Calitățile necesare unei vânzătoare. Există?

Care este primul lucru care te deranjează la o vânzătoare? Să le excludem din start pe acelea de la boutique-ul de la colț, pe cele de la piață sau pe cele ambulante. Să le aducem în discuție pe cele de la mall, de la orice magazin mare (preferabil un brand) care se respectă. Haideți, să facem abstracție și de felul în care acestea se prezintă, aici incluzând aspectul (păr nespălat, ojă sărită, îmbrăcăminte neadecvată). Să ne limităm la atitudine!

Mă gândesc că vânzătoarea reprezintă imaginea magazinului și, implicit, imaginea patronului. Bănuiesc că, managerii unui important brand (și nu numai) caută persoane prezentabile și pretabile postului de a reprezenta magazinul cu pricina. Ar fi de neacceptat să aibă o altă gândire.

Am preluat multe din obiceiurile din străinătate în ceea ce privește retailul. Ca orice preluare, am copiat ce ne-a plăcut și ne-am adus aportul ”îmbunătățind”  metoda în dulcele stil românesc. Într-o mare parte din magazine (de brand sau nu), vânzătorii vin și se bagă în seamă cu tine, când tu nu vrei decât să fii lăsat să caști ochii, și dacă e cazul, le ceri ulterior ajutorul. Mulți te agasează de la intrare cu ”bună ziua, vă pot ajuta cu ceva”.  Dacă iei un produs împăturit pe raft, îți sunt în spate și vin imediat să te întrebe ce cauți, sau mai rău, să-l aranjeze imediat ce tu ai trecut la produsul alăturat. Stau în sufletul tău, mai mult inutili decât folositori. Puține magazine sunt cele unde poți cotrobăi în liniște printre maldăre de haine, fără stresul că vei fi întrebat ce cauți acolo. Printre acestea se numără Zara și restul brandurilor Inditex (Berska, Stradivarius, Pull and Bear, Massimo Dutti, Zara Home etc), Reserved, Vero Moda, Mango etc. Probabil, angajații au fost pregătiți înainte de începerea activității că trebuie să aplice modul de afaceri al companiei, exact ca în străinătate.

”Da, fată, stai că am un client”

Un alt lucru des întâlnit este ”țațismul”,  dacă-l pot intitula așa. Vânzătoarea, o țață bățoasă și tare în gură (cel mai adesea o agramată), se bagă în seamă cu tine non stop, are o mutră acră, le știe pe toate și în timp ce te mai uiți la una alta, mai aruncă un ”ce faci, fată” la telefon.

Tot la neplăceri legate de vânzătoare se numără și incompetența lor. Ce-i drept, cele mai multe nu au studii superioare (spre deosebire de străinătate unde în magazine muncesc mult studente pentru a se putea întreține pe durata studiilor, la noi personalul este format din persoane cu maximum liceul, fără prea multe țeluri în viață), nici experiență mare în vânzări (retail). Se mișcă greu, fac greșeli, trec cardul de două ori prin POS și-ți încasează banii de două ori, greșesc bonul fiscal etc. Greșeli mai mici sau mai mari te întârzie într-un magazin și ajungi să-ți petreci o groază de timp la coadă la cumpărat haine. Uneori scumpe.

Maria Rinaldi, magazin scump pentru cei cu venituri medii spre ridicate, brand internațional, în România parte a grupului Alsa Boutique în ograda căruia se mai află Ermenegildo Zegna, Mariella Burani, Max Mara etc. Una dintre vânzătoarele magazinului din mallul din Băneasa este un exemplu bun de ”așa nu”. Ca un bodyguard, din prisma înfățișării (femeie muntoasă, grasă, părul prin în coadă – genul Steven Segal), dar și a atitudinii afișate (îngrețoșată, suspicioasă, uitându-se urât la clienții care nu erau îmbrăcați la patru ace), m-a convins să ies cât de repede pot din magazinul cu pricina, deși unele produse promiteau. Însoțită fiind de o prietenă dornică să achiziționeze o costumație pentru un botez, îmbrăcate casual pentru că nu consider că trebuie să mă gătesc ca să mă duc la mall,  am intrat în magazinul Maria Rinaldi. Vânzătoarea-bodyguard ne-a suflat în ceafă tot timpul și venea după noi, aranjând în urma noastră fiecare bluză sau cămașă la care ne-am uitat (chipurile le-am deranjat de pe umeraș! vânzătoarea avea atitudinea care te face să nu mai atingi nimic- stilul anilor 90 ”vă rugăm, nu atingeți marfa”). Magazinul gol, deloc interesant  pentru clienții de la mall. Privirea urâtă și atitudinea suspicioasă, șușoteala la doi metri în spatele nostru cu o colegă apărută din neant, ne-a învins setea de shopping. Am părăsit magazinul cu gândul de a nu mai intra acolo o buna bucată de timp. Mă îndoiesc că patronul și-ar dori un astfel de angajat, însă îl are, și pierde astfel un client.

