Cancerul din farfurie. Cum ne otrăvim singuri cu mâncare

Asa arata cancerul la farfurieO vorbă veche spune că ”tot ce este bun este fie imoral, fie ilegal, fie îngraşă”.  Când vine vorba însă despre alimente,  putem renunţa la caracterizările ”ilegal” şi ”imoral” şi am putea adăuga una singură – ”ucide”. Ascuns în gustul şi aspectul alimentelor, cancerul este al doilea mare pericol din farfurie, după obezitate.

Când deschidem frigiderul şi observăm că în interior sunt numai alimente frumos ambalate, în aluminiu sau în PET-uri colorate, dar hrana preparată în casă lipseşte cu desăvârşire, ar trebui să ne aşteptăm ca, în următorii 3-10 ani, să ne confruntăm cu grave probleme de sănătate.  Numeroase studii au demonstrat că multe dintre masele plastice care sunt folosite pentru ambalarea alimentelor conţin substanţe care produc tumori canceroase. La fel de periculoase şi tot cancerigene sunt îngrăşămintele naturale, nitraţii şi nitriţii folosiţi pentru conservarea alimentelor (mai ales ale acelora care sunt bogate în proteine precum carnea şi produsele din carne). Astfel, o porţie zdravănă de carne prăjită sau friptă pe grătar la foc direct este expusă hidrocarburilor policiclice aromate, precum benz-pirenii, care, pe lângă faptul că sunt cancerigeni, provoacă şi inhibarea arderii grăsimilor în timpul nopţii. Dacă stingem friptura cu un pahar sau două de suc de tipul ”diet”, ca să nu mai acumulăm calorii, am spune noi,  paşaportul către cancer este semnat, pentru că sucurile de tip diet conţin aspartam (E 951), ciclamat de sodiu (E 952), zaharină (E 954), toate substanţe de sinteză care imită zahărul şi sunt reale bombe chimice cancerigene.

Parizerul-nici atunci, nici acum

Pe vremea lui Ceauşescu, parizerul nu ne plăcea pentru că era ”îndoit” cu soia. Trebuie să ştim însă că era cu siguranţă mult mai sănătos decât gustosul parizer de acum, care este unul dintre cele mai nocive produse de pe piaţa mezelurilor. În compoziţia parizerului intră carminul, un colorant care s-a demonstrat că este cancerigen. Acesta se extrage dintr-o insectă printr-un procedeu extrem de nociv şi este ingredient al mezelurilor, pe care le înroşeşte pentru a le conferi un aspect natural. În cantităţi generoase, carminul se află în parizer.

O scurtă incursiune în propriul frigider şi m-am lămurit. Am ignorat mâncarea gătită în casă cu ingrediente de la piaţă, nu din supermarket, şi m-am oprit asupra acelor alimente pe care le-am cumpărat ”să mai fie câte ceva de gustare”. Pateul Bucegi e gustos, dar scris mic, pe eticheta mică, am zărit, pe lângă apă, şorici şi slănină, nişte ingrediente, mult mai multe, care fac parte din rândul stabilizatorilor – polifosfaţi, extract de drojdie, condimente, dextroză – al emulgatorilor – esteri glicerici ai acidului citric E 472c (consideraţi inofensivi)  – al agenţilor de îngroşare – gumă guar (E 412), care se află şi în alimentele eco, dar care trebuie consumată cu moderaţie, gumă xantan (E 415) – dar şi acid citric (E 330), monoglutamat de sodiu (E 621) şi, nelipsitul carmin. Nici muştarul – am cumpărat de la Knorr- nu e mai prejos şi, deşi se spune despre el că este un aliment sănătos, sursă bogată de seleniu natural, are în compoziţie acid citric – folosit şi în alimentele eco, dar poate accelera formarea cariilor dentare – dar şi metabisulfit de potasiu (E 224), un conservant artificial ( a cărui formulă chimică este K2S2O5), cu punct de topire la 1500C, al cărui consum frecvent nu este recomandat şi care este interzis persoanelor alergice. După ce am citit şi ingredientele margarinei – despre care ştiam deja că este un produs alimentar teribil de controversat – am renunţat la a mai explora.

Statisticile arată că aproximativ 75% din produsele alimentare de pe piaţa românească sunt aditivate, adică au în compoziţie şi E-uri nocive.

Dar ce sunt aceste E-uri?

