiile Bucureștiului (Afumaţi, Pipera, Mogoșoaia, Buftea, Giurgiu, Jilava etc) au scuter, că deh așa e moda la Roma, acolo unde surorile lor fac bezele turiştilor. Din păcate scuteriştii ilfoveni, şi nu numai ei, nu au adoptat şi comportamentul în trafic. Merg fără echipament de protecţie, încalcă orice regulă şi nu au asigurare, iar în caz că se proptesc în vreo maşină, dau bir cu fugiţii.  Presupunem că nu ai asigurare casco la mașină. Cine plătește dauna? Corect, scuteristul. Și dacă el e muritor de foame, îți vine să te judeci cu el, cel puţin doi ani, ca să capeţi 500 de euro să-ți faci mașina? Nu! Deci, rămâi cu mașina lovită și scoți și bani din buzunar.

Pentru ca toate aceste neajunsuri, cu agresivii şoferi “de firmă” şi inconştienţii scuterişti, să fie eliminate cineva ar trebui să-şi facă treaba. Ştiţi cine?

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!