La Oxette, altă situație. Rezervasem la Plaza un colier care urma să fie trimis la acest mall. Prietena mea îi transmite vânzătoarei, aceasta nu-l găsește, își amintește ulterior că l-a avut, dar l-a trimis la marcat, (orice o fi însemnând acest marcat). Între timp sună la Plaza să vorbească cu angajata de acolo. Făcând abstracție de limbajul de mahala între cele două, cea de la capătul celălalt al firului îi zice că are colierul, dar că să venim în maximum două ore să-l luăm că ea pleacă și a doua zi dimineața îl duce la marcat (pleca ea din magazin, nu se închidea acestea. Plus că, mă îndoiesc că vânzătorul pleacă cu o bijuterie acasă ). Încercăm să-i zicem să-l țină ca venim mâine dimineață și-l luăm și ne lovim de același refuz. Ni se spune însă,” dacă-l luați sigur,  vi-l ținem”. Păi, nu l-am probat, nu știu dacă îmi vine ok, plus că vorbim de un produs de 800 de lei, prin urmare ar trebui să-l probez înainte de a-l cumpăra. Vânzătoarea aplecată pe tejghea și sprijinită de aceasta cu mâinile, încearcă să ne convingă că vine frumos în jurul gâtului, că ea l-a probat.  Însă, fără garanția că-l cumpărăm nu ni-l poate opri în magazin. Nu știu cine a angajat-o pe vânzătoarea cu pricina, însă un magazin cu pretenții mari, precum Oxette, ar trebui să pună la vânzare fete de diamant, nu biete zircoane needucate, care la urma urmei, se pare nu doreau să facă vânzare, dacă îți permiți să refuzi așa pe cineva dispus să plătească 800 de lei pe un colier.

Jumătate de oră la coadă

Deși îmbrăcate frumos și aranjate la păr, vânzătoarele de la Peek & Cloppenburg nu sunt familiarizate cu casele de marcat și computerele care înregistrează vânzările. Mai mult, nu au spirit organizațional, astfel încât dacă o comit să găsească rapid o modalitate de a continua vânzările, chiar dacă întâmpină o problemă. Am stat jumătate de oră la coadă să achităm un sacou. Nuuu, nu vă imaginați că în fața noastră erau mulți clienți. Doar doi. Primului, vânzătoarea i-a bătut greșit produsul și a fost nevoită să refacă bonul. Nu s-a descurcat de minune, astfel încât a fost înlocuită de altă vânzătoare, care s-a mișcat în aceași cadență de “ochiul mortului”. Deși, lumea a început să se agite la coadă după jumătate de oră, clienții nu au fost redirecționați către casă alăturată, unde cei care veniseră la 15 minute în urma noastră au apucat să achite produsele înaintea nostră. Li s-a făcut observație vânzătoarelor, dar au reușit să spună ”dacă se întâmpla greșeala la bonul dumneavoastră”. Și încă zece minute la rând, iar coada crescuse vizibil la aproximativ 15 persoane (ce-i inspirați s-au așezat alături). Ca și celelalte exemple, P&C este un magazin cu pretenții, plin de branduri mari care-și așteaptă clienții, iar aceștia așteaptă să li se ia banii pe produsele cumpărate.