Aditivii alimentari sunt cunoscuţi în limbajul uzual cu denumirea de E-uri. Litera ”E” semnifică faptul că substanţa respectivă a fost testată în Comunitatea Europeană, în condiţii standard de cercetare, timp de şase ani înainte de a primi acceptul de a fi înscrisă în lista ”Codex Alimentarium Commitee”. Însă, dicolo de denumiri şi de aspectul pur ştiinţific al E-urilor, consumatorul obişnuit, cel care merge în supermarket sau în magazinul de cartier pentru a se aproviziona, trebuie să ştie că E-urile sunt de trei tipuri, conform normelor nutriţionale, dar şi al împărţirii făcute de către oncologi – foarte periculoase pentru organism, cu grad de periculozitate mediu şi inofensive.

Vedeţi aici care sunt cele mai periculoase E-uri, pe care trebuie să le ocoliţi cât se poate de mult.

Mâncare gustoasă, dar periculoasă

Printre cele mai nocive alimente pe care însă le consumăm cu plăcere, dar care au potenţial cancerigen, amintim:

  • Slănina, uleiul rafinat, untul, untura şi unele deserturi. Acestea cresc riscul de apariţie a bolilor maligne din cauză că acizii graşi saturaţi din compoziţia lor favorizează dezvoltarea tumorilor.
  • Şi iubiţii cartofi prăjiţi, ouăle ochi sau friptura ar trebui evitate pe cât posibil, avertizează oncologii, deoarece uleiul încins produce folosit în prepararea lor produce substanţe cu potenţial cancerigen: glicidamide, cetone şi acrilamide.

În episodul de mâine, VerticalNews vă prezintă recomandările unui nutriţionist cu privire la alimentaţia corectă, astfel încât să evităm apariţia cancerului.

Nadina Dobrogeanu

17 Comentarii la “Cancerul din farfurie. Cum ne otrăvim singuri cu mâncare”

  1. Olga Khan says:

    “■Slănina, uleiul rafinat, untul, untura şi unele deserturi”
    de ce sa le ocolesc aceste alimente??? nu cred toate povestile din story ca am cresct la tara si porc era doar grasimea pe care traiam, crescut in curte cu grija si nu eram bolnavi!!! Poate parizerul are probleme ca e prea preparat insa untul facut de mine din smantana ce am adunat de pe lapte, nu ma convingeti. Abia astept sa maninc si o prajitura sau ceva dulce si painea cu unt e favorita mea mancare!!!

  2. foamea says:

    Daca stiti asa de bine chestiile astea, de ce nu le atrageti atentia si prostilor alora de la UE, ca sunt gata sa interzica musetelul, dar habar n-au ca-si omoara cetatenii otravindu-i cu ingrediente pe care ei le-au aprobat, dupa ce le-au testat 6 ani? In ceea ce priveste slanina, untura, untul, cartofii prajiti, friptura (pe care inconstientii de noi, o mancam de vreo 200.000 de ani), abia m-am prins de ce tot Ardealul e depopulat: au murit toti de cancer, pentru ca s-au hranit cu prostiile astea. Si, odata cu ei, ungurii, austriecii, nemtii, elvetienii, frantujii, olandezii, englezii, in general prapaditii aia din nord. Noi, in schimb, uite ce prosperi suntem, de la mancat loboda si macris – inteligenti de bubuim, sanatosi tun, chit ca aratam la 40 ca aia la 60 si la 50 ca aia, zece ani dupa ce au murit (pe la 82 de ani, cum e speranta de viata la ei.

  3. Nutritionist says:

    Stimata domnisoara,

    se vede de la o posta ca nu va prea pricepeti si scrieti cu “copy-paste de pe net”. O sa va spun ca mai inainte de a muri de “cancerul din farfurie” aveti mult mai mari sanse sa muriti de infarct sau de complicatii datorita diabetului si nu din cauza E-urilor (care, apropo se folosesc in proportii foarte mici de sub 2-3 %) ci datorita: soriciului, slanininii, sarii, zaharului, etc. Nu aspartamul va va ucide; e adevarat el poate ucide pe cei cu o boala rara numita fenilcetonurie. Stiati ca laptele si bananele contin mai mult aspartam decat o sticla de Cola ? Dar bolnavii cu pricina (vezi mai sus) stiu ca nu trebuie sa manance banane si sa bea lapte. Si tot asa, nu mai am timp sa scriu, dar, va rog, nu va mai bagati unde habar n-aveti, ca va crede lumea.

