Alexandrion Group și Bottega SpA încep un parteneriat strategic

Alexandrion Group, importator selectiv, anunță începutul colaborării cu casa BOTTEGA SpA prin preluarea în portofoliu a unei liste variate de produse premium: prosecco, spumante, vinuri, lichioruri, grappa, limoncino, se precizează într-un comunicat remis revistei Sport Magazin.

Distribuția acestor produse se va face pe un mix de canale, în raport cu profilul de consumator al clienților Alexandrion Group – Modern Trade, Horeca, Traditional Trade.

Distribuția produselor urmează o strategie bine pusă la punct, cu focus pe ocaziile de consum. Există o strategie specială și pentru produsele care cer o distribuție selectivă – Bottega Gold și Gold Rose se vor distribui în canalul Horeca și numai pentru locații Premium și Super Premium.

„Alexandrion Group este un importator selectiv și de aceea ne concentrăm pe parteneriate strategice. Prin colaborarea cu Bottega SpA facem primul pas dintr-un plan mai amplu și începem prin a oferi produse de o excelentă calitate, așa cum considerăm că merită consumatorii noștri. Toate partneriatele noastre de până acum au fost gândite la nivel strategic și global și am început prin a importa selectiv produse pentru piața din România. Alexandrion Group are deja parteneriate strategice cunoscute cu William Grant & Sons, Marie Brizard, Camus, Synergy, Fratelli Branca, Piper-Heidsieck”. (Nawaf Salameh, CEO Alexandrion Group)

În portofoliul Alexandrion Group au fost preluate nu doar vinurile spumante și prosecco, un produs extreme de versatil, care poate fi adaptat oricărui moment de consum și sezon, dar și vinuri de foarte bună calitate, cum este Brunello di Montalcino, destinat mai ales canalului Horeca. Vinurile se vor putea achiziționa și din magazinele specializate pe acest segment.

”Alexandrion Group marchează debutul unei relații comerciale care ne onorează. Faptul că am luat decizia de a colabora cu Bottega SpA, confirmă faptul că suntem o companie importantă și vizibilă, care poate oferi unui partener suportul comercial pe care și-l dorește pentru produsele sale. Faptul că între noi există afinități și armonie în comunicarea interpersonală este doar un bonus pentru ca relația noastră să aducă beneficii ambelor părți. Practic, am mai adus un produs excelent în baza unui parteneriat strategic, în calitate de importatori selectivi și suntem convinși că va fi pe placul consumatorilor din România”. (Răzvan Vasile, Director Comercial Alexandrion Group)

Evenimentul de lansare a acestei colaborări a fost găzduit de Stejarii Pool Club, pe 5 aprilie 2017, în prezența lui Sandro Bottega și a echipei sale. Prezentarea Bottega a ilustrat istoria companiei care este o afacere de familie, portofoliul de produse, modalitatea de servire a acestora și atenția pe care Bottega o acordă fiecărui detaliu, inclusiv pentru producția artizanală de sticle personalizate Bottega.

Adaugă comentariul tău:

Mesaj:

Promovează dreptatea!