O să închei cu o cafea. La Nescafe, unde o chelneriță ne-a ridicat de la masă pe motiv că s-a făcut ora închiderii, deși colegul ei luase comandă nouă. Pur și simplu, ne-a fost luată cafeaua din fața ochilor, apoi adusă nota. N-am mai lăsat bacșiș, însă nu cred a mișcat-o prea tare pe duduie atitudinea noastră și nici nu i-a dat de gândit că nu așa trebuie să te porți cu un client.

Întrebare: cine-i angajează pe oamenii aceștia?

Denisa Marin, cititoare VerticalNews

24 Comentarii la “Calitățile necesare unei vânzătoare. Există?”

  1. Andreea says:

    Sa nu uitam de domnisoarele de la Meli Melo, care te agaseaza cu 100 de saluturi, sfaturi si intrebari. Sau trec direct in extrema cealalta – in magazinul de la Piata Romana (care oricum e foarte mic) aproape ca au trecut peste mine, de parca n-as fi fost acolo, in graba de a scoate afara niste cutii de carton… nu stiu ce control aveau sau ce sef venea :))

  2. ANA says:

    Oho, da, cum ati uitat de vanzatoarele de la Meli Melo care vin cu cosuletul acela si tot insista sa vorbeasca cu tine. Vorba Andreei, mai e si spatiul mic. Si la Promod, la fel vin. ocolesc magazinele numai sa nu dau de astea. Nu mi s-a intamplat in marile magazine mari din strainatate asa ceva. Femeile isi vedeau de treaba si le cautam eu cand nu gaseam ceva.

    • segher says:

      pentru ana si andreea .fetele alea ,vanzatoarele,vin si va intreaba de sanatate nu ca le-ar fi drag sa intre in discutii cu doua jegoase ca voi, care va credeti mari intelectuale plimbate prin lumea larga,ci pentru ca asa le impune patronul,asa considera el ca ii cresc vanzarile ,bagand in seama toti ghertoii care intra in magazin.cand va plmbati prin mall cumparati ceva sau articolele dorite nu au “culoarea sau marimea potrivita” ? sarmani de-astia impresari care nu au o chiftea in burta dar vor haine de la mall am vazut destui.

  3. Dan says:

    La Peek&Cloppenburg e acelasi sistem peste tot in Europa; in Germania pentru un tricou amarat am stat vreo 10-15 minute la coada, in fata mea fiind niste rusi care nu se intelegeau cu vanzatoarele in legatura cu un costum. Asta e, daca as putea nu m-as duce duminica sa cheltuiesc bani pe haine la mall insa in restul saptamanii fac banii aia…

  4. mihaela says:

    Foarte pertinent ce spui Dan, insa uneori trebuie sa mergem sa cumparam ceva mai de-o ocazie. Am fost acum 2 saptamani la Peek si mi-am luat o rochie tot pentru un botez. Coada jos se misca k naiba, astfel incat am achitat sus, unde era mai putina lume si a mers mai repede. Insa mi se pare strigator la cer sa stai jumatate de ora la coada sa platesti niste toale care, sa fim seriosi, la Peek nu sunt tocmai ieftine.

  5. veronica says:

    Cred ca le-ati uitat pe cele de la Sephora. Cum te uiti la raftul cu produsele lor, cum vin la tine sa te intrebe ce vrei, ce cauti. Uneori, intru si ma uit la oje, fara sa am in minte una pe care vreau sa o cumpar. Vreau sa fiu atenta si sa le cantaresc pe toate. Si vin alea sa ma intrebe ce si cum. Am obosit sa zic ”multumesc, ma uit”.

  6. roxana says:

    sunt intr-adevar niste prezente agresive, agasante. e enervant excesul asta de zel.@veronica: asa e si eu m-am saturat sa zic intr-una multumesc ma uit, cateodata le raspund sec”nu”.aaaa..si mai e o chestie nu inteleg de ce toate au sub 30 ani.in atatea tari la magazinele gen sephora, douglas,etc sunt majoritatea doamne la vartsa a doua ff prezentabile, in sensul de aranjate, cochete.la noi e moda asta cu personal tanar ..nu o inteleg.e super discrimnare. incurajam pentru persoanele >35-40 ani munca la negru.o idiotenie made in romania, precum multe altele.

  7. florenta says:

    Niste nesuferite si needucate multe dintre ele, insa la salariile ce le sunt oferite -max 10 mil lei vechi – ce vreti si voi?