    cu stima,
    Nutritionist

  4. Vasile says:

    Pentru ca astazi nu mai stii de ce sa te feresti, iar cei mai multi cetateni ai acestei tari sunt lipsiti de posibilitati materiale, in smerenie imi permit sa va dau un sfat. Intr-o carte minunata, dar din pacate atat de dispretuita, Biblia, sta scris : 1Timotei cap.4 versetele 4 si 5 : ,,Caci orice faptura a lui Dumnezeu este buna: si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumiri; pentru ca este sfintit prin Cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune. Asa ca, acest cuvant se adreseaza tuturor crestinilor. Ceea ce trebuie sa facem este simplu : inainte de a incepe sa infulecam, sa ne rezervam un minut pentru a ne ruga lui Dumnezeu, ca El sa binecuvinteze ceea ce urmeaza sa mancam. Simplu. Dar trebuie facut cu credinta. Dumnezeu sa va binecuvinteze.

  5. sase sase says:

    Cine dracu a mai infiintat meseria asta de nutritionist?!Nu auzim destule prostii zilnic , mai trebuie sa-i ascultam si pe astia?Dupaei ar trebui sa mancam vara numai iarba de Sudan si iarna fan.Eu am invatat la scoala pe vremuri ca evolutia omului a fost influentata pozitiv si accelerata in momentul in care dupa descoperirea focului,s-a trecut la hrana preparata termic , mai ales prin prajire.(pt. ca prin fierbere nu se putea intrucat la magazinele de atunci nu se gaseau oale de inox,acest metal nefiind inca descoperit.)Ori trecand acuma la iarba si fan cred ca ne vom transforma in bovine ca respectivii nutritionisti.

  6. Yuon says:

    @ Nutritionist: Stimabile, o fi articolul copy-paste, dar nici cu tine nu mi-e rusine… Nu stiu unde ai studiat tu nutritionismul, dar esti pe dinafara total. La voi la facultate nu se invata ca exista compusi minerali si compusi organici??? Ai aflat cumva ca substantele organice sunt sintetizate de plante, respectiv animale, pe cale naturala, in timp ce substantele sintetice sunt realizate in industrie din compusi minerali? Dar faza cea mai ridicola e cea cu aspartamul. Prietene, aspartamul din Cola E SINTETIZAT PE CALE ARTIFICIALA!!! Ala din banane si lapte, daca o fi asa cum zici tu (inca n-am verificat), e sintetizat pe cale naturala. La fel si cu vitaminele, si cu mineralele. Ceea ce spui e atat de ridicol incat rad si copiii. Dupa teoria ta, ar trebui sa mananci pilitura de fier ca sa ameliorezi aportul de fier in organism…:)))

  7. Yuon says:

    @ nutritionist-completare: ca sa-ti demonstrez inca o data ca esti ridicol, uite ce spun specialistii: “L’aspartame est un édulcorant artificiel découvert en 1965. C’est un dipeptide composé de deux acides aminés naturels, l’acide L-aspartique et la L-phénylalanine, le dernier sous forme d’ester méthylique (c’est-à-dire dérivant du méthanol).” (am si varianta in engleza, dar nu ma mai obosesc).
    E destul de clar? Este un edulcorant ARTIFICIAL, adica obtinut prin SINTEZA in INDUSTRIE!!! Ai nota 4, stai jos, vii la toamna…:)))

  8. Ion de la tara says:

    “Si daca toata lumea este constienta de nocivitatea E-urilor, de ce se mai folosesc?”
    ====================
    Ce intrebare stupida… Ca sa se mire aia de-ntreaba. Se folosesc pentru ca sunt o alternativa IEFTINA la mancarea naturala. Din acelasi motiv, plantele sunt modificate genetic ca sa creasca mai mari, iar animalele sunt injectate cu hormoni de crestere, ca sa dea mai multa carne (cu gust de cauciuc)… Si stii unde? intr-o tara atat de avansata si puternica precum USA…:))) Intra intr-un magazin de produse organice, compara preturile de acolo cu cele din supermarket si o sa intelegi mai bine. Ciao!

  9. Nickmann says:

    Iarba si vegetarianismul nu e o solutie. Iar faza cu legume din piata, nu merge. Mare parte cumpara de la aceleasi depozite de unde cumpara si supermarketurile. In mare parte din tot ce mananci, bei sau respiri te omoara. Fiindca din momentul in care te nasti incepe un proces de oxidare celulara, adica de pornesti spre groapa. si nu conteaza ce mananci, atata timp cat o faci responsbil si nu in exces.
    Si daca rog, scoateti slanina, untul si untura de pe lista. Ca nu cred este om ce nu a mancat cu placere o strjea prajita la foc de tabara, o felie de paine intinsa cu unt si dulceata sau o paine prajita cu untura, frecata cu usturoi.
    PS Cancer se poate sa faci sau sa mori chiar daca mananci cuminte, calculat si foarte ferit de produse din comert. Vorba aceea: un singur lucru este cert in viata: moartea. Toate cele faine.