  8. Virgil says:

    “Agresivitatea” de care vorbiti face parte din politica firmelor respective. Daca nu se comporta in felul dictat de catre conducere si le “pica” un client misterios pot fi sanctionate financiar sau chiar date afara! Pana si muzica agresiva ce se asculta in unele magazine face parte din politica firmei, asa ca nu mai dati vina pe vanzatori la capitolele acestea ci pe cei care concep strategia care se aplica intr-un magazin (in marea majoritate a cazurilor sunt niste pokemoni de 23-24 de ani care habar nu au cu ce se mananca comertul)!

    • mihaela says:

      Ai dreptate ,am lucrat intr-um magazin de incaltaminte si eram obligate “sa ne bagam pe gatul clientului” caci aveam clientul misterios si daca nu ne conformam ghici ce urma.

  9. yo says:

    bine ca stiti sa criticati vanzatorul/vanzatoarea,dar multe persoane care pretind acest respect din partea lor nu au un comportament adecvat in relatia cu acestia.va plangeti ca angajatul va agaseaza cu intrebari,sta in sufletul clientilor si va intampina cu clasicul “buna ziua,va pot ajuta?”voi stiti ca lucrul acesta il fac pentru ca asa sunt pusi?pentru ca angajatorul este cel disperat si vanator de clienti,nu vanzatorii,iar pentru a-si pastra locul de munca trebuie sa respecte aceasta politica.Toti va dati mari domni si pretindeti un respect nemarginit doar pentru faptul ca voi sunteti cei serviti;toti ne servim in viata asta,la un moment dat.Nimeni nu isi face munca asa cum trebuie,daca nu exista motivatie.Ati mai scris si ceva de genul: sunt relaxati de dimineata,dar spre seara nu mai au chef de clienti…daca magazinul este deschis 12 ore si tu intrii in magazin cu 15 minute inainte de ora inchiderii,cum ai vrea sa fii tratat,cand el are de facut si curatenie,sa se ocupe si de inchiderea zilei si-i mai pici si tu pe cap?asta dupa ce a muncit toata ziua.Stiti sa vedeti doar ambalajul tuturor lucrurilor,dar nu va ganditi la dedesubturi.Sunt multi foarte frustati de faptul ca nu au la domiciliu o persoana care sa-i slujeasca si dau iama-n magazine doar pentru ca ei considera ca angajatii sunt la dispozitia lor.Va plangeti ca stati la coada la casa pentru a achita produsul,dar ca stati cate o jumatate de ora – o ora in magazin sa zapaciti vanzatorul pana ajungeti sa va decideti uitati?Toti aveti timp sa dormiti pe voi in timp ce va alegeti cumparaturile,dar ,brusc,va grabiti,cand trebuies platite!Sunteti jalnici!O-ti fi toti mari domni si a uitat cineva sa va intinda covorul rosu la intrarea-n magazin!

    • iulia says:

      Ai mare dreptate yo, exagereaza ft mult sunt ft plini de ei pt unii vanzatoare = proasta,simpla vanzatoare dar multe dintre vanzatoare ei habar nu au ca sunt cu studii superioare sau chiar si master nu se gandesc ca multe dintre ele lucreaza pe un astfel de post pt ca le place chiar daca l i se ofera mai putin financiar sau nu chiar ,ex eu una daca as lucra la sephora acolo as prinde radacini nu pt ca sunt pers care nu pot mai mult ci pt ca le place ceea ce fac IAR IN PRIVINTA ABORDARILOR INSISTENTE CINE NU STIE SA NU VORBEASCA CINE NU A LUCRAT PE UN ASTFEL DE POST SA SE ABTINA EU UNA AM FOST DATA AFARA PE MOTIVUL ASTA CA NU ERAM SI MAI INSISTENTA DECAT ERAM

  10. Si eu pe aici says:

    ,,Yo” ai mare dreptate…Intamplator nu lucrez in nici unul dintre magazinele care au fost criticate aici, ci intr-unul dintre cele laudate. Dar laudate in ce sens? Ca m-am si amuzat…In sensul ca ,,poți cotrobăi în liniște printre maldăre de haine”. Exact asta vreti voi…sa veniti ca niste taranci parvenite ce sunteti sa cotrobaiti prin maldare de haine facand totul vraiste, ca la piata (ca deh taranul prost e invatat la taraba la piata) si va simtiti jignite draga ca aranjeaza vanzatorul hainele in urma voastra. Pai asta trebuie sa faca mai proastelor!!!!1 Ca sa nu mai vorbesc de situatiile in care se inchide magazinul la 10 si la fara 5 iti intra o vaca din asta incaltata in magazin si face totul praf, iar tu la 10 trebuie sa ai magazinul ,,tipla”. Din bun simt, eu personal, nu mai intru intr-un magazin de la fara 10. Dar, exact cum se spunea si mai sus, vin tot felul de persoane frustrate pentru ca nu au o servitoare acasa si ar vrea sa le pupi tu in fund ca tu esti sclav. Eh, doamnelor sau mai bine zis janghinoaselor si nesimtitelor, nu mai exista sclavi de foarte mult timp. Cat despre salariul de 10 mil e de fapt mai mare si noi macar il castigam cinstit, nu dand cu curu’ la 1000 de barbati, pentru ca apoi sa ne prefacem a fi doamne. Si nu mai presupuneti voi ca lucreaza numai prosti in mall. Pentru ca nu e deloc asa. Lucreaza in primul rand foarte multi studenti. Dar la cat de proaste si de pitipoance sunteti voi nici nu puteati gandi altfel. In concluzie, un om cu facultate facuta la Universitatea Bucuresti, la zi- buget, care urmeaza un master la aceeasi universitate, in acelasi sistem- zi-buget, va ureaza cat mai multe neplaceri la cumparaturi. Poate crapa inima in voi si mai scapam de toate curvele analfabete care fac pe doamnele prin mall. Respect pentru clientii cu bun simt!!!!

  11. Ioana says:

    Haideti sa va raspund si eu de pe cealalta parte, din interior. Intamplator am lucrat intr-unul din magazinele din articol. Trebuie sa va spun ca majoritatea vanzatoarelor din magazine sunt studente, sau au terminat facultatea, unele chiar si masterul.
    Vanzatoarele din magazine nu vin si se baga in seama pentru ca asa considera ele, dimpotriva suntem de cele mai multe ori obligate de politica magazinului. Nu simtim nici o placere in a ne fi raspuns cu scarba, credeti-ma.
    Hainele acelea prin care dumneavoastra ca si clienti simtiti nevoia sa SCOBITI suntem obligate sa le punem la loc. Daca fiecare dintre clientii care intra desfac cate o bluza din fiecare model, credeti-ma ca intr-o jumatate de ora magazinul arata ca dupa bombardamente. Si apoi bineinteles ca ne considerati din nou incompetente ca nu suntem in stare sa impachetam o bluza. Nici unul dintre voi cei care va plimbati in mall ca pe bulevard nu stiti cata munca este in spatele acelei bluze frumos aranjate: incepand de la descarcarea tirului, receptia marfii, alarmare, etichetare, sortare pana la impachetare. Intrati in mall si ne criticati ca avem oja sarita? O avem pentru ca am carat marfa si am facut o munca pe care nici unul dintre voi n-a facut-o vreodata.
    Va mirati ca vi s-a adus nota fortat? Bineinteles ca vi s-a adus nota fortat, daca mall-ul se inchide la ora 22, respectiv 23 la cafenele, dar nu binevoiti sa plecati. Asa cum multi dintre voi cand vi se termina programul la birou plecati, asa vrem si noi sa plecam cand ni se termina tura. Dar nu, nu se poate pentru ca intrati in magazine la fara 5, stati pana la si 10 sau si 15. Dar autobuzele care pleaca de la Baneasa nu circula toata noaptea, iar eu spre exemplu daca plec mai tarziu de si 10, noaptea nu mai am cu ce sa ajung acasa si trebuie sa iau un taxi. Doar pentru ca timp de 12 ore cat e deschis mall-ul nu se poate sa veniti sa va uitati. Trebuie sa intrati la 10 fara 5… “ca sa cascati gura”.
    Referitor la casierele care pretindeti ca trec cardul de 2 ori prin POS … Daca macar o data in viata ati fi incasat pe un POS bancar, ati fi stiut ca acel POS scoate o chitanta cand vi se incaseaza banii si ca nu se poate sa va ia banii de 2 ori pe acelasi produs! De cele mai multe ori sunt erori ale POS, pentru care nu este de vina persoana care incaseaza. Si credeti-ma ca daca nici personalul de la Peek&Cloppenburg nu are spirit organizational, nu stiu cine mai are.
    In alta ordine de idei, 800 de lei dati pe un colier nu impresioneaza pe nimeni, sunt nenumarati clienti care cheltuie mult mai mult de atat si apropo se scrie MARINA Rinaldi si nu MARIA Rinaldi. Doar asa ca idee.