  10. Nelu de la oras says:

    “Ce intrebare stupida…”

    Ce raspuns stupid, E-urile sant in general conservanti, coloranti nu sunt alternative la mancare naturala !?

  11. vocea poporului says:

    @Nickmann….slana e sanatoasa (intr-un fel). Daca iti cresti porcul cu mancare naturala ai sanse sa mananci slanina curata.
    Daca aduni poluarea cu stresul zilnic, cu emotiile puternice si alimentatia proasta (deficitara) obtii ingredientul spre o viata traita cu mai putin de jumatate din anii pe care in mod normal i-ai trai.
    Se moare de cancer (pancreas, ficat, piele, creier, colon, san, ovare, etc) din mixul “ingredientelor” de mai sus.
    Viata activa, alimentatia sanatoasa si energia pozitiva AJUTA zilnic drumul tau spre o varsta a 3a frumoasa si lunga.
    Citeste (si e valabil ptr toti) “dieta young”…teribi de interesanta analiza, logica, simturile ce au facut sa stea la baza unui stil de viata sanatos, curat si aproape de Dzeu.
    Sanatate Romanilor ce sunteti !

    PS E “firesc” ptr “ei” sa ne omoare…suntem mai usor de controlat si putem deveni sclavi fara multe concesii. Insa “ei” uita ca unii din NOI ne-am nascut si vom muri ‘ROMANI LIBERI’

  12. Un psiholog says:

    Se spune că deşteptul învaţă de la alţii, mediocrul din propria experienţă, iar prostul le ştie pe toate. Mulţi se cred “deştepţi” ignorând ce le spun alţii, până când medicul le spune ” aveţi cancer”. Atunci ar da timpul înapoi şi s-ar duce la cumpărături cu lista de E-uri în buzunar, dar e prea târziu. Orice semnal ar trebui să ne facă mai atenţi la ce ducem la gură, pentru că “suntem ce mâncăm”. Şi pentru a completa mesajul, aş aminti că omul înţelept mănâncă pentru a trăi şi nu trăieşte pentru a mânca. Vrea cineva să nu fie, sau ,cel puţin ,să nu se considere înţelept?

  13. georgiana says:

    Exista 2 tipuri de nutritionisti. Unii facuti pe banda rulanta care au urmat niste cursuri si se proclama nutritionisti fara a fi trecut prin facultatea de medicina si cei care intr-adevar au studiu medicina si s-au specializat pe nutritie,diabet si boli metabolice. acestia din urma sunt nutritionistii reali, insa ei nu sunt asa vocali. in schimb, ceilalti urla in stanga si dreapta si dau sfaturi de nu se mai poate. Am fost la un nutritionist asa, din pacate, nu stiam atunci ca nu e DR, – la Ligia Alexandrescu, aia care face reclama la Tnuva. Femeia aia este o impostoare. avea retelele trase la xerox si fiecare primea la fel. nici nu s-a uitat pe analizele mele – nu stia sa le interepreteze – la ea la cabinet era aglomerat, avea programari din juma in juma de ora. asa nutritionist ce este, mai e si umflata.
    Asta asa, apropo de nutritionistul de mai sus.

  14. alexandra says:

    Frate, nici nu mai stii ce sa mai mananci. totul are o problema. Esential ar fi sa mancam mancare gatita, insa din pacate, nu avem timpul sa ne-o preparam.

  15. eugen says:

    Cineva poate sa va faca si timp si dorinta de a merge la cumparaturi cu lista de e-uri si de a te hrani sanatos. TU insuti.

  16. claudiu says:

    pe principiulș suntem ceea ce bem, suntem ceea ce mancam.

  17. Silviu D. says:

    Daca era sa provoace ceva cancer aveam si leacul pentru el… terminati-o cu toti specialistii care afirma ca ceva e sau nu cancerigen. Repet daca s-ar sti sursa nu ar mai muri atatia in fiecare zi. In rest de acord cu toate produsele cu aditivi pana si carnea. De asta am si renuntat la ea.

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!