    • Mihaela says:

      Ma bucur ca Ioana a punctat tot si nu o pot contrazice cu nimic,e purul adevar….Uitati de vanzatoarele de la colt de strada si invatati sa faceti diferenta intre oamenii cu experienta, care au indeplinit niste conditii pentru acel job,spre exemplu:limba straina,studii superioare si aspect fizic intretinut,in conditiile in care faci si munca fizica.Ca exercetiu de imaginatie-ai venit sa iti cumperi o geaca,cauti 2-3 ore,prin mall,ca nu ti se pare nimic frumos,ajungi spre exemplu la Peek si gasesti un etaj de geci,mai stai cel putin o ora si in final te ajuta cineva sa te hotarasti,dar dupa ce tu te-ai strambat de zece ori si esti plin de nervi ca nu iti gaseste mai repede masura sau mai rau ca nu mai au pe stoc,tu esti singur cu o geaca,acolo intra sute de clienti zilnic si aceeasi vanzatoare,are acelasi zambet,pentru simplu fapt ca e job-ul ei,bine ar fi sa fie si intelegerea si bunul simt,job-ul tuturor.Are tara asta mai multe lacune decat o vanzatoare din mall……

  12. Chircan Andreea says:

    Multumim ca sunteti alaturi de noi,lucrez la magazinul Peek&Cloppenburg deacea incerc sa multumesc pe toata lumea care intra in contact cu mine,si iertare acelor persoane fata de care poate am gresit neavand suficient timp la dispozitie,astept nemultumirile dumneavoastra pe Chircanandreea”yahoo.com

  13. Chircan Andreea says:

    Multumesc celor care aleg Peek&Cloppenurg

  14. Adela says:

    CITEZ: “(ce-i inspirați s-au așezat alături)”
    Corect:Se scrie ce-i şi atunci când -i (adică îi) e complement indirect şi răspunde la întrebarea cui?:
    Ce-i zici?
    Ce îi zici?
    Ce îi zici lui/ei?
    Cei se scrie cei când se referă la ei, un substantiv masculin plural, şi e însoţit de un adjectiv:
    (Oamenii) cei tineri se mişcă mai uşor decât (oamenii) cei bătrâni.

    O mica observatie inainte de a ne apuca sa scriem pagini intregi criticand alte persoane/companii.
    Aceasta, este o problema des intalnita in tara noastra..ne uitam in curtea celuilalt inainte sa ne-o vedem pe a noastra.
    Rusinos..

  15. Eu says:

    Fiind angajat la Zara, iti zic ca asa ni se cere sa ne bagam in seama cu clientii de catre superiori…insa nu prea se obisnuieste acest lucru pt ca nu suntem supravegheati si cei mai multi clienti se uita urat cand le dam Buna ziua sau ii intrebam daca putem sa ii ajutam. De aici si impresia ca sunteti lasati in pace sa va vedeti de cumparaturi.Si la restul firmelor, magazinelor de dimensiuni mai mici din malluri situatia este mult mai neplacuta pt ca intr-un spatiu de 10×10 aude managerul tot ce zici si faci si implicit trebuie sa faci Customer Service, adica sa se bage in seama cu clientii pt ca .

  16. Eu says:

    Fiind angajat la Zara, iti zic ca asa ni se cere sa ne bagam in seama cu clientii de catre superiori…insa nu prea se obisnuieste acest lucru pt ca nu suntem supravegheati si cei mai multi clienti se uita urat cand le dam Buna ziua sau ii intrebam daca putem sa ii ajutam. De aici si impresia ca sunteti lasati in pace sa va vedeti de cumparaturi.Si la restul firmelor, magazinelor de dimensiuni mai mici din malluri situatia este mult mai neplacuta pt ca intr-un spatiu de 10×10 aude managerul tot ce zici si faci si implicit trebuie sa faci Customer Service, adica sa se bage in seama cu clientii pt ca ASA LI SE CERE, NU PT CA VOR EI. Iar faza cu aranjatul hainelor imediat dupa clienti este din cauza ca sunt destule retardate care dau pe jos cu produsele, le lasa atarnand de pe mese, incaltaminte o pun cu susul in jos etc. Sa nu mai vb in cabinele de proba cand gasim haine pe jos sau calcate in picioare, murdare de fond de ten si stick pt transpiratie..sau cand gasim in cabine vata de la fofoloanca clientelor, gume lipite pe oglinzi si pe jos etc.

  17. ioana says:

    “Ce-i inspirați s-au așezat alături”?? Pun pariu pe viata ta ca o vanzatoare din mall n-ar fi scris asa.. ea ar fi stiu sa scrie corect romaneste.

    Uite asa:

    Ce-i se scrie ce-i când înseamnă ce îi, adică pe care îi:

    Oamenii ce-i vezi pe stradă.
    Oamenii ce îi vezi pe stradă.
    Oamenii pe care îi / pe care-i vezi pe stradă.

    Ce-i se mai scrie ce-i şi atunci când poate fi completat cu un posesiv (lui/ei), ca în:

    Ce-i face copilul? Ce-i fac copiii?
    Ce îi face copilul? Ce îi fac copiii?
    Ce face copilul lui? Ce fac copiii lui?

    Ce-i se mai scrie ce-i şi atunci când -i (adică îi) e complement indirect şi răspunde la întrebarea cui?:

    Ce-i zici?
    Ce îi zici?
    Ce îi zici lui/ei?

    Cei se scrie cei când se referă la ei, un substantiv masculin plural, şi e însoţit de un adjectiv:

    (Oamenii) cei tineri se mişcă mai uşor decât (oamenii) cei bătrâni.

    Ai inteles ceva?? Ti-ai dat seama care este varianta pe care trebuia s-o folosesti in articolul asta mizerabil pe care l-ai publicat?? Esti praf!! Ptiu!!

  18. TheSeller says:

    Buna seara, am dat intamplator peste acest articol si as dori sa mentionez, pe langa tot ceea ce s-a mentionat pana acum, cu accent pe greselile gramaticale intalnite in acest gunoi , cateva “motive” pt. care vanzatorul te intreaba de vorba. Si nu ! Nu te intreaba fiindca asa este obligat de patron, acela este vanzatorul caruia nu-i place ceea ce face si care isi pierde timpul degeaba.
    1. In timpul unei sesiuni de shopping ar trebui sa te relaxezi. Sunt multe taranci ca dvs. care fac shopping sportiv, de genul haide repede ! Ia bluza aia ! Fa-mi discount ! Etc. Exact cum a precizat si baiatul de la Zara. Solutia este ca daca esti genul acesta de taranca nu ai ce cauta intr-un mall. Shopping-ul online ar putea fi o solutie.
    2. Vanzatorii va intreaba ce mai faceti, va admira pantofii, etc. Etc. Fiindca sunt relaxati ! Sa luam exemplu : prefer sa fac cumparaturi doar de la anumite branduri. Ma duc la Mall doar cand intr-adevar am nevoie de ceva. Am trecut de mentalitatea, gradul de cultura, in care sa ma duc doar sa casc ochii. Si da! Timpul pentru mine este pretios ! Si da! Cand ma duc la shopping sunt extrem de relaxat ! Si da , glumesc si apreciez vanzatorii cu care am ce vorbi si care imi ofera solutii ! Pentru ca nu am tot timpul din lume sa iau fiecare hainuta la degete ! Prefer sa explic ceea ce caut, apoi las vanzatorul sa-si faca treaba !
    3. Produsele dintr-un magazin sunt proprietatea companiei ! Vacutzelor, ce credeti ca se intampla cu ele dupa ce 1000 de vacutze ca voi ( traficul intr.un weekend poate ) ating materialul unei camasi albe spre exemplu? Sa nu mai zic cand probati bluzite boite de fond de ten si apoi cereti una noua din “spate” neprobata !
    4. Pt. acel spatiu compania respectiva plateste chirie ! Mare ! Si da! Punandu-ma in locul unui patron de genul acesta , de ce as permite unor “vizitatoare de mall” ca voi” sa imi calce pragul? Nu imi aduc nici un beneficiu ! Ideea este urmatoarea : vizitati un magazin, mai pe intelesul dvs. vanzatorul este la el acasa ! Asadar casa lui, marfa lui de care raspunde, timpul lui, regulile lui ! Modul agresiv de abordare este strict pentru a sorta clientii cu potential de cei care prefera un mall, eventual un brand scump. Chiar daca sunteti indecis, spunandu-i unui vanzator politicos ca doar te uiti sa vezi ce au mai primit etc, acesta te va lasa in pace.

  19. Maria says:

    Buna ziua tuturor,
    Am citit cu interes toate comentariile in urma carora simt nevoia sa intervin.
    1.Vanzatorele/vanzatorii NU au “retard” asa cum se pare ca interpreteaza unele persoane.(privesti lucrurile de la NIVELUL TAU).
    2.Pt.vanzatoare/vanzatori este o meserie placuta si in acelasi timp epuizanta fizic si psihic.
    3.Aceasta meserie presupune abilitati multiple:atentie distributiva,satisfacerea nevoilor,cerintelor si preferintelor clientilor(de aceea sunteti BAGATE IN SEAMA “doamnelor”).Aceasta atitudine de fapt se numeste “vanzare asistata”.Cumparati online daca nu doriti sa fiti asistate.
    4.Vanzatoarele au mai multe responsabilitati vsv de marfa/produse sau sevicii(receptie,sortare,ambalare,etichetare,ofertare,…).Fata de marfa au raspundere materiala,marfa este proprietatea firmei(unde angajatul raspunde de bunurile pe care le are in gestiune).
    5.Ca orice afacere ca sa ai profit,prima data ai costuri.Este normal in aceasta viziune ca vanzatorul sa isi prezinte Oferta de bunuri si produse.Altfel el nu devine “profitabil”,nu isi acopera costurile(salariu,taxele la stat,chiria,costul de achizitie al marfii,….).
    6.Intr-o alta ordine de idei,este NORMAL sa isi prezinte produsele,iar pt dumneavoastra este mai econom ca timp si bani.(TIMPUL COSTA BANI).
    7.Nu sunt de acord cu expresia”vanzatoarea se baga pe gatul clientului”.Pur si simplu vrea sa ajute clientul indecis ca sa gaseasca produsul ideal in timpul cel mai scurt,astfel shopingul sa devina o placere/iar munca vanzatorului sa fie mai usoara.
    8.Orice angajat trebuie sa dea RANDAMENT.(Dumneavoastra doamnelor pt ce sunteti platite la job?)
    9.Vanzatoarea/vanzatorul trebuie sa va astepte (la ora inchiderii)zambitoare/zambitor dupa o zi de munca in care suporta ifosele a multi clienti”stilati” dar cu foarte putin bun simt si cu o lipsa totala de respect.(nu aitati:primesti ceea ce oferi!).
    10.Munca de vanzatoare/vanzator este foarte complexa incepand de la caracteristicile produselor pana la profilul cumparatorilor.(propun sa va “scanati” doamnelor si sa vedeti din ce categorie de clienti faceti parte).
    Ideile pot continua.Inchei aceasta scurta interventie si trebuie sa recunosc ca am “un gust amar”fata de persoanele care au o viziune limitata(ca sa nu spun ingusta).
    P.S.
    1.Subscriu la comentariile prezentate anterior(greseli gramaticale,POS de pe care nu se poate incasa de doua ori fara acordul clientului,….).
    2.Ca o obsevatie suplimentara;sunt si magazine mai mici(nu doar brend-uri) care se respecta,au vanzatoare profesioniste dar intrebarea este:Clientul este educat ca sa respeste lucratorul comercial si munca lui?

Lasă un răspuns lui Eu

Mesaj:

Promovează dreptatea!